— Eu nu o pot lua pe mama la mine. Am deplasări frecvente, nu am timp să mă ocup de o bătrână bolnavă, — spuse Sever dur. În ochii săi se întrezărea o urmă de neliniște. — Poate provoca un incendiu sau o inundație. Cine răspunde pentru asta?
— Nici eu nu o pot lua, — murmură fratele mai mic, Vlad, nepăsător la faptul că mama lor se afla în camera alăturată și putea auzi totul. — Raluca mă scoate din casă dacă o aduc pe mama. Și copiii sunt mici, s-ar putea speria de comportamentul ei ciudat.
— Atunci să o ia Mihai și Ilinca, — declară Sever hotărât, punând punct discuției. — Iar dacă refuză, o ducem la un azil.
Ilinca îi privea pe cei doi cumnați, străduindu-se să-și ascundă iritarea. În vocile lor nu era nici urmă de compasiune, ci doar iritare, de parcă grija pentru mama lor în vârstă era o povară insuportabilă.
— De ce taci? — îl împunse ea pe soțul său, Mihai, cu cotul. Era deranjată că el nu încerca măcar să-i oprească pe frați și asculta fără reacție cuvintele lor nemiloase despre propria mamă. — Ești de acord să o luăm pe doamna Alexandra la noi?
— Ce să facem? — ridică el din umeri. — Nu putem să o lăsăm singură aici.
Să o lase singură pe Alexandra chiar era imposibil. Tocmai împlinise 75 de ani și sănătatea o trăda tot mai des. Mergea mereu la medici, iar de câteva ori chemase ambulanța în miez de noapte. În ultimele luni începuse să-și piardă memoria, să facă lucruri ilogice și să încurce nume și date.
Familia descoperise toate acestea din întâmplare. Fiii o vizitau săptămânal, îi aduceau mâncare și verificau cum se simte. Într-o zi, Mihai, întors acasă, îi povesti neliniștit Ilincăi:
— Mama i-a turnat cafea pisicii în bol și i-a pus lângă niște sandvișuri cu unt! Mi-a fost groază… Ce facem acum?
Ilinca suspină tristă, simțind că greutățile abia începeau. Vârsta nu iartă pe nimeni, dar unii sunt mai norocoși decât alții. Dintr-o femeie blândă și grijulie, Alexandra devenea tot mai repede o persoană neajutorată.
La început, mai exista speranța că boala nu va avansa rapid. Alexandra trăia singură și nu se plângea de nimic. Însă într-o zi, Sever l-a sunat furios pe Mihai:
— Am fost la mama și e plin de gândaci în bucătărie! Ai fost la ea săptămâna trecută, de ce nu mi-ai spus nimic?
— Nu i-am văzut, — se apăra Mihai. — Atunci nu erau.
— Acum sunt, și s-au înmulțit! Are mâncare aruncată peste tot, — tăcu un moment, apoi continuă: — Trebuie să hotărâm ce facem cu mama. Mi-e teamă că o să-și transforme casa într-un dezastru. Poate ar fi mai bine să o ducem la un cămin…
— Nu te grăbi, — se sperie Mihai. — Hai să vorbim și cu Vlad.
— Mâine mă duc din nou la ea, — îl anunță Sever. — Vreau să iau câteva lucruri înainte să le piardă sau să le dea altcuiva. Veniți și voi, să rezolvăm problema împreună.
Așa au ajuns cei trei frați în apartamentul Alexandrei. Iar Mihai a venit însoțit de Ilinca, ca să se asigure că soacra ei era bine.
Când și-a văzut copiii împreună, Alexandra s-a bucurat și a mers repede în bucătărie să pregătească ceai. Ilinca a urmărit-o și a văzut la timp că bătrâna voia să pună ibricul pe aragaz fără să pună apă în el.
— Doamna Alexandra, permiteți-mi să vă ajut, — îi spuse cu răbdare nora.
— Vai, mulțumesc, Elena, — se emoționă bătrâna. — Ești o fată atât de bună! Ai numai note mari la școală, nu-i așa?
Ilinca nu i-a spus că nepoata ei, Elena, terminase deja facultatea și lucra la o companie mare, ci a schimbat vorba, atrăgând atenția Alexandrei asupra peisajului de afară.
Nina nu i-a spus că nepoata ei, Maria, terminase deja universitatea și lucra de ceva timp, ci doar a schimbat subiectul, arătându-i priveliștea frumoasă de afară.
În sufragerie, însă, tensiunea era evidentă. Cei trei frați discutau despre soarta mamei lor, iar tonul devenea tot mai aspru.
— Nu putem lăsa lucrurile așa! — insista Ștefan. — Când cineva își pierde mintea, devine periculos atât pentru el, cât și pentru ceilalți!
— Sunt de acord, dar ce facem? — întrebă Daniel, îngrijorat. — Chiar dacă o lăsăm aici cu cineva, e doar o soluție temporară.
— Să-i angajăm o îngrijitoare, — propuse George. — Așa evităm conflictele și îi asigurăm mamei grija necesară.
— Și cine plătește pentru asta? — întrebă sarcastic Ștefan. — Nu e ieftin, știi bine.
— Împărțim cheltuielile în mod egal, — interveni Nina, intrând în sufragerie. — Și o ajutăm cum putem. Doamna Elena nu merită să fie abandonată, mai ales de propriii ei copii.
Toți tăcură. Pentru un moment, părea că problema va fi rezolvată cu înțelegere. Dar, dintr-odată, Elena intră în sufragerie, ținând un album vechi de fotografii.
— Uitați, copii, am găsit aceste poze din copilăria voastră, — spuse ea zâmbind. — Vă mai amintiți vacanța aceea la mare?
Cei trei frați se uitară la poze, amintindu-și de vremuri mai bune. Oftară încet.
— Nu o vom lăsa singură, — șopti George.
— Da, nu o vom lăsa, — confirmă Daniel.
Ștefan se încruntă, dar în cele din urmă dădu din cap:
— Bine. Să-i găsim ajutor și să o lăsăm să rămână acasă.
Elena îi privea cu ochi calzi, fără să știe că fusese subiectul unor discuții atât de aprinse. Zâmbi din nou, strângând albumul la piept.
— Familia este totul, — spuse ea încet.
În acel moment, Nina observă că ochii lui George erau plini de lacrimi, iar Ștefan și Daniel păreau rușinați. Poate, se gândi ea, dragostea și grija vor învinge egoismul și frica.
