Se spune că uneori prețul vindecării nu poate fi măsurat în bani. Povestea aceasta s-a petrecut într-un sătuc pierdut din munții Moldovei, acolo unde nu ajung mașinile, ci doar poteci strâmte și colbărite. Aici locuiește un băiat despre care s-au răspândit zeci de legende. Se zvonește că poate aduce pe oricine pe picioare dar prețul pe care îl cere sperie până și pe cei mai bogați oameni din lume.
Scena 1: O ofertă de nerefuzat
În fața unei case sărăcăcioase, stătea scumpă scaună cu rotile. În ea, o femeie îmbrăcată într-un costum de firmă, mai scump decât întreaga casă, ținea în mână un plic gros, doldora de bancnote de 500 de lei moldovenești. Cu ochii înlăcrimați de furie și disperare, i-l întinse bărbatului care stătea liniștit pe prag.
**Ia-i! Aici sunt două sute cincizeci de mii de lei,** șuieră ea printre dinți. **Fă-mă doar să merg din nou!**
Scena 2: Altă valută
Băiatul nici nu s-a uitat la bani. Ochii lui treceau prin femeie, fixându-se în spatele casei, acolo unde mama lui bătrână și gârbovită se lupta cu o grămadă uriașă de lemne, încercând să le aducă lângă casă. Fără grabă și cu o blândețe de neclintit, băiatul a respins plicul.
**Darul meu nu se cumpără cu hârtii,** i-a răspuns el, molcom. **Ceea ce cer e sudoarea ta.**
Scena 3: Mândrie și neputință
Femeii i s-a tăiat respirația de indignare. A cuprins cu brațele picioarele ei neputincioase și a privit scaunul scump.
**Ești nebun?! Eu nu pot să fac nimic!** a urlat. **De trei ani nu mi-am mișcat picioarele!**
Scena 4: Condiția crudă
Băiatul s-a apropiat de ea atât de mult, încât i-a simțit răsuflarea. Privea în ochii ei ca și cum ar fi citit pe dinăuntru să-i vadă avariția, egoismul, obiceiul de a călca pe ceilalți ca să obțină ce vrea.
**Atunci vei târî până înveți să mergi**, i-a șoptit apăsat.
Scena 5: Drumul spre început
Băiatul a pocnit din degete. Chiar atunci, femeia a scos un țipăt scurt de spaimă: piciorul paralizat s-a mișcat brusc, izbind cu forță roata scaunului. Scaunul s-a răsturnat și milionara s-a prăbușit direct în nămolul și colbul bătătorit.
Finalul
Ea zăcea în noroi, sufocată de rușine și neputință. A așteptat ca băiatul să o ajute să se ridice. Dar el doar i-a arătat, din prag, un lemn scăpat din mâinile mamei lui.
**Vrei să mergi? Ajut-o pe mama să ducă lemnele în casă.** i-a spus scurt.
**Nu pot! E imposibil!** plângea ea, încovoiată de durere.
Dar, de fiecare dată când încerca să se oprească, picioarele îi erau răscolite de crampe cumplite ce o împingeau înainte. Rămasă fără altă cale, s-a târât pe pământul rece, apucând lemnul cu degetele însângerate. Ceasuri întregi s-a zvârcolit, udă de transpirație și lacrimi, scăldată în oboseală. Haina de mătase a devenit cârpe, iar mâinile îi sângerau.
Când soarele a apus și ultimul lemn a ajuns lângă sobă, băiatul a venit lângă ea. Femeia clipea din greu, întinsă pe dușumeaua sărăcăcioasă. Mândria i se topise în locul ei rămăsese doar istovirea și o liniște ciudată.
**Ridică-te,** i-a spus băiatul, încet.
**Nu pot** a șoptit ea, fără vlagă.
**Ai făcut ce era de făcut. Ai uitat cine ai fost și ai învățat din nou ce înseamnă să muncești.**
Băiatul i-a întins mâna. Femeia s-a agățat de el și, minune! a simțit că picioarele o ascultă. Șovăielnic la început, apoi tot mai sigur, s-a ridicat. Pentru prima dată după trei ani stătea în picioare.
A privit plicul de bani căzut în noroi. Acum, acele hârtii n-aveau nicio valoare.
**Picioarele te ascultă doar dacă ai învățat prețul pământului,** a spus băiatul, dispărând în casă. **Mergi. Și nu mai crede niciodată că viața se cumpără cu bani.**
Femeia a început să urce încet pe cărarea de munte. Simțea aspru fiecare bolovan, dar pentru prima oară în viață era cu adevărat bogată.
