Elena Gheorghiu își aduce perfect aminte ziua în care a trebuit să decidă soarta copilului altcuiva. Era o zi de miercuri, iar soțul ei a venit acasă mai devreme decât de obicei, abătut și apăsat. Fără să spună nimic, Marian i-a întins un plic.
Ce s-a întâmplat?
Nu mai este Veronica… Fără acordul meu, nu pot trimite pe Dănuț la casa de copii.
… Elena știa de existența fiului soțului încă dinainte de căsătorie. Poveste obișnuită: cât a făcut armata, Marian s-a îndrăgostit. După eliberare, a luat fata cu el la Chișinău, au închiriat o garsonieră. Dar fata s-a răzgândit repede, și-a luat bagajul și s-a întors acasă, la Soroca.
Mai târziu i-a trimis o telegramă: Felicitări, eşti tată! Ce s-a întâmplat între ei, Marian nu i-a povestit Elenei, iar ea nici n-a insistat. Ce rost avea să dezgroape trecutul?
Când Elena era însărcinată în patru luni, fosta a apărut pe neașteptate cu Dănuț, care avea doar un an. A încercat să-l recucerească pe Marian, a făcut scandal, dar el a rămas cu nevasta. Nici atunci Elena nu l-a judecat: ce vină purta pentru greșelile de dinaintea lor?
Veronica a cerut pensie alimentară, iar Marian a plătit-o la timp. Fosta n-a mai dat nici mesaj, nici telefon. Au aflat mai târziu că s-a recăsătorit de două ori, dar după al doilea divorț nu a mai rezistat s-a otrăvit.
Până atunci, Elena și Marian aveau deja doi copii. Băiatul lor, Vlad, cu puțin mai mic decât Dănuț, și micuța Marcela, abia împlinise un an. Au decis să mai aibă încă un copil după ce au reușit să cumpere casa lor.
O casă de lemn, simplă, fără multe comodități, dar cu patru camere, o curte mare, o bucătărie de vară și o grădină… După chinuiala din chirie, li s-a părut un vis. Vlad, băiat pus pe șotii, o săptămână întreagă a alergat prin fiecare colțișor al casei.
… Să crești copilul altcuiva… nu era ce visase Elena. Îl văzuse pe băiat cu șapte ani în urmă, dar nu știa nimic despre el. Cum era? Ce traume purta? Îi era frică. Cu Vlad al lor abia reușea să se descurce, iar acum vor fi doi de aceeași vârstă. Oare se vor înțelege? Marian lucra mult, iar copiii aproape toți erau pe seama ei.
Toate gândurile astea i-au trecut prin minte într-o clipă. Marian nu a spus nimic. Stătea pe hol, suflat de vânt, fără vlagă.
Pe Elena a cuprins-o mila: s-a pus pe locul lui și s-a întrebat cum ar fi reacționat dacă vreun copil al ei, Vlad, ajungea orfan. Totul a căpătat brusc sens:
Măi, Marian, evident că îl luăm pe băiat acasă, nu încape discuție. E fiul tău, iar pentru ai noștri e frate. Dacă noi îl refuzăm, cum rămâne cu sufletul nostru? Unde-s doi, încape și al treilea. Ne descurcăm!
După o lună, Dănuț a ajuns la ei. Băiat liniștit, tăcut, cuminte. Deloc nu semăna cu năzdrăvanul Vlad. Poate tocmai diferența asta i-a făcut să se înțeleagă: fratele mai mare, apărut deodată, nu a vrut să fie șef, iar băieții s-au împrietenit repede. Și Marcela, micuța năzdrăvană a casei, mereu a înseninat atmosfera cu veselia ei. Parcă iubea pe toată lumea.
Toamna, Dănuț a început clasa întâi. Învăța bine, semn că mama biologică îl pregătise din timp. Le-a fost greu cu banii, dar Marian s-a chinuit cum a putut, iar Elena s-a angajat și ea. Copiii au crescut, au devenit ajutor de nădejde la gospodărie. Niciodată nu i-au despărțit în ai noștri și ai lui.
Când Dănuț a intrat la universitate, Elena a căzut grav bolnavă. A zăcut luni întregi în spital și a suferit o operație grea. I-a fost greu, dar n-a cedat: se gândea la copii și era convinsă că trebuie să trăiască pentru ei. Doar voia să-i vadă mari și fericiți și să apuce să-și țină nepoții în brațe. Pe Marian l-a doborât necazul: a dat în patima alcoolului.
La optsprezece ani, Dănuț a devenit sprijinul familiei. A trecut pe învățământ la distanță și s-a angajat. Iar pe Elena n-a lăsat-o singură nici o zi: venea la spital cu flori, îi citea, o întreba ce le place lui Vlad și Marcelei, îi aducea mâncare gătită. Mult timp nu i-a spus că Vlad intrase în anturaj rău și era anchetat. Din fericire, băiatul a primit doar o sentință cu suspendare.
Elena s-a însănătoșit. Însă cu soțul nu a mai putut să fie ca înainte; nu l-a iertat niciodată pentru slăbiciunile și lipsa lui de sprijin în acele zile grele. Bine că casa era mare locuiau ca vecinii. Marian încearcă să-și revină, dar periodic recade în patima băuturii.
Acum un an, Dănuț a adus acasă o noră. O fată de care fusese îndrăgostit încă din grădiniță. Ea studiază psihologia și din prima zi a început să se ocupe de socrul ei, sperând să-l scape de alcool. Viața merge înainte. Și în curând vor răsuna fericit pașii nepoților: tinerii au aflat recent că așteaptă gemeni.
În fiecare zi, Elena îi mulțumește lui Dumnezeu pentru fiul cel mare și știe că trăiește doar pentru că a găsit cândva puterea de a deschide inima pentru copilul altcuiva.
