Nica se grăbea spre casă. Ceasul arăta deja aproape ora zece seara, iar dorința de a ajunge în apartament, să ia cina și să se arunce în pat, era insuportabilă. Ziua fusese epuizantă. Bărbatul era deja acasă, masa era pregătită, fiul era hrănit.
Nica lucra într-un mic salon de coafură din Iaşi și în acea zi era pe tură. După închidere a strâns stația de lucru, a activat sistemul de alarmă, a încuiat ușa și a rămas puțin de parcă ar fi vrut să-și întârzie plecarea.
Drumul spre casă trecea pe lângă un mic parc. Acolo, de obicei, era liniște și siguranță. Ziua, bătrânele stăteau pe bănci, iar seara, bancurile erau goale, dar felinarele încă ardeau, așa că nu se simțea pericol.
În acea seară, totuși, una dintre bănci nu era goală. Așezați lipiți unul de altul, stăteau doi copii un băiat de nouăzece ani și o fetiță care părea să aibă nu mai mult de cinci. Nica încetinise pasul și sa apropiat.
De ce sunteţi aici singuri? E târziu! Hai să mergem acasă!
Băiatul o privi atent, îi mângâie capul fetiței și o strânse la piept cu și mai multă căldură.
Navem unde să mergem. Tatăl ne-a alungat.
Iar mama?
E cu el. Băuturată.
Nica nu ezită nicio clipă.
Ridicaţi-vă, haideţi la mine. mâine vom rezolva tot.
Copiii se ridicară încet. Nica o luă de mână pe fetiță se numea Mărioara și întinse mâna spre băiat, pe nume Antoni.
Așa îi duse la ea. Le explică totul soţului și fiului de doisprezece ani, Andrei. Cei doi, ştiind că Nica are o inimă bună, nu puseseră întrebări imediat arătă unde se pot spăla și îi aşezară la masă. Copiii înfometaţi mânară tot ce li se oferi, cu timiditate, dar cu poftă.
După aceea, Nica se duse la vecina, o doamnă al cărei copil mergea la clasa întâi, şi ceru ceva haine pentru Mărioara. Strânseră o mulţime de lucruri cum se întâmplă în fiecare familie, după ce copiii cresc, rămâne multă încălţăminte şi haine.
Nica îi spălă pe fetiță, o îmbrăcă în haine curate. Antoni se spălă singur, iar ei găsiră şi pentru el câteva haine vechi din garderoba fiului. Se aşezară să doarmă în sufragerie, pe canapea, împreună Mărioara nu se desprindea de fratele ei niciun pas, iar el o ţinea strâns în braţe.
Saturaţi şi obosiţi, copiii adorm rapid pe un pat curat. Nica îşi trimise pe Andrei în camera lui, iar ea şi soţul ei şoptiseră mult în bucătărie, căutând ce să facă în continuare.
Dimineaţa se trezi devreme, îl însoţi pe soţ pe drum la muncă. Ea avea să lucreze a doua tură. Copiii se treziră, ei îi hrăni, adunară hainele spălate şi uscate din sac şi se pregătiră să plece spre casă.
Îl însoțiră pe Antoni şi pe Mărioara până la un bloc aflat chiar lângă al lor. Apartamentul de la etajul al treilea era deschis. Copiii intrară şi se opriră, îngheţaţi, în hol
Nica se opri lângă ei. Îi arzuse să privească în ochii acelei femei şi să întrebe ce gânduri i bântuiau toată noaptea, când copiii ei rămăseseră singuri, pierduţi undeva.
Dintro încăpere ieşi o femeie tânără, dar extrem de palidă, cu o pată mare sub ochi. Privirea îi era lipsită de emoţie, iar apoi, cu vocea ei neînsemnată, spuse:
Ah Am venit Cine e ea?
E tantele Nica. Am stat peste noapte la ea, răspunse băiatul.
Ah Bine, murmură femeia şi, parcă nimic nu sar fi întâmplat, se întoarse spre încăpere. Nica rămase fără suflare. Era mama lor?
Dar dintrodată, femeia se întoarse spre Nica și spuse:
Vino în bucătărie, să vorbim.
Nica o urmă. Pentru miracol, deşi locuinţa era săracă, totul era curat. Vesela era aranjată, podeaua spălată, lucrurile la locul lor. Şi chiar halatul ei, deşi vechi şi cu nasturi dezlipiţi, era curat. Aşază-te, îi spuse femeia, arătând spre un scaun.
Nica se așeză. Femeia se așeză în faţă, îi privi cu ochiul său înăbuşit şi întrebă:
Ai copii?
Da, un fiu, are doisprezece ani, răspunse Nica.
Ascultă Dacă mi se întâmplă ceva, nu-i lăsa pe copiii mei, înţelegi? Nu au făcut nimic rău.
Tu vrei să-i abandonezi? se miră Nica.
Nu mai pot. Am încercat de multe ori să mă opresc Dar nu reuşesc. Şi el arătă spre încăpere, de unde se auzea un şuierat puternic de şobolan. Am mers la poliţie. Stă câteva zile şi revine loveşte şi mai rău. Şi fără băutură nu mai pot. Beau în fiecare zi. Şi el scoate copiii pe uşă. Nu sunt ai lui.
Unde e tatăl?
A înecat când Mărioara avea doar un an. De atunci am rămas singură.
Nu lucrezi?
Îmi spăl podelele la un magazin. Săptămâna trecută mau concediat pentru neprezentări constante.
Iar bărbatul?
Face mici muncă ori decate ori poate. Aşa reuşim să supravieţuim
A aşteaptă tăcută, apoi spuse din nou:
Dacă se întâmplă ceva, te rog nu-i lăsa. Eşti bună. Dacă nu poţi să-i iei, dui la azil, bine?
Nica se ridică. Mintea îi refuza să accepte tot ce auzise. Totul părea un vis ciudat. Copiii ieşiseră să o însoţească. Amândoi se apropiară şi o îmbrăţişară. Lacrimile i se adunară în ochi. Le şterse repede cu mâneca şi îi spuse lui Antoni că ştie unde o poate găsi.
Ieşi din casă şi pe stradă lăsă lacrimile să curgă în ploaie, făcând trecătorii să se uite înapoi. În aceeaşi seară le povesti totul soţului. El nu puse întrebări doar a spus că, în orice caz, nu vor lăsa copiii singuri. Andrei, auzind discuţia părinţilor, se apropie şi îi îmbrăţişară pe amândoi. Aşa rămăseseră în bucătărie tăcuţi, îmbrăţişaţi.
După trei zile, Antoni se întoarse repejor. Înfricoşat, agitat, aduse vestea că mama dispăruse, iar tatăl fusese luat de poliţi. Mărioara era la vecina, dar în aceeaşi zi ar fi dusă la azil. Povestea o spuse repede şi fu înapoi la sora lui. Aşa se întâmplă că copiii fu întradevăr duşi la instituţie.
A doua zi, găsiră mama copiilor în râu, moartă în circumstanţe violente. Probabil ştia deja soarta de aceea îi ceruse lui Nica un astfel de favor.
Nica şi soţul ei începu să bată la uşile birourilor pentru a obţine tutela copiilor. Nu sau găsit rude pentru Antoni şi Mărioara, iar după toate verificările şi, datorită povestirii lui Nica despre conversaţia cu mama, li sa acordat custodiu.
Nica îşi pierdu postul. Mărioara era foarte speriată, se încredea doar în fratele ei, rămânând mereu lângă el. Chiar şi când o lingură cădea de pe masă, privea cu teamă spre bărbatul lui Nica, ca şi cum ar aştepta o pedeapsă.
A luat multă muncă să-i câştige încrederea. Antoni, mai mare, înţelegea repede că în acea familie nu exista niciun pericol nici durere, nici frică.
În timp, fetiţa se deschise. Începu să meargă cu încredere la Nica, să se joace cu fiul ei, să zâmbească şi să vorbească, totuşi încă puţin temânduse de bărbatul lui Nica. Frica de bărbaţi adulţi era adânc sădită.
El, însă, se purta cu blândeţe şi cu mare grijă. Visase mereu la o fiică, dar din cauza stării de sănătate a lui Nica nu mai putea avea copii. Şi atunci a venit ziua când, după o călătorie de trei zile, sa întors. Nica şi Mărioara ieseră să-l întâmpine. El se învârtă în jur şi întinse mâinile spre fetiţă.
Mărioara se apropie cu grijă şi îl îmbrăţișă pe gât. El o ridică în braţe şi împreună intrară în bucătărie. Văzândul pe Mărioara cu zâmbetul pe buze, sau apropiat băieţii, apoi Nica. Toţi se strânseră. Stăreau aşa, în tăcere, dar cu căldura în inimă.
În acea familie, de acum încolo, totul va fi bine.
