NIMENI NU TE VA RĂNI
Unde ai umblat? întrebă răstit Petru soția abia intrată în apartament.
Am fost la muncă.
Astăzi e sâmbătă!
Muncesc și sâmbăta.
Muncești, dar bani tot nu sunt
Măcar eu muncesc, tu deloc
Ai grijă ce vorbești! mormăi el printre dinți, apropiindu-se amenințător. Fuga la magazin! Nu mai avem nici mâncare în casă.
Petru, ne-au mai rămas doar două sute de lei, mai e o săptămână până la salariu. Nu încerci, măcar, să-ți găsești ceva de lucru sau să mai mergi cu mașina, cu taxiul
Eu, taximetrist? Hai, lasă, zi mersi că locuiești la mine în apartament! deschise ușa larg. Hai, pleacă la magazin!
***
Lacrimi i se prelinseră pe obraji. Ce doare! Oare ea ce vină are că viața lor a luat-o razna? Sunt căsătoriți de patru ani. La început a fost cât de cât bine. Părinții lor, și ai ei și ai lui, au pus mână de la mână și-au cumpărat acest apartament cu două camere. Apoi, cu greu și-au luat și o Dacia, nu una scumpă, dar au fost foarte fericiți atunci. Toate l-au trecut pe numele lui Petru, că doar el era capul familiei. Părinții Mariei rămăseseră la țară, dar și-au dat partea.
Soțul avea un mic business cu tatăl său, nu era mare câștig, dar puteai trăi decent. Petru, însă, s-a crezut prea bun pentru atât și, din mândrie, a stricat totul. S-a certat chiar și cu părintele său, nu mai lucrează de un an și nu pare să aibă vreo direcție.
A început să țipe la Maria și apoi chiar să o lovească. Ea muncea șase zile din șapte, dar banii tot nu ajungeau. El, tot pe ea dădea vina. Gânduri negre îi treceau femeii prin cap să se întoarcă la ai ei, la sat, dar două surori mai mici locuiau deja acolo, nu putea să fie și ea o povară.
***
Ieși din bloc, își șterse rapid lacrimile, și se îndreptă spre magazin. Nu la cel din apropiere, ci la unul mai depărtat, unde prețurile sunt ceva mai bune și poate se mai liniștește pe drum.
În fața magazinului, un SUV elegant frână scurt iar din el coborî un bărbat ușor șchiopătând. Maria îl zări cu coada ochiului.
Măriuca! răsună o voce caldă.
Se întoarse brusc:
Victor!
Era colegul ei din școala generală, Victor, care avusese probleme de sănătate încă de mic. Îl ținea minte mereu pe la doctori, băieții râdeau de el, dar niciodată nu și-a pierdut optimismul, învăța cel mai bine din toată clasa, poate chiar din întreaga școală. După fiecare spitalizare, mergea ceva mai bine. În clasa întâi fusese adus aproape pe brațe, iar la absolvire, chiar dacă șchiopăta, mergea drept și demn.
Acum ieșise dintr-o mașină scumpă, i se citea bucuria pe față.
Maria, chiar tu ești?! Nu te-am mai văzut de un veac! Am avut și întâlnire de clasă, Yulia zicea că te-a sunat, dar nu ai venit
Am avut treabă, rosti ea cu glas stins, privirea i se întristă.
Te duci la cumpărături? întrebă Victor, încercând să detensioneze.
Da
Hai, merg și eu!
Lejer, aproape infantil, o apucă de mână, dar nu spre magazinul ieftin, ci cel scump. Maria rămase pe loc rușinată; clipa de ezitare nu-l scăpă din ochi lui Victor, care analizând-o atent, înțelese totul.
Măriucă, încercă el să spună ceva.
Nu, Victore, eu aici nu pot Iartă-mă.
Îi smulse mâna și cu privirea în pământ porni spre alimentara mai modestă.
***
A cumpărat ce-a putut, numărând fiecare leu. Când a ieșit, Victor o aștepta, sprijinit de mașină. Fără cuvinte, o luă de mână, îi deschise portiera din față:
Urcă!
Maria nu crâcni.
El urcă lângă ea:
Povestește-mi, ce s-a întâmplat?
Și ea începu, ca o copilă, suspinând, să îi spună totul.
Pleacă de la el și gata!
Dar unde să mă duc, Victor? Totul e pe numele lui
Maria, ascultă: sunt unul din cei mai buni avocați din Chișinău. Nu contează pe numele cui e scris; jumătate ți se cuvine. Dă-mi numărul tău.
Ea, tremurând, i-l dictă. Victor apasă un buton, pe telefonul ei pornește o melodie cunoscută.
E sâmbătă. Luni dimineață depui divorț. Îți spun eu exact ce să scrii. Hai, te duc acasă. Unde stai?
Pe strada Eminescu, lângă poștă.
Eu m-am mutat chiar aici, lângă liceul vechi, în blocul ăsta nou, vezi?
***
Ajunseră în fața blocului. Victor îi deschise portiera:
Asta e, ai curaj! Luni te sun eu. Dacă se întâmplă ceva în weekend, cheamă-mă imediat.
Victore, mi-e frică de el!
Nu ai de ce! îi zâmbi încurajator.
***
În casă, nici nu intră bine că soțul răbufni:
Cu cine te plimbi tu cu mașina?!
Petru, am întâlnit un vechi coleg
Eu stau nemâncat, iar tu te plimbi
Urmară sudălmi și… o palmă peste față.
Maria scăpă sacoșa, abia putu să-și țină lacrimile, ieși val-vârtej pe scări și aproape s-a izbit de Victor.
Urcă!
Deschise portiera, o așeză pe scaun și porniră.
***
Abia când au ajuns într-un apartament spațios, Maria își reveni.
Victor, unde m-ai adus?
E casa mea. Aici nimeni nu-ți va face rău. Locuiesc singur.
De pe telefonul ei țâșni vocea amenințătoare a soțului:
Unde ai dispărut?!
Urmară iar jigniri. Victor i-a smuls telefonul și i-a vorbit scurt:
Maria depune divorț. Apartamentul rămâne la ea
Ce? Cine ești tu, mă?!
Dacă nu încetezi, te trimit acolo unde nu-ți dorești câțiva ani!
Nu ai idee cu cine vorbești
Vom vedea la tribunal.
A închis apelul și i-a dat mobilul Mariei înapoi. Ea încă plângea.
Gata, Măriucă, liniștește-te! Mergi și te spală pe față, apoi luăm prânzul împreună.
Cât Maria a stat la baie, el a pus ceaiul la fiert și a dat un telefon.
***
La masă, încordarea plutea între ei. Victor privi direct în ochii femeii:
Hai să rezolvăm cu soțul tău!
Nu un fior rece i-a trecut prin unde Mi-e frică, Victor
Maria, de data asta tu decizi totul.
În fața blocului, îi aștepta o Dacie de la Poliție. Un tânăr locotenent ieși, salută respectuos:
Domnule avocat Victor Popa, suntem la dispoziția dumneavoastră.
Au urcat cu toții și în câteva minute sunau la apartamentul Mariei.
Ce mai vreți de la mine? zise Petru acru, deschizând cu greu.
Domnul Petru Lupan? îl întrebă pe ton sec polițistul.
Da.
Sunt câteva întrebări pentru dumneavoastră.
Privindu-și soția cu ură, Petru le pofti înăuntru.
În timp ce locotenentul completa procesul-verbal, Victor îi șopti calm Mariei:
Adună-ți actele și cele trebuincioase pentru început.
Vocea lui era calmă, fermă, și Maria pentru prima dată simțea un sprijin adevărat. În ultimii ani, nu primise decât reproșuri și porunci.
Acum, colo, o mână caldă și un zâmbet prietenesc. Ea, fără să-și dea seama, i-a pus documentele în palmă lui Victor. Acesta a privit mulțumit, iar Maria, cu inima ușoară, și-a adunat câteva haine într-o geantă, fără să se gândească prea mult la ce o așteaptă, dar știind clar că mai rău ca până acum nu are cum să fie. În suflet îi mijise, tainic, speranța și-un fior de fericire.
Domnule avocat, am terminat, zise polițistul ridicându-se.
Bun. Lasă-mă să vorbesc un minut cu el, te rog!
Victor îi ieși în cale lui Petru:
Treaba-i simplă, luni soția dumitale depune divorț. E nevoie și de semnătura ta. Nu aveți copii, se rezolvă la Starea Civilă. Averea comună se împarte corect.
Dacă nu vreau divorț? Și oricum, actele-s pe numele meu!
Atunci Maria depune și plângere pentru violență domestică, și tot în instanță veți ajunge. Eu sunt președintele Colegiului Avocaților din Chișinău, să fii sigur că legea se va aplica corect.
Diseară stau de vorbă cu nevasta și-i pun eu mințile la cap
Dar cine ți-a spus că va mai rămâne la tine acasă, singură?
Cât sunt soțul ei, pot pretinde să rămână cu mine în apartament.
Atunci, și polițistul de aici poate organiza reținerea ta pentru lovire, iar până luni stai la izolator, soția în apartament. Te-ar aranja o astfel de variantă?
Bine, duceți-vă unde vreți acceptă Petru, după câteva clipe de tăcere.
Perfect. Luni la primele ore vin să vă iau și mergem împreună să declarați la Starea Civilă.
***
Telefonul Mariei vibră: mama.
După divorț, relațiile se răciseră, oamenii de la țară nu privesc cu ochi buni despărțirile.
Ai, mamă, ce mai faci?
Bine, fată, dar tu pari fericită. Numai că ai scăpat de soț, gata, sărbătorești?
Să fiu sinceră, mamă, da, mă bucur!
E viața ta, dar vezi ce faci
De aia mă suni?
Olguța vrea să se mărite.
Serios? Cu cine?
Cu unul de la oraș. Vrea și ea o viață mai bună, dar nu are nici casă, nici masă, doar dragoste. Ai lui vor să-i ajutăm cu o garsonieră, dar nuntă nu se face Acum Olguța stă pe gânduri și nu mai vorbește cu nimeni.
Să stea la mine în apartament, până se aranjează.
Maria, dar tu unde?
Mamă, eu mă mărit!
Nici n-ai divorțat bine că și
Promit că-i pe viață! Îl cheamă Victor. Și-l iubesc mai mult decât orice!
