Ion a venit într-un sat din inima Moldovei pentru a-și vizita mătușa dragă. Pe vremea aceea, satul era liniștit, scăldat în soare, cu ogrăzi umbroase și ulițe bătute de pași cunoscuți. Ion aproape că uitase de când nu mai fusese pe acolo îi muriseră părinții demult, rudele se risipiseră prin lume, numai mătușa Elena rămăsese în casa bătrânească.
Ajungând la poarta veche, Ion o împinse ușor și păși în curte. Mătușa Elena îl întâmpină cu brațele deschise.
Ei, Ioane, dar bine, măi băiete, ce nu m-ai sunat, nici n-ai zis nimic? îi zâmbi ea și îl cuprinse la piept. N-a venit și Florica cu copiii?
Nu, au rămas în oraș. N-au putut să vină, răspunse el blajin.
Ospitalieră, ca orice moldoveancă, mătușa Elena a întins repede masa cu bucatele cele mai alese. După ce au mâncat încetișor, femeia se uită cu grijă la Ion și, după un răstimp de tăcere, spuse:
Ia vino să vezi ce-am găsit eu în vechea ladă din cămară, măi băiete…
Ion, curios, deschise lada și scoase de acolo o coală veche de hârtie. Pe măsură ce citea ceea ce era scris, fața i se făcu din ce în ce mai palidă.
Ei, nu te necăji, Ioane, îi șopti mătușa, vezi și tu câți ani au trecut de atunci! Poate s-au mai schimbat lucrurile. Și-apoi, tu ai crescut doi copii nu i-a adus vântul, nu?
Noaptea aceea Ion a rămas la mătușa. Nu a adormit deloc; cum să se liniștească, dacă hârtia pe care o citise aducea atâta tulburare? Era un rezultat medical de pe vremea când era copil, se-mbolnăvise grav, iar doctorul scrisese că Ion n-are să aibă vreodată copii. Hârtia fusese dată mamei lui, Ion nu aflase de ea până acum.
Oare greșeală să fie? își frământa mintea Ion. Dacă ar fi așa cum scrie acolo, înseamnă că am crescut copiii altuia? Nu se poate! Am încredere în Florica.
Mama sa a murit înainte ca Ion să împlinească zece ani. Tatăl său și-a luat altă nevastă, și de-atunci băiatul rămânea tot mai des peste noapte la mătușa Elena, ce stătea alături. Mătușa i-a fost ca o mamă, iar el s-a apropiat mult de ea.
După armată, Ion nu s-a mai întors în sat. Pe de o parte, nu era de lucru, pe de alta, relația cu tatăl nu era prea bună. S-a mutat la oraș, s-a angajat ca șofer, și o bună bucată de vreme a locuit la cămin. Când a prins experiență, s-a făcut transportator de mărfuri pe drumuri lungi. A strâns ceva bani și, în cele din urmă, și-a cumpărat apartament.
Apoi a întâlnit-o pe Florica. I-a spus că va avea un copil chiar înainte de cununie. S-au înțeles bine, iar după trei ani, i s-a născut și un fiu.
Când a trecut de treizeci și cinci de ani și a pus ceva deoparte, Ion și-a deschis propria firmă de transport marfă. A pornit de jos, dar cu timpul, afacerea a înflorit și a început să aducă venit constant.
După ce a plecat de la mătușa, Ion s-a dus direct la Chișinău. Nu putea să se întoarcă acasă fără să afle adevărul. Și-a făcut analize, iar rezultatul medicilor confirma vechea hârtie. Ion s-a întors cu sufletul făcut praf.
Uite-l pe Ion! Să ne așezăm la masă, îl întâmpină Florica.
Nu, spuse sec Ion și puse în fața ei hârtia primită de la doctor.
Ce-i asta? Ce vrei să spui? se miră Florica.
O hârtie care zice că nu pot avea copii, niciodată.
Florica se așeză, aproape leșinând.
Nu se poate, Ioane, trebuie să fie o greșeală.
Dacă mai minți, nu o să mă mai vezi, spuse Ion.
Bine, am să-ți spun totul…
Din povestea Floricăi, Ion află că la școală fusese curtată de un coleg. După liceu au avut o scurtă relație, dar el a părăsit-o pentru o alta. Când l-a cunoscut pe Ion, era deja însărcinată, n-a avut curaj să-i spună tatălui său. Căsătoria îi părea singura scăpare.
Cu fata înțeleg, zise Ion, dar cum ai explici băiatul?
Florica a început să plângă.
Când tu erai pe drumuri, l-am mai întâlnit o dată pe acela Ne-am văzut pentru o seară și atât. N-am mai avut nimic după. Și nici acum nu mă pot ierta Tu ai fost, de fapt, dragostea vieții mele.
Când povestea s-a terminat, Ion stătea nemișcat, cu fața în palme.
Ioane, nu mă părăsi Nu pot trăi fără tine
Nu pot să te mai văd, răspunse el, ieșind pe ușă.
Florica a fugit după el, dar n-a întors capul să o privească.
Zilele următoare le-a petrecut numai la firmă. De sărbători iar s-a dus la mătușa Elena, căci acolo găsea puțină liniște. Noapțile păreau tot mai lungi.
Toată viața s-a dus pe un nimic Ce-am făcut să merit asta? Cum să mai trăiesc?
Dimineața, gândurile îi dădeau târcoale.
Dacă aș fi știut din tinerețe că nu pot avea copii, poate nu mai făceam familie. N-aș mai fi cunoscut bucuriile de tată primii pași, zâmbetele lor Poate, neștiind, am fost cel mai fericit.
Într-o duminică, copiii au venit după Ion la sat.
Tată, nu știu ce-i între tine și mama, dar parcă fugim unii de alții. Noi ce vină avem? zise fata din prag.
Vă iubesc ca înainte, să nu credeți altfel, dar cu mama… e altceva, le răspunse el sincer.
Întoarce-te acasă, tata, că mama plânge noapte și zi. Mi-e frică pentru ea, spuse băiatul.
Tata, nu mai fi supărat pe mama. Și să știi că va trebui să ne spui bunicu, pentru că o să ai nepoțel! râse fata, emoționată.
Ion și-a strâns copiii la piept.
Asta chiar că-i veste bună!
Dar nu plecăm fără tine, zise hotărât băiatul. Ajunge cu supărarea asta. După atâția ani împreună, nu te poți despărți așa, deodată.
Bine, m-ați convins, zâmbi Ion printre lacrimi hai să ne pregătim de drum spre casă.
Așa amintesc oamenii de povestea lui Ion poveste despre încercări, durere, iertare și, mai ales, despre ce înseamnă cu adevărat o familie pe pământ moldovenesc.
