N-ați reușit să creșteți copiii cum trebuie. Uite la fiul lui Ionel, Dragoș
Inițial, nu-mi era clar de ce mama a început să mă ia la rost. Parcă mai ieri totul era bine, mai ales în copilărie. Mă dădea exemplu fratelui meu mai mare, mă lăuda de față cu toți.
Am crescut la Chișinău, într-o familie de oameni simpli. Nu eram bogați, dar nici lipsiți nu am fost vreodată. Aveam de toate cele trebuincioase, iar pentru lucruri mai scumpe, puneam bani deoparte cu lunile. Aveam chiar și o Dacie veche, pe care tata o repara cum se strica.
După liceu, frate-miu Octavian a intrat la Universitatea Tehnică din București. Cheltuielile cu el erau mari facultate, chirie, mâncare…
Eu vedeam cât de greu se descurcau părinții. Strângeau cureaua la tot. Și mie urma să-mi vină rândul, diferența de vârstă era de doi ani.
Încă o studentă la București nu ne permitem, și aici la universitatea din oraș găsești ce să studiezi, mi-a zis mama.
Așa că am dat la Universitatea de Stat din Chișinău. Mi-am găsit și de lucru. Mai întâi am lucrat curier la o florărie în weekenduri, apoi chelneriță la o cafenea de lângă blocul nostru. Am prins loc la buget, pentru haine și alte cele am scos singură ceva ban. Uneori luam și mâncare acasă.
Bravo, fata tatii, și folositoare acasă. Îți vezi de carte, muncești. Vezi, Octavian nu poate lucra, la București e greu, multe cerințe. E obosit.
Și eu sunt obosită, scriu proiecte noaptea
Nu-i la fel, tu ești totuși acasă, e altceva.
Când a terminat facultatea, Octavian n-a vrut să se mai întoarcă la Chișinău. La București vedea viitorul. Dar nu se găsea nimic pe placul lui, nivelul de pretenții era sus. Iar părinții îi trimiteau bani în continuare.
Trebuie să se prindă acolo, apoi merge treaba.
Până la urmă, s-a prins s-a angajat, apoi, pe neașteptate, s-a însurat cu fata directorului. A venit un copil pe drum.
Au primit apartament de la părinții fetei, Octavian a fost promovat. Salariul, bonusuri norocos băiat! Ai noștri aproape-au răsuflat ușurați.
Și eu m-am măritat, dar nu cu vreun băiat de director, ci cu un pictor din oraș. Apartamentul nostru l-am luat pe credit, dar nu era la București.
Aveam deja o fată, apoi au apărut gemeni, băieți. Așteptam al doilea copil și au venit doi. A fost greu, dar am răbdat. Copiii creșteau, mergeau la școală.
După 35 de ani de căsnicie, părinții au decis să sărbătorească. 25 de ani au trecut însă neobservați, la fel și 30, dar de data asta și-au zis să nu-i mai lase să treacă neobservați.
Octavian a venit cu fiul, soția lui era ocupată, dar a trimis cadou: un certificat valoric să cumpere un aparat electrocasnic. Le-a recomandat să ia o mașină de spălat vase.
Cadoul lor a fost ales, montat, din timp. Seara, mama s-a lăudat la toți, le-a arătat musafirilor. După petrecere, nu trebuia să spele vase, doar să le bage în mașină.
Pe lângă fala cu mașina de spălat vase, cadoul nostru a fost trecut cu vederea. Un sejur pentru doi așa, ca o nuntă întârziată pentru părinți, a costat de două ori mai mult, dar era mai puțin apreciat.
Au mers la mare, au zis mulțumim, dar mama a subliniat că am cheltuit banii fără cap. Concediul a trecut, dar mașina de vase a rămas.
Și-apoi a început: la orice ocazie, mama îl ridica-n slăvi pe Octavian. Fiul la București stă, deci e cineva! Are carieră, apartament, soție, copil unul singur!
Un copil, nu trei împrăștiați peste tot. Ce v-a trebuit să faceți trei copii? Pe toți trebuie să-i crești! Acum e simplu, o să vedeți voi Uite la Octavian
Octavian are apartament tehnologic, aspiratorul curăță singur, lumina se aprinde automat, mâncarea vine acasă
Mamă, eu fac singură, copiii mă ajută și soțul la fel.
Dar Octavian
Uite, Octavian
Băiatul tău, fratele tău
Anii au trecut, copiii mei au crescut. Niciunul n-a dat la București, dar toți au terminat universități în Chișinău. Și de asta a avut mama ceva de zis:
N-ați reușit să-i creșteți bine. Uite la Dragoș al lui Octavian
Mamă, copiii noștri sunt buni. Despre Dragoș nu știi tot! Am fost la ei, și nu e totul cum vezi tu. Mi-am dat seama de la prima vedere.
Nu trebuie să vorbești de rău. Dacă tu n-ai ajuns nimic, nici copiii n-or să ajungă. Săraci, ce să le ceri!
Da, mamă, n-am ajuns nimic. Muncă bună, dar nu la București! Soț priceput, dar nu director! Copii cu note excelente, dar la universitate în oraș! Apartament frumos, dar fără menajeră! Avem doar un aspirator, o mașină de spălat vase și aprindem singuri lumina.
Voi mai și ajutați, dar nu ca Octavian. El nu poate să vă trimită bani de medicamente, are cheltuieli mari acolo!
El e cineva, eu sunt un nimeni!
La un moment dat, Octavian s-a întors acasă. Mama credea că e doar în vizită, dar de data asta era pe termen lung. Soția i-a cerut divorț, l-au dat afară de la firma socrului, și băiatul avea probleme serioase.
Nici la Chișinău nu găsea serviciu ca la București, salariile prea mici pentru domnia lui.
Adriana, ne-am gândit că fratelui îi trebuie afacere. E gata să muncească. Nu se poate întoarce la ingineri de duzină după București, mi-a spus mama.
Dacă ați decis, acționați.
Vrem să ajuți și tu, să dai bani sau să iei un credit. Tu nu ai nevoie, nu ești la București.
Nici Octavian nu mai e la București. A venit vremea să coborâm cu picioarele pe pământ.
Tu nu ai nevoie, dar el da, el
Mamă, noi ne ajutăm copiii și pe voi, dar atât cât putem. Trebuie să schimbăm mașina și încă altele mărunte.
Mașina mai poate aștepta. Pentru Octavian sunt mai importanți banii.
Pentru voi, întotdeauna el a fost mai important. Imediat cum a plecat la București a început asta. Nici nu am cerut să merg și eu, dar nici aici nu m-ați ajutat.
Casa părinților a plecat tot pe învățământul și traiul lui Octavian. Casa bunicilor – pe mașină, că avea nevoie băiatul. Eu am cerut bani de împrumut să iau cărucior pentru gemeni. N-ați avut nici de împrumut!
Crezi că am fost la Octavian la București? Ne-a chemat? Nici vorbă. Doar i-am dus pachete. Stăteam la hotel. Soția lui nici nu ne-a băgat în seamă, eram provinciali!
S-a despărțit de ea și are nevoie de ajutor. Nici de apartament nu mai are.
Nici de mașină, a făcut-o praf băiatul lui.
Hai să nu mai discutăm necazurile lui, hai să-l ajutăm.
Nu, mamă! Joburi sunt în oraș, salarii decente. Oi fi puțin pentru el, dar pentru noi e corect.
Ce să-i dau? Leuț cu leuț? Să-i fac afacere, apoi să-i iau și mașină, casă? Nu, nu pot! Pentru el ar fi jenant să ia de la sărăcuța de soră a lui, care n-a ajuns cineva la București!
Cum vorbești așa cu mine?
E bine, mamă. Acum am înțeles: singurul care a ajuns om e fratele meu. Acum stă la voi, așa că să vă ajute el. E rândul lui.
Adriana, vrei să ne vinzi apartamentul! Știi ce ne obligi să facem?
Eu? Să nu uitați să luați măcar o cameră pentru voi!
Părinții au vândut apartamentul mare, și-au luat unul vechi cu o cameră. Restul banilor i-au dat lui Octavian, cu care s-a întors la București. Ce să facă în dosul țării…
N-a fost niciun business, iar în ochii mamei fratele meu a rămas tot om mare. M-a rugat iar să-i dau bani de renovat și pentru ea.
Am ajutat, dar la renovare m-am abținut.
Știu bine cui va rămâne apartamentul, așa că să-și facă fratele tău, el e om mare!
După nici un an, fratele a rămas fără bani, s-a întors acasă. În garsoniera părinților era prea strâmt, dar n-avem ce-i face.
Doarme pe canapea-n bucătărie, dar tot a fost la oraș. S-au înșelat părinții, cum zicem noi: au dat greș.
Ce-am învățat eu din toate astea? Oricât m-aș fi străduit, în ochii mamei tot fratele a rămas marele om, eu doar fata de la provincie. Dar un lucru e sigur: liniștea o găsești doar când încetezi să cauți aprecierea altora și te mulțumești tu cu ce ai și cu cine ești.
