Andrei avea paisprezece ani și părea că întreaga lume se întrecea cu el. Mai exact nu voia să-l înțeleagă.
Ura! Acest ticălos! mormăi mătușa Claudia de pe al treilea etaj, sărind repede în cealaltă parte a curții. O singură mamă îl crește. Și uite ce rezultat!
Andrei trecea pe lângă, cu mâinile adânc în buzunarele blugilor rușinați, și pretindea că nu aude. Dar asculta.
Mama lucra din nou până târziu. Pe masa din bucătărie era o hârtie: Chiftele în frigider, încălzește-le. Și tăcere. Mereu tăcere.
Chiar acum, el ieșea din școală, unde profesorii țineau iarăși conversații despre comportamentul lui. Parcă nu înțelegea că devenise o problemă pentru toți. Înțelegea. Dar la ce să servească?
Hai, băiete! strigă unchiul Vasile, vecin de la primul etaj. Ai văzut câinele șchiop! Hai să-l alungăm.
Andrei se opri și se uită.
Lângă containerele de gunoi, într-adevăr zăcea un câine. Nu era pui un matur, roșcat cu pete albe. Răsuflă nemișcat, doar ochii îi urmăreau oamenii. Ochii erau deun fel înțelepți și triști.
Să-l elimine cineva! exclama mătușa Claudia. E bolnav, cred eu!
Andrei se apropie. Câinele nu se mișcă, doar flutură ușor coada. Pe laba din spate avea o rană ruptă, plină de sânge.
Ce-i, statornic? îndemnă unchiul Vasile, iritat. Ia un băț și-l alungă!
Atunci ceva clocote în Andrei se rupe.
Nu mă atingeți! izbucni el, acoperinduși animalul cu trupul. Nu vrea să facă nimic rău!
Uite așa, băiatule, se miră unchiul Vasile. Un protector sa arătat.
Îl voi apăra! spuse Andrei, așezânduse lângă câine și întinzând mâna cu blândețe. Animalul mirosea degetele și-l lingea uşor pe palmă.
O căldură se revărsa în pieptul băiatului. Pentru prima oară, după multă vreme, cineva îl privea cu bunătate.
Hai, vino cu mine, șopti el câinelui. Hai cu mine.
Ajuns acasă, Andrei improviză un culcuș din bluze vechi întrun colț al camerei. Mama era la muncă până seara așa că nu va fi nimeni să certe și să arunce lucea din casă.
Rănița de pe laba era serioasă. Andrei căută pe net articole despre prim ajutor pentru animale, încruntânduse la terminologia medicală, dar memorând fiecare cuvânt.
Trebuie spălat cu peroxid, murmură el, răscolind în farmacia de acasă. După aceea să-l dezinfectez cu iod, cu grijă să nu rănească.
Câinele stătea liniștit, sprijininduși laba rănită. Îi privea pe Andrei cu recunoștință așa cum nu o primise de multă vreme.
Cum te cheamă? legăna el cu grijă banda pe laba animalului. E roșcat. Îl numesc Rufus, poate?
Câinele lătră încet, parcă acceptând.
Seara, mama intră. Andrei se pregăti de ceartă, dar ea se uită tăcută la Rufus și mângâie banda de pe laba lui.
Ai făcut singur? întrebă ea în șoaptă.
Singur. Am găsit pe net cum se face.
Ce îi dai de mâncare?
Mă voi descurca.
Mama îl privește lung pe fiu, apoi pe câinele ce își lingea mâna ei.
Mâine mergem la veterinar, hotărî ea. Să vedem ce zice despre laba lui. Încă nu ai găsit un nume?
Rufus, își repești Andrei.
Pentru prima dată în luni nu exista zid între ei.
Dimineața, Andrei s-a ridicat cu o oră mai devreme decât de obicei. Rufus se târa, șuierând de durere.
Stai jos, stai, llăsă băiatul. Vin cu apă și mâncare.
În casă nu era hrană pentru câini. Andrei dădu ultima chiflă, o înmuiă în lapte. Rufus mâncă cu lăcomie, dar cu delicatețe, curățând fiecare firimitură.
La școală, Andrei nu se certă cu profesorii. Gândea doar la unul singur la Rufus. Îi era dureros? Îi era singur?
Astăzi ești altfel, observă directoarea Iulia.
Andrei doar ridică din umeri. Nu voia să povestească sar fi amuzat.
După ore, fuge acasă, ignorând privirile critice ale vecinilor. Rufus îl întâmpină cu un lătrat vesel putea să stea pe trei labe.
Ce zici, prietene, vrei să ieșim? Andrei făcu din sfoară o lesă. Dar ai grijă de laba, ok?
În curte se întâmpla ceva neașteptat. Mătușa Claudia, văzândui, aproape că își pierdu cuvintele:
Îl ai tras pe el acasă! Andrei! Te-ai înnebunit?
Ce e cu asta? răspunse băiatul calm. Îl tratez. În curând se va face bine.
Îl tratezi? se apropie vecina. De unde îți iei banii pentru medicamente? De la mamă furi?
Andrei strânse pumnii, dar se opri. Rufus se sprijină de piciorul lui, simțind tensiunea.
Nu fur. Cheltuiesc banii mei. Îi economisesc la micul dejun, spuse el încet.
Unchiul Vasile clătină din cap:
Băiete, ştii că ai luat o viaţă în mâini? Nu e o jucărie. Trebuie să-l hrăneşti, săl tratezi, săl plimbi.
De atunci fiecare dimineață începea cu plimbarea. Rufus se refăcea repede, deși încă șchiopa uşor. Andrei îi învăța comenzi cu răbdare, ore în șir.
Stai! Bine făcut! Dă lăbuţa! Așa!
Vecinii priveau de la distanță. Unii clătinau din cap, alții zâmbeau. Andrei nu mai vedea nimic altceva decât ochii fideli ai lui Rufus.
S-a schimbat. Nu instant, ci treptat. Nu mai era violent, curăța casa, notele îi urcau. Avea un scop. Și era doar începutul.
Trei săptămâni mai târziu, se întâmplă ce îi temea cel mai mult Andrei.
Întorcea cu Rufus de la o plimbare de seară când din spatele magazinului de la colț izbucni o haită de câini străziţi. Cincișase hăituie cu ochi de foc în întuneric. Liderul, un mare câine negru cu dinţi ascuţiţi, înainta.
Rufus instinctiv se retrase în spatele lui Andrei. Laba încă dor, nu putea alerga bine. Cei din haită simţeau slăbiciunea.
Înapoi! strigă Andrei, fluturând lesa. Încetaţi!
Dar haita nu dădea pas. Înconjurau. Liderul groşaă, pregătit să sară.
Andrei! un strigăt feminin răsună din sus. Fugi! Aruncăl și fugi!
Era mătușa Claudia, ieșită de la fereastră, cu alte fețe ale vecinilor în spate.
Băiete, nu fi erou! exclama unchiul Vasile. E şchiop, nu va scăpa!
Andrei aruncă o privire spre Rufus. Animalul tremura, dar nu fugea. Se lipi de piciorul stăpânului, gata să împartă orice soartă.
Câinele negru sări primul. Andrei, reflex, își închiuse braţele, dar lovitura îl lovea în umăr. Dinţi ascuţiţi străpunseră geaca, ajungând la piele.
Rufus, în ciuda rănii, în ciuda fricii, se aruncă să apere stăpânul. Înțepă duhul liderului, agățânduse cu toată forţa de gâtul lui.
Lupta se aprinde. Andrei se apăra cu picioarele și braţele, încercând să-l ferască pe Rufus de colţi. Prindea mușcături, zgârieturile, dar nu se retrăgea.
Doamne, ce se întâmplă aaaa! țipă din înălțime mătușa Claudia. Vasile, fă ceva!
Unchiul Vasile coborî scările, apucă o bâtă, bare de fier orice găsea la îndemână.
Țineţivă bine, băiete! țipă el. Vă vin în ajutor!
Andrei cădea sub presiunea haitei când auzi o voce cunoscută:
Hai să plecăm!
Era mama. Iese din curte cu o găleată de apă și stropi câinii. Haia se retrase, înfâţată.
Vasile, ajutămă! strigă ea.
Unchiul Vasile alergă cu bâta, alţi vecini coborâre de la etajele superioare. Hâţi, înțelegând că nu au şanse, fug înapoi.
Andrei zăcea pe asfalt, ţinândul strâns pe Rufus. Amândoi erau în sânge, tremurau. Dar erau vii. Întregi.
Fiu al meu, se așeză mama lângă ei, examinând cu grijă tăieturile. Mă temi foarte mult.
Nu lam putut lăsa, mamă, şopti Andrei. Înţelegi? Nu am putut.
Îţi înţeleg, răspunse ea încet.
Mătușa Claudia coborî în curte, se apropie și privea pe Andrei cu un aer nou, cadacă ar fi văzut pentru prima oară.
Băiatule, începu ezitant. Ai putut săl omori pe aceaaaaaaa câine.
Nu e pentru că e un câine, interveni brusc unchiul Vasile. E pentru prieten. Înţelegi diferenţa, Claudia?
Vecina încuviinţă în tăcere, lacrimile curgândui pe obraji.
Hai săneducem acasă, spuse mama. Trebuie săi curăţăm rănile. Şi pe Rufus.
Andrei se ridică cu greu, ridică câinele în braţe. Rufus ştiuită, coada îi tremura uşor fericit că stăpânul e lângă el.
Aşteptaţi, îi opri unchiul Vasile. Mâine mergeţi la veterinar?
Mergem.
Eu-l duc cu maşina. Şi voi plăti tratamentul că a fost un erou.
Andrei privea, surprins, vecinul.
Mulţumesc, unchiule Vasile. Dar eu pot săplătesc eu.
Nu te certa. Câştigiţi banii apoi îi dai. Până atunci bătă lllllllllllllllllllă pe umăr. Suntem mândri de tine. Nuașa?
Vecinii încuviinţă în tăcere.
Un lună trecu. Întro seară de octombrie, Andrei se întorcea de la clinica veterinară, unde acum ajuta voluntarii în weekenduri. Rufus alerga lângă el laba vindecată, şchiopul aproape dispărut.
Andrei! strigă mătușa Claudia. Stai puțin!
Băiatul se opri, pregătit pentru altă notă. Dar vecina îi întinse o sacoșă cu hrană.
E pentru Rufus, spuse ezitată. Hrană bună, scumpă. Tu te îngrijeşti atât de bine.
Mulțumesc, mătimă Claudia, răspunse sincer Andrei. Dar noi avem hrană. Lucrez la clinică, doamna AnaPetruţa îmi plăteşte.
Totuşi iao. Îţi va prinde bine pe viitor.
În casă, mama pregătea cina. Văzândul pe fiu, zâmbi:
Cum a fost la clinică? Ce zice AnaPetruţa?
Spune că am mâini bune şi răbdare. Andrei mângâie răspunzând pe capul lui Rufus. Poate voi deveni veterinar. Gândesc serios.
Şi la şcoală?
Bine. Chiar şi profesorul Petru de la fizică mă laudă. Spune că am devenit atent.
Mama încuviință. În acel lună, fiul se schimbase complet. Nu mai era violent, ajuta pe acasă, salută vecinii. Cel mai important avea un scop. Un vis.
Ştii, spuse ea, mâine vine Vasile. Vrea săţi ofere și altă treabă. La crescătorul prietenului lui, caută un ajutor.
Andrei ceru:
Adevărat? Şi potl lua pe Rufus cu mine?
Cred că da. E ca un câine de pază acum.
Seara, Andrei stătea în curte cu Rufus. Exersa o nouă comandă păzeşte. Câinele îşi îndeplinea cu seriozitate exerciţiul, privind stăpânul cu ochi devotaţi.
Unchiul Vasile se așeză lângă el pe bancă.
Mâine mergi cu adevărat la crescător?
Merg, cu Rufus.
Atunci odihneştete devreme. Va fi o zi grea.
După ce Vasile plecase, Andrei rămase puţin în curte. Rufus îşi sprijini botul pe genunchii lui, oftând mulțumit.
Se găsiseră unul pe altul. Și nu vor maiAndrei și Rufus, cu inima plină de curaj și ochii către un viitor luminos, au pășit împreună spre noua lor viață, știind că niciun obstacol nu îi va despărţi.
