«Nu am uitat!»
– Bunico, îți dai seama, azi la mare am găsit un inel de aur! În nisip! Tata și-a băgat mâna din greșeală în nisip și acolo era inelul!
– Chiar așa?!
– Da, bunico, nu crezi?!
– Ba, sigur că te cred, draga mea.
– Și tata i l-a dat imediat mamei! Avea chiar și o etichetă!
– O etichetă?!
– Da! Tata a explicat că cel mai probabil inelul a ajuns în nisip din magazinul de bijuterii.
– În nisip?!
– Da, bunico!!! Ei bine, așa ne-a explicat. Că nu e de la un naufragiat sau un inel furat!
– Dacă așa a spus tata…
– Da, bunico! Și a zis că sunt multe inele acolo! Noi cu Alex tot săptămâna săpăm în nisipul acesta prostesc! Vrem să găsim măcar un mic ineluș.
– Lui Alex i-a trecut tusea?
– Desigur, i-a trecut. Când să mai aibă timp să tușească?! Aici sunt atâtea de făcut! Cum se descurcă Rex?
– Bine. Dar voi ce mâncați acolo?
– Bunico, nu schimba vorba. Arată-l pe Rex!
Bunica a întors camera telefonului spre câine. Rex stătea alături și asculta atent dialogul.
– Uite. Salută-l, Rex.
– Bunico, dar de ce e așa trist?!
– E bine, draga mea.
– Nu! Eu știu cum e el când e bine! Rex! Ce e cu tine acolo?!
Rex a simțit că a auzit o voce familiară. A dat din coadă.
– Bine, draga mea, trebuie să mă pregătesc de plecare la țară. Mai stați mult acolo?
– Mama vrea să mai stăm două săptămâni.
– Două săptămâni?! – bunica s-a uitat la Rex.
– Da. Ne simțim foarte bine aici! Ar fi grozav să mai găsim un inel… Rex, vrei un inel la zgardă?!
– Pe curând, draga mea.
***
– Mamă, salut! Liza a spus că e ceva urgent?
– Da. Când vă întoarceți?
– Nu știu. E foarte frumos aici. Poate mai stăm încă două săptămâni. De ce?!
– Nimic! Rex nu mănâncă nimic!
– Cum adică nu mănâncă?!
– Așa cum îți spun. De când ați plecat, doar doarme și se uită pe geam, iar la cel mai mic zgomot pe scară fuge la ușă și latră.
– Sunteți siguri că îi dați hrana lui?!
– Ei, da, îl hrănim cu cartofi cruzi! Desigur, îi dăm hrană!
– Eh, na…
– Așa mă gândesc și eu. A slăbit mult, știi?!
– Hai să văd?!
Bunica a arătat pe Rex dormind.
– Uite. Piele și os.
– Poate ar trebui să-l duc la veterinar?!
– La ce veterinar?! Ești normală?! Îi este dor de voi?! Deja a trecut o lună de când nu sunteți! Nu l-ați mai lăsat așa mult timp singur!
– Mamă, hai să facem așa. Îl programez la veterinar. Te rog, du-te cu el.
– Bine.
***
– Mamă, bună! Cum a fost la veterinar?
– Oh… Bună. Am fost. L-a mușcat pe veterinar când a vrut să-l cântărească. Nu am reușit să-l țin. A trebuit să-i pun botniță ca să-i facă ecografie.
– Of…
– Eh, of și of. S-a ascuns într-un colț și mârâie. De unde și-a găsit puterea, nu știu.
– Și medicul ce a zis?
– A zis că trebuie să îi facem analize. Pe dinafară totul e normal. Probabil e stresat.
– De ce?
– De ce?! Tu mai întrebi???
– Mamă, nu țipa! Și noi suntem stresați.
– Ei, faceți cum doriți…
***
– Mamă, bună. De ce așa târziu?
– Mi se pare că abia mai respiră.
– Cum?! Avem avion dimineață. Mamă, calmează-te. Nu plânge.
– Nu a mai mâncat nimic de câteva zile. Măcar puțin înainte…
Unul dintre copii a întrebat din spate:
– Bunico, de ce plângi?
– Draga mea, lui Rex îi e rău.
– Tata a spus… Noi sosim mâine!
– Îmi e teamă că ai putea…
Deodată, fața fetei a apărut pe ecranul telefonului bunicii.
– Nu!!! Bunico, apropie ecranul de el și pune-l pe difuzor!
– Draga mea, el…
– Apropie!!!!
Ea a apropiat telefonul de câinele adormit.
– Rex, mă auzi?! Venim mâine! Știu că ești supărat pe noi. Crezi că te-am uitat! Rex, ascultă-mă!
Câinele s-a ridicat încet. Asculta atent.
– Și eu mă supăr, dar apoi uit. Ce sens are să trăiești toată viața trist și supărat?
Înțelege, Rex, tu ești Stanciu! Iar Stancii, când e greu și înfricoșător, nu se lasă doborâți. Rex Stanciu, crezi că am uitat cum ai sărit atunci la câinele acela ciobănesc când a vrut să mă muște?
Erai de două ori mai mic decât el, dar m-ai apărat! Atunci ai avut de suferit. Și crezi că după toate astea te-am uitat?!
Câinele a dat încet din coadă.
– Rex Stanciu, te rog să mergi la bucătărie și să mănânci acele bobițe maronii! Marș la bucătărie!
Câinele s-a dus încet spre bucătărie și a început să mănânce din bolul lui.
***
Când au sosit dimineața, Rex i-a iertat. Dar nu imediat. După câteva minute. Mai întâi s-a întors cu spatele, a plecat în colțul lui, apoi s-a repezit să-i lingă pe toți. Erau murdari. De pe drum.
