Nu o dau nimănui. Jurnal.
Tatăl vitreg nu le făcea rău. Pe cât se poate, nu ne arunca vreo vorbă urâtă pentru o coajă de pâine, nici nu se supăra că nu ne descurcam la școală, îi sărea țandăra doar atunci când Miruna venea acasă mai târziu decât promisese.
I-am promis mamei tale că te am în grijă! striga el la încercările stângace ale Mirunei de a-i explica că e majoră. Știu eu mai bine ce e bine pentru tine! Poate crezi că dacă ai luat bacul, poți orice? Pune mâna, găsește-ți întâi o slujbă adevărată și abia apoi fă-te tu domnișoară!
După ce se liniștea, vocea îi devenea mai blândă.
O să te lase ăla, Miruno, ascultă la mine. L-am văzut, ce băiat te ia acasă? Mașină scumpă, față drăguță, ce să caute el la o fată simplă ca tine? O să plângi, să mă ții minte.
Miruna nu-l credea. E drept, Marcel era chipeș și-n anul trei la facultate, pe loc cu taxă, dar Miruna și-ar fi dorit și ea să intre la facultate pe bani. N-a reușit la admitere, la colegiu nu-i plăcea, așa că împărțea pliante, ducea ziare și, mai ales, se pregătea pentru examenele din anul următor. Așa îl cunoscuse pe Marcel, dându-i un pliant, pe care el l-a luat, a cerut și al doilea, apoi al treilea și i-a zis:
Domnișoară, hai să facem așa eu iau toate pliantele, tu vii cu noi la o cafenea?
Nici ea nu știe ce a apucat-o, dar a acceptat. Era destul de isteață încât să nu arunce pliantele din zonă, le-a strecurat în rucsac și le-a dus la o pubelă, când a plecat din cafenea.
La cafenea, Marcel a prezentat-o prietenilor, a poftit-o la pizza și înghețată. Ea cu sora ei mâncau așa ceva doar la zilele de naștere, că bani nu erau aproape deloc, iar pensia de orfan nu o lăsa tatăl vitreg să o atingă, zicea să fie la păstrare, pentru zile negre, dacă pățește el ceva.
Avea salariu bun, dar jumate îl dădea pe reparații la Dacia care se strica mereu, restul la jocuri de noroc. Miruna niciodată nu s-a plâns măcar nu ne-a dat afară pe mine și pe Lenuța, apartamentul era al lui, pe al mamei l-am vândut după ce s-a îmbolnăvit ea. Of, cât îi doream de dulciuri, pizza și suc, dar orice primea de la cineva, Miruna îi dădea întâi sorei mici. Și în cafenea, l-a întrebat pe Marcel dacă poate să ia acasă o felie de pizza pentru Lenuța. El a privit-o mirat, apoi i-a cumpărat o pizza întreagă și-o ciocolată mare cu alune pentru acasă.
Tatăl vitreg se înșela Marcel era bun la suflet. Lângă el, Miruna simțea cât e de neajutorată, a început să învețe mai mult, să-și găsească o slujbă, s-a angajat ca casieriță la supermarket. Se plătea bine, și-a luat blugi frumoși, s-a tuns la un salon adevărat, să se simtă mândră lângă Marcel.
Când a chemat-o la țară, Miruna a înțeles ce urma să se întâmple, și nu s-a speriat nu era copil. Mai ales când și el o iubea, iar ea îl iubea. Singura grijă era că n-o lasă acasă tatăl vitreg, dar acesta venise să doarmă tot mai târziu, ba chiar nu mai venea uneori. Miruna știa unde stă la mătușa Maria, asistenta din cartier. El îi dădea de mult târcoale, deși ea nu voia să se lege de bărbat cu două fete din căsătorie trecută, dar iată că până la urmă i-a răspuns la stângăciile lui.
Rusul i-a prins bine, drept e, dar Lenuța a plâns când a aflat că va dormi singură. Miruna i-a cumpărat ciocolată, chipsuri și suc, și Lenuța s-a împăcat cu soarta.
Că era însărcinată, Miruna a aflat târziu. Mereu a avut probleme cu ciclul, nici nu prea ținea cont nimeni n-a învățat-o. O colegă, casierița Viorica, a glumit:
E, dar tu radiezi așa Nu ești cumva însărcinată?
Au trecut peste glume, dar seara Miruna a luat un test. Două dungi. La început n-a crezut. Nu se poate!
Marcel n-a fost fericit. A zis că nu e momentul și i-a dat bani de doctor. Miruna a plâns toată noaptea. Apoi a mers la medic. Era prea târziu șaisprezece săptămâni. Deci totul s-a întâmplat la țară, iar ea credea că la prima dată nu se poate rămâne însărcinată.
O vreme i-a ascuns tot tatălui vitreg, dar burta creștea văzând cu ochii. A trebuit să recunoască.
Ce scandal! A urlat:
Și băiatul? Vine să te ia de nevastă?
Miruna a privit în pământ. Pe Marcel nu-l mai văzuse de o lună, de când a aflat că nu poate face avort, a dispărut.
Am înțeles, s-a strâmbat tatăl vitreg. Ţi-am zis, Miruno, dar n-ai priceput
Nu s-a grăbit cu hotărârea. Probabil s-a sfătuit și cu mătușa Maria.
Deja s-a întâmplat, n-ai ce face naști. Dar va trebui să-l lași la maternitate, nu-mi mai trebuie o gură de hrănit. O să mă însor, Maria e însărcinată și ea. Avem gemeni. Gândește-te, trei bebeluși în casă prea mult.
Și ea aici vine să stea? s-a mirat Miruna.
Unde altundeva? Devine soția mea, pe cine să primesc în casă?
Credea că e glumă. Dar nu era. În fiecare zi repeta și amenința să le scoată afară pe amândouă, dacă Miruna apare cu copil. Știa că nu vorbește el, ci doar zice ce-i spune Maria. Dar tot nu schimba nimic nu putea lăsa copilul.
Nu-ți face griji, i-a zis mătușa Maria. Copiii mici sunt căutați, o să-l adopte repede, îl vor iubi ca pe al lor.
Miruna nici gând să se liniștească; plângea, îl căuta pe Marcel, încerca să-și imagineze unde ar putea sta cu Lenuța și cu copilul, nicio idee nu-i venea. Într-o zi, Viorica, colega, făcând semn către un cuplu care trecea:
Vai, au rămas numai în negru. Să-ți trăiești viața numai în doliu, nu știu Mai făceau un copil, sau adoptau.
Pe ei îi vedea des împreună și separat. Oameni politicoși, la locul lor, dar parcă triști. Nu știa ce li s-a întâmplat.
Aveau o fată, Loredana, la accident, ştii, cu copiii, microbuzul a derapat? Mergeau în excursie, șoferul a adormit. A murit și el, și fata lor, ce păcat Oameni buni el medic, ea profesoară de engleză. Am stat vecini când eram măritată. S-a vorbit mult Toţi veneau cu statuete îngerași, îi aduceau ei acasă. Fata lor cumpărase un înger la excursie, îl ţinea în mână. L-au găsit cu greu. Cineva a adus un îngeraș, apoi au tot adus. M-am temut să nu-i facă rău, dar parcă i-a ajutat.
A văzut într-un film cum o tânără și-a dat copilul unui cuplu ce nu putea avea copii. Poate că ei puteau, dar Miruna nu știa de ce mereu se gândea la ei. Era însărcinată în opt luni, muncea încă, nu voia să piardă jobul, și când cei doi s-au nimerit la casa ei, bărbatul a glumit:
Domnișoară dragă, nu-i vremea să ieși în concediu? O să aveți naștere aici, la supermarket.
Deși nu se plângea, îi era greu să stea toată ziua, dureri de spate, arsuri, picioarele umflate. Nimeni n-o întrebase sănătatea, numai doctorița că trăgea de ea, dar nu conta. Grija aceea mică i s-a părut așa de firească cu lacrimi în ochi, ca în fiecare zi.
Apoi, două zile mai târziu, după tură, bărbatul i-a sărit în ajutor cu plasele. Miruna s-a simțit stânjenită, dar îi era într-un fel bine. Parcă era om bun.
A văzut un îngeraș la vitrină, la reducere pe caniculă, cine cumpără ornamente? L-a luat, a aflat adresa de la Viorica și a plecat.
Când a sunat la ușă, a simțit teamă poate nu e potrivit, au trecut ani de atunci. Oare cine mai duce îngerași acolo?
I-a deschis o femeie. Parcă a recunoscut-o, i-au fugit sprâncenele ridicate. Miruna a întins statueta, cu capul plecat. Se aștepta să-i trântească ușa, sau să țipe.
Nu. Femeia a zâmbit, a luat statueta, și i-a zis:
Intră. Vrei o cafea, poate un ceai?
La ceai i-a spus toată povestea, pe care Miruna o cunoștea deja de la Viorica, dar din gura femeii totul părea și mai trist.
N-ați mai făcut un copil? Miruna, șoptind.
Greu. Naștere complicată. Am rămas fără uter. N-am mai putut.
Miruna s-a fâstâcit ce drept avea să întrebe? Voia să zică de adopție, dar n-a putut.
Am încercat să adoptăm, a zis femeia, ca și cum i-ar citi gândul. Am făcut cursuri de adopție. Dar la urmă n-am putut. Am cerut de la fata mea un semn. N-am primit nimic.
Tocmai atunci s-a auzit un zgomot, ca de pahar spart. Femeia s-a speriat, Miruna mira spre sufragerie era sigură că e singură în casă.
S-au ridicat amândouă și au intrat în sufragerie. Miruna credea c-o să vadă un fel de altar lumânări, fotografii. De fapt, o singură fotografie, lumină multă, fără lumânări. Doar colecție de îngerași. Unul pe jos, spart. Femeia a luat cioburile și le-a privit mult. A zis, cu glas ciudat:
Ăsta era al fetei. Statueta ei.
Mirunei i-au luat foc obrajii. Dacă nu e ăsta un semn, ce e?
Fata s-a născut la termen. Între timp, mătușa Maria locuia deja la noi și a născut prematur gemenii. Copiii stăteau în spital, dar erau gata de externare, și le cumpăraseră patuțuri două albe, cu saltele de cocos. Pentru copilul Mirunei, nimeni n-a cumpărat nimic, trebuia să-l lase la spital. Doar Lenuța, seara, șoptea:
Nu poți s-o ascunzi? Să nu știe nimeni că ai copil. Te ajut și eu.
La vorbele astea, voiam să izbucnesc în plâns, dar lângă Lenuța mă stăpâneam.
Miruna a gândit dinainte ce să scrie pe bilet. Nu pot ține copilul, e sănătos, nu vă faceți griji. A pomenit și semnul îngerașul căzut. A pus în plic toți banii strânși din pensie. Era suficient. Ei erau oameni buni.
Externarea era dimineața, dar n-a avut curaj să lase copilul ziua. A stat o zi într-un mall, cu greu soția, de cap. Dar prioritară era fetița, să aibă părinți iubitori.
După ce s-a închis mall-ul, a stat încă o oră pe o bancă, era cald afară. Doar când s-a lăsat noaptea, a îndrăznit să intre în bloc, strecurându-se când ieșea un bărbat cu câinele.
Fetița era într-un port-bebe, pe care-l cumpărase din banii ei, cu Viorica adus la externare, fără întrebări. A pus port-bebe-ul la ușă, sub pătură plicul cu scrisoarea și banii, voia să sune la ușă și să fugă, când chiar atunci s-a deschis. În prag era bărbatul, tatăl fetei decedate.
Ce faci aici?
Miruna a sărit speriată.
A observat port-bebe-ul.
Ce-i asta?
Lacrimile au pornit singure. Și Miruna a povestit tot cum Marcel a părăsit-o, cum tatăl vitreg și-a făcut familie nouă și a aruncat-o pe ea şi Lenuța, cum Maria a pus-o să renunțe la copil.
A ascultat tot. A poi:
Gabi doarme, nu vreau să o trezesc. Vorbim dimineață. Hai, te pun să dormi în sufragerie.
A dormi lângă zeci de îngerași a fost straniu, dar Miruna a adormit cu fetița strâns la piept.
S-a trezit din cauza pustietății. Fata dispăruse. Atunci a înțeles că nu poate trăi despărțită de copil. Niciodată. Voia să fugă să o ia înapoi
S-a ridicat, dar n-a apucat să facă niciun pas, că a intrat Gabi. Ținea fetița în brațe.
Ia-o, a zis zâmbind. Hai să o hrănești, am legănat-o, voiam să te las să te odihnești, dar nu mai ține.
Miruna hrănea fata, fără să ochii ridice la Gabi. Ce-o fi zis bărbatul? Poate au decis deja să-i adopte copilul? Cum să le spună că s-a răzgândit?
Câți ani are sora ta? întreabă Gabi.
Doisprezece, răspunde Miruna, mirată.
Crezi că ar vrea să vină să stea la noi?
Așa întrebare ciudată, Miruna a privit uimită la Gabi.
Cum adică?
Soțul mi-a spus tot. Că nu mai aveți unde să stați, tatăl vitreg te alungă. M-am gândit că, dacă Lenuța rămâne acolo, o pun la treabă ca pe servitoare. Mai bine o primim și pe ea.
Cum adică și pe ea? bâlbâie Miruna.
Gabi a arătat spre îngerașul lipit de lângă fotografie ciudat, dar recognoscibil.
Cred că a fost un semn. Să te ajutăm, a zis simplu. Avem loc, mutați-vă la noi. Te ajut cât pot cu fetița. Și lasă prostiile nu se desparte mama de copil, nu e normal.
Miruna era așa de fericită și de rușinată, că i-au ars iar obrajii.
Atunci, ești de acord?
Miruna a dat din cap, ascunzând fața în pătură lângă fetiță, să nu-i vadă Gabi lacrimile
Astăzi, scriu aceste rânduri știind că de multe ori familia nu-i doar sânge, ci și bunătate, și că n-ai voie să-i lași singuri pe cei care depind de tine. Nimănui nu o dau.
