Nu ați reușit să vă creșteți copiii cum trebuie. Ia uite la băiatul lui Sandu, Nicu…
La început, Ancuța nu pricepea de ce mama ei a început să o atace cu vorbe grele. Parcă nu demult totul mergea bine, mai ales în copilărie. Îi dădea mereu exemplu fratelui mai mare, o lăuda.
Trăiau modest, nici prea rău, nici bogat, dar de lipsă n-au dus. Tot ce aveau nevoie se găsea, iar pentru cumpărături mai mari puneau ban pe ban. Aveau și o Dacie veche, dar era bună de drum. Dacă apărea vreo problemă, tata se apuca și repara.
După liceu, fratele Sandu a plecat la studii la București. Bani mulți s-au dus pe el, pe facultate, chirie, mâncare…
Ancuța vedea că părinții se descurcă greu, căci trebuia să strângă din toate. Și pe ea o aștepta facultatea, iar între ea și frate era doar o diferență de doi ani.
Încă o studentă la București nu ne permitem, avem facultate și aici, în oraș, înscrie-te aici!
Zis și făcut; Ancuța a dat la facultatea din oraș. A început să muncească ba curier în weekend, ba ospătară la cafeneaua de după colț. Era la buget, își câștiga singură banii de haine, ba uneori mai aducea și acasă vreo pâine sau ceva de-ale gurii.
Bravo, fată, ești de folos, și la învățătură, și la muncă! Uite, Sandu n-are timp să lucreze, la București-i greu, cerințele-s mari, e obosit.
Și eu mă rup de oboseală, scriu proiecte noaptea.
Nu-i același lucru. Acasă totu-i mai ușor!
La urmă, Sandu a terminat facultatea, a început să-și caute lucru. De ce să revină la orașul de baștină, când la capitală-s perspective? Numai că nu găsea serviciu pe măsura așteptărilor. Joburi erau, dar pe el nu-l satisfăceau. Din nou părinții îl ajutau.
Trebuie să prindă rădăcini acolo, după care îi pornește norocul.
Dar norocul nu se arăta. Sandu muncea, iar apoi, pe neașteptate, s-a însurat cu fata șefului său că așa a picat! Iar când s-a născut băiatul, Sandu se stabilise bine de tot. Socrii i-au cumpărat apartament, iar socrul l-a avansat la muncă și i-a crescut salariul. I-a mers. Părinții răsuflau ușurați.
Ancuța s-a măritat și ea, dar nu cu cineva cu stare, ci cu un băiat simplu. La apartament au tras singuri, chiar dacă nu era la București.
Li s-a născut o fetiță, apoi gemenii băieți. Așteptau al doilea copil, și iată ca a venit și al treilea. Era greu, dar nu se plângeau. Copiii creșteau, mergeau la școală.
La treizeci și cinci de ani de căsnicie, părinții au hotărât să sărbătorească. De douăzeci și cinci au trecut, de treizeci la fel veșnic fără bani, dar acum s-au îndurat.
Sandu a venit cu băiatul, că nevasta era ocupată, dar a trimis dar: un certificat la un magazin de electrocasnice. Sfatul a fost să iau o mașină de spălat vase.
Sandu a dat darul dinainte, au ales modelul, l-au instalat. Seara toată, mama numai despre mașina de spălat vorbea, o arăta oaspeților ca pe ceva rar. După ospăț, nici nu a fost nevoie să spele vase a făcut mașina totul.
Darul Ancuței, față de laudele pentru mașina de la Sandu, a trecut nevăzut. Ofertă pentru doi, o luna de miere la bătrânețe pentru părinți, costase mult mai mult, dar a pălit față de celălalt cadou.
Părinții s-au dus în excursie, i-au mulțumit și fetei, dar au remarcat că Ancuța a cheltuit banii aiurea. Excursia a trecut, dar mașina de spălat vase tot folosește casa.
Apoi a început chinul la orice prilej mama băga replica despre fiul reușit. Băiat la capitală! Carieră, apartament, nevastă, copil, unul singur!
Numai unul, nu trei cu duiumul. De ce ți-a trebuit să naști trei? Trebuiesc crescuți! Azi e ușor, dar pe urmă? Uite la Sandu…
El are apartament cu tot ce-i trebuie, aspiratorul face curat singur, lumina se aprinde și stinge fără să atingă întrerupătorul, vasele se spală singure, mâncarea vine acasă, și are și femeie la curățenie…
Mamă, eu le fac pe toate, și copiii și bărbatul mă ajută.
Dar Sandu…
Dar fratele tău…
Timpul a trecut, copiii Ancuței au crescut. Nu au mers la București la facultate, dar toți au terminat cu diplomă roșie în orașul natal. Și pentru asta mama a avut vorbă.
Nu ați crescut copiii cum trebuie. Uite la Nicu, băiatul lui Sandu…
Mamă, ai noștri sunt buni, iar despre Nicu nu știi tot! Am fost la ei în vizită, și nu e chiar așa cum spui. Am văzut cu ochii mei.
Nu căuta scuze, dacă din tine n-a ieșit nimic, nici din copiii tăi nu va ieși. Proștii satului!
Așa e, mamă, și din mine n-a ieșit nimic. Am serviciu bun, dar nu la București! Am soț care se descurcă, dar nu e mare funcționar! Copiii au diplome, dar nu din capitală!
Apartament cu renovare bună, dar nu avem femeie la curățenie. Aspirăm și spălăm vase singuri, pornim și stingem lumina cu mâna.
Vă ajutăm și pe voi, dar… nu cum îl ajutați pe Sandu! El nu poate să vă trimită bani pe medicamente, are cheltuieli mari!
S-a realizat, tu nu!
Veni ziua când Sandu a apărut acasă la părinți. Mama se bucura, crezând că a venit în vizită, dar de fapt venise pentru totdeauna. Soția l-a lăsat, a fost dat afară de la serviciul socrului și băiatul avea probleme mari.
În orașul natal nu găsea de lucru, iar salariile pe lângă cele din București, erau mizilic.
Ancuță, am hotărât să-i deschidem lui Sandu o afacere. E pregătit. Nu poate el munci ca simplu inginer după tot ce a lucrat la capitală, – a zis mama într-o zi.
Ați hotărât, faceți.
Dar avem nevoie de ajutorul tău. Ne trebuie bani, să luăm credit. Voi oricum nu trăiți la capitală!
Da, și Sandu tot nu mai e la București! Poate ar fi cazul să aterizeze cu picioarele pe pământ.
Ție nu-ți trebuie, dar lui da, el…
Mamă, noi ajutăm copiii și pe voi. Cât putem. Avem nevoie să schimbăm și noi mașina, mai e una alta.
Mașina poate aștepta. Banii lui Sandu sunt mai importanți.
Știu, mamă. Sandu a fost mereu mai important. De când a plecat la București, totul s-a schimbat. Eu nici nu am vrut la capitală, dar nici aici nu m-ați susținut.
Casa bunicilor s-a vândut pentru studiile și traiul lui Sandu, doar pentru că a ajuns om mare. Casa bunicilor tatei “a mers” la București, pentru că Sandu, mare cât lumea, avea nevoie de mașină.
Și când am cerut ajutor pentru cărucior la gemeni, “împrumut”, n-ați dat! Crezi că la Sandu am mers? Nu, doar duceam pachete. Stăteam la hotel, nu eram primiți de nora voastră. Că noi suntem “provinciali”…
Acum e divorțat și are nevoie. Nici apartament nu mai are.
Nici mașină, că a făcut-o praf. A “reușit” și băiatul lui.
Hai să nu-i mai tânguim necazurile, gata. De ajutor a avut mereu, să se descurce.
Nu, mamă! Serviciu e, salarii decente sunt, dar pentru el nu e de ajuns. Pentru noi merge, pentru el-i puțin.
Și eu ce să-i dau? Fire de ață? Bani pentru business, pe urmă pentru mașină, apoi pentru casă… Nu, mamă! E jenant ca omul mare să ia bani de la sora săracă din provincie, care chipurile nici om nu e!
Cum vorbești așa cu mine?
Totul e bine, mamă. Pur și simplu am înțeles că doar Sandu a devenit OM. Acum stă cu voi, să vă ajute el. Că a venit rândul lui.
Ancuța! Ne obligi să vindem apartamentul. Îți dai seama ce faci cu noi?
Eu vă oblig? Atunci să nu uitați să vă luați măcar o cameră.
Părinții au vândut tot și au luat o cămăruță bătrânească. Restul banilor i-au dat lui Sandu, cu care s-a dus iar la București. Ce să facă el într-un orășel oarecare?
Afacerea nu a mers, dar Sandu tot “a rămas OM” în ochii mamei. Mama îi amintea mereu Ancuței de nimicnicia ei, cerea bani pentru reparație în casă. Ancuța îi ajuta, dar a zis că la reparație nu pune mână.
Știu că apartamentul va rămâne tot lui Sandu, deci să se ocupe el de el. E om mare!
Banii s-au terminat, Sandu s-a întors iar la părinți. În cămăruța lor era înghesuială, dar ce să-i faci…
A dormit pe canapea în bucătărie, dar se poate lăuda că a fost OM printre oameni… După cum se zice la noi, nu pe calul cel bun au pariat părinții! Ei, amărâtă ispravă…
Voi ce părere aveți? Scrieți-ne gândurile voastre în comentarii, dați un like dacă v-a plăcut!
