Nicoleta Petrescu își amintește perfect ziua în care a trebuit să hotărască soarta copilului altcuiva. Era o miercuri, soțul ei a venit acasă mai devreme decât de obicei, posomorât ca o zi ploioasă de toamnă la Iași. Fără să scoată un cuvânt, Viorel i-a întins un plic.
Ce s-a întâmplat?
Nu mai e Vera. Fără acordul meu, nu pot să-l ducă pe Dănuț la orfelinat.
Nicoleta știa, încă de dinainte de nuntă, că Viorel are un băiat. O poveste cam banală: pe vremea serviciului militar, Viorel s-a îndrăgostit la Chișinău. După armată a luat-o pe fată la Botoșani, au stat și ei cu chirie, ca orice tineri. Dar fata s-a plictisit rapid de sarmalele lui mama-soacră și a plecat înapoi la familie.
Apoi, surpriză, a venit o telegramă: Felicitări, ai un băiat! Ce s-o mai dezgropi? Viorel nici n-a povestit detaliile și nici Nicoleta nu s-a dat scormonitoare. Ce-a fost, a fost, cu toții avem câte o tinerețe… Dar când Nicoleta era însărcinată în patru luni, a apărut fosta cu Dănuț, fraged ca un cozonac, abia făcuse un anișor. Scandal, lacrimi, certuri. Viorel a închis ușa, a rămas cu soția. Nicoleta n-avea ce să-i reproșeze, la urma urmei toate se întâmplaseră înainte să se cunoască.
Vera a cerut pensie alimentară, Viorel a plătit la timp, iar fosta n-a mai dat nici scris, nici semn. Mai târziu au aflat că s-a mai măritat de două ori și, la al doilea divorț, biata femeie n-a mai rezistat s-a otrăvit.
Până atunci, Nicoleta și Viorel aveau deja doi copii: Vasile, un an mai mic decât Dănuț, și Cătălina, o fetiță de-un an, drăguță foc. Au hotărât să-l facă și pe-al doilea copil după ce au strâns bani să cumpere o casă. Una mică, veche, de lemn, cu patru camere, fără baie. Curte, livadă, gradină, și o magazie care mai mult stătea să cadă, dar pentru ei a fost ca un palat. Vasilică abia dacă mai intra pe ușă, lovit de atâta veselie, sărind ca o capră de la o cameră la alta și din curte-n casă.
Să crești copilul altuia… Cine s-ar fi așteptat? Nicoleta îl văzuse pe Dănuț o singură dată, și nu știa nimic despre el. Cum e? Ce-a trăit? Îi era frică. Cu al ei, Vasilică, îi ajungea să o ia cu dureri de cap, darmite cu doi, aproape de aceeași vârstă! Vor reuși să se înțeleagă? Viorel lucra cât pentru trei, copiii erau, practic, pe umerii ei.
Toate astea i-au trecut prin cap într-o secundă. Viorel nu zicea nimic, stătea lipit de cuier de parcă i-ar fi fost frică să se miște. Pe chipul lui, nicio culoare.
Lui Nicoleta îi tresări inima și-a imaginat, pentru o clipă, cum ar fi fost să fie Vasilică în locul lui Dănuț. Cum ai putea să nu deschizi ușa? Cum să nu dai șansă? Atunci totul s-a limpezit:
Viorele, bineînțeles că îl aducem pe băiat la noi. Cum am putea refuza? E fiul tău, iar alor noștri le va fi frate. Cum să trăim altfel? Unde-s doi, mai încape și-al treilea. O să ne descurcăm, îi creștem noi!
Peste o lună, Dănuț a ajuns la casa lor. Tăcut, timid, ascultător. Nici nu semăna cu Vasilică, care era numai foc, paie și vâlvătaie. Poate de aici s-au legat lucrurile că Dănuț, venit de nicăieri, nu s-a pus în capul mesei, ci dimpotrivă, s-a adaptat, iar băieții s-au împrietenit. Iar Cătălina, mică și hazlie cum era, îi topea pe toți oricât de supărați erau. Avea dragoste de dat și pentru vecinii de pe uliță, nu doar pentru frați.
Toamna, Dănuț a început clasa întâi. Se vedea că mama lui l-a pregătit serios, mergea bine cu cartea. Financiar, nu era ușor, dar Viorel muncea pe brânci, iar apoi, și Nicoleta s-a angajat. Copiii au crescut și au devenit adevărați parteneri la curte și la treburi. Nu și-au împărțit copiii niciodată în ai mei și ai tăi, toți erau ai lor, punct.
Când Dănuț a intrat la facultate, Nicoleta s-a îmbolnăvit grav. Mult timp a stat prin spitale, a trecut prin operații. I-a fost frică, dar nu și-a permis să cadă: se gândea mereu la copii, care nici nu porniseră încă în viața lor, și era convinsă că trebuie să se facă bine pentru ei. Vroia să-i vadă mari, fericiți, și hopa, să vină și nepoții pe capul ei! Din păcate, necazul pe soț l-a lovit și mai rău Viorel a început să bea ca la crâșmă în zi de sărbătoare.
La optsprezece ani, Dănuț a devenit stâlpul casei. S-a transferat la fără frecvență, a prins un job și a sprijinit-o pe mamă mai ales: aproape zilnic venea cu vești bune și-i citea din ziare, o întreba cum să facă supa preferată de Vasilică și Cătălina, și-i aducea mostre la spital. I-a ascuns până în ultima clipă că Vasilică o cam luase razna și intrase într-o gașcă dubioasă; noroc cu judecătorul care s-a îndurat a scăpat cu suspendare.
Nicoleta și-a revenit. Relația cu Viorel însă n-a mai fost ca-n povești: nu l-a putut ierta nici pentru neputință, nici pentru trădare când îi era cel mai greu. Măcar are casa mare trăiesc ca niște vecini acum. Viorel se chinuie să se lase de băutură, dar îi vine greu: câteodată o mai ia razna.
Acum un an, Dănuț a adus acasă o noră. O fată de nota zece, pe care o plăcea încă de la grădiniță. Fata e studentă la psihologie și de la prima cafeluță s-a apucat să-l scoată pe socru de sub amprenta vinului. Viața merge înainte. În curând, o să se audă iar pași mici pe holuri tinerii tocmai au aflat că vor avea gemeni!
Nicoleta îi mulțumește zilnic lui Dumnezeu pentru fiul cel mare și e convinsă că doar pentru că a găsit cândva loc în sufletul ei și pentru copilul altuia e acum aici, vie și puternică, gata să vadă și nepoții crescând.
