Jurnal, 14 iunie 2024
Astăzi iar mi-am pus întrebarea: unde dispare, totuși, mâncarea pe care o pregătește Felicia? La început, când mama ei, tanti Olimpia, a început să vină la noi, am simțit efectiv că ne-a sărit un înger în ajutor. Tudor, băiatul nostru, se îmbolnăvește aproape lunar, așa că am renunțat să-l dăm la grădiniță până își mai întărește puțin sănătatea. Felicia și-a convins mama să vină să stea cu el, ca să putem amândoi merge la serviciu liniștiți.
Olimpia a acceptat, dar doar dacă poate să vină zi de zi, fără să stea peste noapte, că vrea să doarmă liniștită acasă, la ea, nu la noi. Vorba aia, nu-i târziu să vrei confortul casei tale!
Seara, când avem ceva urgent sau mai vrem să respirăm un pic pe afară, ajungem să rugăm vecina, tanti Viorica, să stea cu Tudor, iar Olimpia merge acasă să se odihnească. N-am vrut și nici nu vrem să-i fie greu sau să se simtă împovărată.
Totul mergea brici la început. Ne întorceam acasă, găseam băiatul mulțumit, mâncat, curat, liniștit. Mai nou, însă, Olimpia pleacă uneori înainte să ajungem noi, nu ne mai așteaptă cum o făcea. Bine, or fi și zile mai obositoare…
Felicia are grijă să gătească mereu de-o zi, două, să nu fugim flămânzi la muncă. Lunar, îi punem Olimpiei un plic cu lei, drept mulțumire că are grijă de Tudor. E firesc, timpul ei valorează, și vrem să știe că apreciem ce face pentru noi.
Și totuși, n-am putut să trecem cu vederea un lucru: parcă se evaporă mâncarea din frigider! Felicia face porții generoase, dar nici băiatul nu mănâncă exagerat de mult, iar Olimpia aproape că gustă, nu stă la masă ca noi Mă gândeam că poate uit eu și mănânc pe furiș, dar nu e cazul.
Până am prins curaj și am întrebat-o, într-o seară, direct pe Olimpia. Ea, fără să pară stânjenită, mi-a zis simplu: Vine Ionel, tatăl Feliciei, pe la noi după-amiaza. Îi dau să mănânce, că n-are timp să-și gătească el când ajunge acasă. Ce-i acolo? Ia și el o porție, ca să nu se chinuie seara.
Stăteam și mă uitam la ea, nu mai știam ce să zic. Bine, poate o dată pe săptămână, să zici că strângem toată familia. Dar zilnic? Mai ales că seara abia dacă ne mai rămâne ceva de pus pe masă! Felicia nici măcar nu protestează, tace în continuare, de parcă n-ar vrea să-și supere părinții.
Am ajuns să fac din calcule și să văd că, pe banii ăștia, luam o bonă și tot mai ieftin ajungeam! Nu-mi pică deloc bine că soacra și socrul meu se poartă așa. Nu-i vorba doar de bani, dar nici nu par să-și dea seama că și noi avem cheltuieli, nu suntem fabrica lui Țiriac. În fiecare lună primim de la salarii, plătim Olimpiei pentru grija față de Tudor, și, pe deasupra, mâncarea noastră devine cina lor zilnică.
Felicia îmi spune să las de la mine, că nu se cade să fac scandal doar sunt părinții ei și au grijă de copilul nostru. Dar mă simt stors de energie și nedreptățit. Poate dacă aș găsi pe cineva care a trecut prin așa ceva, m-aș mai liniști
Poate mâine găsesc timp să vorbesc cu Felicia mai deschis. Să vedem dacă putem găsi o cale de mijloc, să nu supărăm pe nimeni, dar să nu ne simțim la finalul zilei ca bătaia vântului în fața propriilor părinți.
Doamne-ajută!
