Nu m-am dat bătută! Soția ideală
Iubitul meu m-a părăsit când a aflat că sunt gravidă. Probabil că nu am văzut cât de puțin mă iubea de fapt. Nici el, nici părinții lui, nici sora lui, care îmi era prietenă apropiată, nu au vrut să își cunoască fiica-nepoata-nepoțica. Dar nu am cerut nimic. Fiecare și-a făcut alegerea: el și-a găsit o nouă iubită, iar eu am născut fără soț.
La vremea aceea, mama mi-a spus: „Pleacă. Te primesc înapoi doar dacă faci avort.” Mama m-a crescut singură, fără tată. Nu voia ca fiica ei să aibă aceeași soartă. Avea dreptul la părerea ei. Eu însă nu-i voi spune niciodată așa ceva fetiței mele.
Vom fi sprijin una pentru cealaltă. În casa noastră nu va exista lamentare din cauza lipsei banilor sau ajutorului masculin. Tocmai terminasem facultatea și deja lucram, dar am reușit să mă stabilesc în căminul studențesc și chiar să obțin un apartament mic. Din salariu am cumpărat ceva mobilă și ustensile casnice. Nu aveam nimic. Care sucuri-fructe pentru gravide!
Ajungeam la pâine cu lapte. A fost și oboseală, și lacrimi, și mare lipsă de somn. Dar nu îmi doream să fiu compătimită. Zâmbeam. Prieteni de-ai lui mă vizitau. Vorbeam despre el doar de bine, nu mă gândeam la resentimente. Aveam nevoie de forță pentru copilul pe care-l purtam în pântec. Cândva am auzit o vorbă: nimeni nu îți datorează nimic. Puțin dur, dar adevărat. De ce ar trebui cineva să mă salveze, dacă eu însămi mi-am asumat responsabilitatea pentru viața mea și a micuțului omuleț?
Fetița s-a născut în decembrie. De Anul Nou eram deja împreună. Noii mei prieteni studenți se adunau, cântau la chitară, beau ceai, ajutau la spălat rând pe rând scutecele. Maria ajuta și ea cum putea: mânca și dormea, iar între timp gângurea vesel. Mulți îmi spuneau că la noi acasă e o atmosferă minunat de veselă și ușoară. Și, la un moment dat, am observat cum un student a început să vină mai des și să stea mai mult.
Era bun, priceput și, mai ales, chipeș. Andrei era cu 4 ani mai tânăr decât mine. Mi-am pus lacăt pe inimă, mi-am interzis să fac planuri și mă bucuram de fiecare clipă petrecută împreună. Apoi am întâlnit-o pe mama lui. Ea a cerut prin el permisiunea de a ne vizita și… chiar din prima zi m-a numit fiică.
Acum locuim cu soțul meu într-un alt cămin. Tot în cameră e realizat de mâinile lui. Zice că sunt soția ideală. Cu mama mea m-am împăcat. E înnebunită după nepoțica ei. În weekend-uri mergem la părinții lui în orașul vecin. Acolo Maria se aruncă în brațele celeilalte bunici și două zile nu se despart.
Mă gândesc cu groază: dacă l-aș fi ținut cu toată forța lângă mine pe cel care nu mă iubea, aș mai fi avut toate acestea acum?! Doar un soț care mă ignoră, o soacră convinsă că i-am distrus fiului ei viața, sentimentul de vină și lacrimi în pernă.
Dumnezeu mi-a dat mult mai mult decât am cerut.
