Aveam doar 16 ani când am adus-o acasă pe Ioana, o fată clar însărcinată de mult, mai mare decât mine cu un an. Ioana studia la același liceu ca mine, doar la alt an. Timp de câteva zile am observat cum o fată necunoscută se strânge într-un colț și plânge încet. Nu mi-au scăpat din vedere burtica ce se rotunjea, aceleași haine purtate timp de două săptămâni și privirea goală, fără nicio speranță.
După cum s-a dovedit, aproape toată lumea îi cunoștea povestea. Nepotul unui om de afaceri cunoscut din București se întâlnea cu ea, iar apoi a dispărut pur și simplu, plecând într-o chestiune urgentă la Cluj. Părinții lui nu voiau să audă de ea și i-au spus-o direct. Părinții ei, însă, ca și cum ar fi trăit în Evul Mediu, temându-se de rușine, au dat-o afară din casă și au plecat la casa de la țară. Unii o compătimeau, alții râdeau de ea pe la spate.
E vina ei. Trebuia să se gândească cu capul!
Nu mai puteam suporta să privesc. M-am gândit o clipă și m-am apropiat.
Nu va fi ușor, încetează să plângi. Îți propun să locuiești la mine, putem chiar să ne căsătorim. Dar îți spun de la început nu știu să mint și nu voi pretinde că totul este perfect. Voi fi pur și simplu lângă tine și promit că ne vom descurca.
Ioana și-a șters lacrimile și m-a privit. Ce să mai zic… Eram un băiat obișnuit, fără rafinament. Iar ea visa la un soț cu totul diferit! Doar că în situația ei nu avea de ales și a venit cu mine.
Părinții au fost șocați, mama m-a rugat să mă opresc, dar eu am fost ferm.
Mamă, nu dramatiza, o să ne descurcăm cumva. Am două burse, una normală și una socială. Voi lucra în plus, ne vom descurca!
Dar voiai să mergi la facultate!
Și ce dacă? Trăim cumva. Tata muncește toată viața în fabrică, tu în magazin. Oamenii fără studii superioare tot trăiesc. Mamă, nu e sfârșitul lumii!
Ioana s-a mutat în camera mea. I-am cedat patul meu, iar eu m-am mutat pe canapeaua pliabilă incomodă. Timp de câteva zile a fost foarte tăcută. Ca o umbră, mergea cu mine de mână la școală și acasă, până când a explodat.
Am ajuns la capăt! De ce părinții tăi se uită la mine chiorâș? Nu le plac de mine! Și de ce nu petreci timp cu mine? Stai în cărți sau dispari undeva?!
Am fost surprins.
Nu crezi că e normal? Nu le plac, dar te-au acceptat și nu te deranjează. Se uită chiorâș? Părinții tăi nici nu vor să te vadă. Iar părinții tatălui copilului tău? Unde sunt? Stau în cărți pentru că învăț și nu vreau să fiu dat afară după primul an. Și bursa mi se potrivește. Dispar? Pentru că lucrez suplimentar și nu am chef să mă uit cu tine la telenovele.
Ioana a izbucnit în plâns.
De ce vorbești așa?
Cum? Ți-am spus că nu știu să mint. Și oricum, când mergem la oficiul de stare civilă?
Nu pot merge așa, cumpără-mi o rochie frumoasă, cu talie înaltă, ca să nu se vadă burta.
Ce vrei să spui? Vom aduce adeverința de sarcină, ce rochie? Mai trebuie să strâng bani pentru cărucior și pătuț…
Mama a luat valeriană, dar s-a împăcat încet cu situația și tot mai des arunca priviri spre hăinuțele de bebeluș. La urma urmei, nu se întâmplă nimic groaznic… Să trăiască, să se căsătorească, iar noi cu tata vom ajuta cât putem. Doar că fata asta pare nerecunoscătoare, mereu nemulțumită de mine, de ei, de apartamentul strâmt. Poate când va naște, se va schimba.
Dar Ioana nu intenționa să se schimbe. Când m-am întors murdar și obosit de la spălătoria auto, aducând în cameră o pisică slabă, a intrat în furie.
Prostule! La ce ne trebuie această pisică zdrențuită? Scoate-o afară! Arunc-o din apartament!
Dar eu doar am zâmbit.
Nu, ea este însărcinată. Rămâne, deci nici nu începe. Mai bine taci și încălzește-mi cina.
Așa?! Ioana aproape a țipat. Alege! Ori ea, ori eu! Și bestia asta se uită chiorâș la mine!
De ce? M-am uitat la ea cu neîncredere. E casa mea și nu trebuie să aleg. E pisica mea și dacă te deranjează, poți pleca. Nici mama nu mi-a pus astfel de condiții. Poate e timpul să încetezi să privești pe toată lumea de sus?
Ioana a făcut criză de isterie, a plâns, a invidiat pisica aceea slabă și neglijată. Unde am văzut eu burtă la ea? Dar burta a apărut pisica era într-adevăr însărcinată.
Eram obosit, dar ori de câte ori regretul începea să mă cuprindă, alungam acele gânduri. Ne vom descurca cumva. Ioana va naște, se va liniști, iar mai devreme pisica ne va distra. Puii pufoși vor pune pe toată lumea într-o dispoziție mai bună.
Dar totul s-a petrecut altfel… Bunicul, antreprenor cunoscut din București, s-a întors dintr-o lungă călătorie de afaceri și a aflat totul. M-a găsit pe mine, mi-a tras o urecheală și a anunțat că mă va tăia de la bani dacă strănepotul va fi crescut într-o familie străină. Iar eu mă temeam foarte mult să pierd o astfel de sursă de bani.
Ioana a plecat cu el în aceeași zi, fără să-și ia rămas-bun de la mine. Din fericire, avea documentele la ea, deoarece se ducea după ore la doctor. De lucrurile ei a făcut cu mâna îi vor cumpăra altele noi! Și la acel liceu nu se va mai întoarce!
Am fost zdrobit… Cum așa? Nici măcar nu și-a luat rămas-bun, nu a sunat, nu a spus nici un cuvânt. Am aruncat toate lucrurile ei și am stat mult timp singur în întuneric, strângând la piept pisica mea.
Pisica înțelegea totul. Se strângea liniștită de mine, simțind că este necesară. Mă compătimea, toarca și mă consola.
Am asistat singur la nașterea ei, nepermițând mamei nervoase și tatălui confuz să se apropie de pisică. Am stat lângă ea, i-am vorbit blând, am liniștit-o. Am vegheat ca totul să meargă bine și am ținut telefonul gata, ca să sun la veterinar dacă e nevoie.
Totul a mers bine, pisica a născut patru pui mici. Am schimbat așternutul, am adus apă proaspătă și hrană. Am verificat încă o dată că totul este în regulă și, epuizat, am închis ochii, simțind cum cel mai mic pisoi se cuibărește în palma mea, și m-am gândit că uneori animalele arată mai multă recunoștință decât oamenii.Aveam doar 16 ani când am adus-o acasă pe Ioana, o fată clar însărcinată de mult, mai mare decât mine cu un an. Ioana studia la același liceu ca mine, doar la alt an. Timp de câteva zile am observat cum o fată necunoscută se strânge într-un colț și plânge încet. Nu mi-au scăpat din vedere burtica ce se rotunjea, aceleași haine purtate timp de două săptămâni și privirea goală, fără nicio speranță.
După cum s-a dovedit, aproape toată lumea îi cunoștea povestea. Nepotul unui om de afaceri cunoscut din București se întâlnea cu ea, iar apoi a dispărut pur și simplu, plecând într-o chestiune urgentă la Cluj. Părinții lui nu voiau să audă de ea și i-au spus-o direct. Părinții ei, însă, ca și cum ar fi trăit în Evul Mediu, temându-se de rușine, au dat-o afară din casă și au plecat la casa de la țară. Unii o compătimeau, alții râdeau de ea pe la spate.
E vina ei. Trebuia să se gândească cu capul!
Nu mai puteam suporta să privesc. M-am gândit o clipă și m-am apropiat.
Nu va fi ușor, încetează să plângi. Îți propun să locuiești la mine, putem chiar să ne căsătorim. Dar îți spun de la început nu știu să mint și nu voi pretinde că totul este perfect. Voi fi pur și simplu lângă tine și promit că ne vom descurca.
Ioana și-a șters lacrimile și m-a privit. Ce să mai zic… Eram un băiat obișnuit, fără rafinament. Iar ea visa la un soț cu totul diferit! Doar că în situația ei nu avea de ales și a venit cu mine.
Părinții au fost șocați, mama m-a rugat să mă opresc, dar eu am fost ferm.
Mamă, nu dramatiza, o să ne descurcăm cumva. Am două burse, una normală și una socială. Voi lucra în plus, ne vom descurca!
Dar voiai să mergi la facultate!
Și ce dacă? Trăim cumva. Tata muncește toată viața în fabrică, tu în magazin. Oamenii fără studii superioare tot trăiesc. Mamă, nu e sfârșitul lumii!
Ioana s-a mutat în camera mea. I-am cedat patul meu, iar eu m-am mutat pe canapeaua pliabilă incomodă. Timp de câteva zile a fost foarte tăcută. Ca o umbră, mergea cu mine de mână la școală și acasă, până când a explodat.
Am ajuns la capăt! De ce părinții tăi se uită la mine chiorâș? Nu le plac de mine! Și de ce nu petreci timp cu mine? Stai în cărți sau dispari undeva?!
Am fost surprins.
Nu crezi că e normal? Nu le plac, dar te-au acceptat și nu te deranjează. Se uită chiorâș? Părinții tăi nici nu vor să te vadă. Iar părinții tatălui copilului tău? Unde sunt? Stau în cărți pentru că învăț și nu vreau să fiu dat afară după primul an. Și bursa mi se potrivește. Dispar? Pentru că lucrez suplimentar și nu am chef să mă uit cu tine la telenovele.
Ioana a izbucnit în plâns.
De ce vorbești așa?
Cum? Ți-am spus că nu știu să mint. Și oricum, când mergem la oficiul de stare civilă?
Nu pot merge așa, cumpără-mi o rochie frumoasă, cu talie înaltă, ca să nu se vadă burta.
Ce vrei să spui? Vom aduce adeverința de sarcină, ce rochie? Mai trebuie să strâng bani pentru cărucior și pătuț…
Mama a luat valeriană, dar s-a împăcat încet cu situația și tot mai des arunca priviri spre hăinuțele de bebeluș. La urma urmei, nu se întâmplă nimic groaznic… Să trăiască, să se căsătorească, iar noi cu tata vom ajuta cât putem. Doar că fata asta pare nerecunoscătoare, mereu nemulțumită de mine, de ei, de apartamentul strâmt. Poate când va naște, se va schimba.
Dar Ioana nu intenționa să se schimbe. Când m-am întors murdar și obosit de la spălătoria auto, aducând în cameră o pisică slabă, a intrat în furie.
Prostule! La ce ne trebuie această pisică zdrențuită? Scoate-o afară! Arunc-o din apartament!
Dar eu doar am zâmbit.
Nu, ea este însărcinată. Rămâne, deci nici nu începe. Mai bine taci și încălzește-mi cina.
Așa?! Ioana aproape a țipat. Alege! Ori ea, ori eu! Și bestia asta se uită chiorâș la mine!
De ce? M-am uitat la ea cu neîncredere. E casa mea și nu trebuie să aleg. E pisica mea și dacă te deranjează, poți pleca. Nici mama nu mi-a pus astfel de condiții. Poate e timpul să încetezi să privești pe toată lumea de sus?
Ioana a făcut criză de isterie, a plâns, a invidiat pisica aceea slabă și neglijată. Unde am văzut eu burtă la ea? Dar burta a apărut pisica era într-adevăr însărcinată.
Eram obosit, dar ori de câte ori regretul începea să mă cuprindă, alungam acele gânduri. Ne vom descurca cumva. Ioana va naște, se va liniști, iar mai devreme pisica ne va distra. Puii pufoși vor pune pe toată lumea într-o dispoziție mai bună.
Dar totul s-a petrecut altfel… Bunicul, antreprenor cunoscut din București, s-a întors dintr-o lungă călătorie de afaceri și a aflat totul. M-a găsit pe mine, mi-a tras o urecheală și a anunțat că mă va tăia de la bani dacă strănepotul va fi crescut într-o familie străină. Iar eu mă temeam foarte mult să pierd o astfel de sursă de bani.
Ioana a plecat cu el în aceeași zi, fără să-și ia rămas-bun de la mine. Din fericire, avea documentele la ea, deoarece se ducea după ore la doctor. De lucrurile ei a făcut cu mâna îi vor cumpăra altele noi! Și la acel liceu nu se va mai întoarce!
Am fost zdrobit… Cum așa? Nici măcar nu și-a luat rămas-bun, nu a sunat, nu a spus nici un cuvânt. Am aruncat toate lucrurile ei și am stat mult timp singur în întuneric, strângând la piept pisica mea.
Pisica înțelegea totul. Se strângea liniștită de mine, simțind că este necesară. Mă compătimea, toarca și mă consola.
Am asistat singur la nașterea ei, nepermițând mamei nervoase și tatălui confuz să se apropie de pisică. Am stat lângă ea, i-am vorbit blând, am liniștit-o. Am vegheat ca totul să meargă bine și am ținut telefonul gata, ca să sun la veterinar dacă e nevoie.
Totul a mers bine, pisica a născut patru pui mici. Am schimbat așternutul, am adus apă proaspătă și hrană. Am verificat încă o dată că totul este în regulă și, epuizat, am închis ochii, simțind cum cel mai mic pisoi se cuibărește în palma mea, și m-am gândit că uneori animalele arată mai multă recunoștință decât oamenii.
