Nu-ţi face griji, Ion! Nu fi supărat! Cel puţin ai sărbătorit Anul Nou în stil!
Aşternut de mult timp în amintiri, îmi aduc aminte cum am ajuns în oraşul natal, Iaşi. Coborî de pe peron, păşii pe piaţa din faţa gara şi mă îndreptam spre staţia de autobuz. N-am zis nimic soţiei mele, Ana, că voi veni în acea zi.
Starea mea nu era prea bună, căci tocmai începuse să se certe cu Ana. Îmi tot reproşau că sunt un egoist nepăsător. Dar cum aş fi putut fi nepăsător? De fapt, eu voiam să o felicit de Anul Nou, iar ea se închise la telefon. Se supăra!
Trei zile am încercat să o sun, dar nu m-a luat. În cele din urmă şi eu m-am săturat și am încetat să mai încerc. Şi, tot aşa, nu a găsit timp să le ureze cuiva La mulţi ani părinţii mei şi sora mea, ca să nu mai vorbim despre mine. Aşa că, din poartă, aveam să îi explic totul.
Nu numai ea avea greşeala pe umeri; şi eu am să răspund! Cum ziceau bătrânii: Cel mai bun scut este contraatacul.
După aceea, m-am încurajat şi am intrat în bloc în stare de luptă. Apartamentul mă întâmpină în linişte.
Hei! Cine e acolo în viaţă? Ana, am venit! strigam tare, dar niciun răspuns nu venea.
Privesc în bucătărie Ana nu e acolo, în altă cameră gol, iar în încăperea a treia tot gol. Dintr-o dată am observat schimbări: lângă perete nu mai era pătuțul copilului, s-a dus comoda cu masa de schimbat şi căruciorul pe care părinţii Anei i le dăduseră.
Mă grăbesc spre dulap: jumătatea cu hainele Anei este, de asemenea, goală.
A pierdut minţi? Ma abandonat? mă gândeam eu.
Apel la soacra, dar nu răspunde. Sun la prietena Anei, Cătălina tot tăcere. În cele din urmă, reuşesc să-l contactez pe Mihai, soțul Cătălinei.
Mihăiţă, salut! Dă-mi telefonul Cătălinei, nu reuşesc să o contactez îi cer.
Cătălina e cu copilul în satul ei, am petrecut acolo Anul Nou. Legăturile nu merg prea bine acolo.
Am venit ieri pentru că am schimbare la serviciu. Ei încă se odihnesc, răspunde Mihai.
De ce ai nevoie de Cătălina?
Mă gândeam că poate ştie unde e Ana. Am venit de la părinţi, iar casa ei e pustie. Şi toate lucrurile pe care leam cumpărat pentru copil nu sunt acolo, explic Ion.
Deci soţia ta era pe cale să devină mamă. Tu ai plecat la sărbători, lăsândo singură acasă? se miră Mihai.
Nu a vrut să vină. I se spunea că așteaptă până pe 1011 ianuarie. Ar fi putut să plece în acea perioadă.
Felicitări, Bobocule, eşti un manechin, zâmbeşte prietenul.
De ce? nu înţelege Ion.
Pentru că cel mai probabil ești deja singur. Prostule! Sună la spital, sigur o vor găsi acolo, îi sugerează Mihai.
—
Zece zile mai târziu.
Nu înţeleg, Ion, spunea mama la telefon de ce trebuie să stai acasă în sărbătoare? Ana nu vrea să plece, tu poţi veni singur. Mai are două săptămâni până la termen și poţi să te întorci la timp.
Mai mult, aproape toată familia se strânge: mătuşa Verónica cu unchiul Sergiu vin, Nicoleta cu Victor, Olga cu Pavel, plus tata, Viorica cu Gheorghe.
Viorica a rezervat pentru noi camere la un hotel la marginea pădurii, patru zile, de pe 30 decembrie până pe 2 ianuarie.
Pe 31 la ora 19:00 va fi un banchet cu artişti invitaţi; eu am plătit pentru tine, apoi îmi întorci banii. Vei sta cu noi până Crăciunul, iar pe 8 vei pleca, exact la timp pentru termenul Anei.
Ana nu vroia să plece:
Ion, aș putea fi luată în orice zi. Imagineazăţi: toţi se distrează, iar eu încep să am crampe. Mai ales că hotelul e la marginea oraşului ajunge ambulanta la timp?
Nu, nu merg nicăieri.
Corect, spune mama, femeile de azi îşi calculează sănătatea ca pe o boală, iar venirea copilului ca pe un har. Nea adus pe trei pe lume, a fost în concediu şi a făcut totul la timp.
Ion ştia că, în felul ei, Ana avea dreptate, dar îşi imagina cum ar fi plictisitor să petreci noaptea de Revelion singur, la o masă modestă, cu soţia care nu voia să gătească. Se întrista. În acelaşi timp, toată familia ar fi dansat, cântat şi se ar fi bucurat la restaurant. În final, a plecat singur.
La hotel, petrecerea a fost cu adevărat veselă. În jurul miezului nopţii, pe 1 ianuarie, Ion a ieșit din sală în hol să sune la Ana, dar nu a primit răspuns.
Bine, îţi pare rău, dar eşti şi tu vinovată. Ai fi putut să fii şi tu acolo, să te distreţi cu toţi, s-a gândit el.
A doua zi, mama ia turnat totă supărarea pe nevastă:
Ana nici măcar nu a sunat să ne ureze La mulţi ani cu tata. Ce supărare! Aţi lăsat-o să plece, fiule.
Nu înţelege ce înseamnă o familie adevărată. Noi suntem toţi împreună, iar ea singură. Să stea şi să se gândească.
În noaptea aceea, Ana nu era cu ei. Dacă îşi amintea pe cineva, era pe Ion, nu pe socri sau pe rămăşiţa familie. Părinţii Anei, aflând că fiica rămâne singură pe sărbători, au chemat-o la ei. Nu planificau un ospăţ larg.
Fratele Anei locuia în capitală, la o fabrică de producţie continuă, şi nu avea de gând să ia concediu, aşa că părinţii au hotărât să sărbătorească Anul Nou doar ei doi.
Pe 31, la ora şapte, Ana şi mama acoperiseră masa, şi în acel moment Ana a simţit o durere puternică.
Au chemat ambulanta. Mama a plecat cu Ana, iar tatăl a urmat cu maşina lui.
Aşa a petrecut Ana Anul Nou în spital, iar părinţii ei în holul secţiunii. Ana a devenit mamă pentru primul său copil
Ion a urmat sfatul prietenului şi a sunat la spital.
Se numeşte Clinica Dragoş? A plecat aseară, isa răspuns de la recepţie.
Cum a plecat? nul credea Ion. E deja un bebeluş?
Da. Prima zi ianuarie, la ora şapte şi jumătate.
Cine a luat-o din spital? a întrebat Ion.
Un tânăr, nul înregistrăm în jurnalul de intrări! isa răspuns.
Ion a înţeles că numai părinţii puteau să o ia, deci şi copilul erau la ei. A cumpărat un buchet de trandafiri și sa îndreptat spre casa lor.
A bătut la uşă; poştaşul a deschis.
Sunt la dispoziţia dumneavoastră, a spus.
Bună ziua, am venit la Ana, a spus Ion.
De ce? a întrebat tatăl Anei.
De fapt, eu sunt soţul ei, a răspuns ginerele.
Ana! a strigat tatăl, ridicând vocea. Un tip a bătut la uşă și spune că e soţul tău. Vrei să vorbeşti cu el?
Nu, dăl să plece, a răspuns Ana din fundul apartamentului.
Tatăl a ridicat din umeri:
Nu vrea. La revedere, domnule! şi a închis ușa.
Ion a aşteptat câteva minute, apoi a sunat din nou. De data aceasta a deschis soacra o femeie înaltă, robustă, cu un glas puternic. Ion era puţin intimidat.
Nu ai înţeles ceva? a întrebat ea.
Lăsaţi-mă să intru, a început curajos Ion. Am dreptul
Nu a terminat fraza; femeia ia smuls buchetul din mâini şi la lovit de câteva ori pe faţă.
Pe ce drept? Un avocat îţi va explica curând! Şi nu mai suna, că nepotul meu doarme, a spus ea, aruncând buchetul la picioarele lui şi închizând ușa.
Ion a plecat spre casă. Pe drum se freca în faţa ochilor; trandafirii erau frumoşi, dar cu spini.
Ajuns acasă, a sunat prima dată pe mama.
Îţi poţi imagina? Nu mau lăsat nici în apartament, nici să văd copilul.
Nu-ţi face griji, Ion. Ana se va întoarce cu copilul în braţe. Ce să faci cu banii? Nui da, lasăi părinţii să îl hrănească. Întro săptămânădouă, ea va reveni. Acum odihneştete, mâine ai muncă.
Ion a ascultat și a mâncat pelmeni cumpăraţi din magazin, apoi sa culcat. A dormit liniştit, neştiind că acea noapte avea să fie ultima lui în acel apartament.
A doua zi, când sa întors de la muncă, toate lucrurile lui erau strâns puse în cutii şi saci negri pe scara de la intrare. A sunat. Poarta ia deschis soacra, proprietara apartamentului cu două camere în care locuiau Ana şi el.
Ce, dragă ginere? Îţi aminteşti adresa căminului studenţesc sau vrei să-ţi amintesc? Strânge-ţi lucrurile. Tot ce rămâne va fi aruncat mâine de menajera!
Ion a fost nevoit să se mute în cămin. Îl despărţiseră în instanţă. De curând, ia venit salariul, din care contabilul a scăzut alocaţia pentru copil şi încă cinci mii lei pentru întreţinerea fostei soţii. A realizat că nu îi rămâne mult pentru aşi cumpăra un loc.
Fii mai economic! Îţi trebuie să strângi bani pentru un apartament, ia sfătuit Mihai. Nute întrista, Ion! Cel puţin ai sărbătorit Anul Nou în stil!
Ana a locuit trei ani la părinţi, care o ajutau cu micuţul Ştefan. Apartamentul lor era închiriat în acea perioadă. Când a revenit la muncă, ei sa mutat din nou cu Ştefan în propria locuinţă. După renovare, acolo nu mai rămăsese niciun semn al lui Ion şi al familiei sale.
Cum aţi judeca acţiunea lui Ion? Scrieţi părerile voastre în comentarii, daţi likeuri.
Prieteni, dacă vreţi să citiţi şi alte poveşti, lăsaţi comentarii şi nu uitaţi de likeuri. E motivul care ne încurajează să scriem mai departe.
