SOACRA
Ana Munteanu a așezat pe masa frumos aranjată un platou mare cu rață la cuptor și a oftat. Din clipă în clipă urmau să vină fiii ei împreună cu noră-sa.
De curând se însurase și cel mic, cu o nuntă modestă. Așa se obișnuiește acum la tineri, și-a zis Ana. Ea ar fi făcut petrecere în toată regula, de ar fi fost după ea. Chiar și ea și soțul ei, când s-au luat, s-au dus doar la Starea Civilă, iar de inele au avut bani abia peste un an: două verighete subțiri din aur. Pentru copii, însă, și-ar fi dorit bucurie pe măsură. Dar alege fiecare pentru el.
“Are doar un singur cusur e prea aranjată pentru gustul meu!”, i-a mărturisit Ana unei prietene, deși știa că Mara, nora lor, oricum plănuiește să-i vorbească față în față.
Mara era, în general, o fată de treabă, cumsecade și blândă. Pe fiul ei, Gheorghiță, îl schimbase în bine. Îl ajutase să-și găsească un loc de muncă serios, îl împingea mereu să se dezvolte și să urce pe scara profesională. Până la 30 de ani, Gheorghiță nu făcea nimic fără ajutorul mamei, nici voință nu prea avea. Îngrijorările Anei au dispărut încet, când a început să vadă schimbarea.
Singurul lucru care o deranja la Mara era că era tot timpul aranjată: la coafor, la manichiură, la masaje, la cosmetică. Cheltuia bani serioși pe astea și Ana credea că nici nu se cade pentru o femeie măritată, care ar trebui să pună familia pe primul loc.
Iar când or fi copii, ce? Va merge la pedichiură în loc să-i cumpere fiului ghetuțe? Ana niciodată n-a fost genul să se răsfețe și mereu s-a pus pe ultimul loc, mai ales după ce a rămas văduvă. Chiar dacă băieții erau mari, tot mai aveau nevoie de sprijinul ei, fie și financiar.
Gândurile i-au fost întrerupte de sunetul soneriei: au sosit copiii. Mara a intrat în sufragerie ca o vedetă păr proaspăt coafat, manichiură impecabilă. Pe chip aproape că nu avea machiaj, dar pielea îi era luminoasă, semn că merge des la cosmetician.
Mara, ce frumoasă ești, dragă! a exclamat sincer Ana, dar cu o ușoară urmă de nemulțumire. Ținuta asta e nouă, nu-i așa?
Da, ieri am cumpărat-o, a răspuns Mara zâmbind. Am primit un bonus generos la muncă.
Ar fi mai bine să pui deoparte banii, n-a putut să nu ofere un sfat Ana. Toate primele, banii din colaborări, bonificația de sfârșit de an: să-i puneți pentru zile negre. O să ai nevoie, să mă crezi!
Mara a tăcut. Îi plăcea soacra ei, o femeie simplă, care s-a dedicat cu totul familiei. Dar în sufletul ei, Mara era convinsă că ziua neagră nu vine la cine trăiește cu grijă pentru toate.
Seara a decurs destul de plăcut, dar Ana a încercat de mai multe ori să atingă subiectul cheltuielilor inutile. Mara a înțeles că vorbele erau pentru ea.
Dar dumneata când ai fost ultima dată la manichiură, doamnă Ana? nu s-a putut abține Mara.
Eu?… Nu am fost niciodată. Acasă, îmi curăț unghiile, să fie îngrijite și atât. Altceva nu-i nevoie.
Nimeni nu a observat acest mic dialog. Dar pe Mara, ca femeie, a apucat-o mila pentru soacra ei. Să crești doi băieți, acum cu venituri bune, și să-ți pară rău să dai măcar puțin pentru tine!
Gheorghiță, dar mama ta chiar nu face nimic pentru sufletul ei? l-a întrebat Mara în drum spre casă.
Nu știu… Gătește, uite ce masă ne-a pus. Se uită la televizor, se mai duce la vecine. De ce întrebi?
Pentru că n-a avut parte niciodată de o bucurie pentru ea! N-ați dus-o la film, la teatru, la un restaurant…
Ei, ei, nu-i trebuie ei din astea, nu mai dramatiza.
Mara a tăcut. Se gândea la mama ei, care, chiar dacă era strânsă cu banii, își acorda mereu o tunsoare frumoasă, o rochie nouă, și neapărat mergea lunar la spectacole de teatru, pentru sufletul ei.
Mara a hotărât că soacra merită să afle cum e să faci ceva pentru tine. După câteva zile, a sunat-o și a invitat-o la plimbare, la o cafea și în treacăt la salon, unde voia la cosmetician și a propus să profite și Ana de o procedură.
Dragă, dar ce nevoie e? Dacă tu ai treabă, te aștept în hol sau afară.
De ce să stați degeaba? O jumătate de oră trece altfel dacă vă faceți și manichiură și un masaj la mâini!
Cu greu a acceptat Ana. Mara a sunat înainte la salonul unde era clientă și le-a povestit doamnelor situația:
Fetelor, vă rog, cu soacra faceți răsfăț ca pentru regină! Povestiți-i cu tact și despre alte proceduri pedichiură, mască, orice. Dacă o întreabă cât costă, spuneți-i că am plătit deja, să se relaxeze. Cin să reușească, sigur mai câștigă o clientă fidelă!
La ora stabilită, Mara a condus-o pe Ana, care se ținea de scaun, către mâinile iscusite ale angajatelor.
Numai o jumătate de oră, nu? Și cu banii? Cât trebuie să dau?
Când o domnișoară a invitat-o tacticos, Mara s-a așezat în hol cu telefonul în mână. În ziua aceea, nu-și programase nimic pentru ea.
Chiar dacă era liberă, a decis să răspundă la câteva mailuri. Timpul a trecut repede.
Soacra s-a întors după aproape două ore relaxată, întinerită. Profesionistele s-au întrecut pe ele însele.
Vai, Mara, câte mi-au făcut! M-au servit și cu cafea, și ceai de plante… Toată lumea atât de prietenoasă! Cine știe câți bani a costat?
Astăzi avem promoție! a sărit imediat recepționista. Dacă vii cu o prietenă, primește gratuit. Deci dumneavoastră nu trebuie să plătiți nimic!
Au mers apoi la o cafenea din apropiere. Ana a gustat din cappuccino, s-a lăsat pe spate în scaun și a oftat liniștită.
Hai să mai mergem împreună la astfel de ieșiri! i-a propus Mara. Mereu pentru clientele fidele sunt reduceri. V-a plăcut, nu-i așa?
Da, tare mult, a mărturisit Ana. Nu știam că poate fi atât de plăcut.
Ar fi trebuit să încercați mai devreme!
Eh, pe vremuri… Copiii erau mici, soțul Dumnezeu să-l ierte era foarte chibzuit, nu ne permitea cheltuieli de prisos. Și apoi… nici nu mai vedeam rostul.
Acum aveți! Să-mi țineți companie, nu-mi place să merg singură.
Bine, pentru companie, din când în când.
De atunci, soacra a început să-și acorde și ei atenție, alături de Mara. Noră diplomată, aceasta i-a împrospătat și garderoba, spunând mereu că a dat pe haine jumătate din prețul real.
L-a convins pe Gheorghiță s-o invite pe mama la restaurant, după care au ieșit toți la cinema. Iar de Crăciun, Mara i-a făcut Anei cadou un abonament la teatru.
Vai, ce tânără ai întinerit! îi spuneau vecinele soacrei.
Păi, cu tineretul după mine… zâmbea cu modestie Ana.
Chiar simțea că abia la pensie, ca mamă de doi băieți mari, a început să trăiască cu adevărat tinerețea.
Viața ne dovedește că e important nu doar să-i iubim pe cei dragi, ci să învățăm și să ne prețuim pe noi înșine, pentru că așa le putem oferi tuturor mai multe clipe frumoase.
