Cred că fratele meu nu a făcut cea mai bună alegere când s-a căsătorit. Sincer să fiu, la început am încercat să păstrez o relație civilizată cu cumnata mea. Fratele meu și soția lui s-au mutat la noi, la mine și la mama, după nuntă. De atunci, eu m-am mutat într-o cămăruță, mama s-a retras în sufragerie, iar fratelui meu cu soția lui le-am lăsat dormitorul cel mare. Dar Cătălina, cumnata mea, de la bun început și-a dat aere, de parcă ea era deasupra noastră. Era fata unui profesor universitar. Nu voia să pună mâna pe gospodărie nici nu gătea, nici nu făcea curățenie, explicând că nu-i rolul ei.
Când Cătălina a rămas însărcinată, a zis că trebuie liniște deplină în casă, “pentru copilul ei”. Mama e o femeie blândă, nu-i place scandalul, așa că a răbdat și n-a zis nimic. Nici eu nu mai puteam chema prieteni la mine, pentru că – vezi Doamne! – Cătălina are nevoie de liniște.
Ceream mâncare mai gustoasă și să nu facem gălăgie. Mama ajunsese să gătească separat pentru ea și pentru noi. M-am săturat să o văd pe mama cum își calcă pe inimă și încercam să o conving să nu o mai răsfețe atât pe noră, care devenea de la o zi la alta tot mai pretențioasă. Când se apropia momentul să nască, Cătălina a zvârlit că bebelușul are nevoie de o cameră aparte. Vroia să mă mut și eu în sufragerie. Atunci n-am mai suportat. A început Cătălina să plângă și să țipe, de zici că am vrut să-i fac copilul să se nască înainte de vreme. Frate-miu i-a luat apărarea, m-a făcut în toate felurile. Până la urmă, mama l-a rugat să-și rezolve altfel problema cu locuința.
Așa că s-au mutat. Nu am știut nici când a născut, nici când au făcut creștinarea copilului. Cumnata mi-a zis că nu trebuie să ne obosim cu cadouri, ci să-i dăm bani copilului. Și suma a anunțat-o tot ea vroia 1500 de lei moldovenești.
Mama mea i-a spus că nu are atâția bani. Drept urmare, ni s-a interzis să mai vedem copilul. Mama a fost foarte supărată la început, dar după o vreme au început să ni-l lase singuri pe băiețel. Cătălina în mod special îl lăsa cu mama sau cu mine, când voia să meargă cu prietenele ei la cafea sau la salon. Numai că tot timpul când venea după copil avea ceva de comentat: ba că l-am îmbrăcat greșit, ba că nu i-am dat să mănânce bine.
Când copilul a făcut un an, fratele și cumnata au venit la noi. Au spus că trebuie să rezolve problema locuinței. Cum nu puteau lua credit de la bancă, cumnata s-a gândit să se angajeze și să lase copilul în grija mea.
Tu, dragă, tot la universitatea pedagogică studiezi, numai bine faci practică cu băiatul nostru. Greu ne descurcăm doar din salariul lui frate-tău. Dar nu avem cum să-ți plătim. Iar cu facultatea, te poți transfera la fără frecvență, să ne ajuți! a spus Cătălina.
Eu, firește, am refuzat.
N-am putut să-i explic fratelui meu că necazurile lor nu mă privesc pe mine, și nu văd de ce să-mi sacrific studiile pentru cine știe cine. Apoi am mai îndurat și vorbele cumnatei, că nu vreau să-i cresc copilul.
Cătălina ne-a făcut egoiști și a zis că nu va mai călca niciodată în casa noastră. Vreo jumătate de an chiar n-au mai venit. Într-o zi, apare fratele meu acasă, posomorât. Și-mi povestește că Cătălina s-a dus la serviciu, a dat acolo peste alt bărbat, s-a îndrăgostit și a divorțat de el, cerând pensie alimentară.
Acum îl șantajează: dacă plătește pensia de 1200 de lei lunar, îl poate vedea pe fiu-său, dacă nu să nu mai spere la nimic. Numai că, ghici ce, nici celălalt bărbat nu a vrut să se însoare cu ea, de vreme ce are soție acasă. Așa că fosta cumnată încă trăiește într-un apartament închiriat, plătit de fratele meu. Fratele meu, rușinat, ne-a cerut iertare și a promis că pe viitor va fi mult mai atent pe cine aduce în familie.
