Într-o vară de demult, îmi amintesc cum Ion a plecat la ultima sa chemare pentru ziua aceea îi schimbase bateria unei bătrâne în baie, deja hotărât să meargă spre casă. Dar înainte să apuce să iasă din oraș, a primit un telefon de la firma unde lucra și i s-a cerut să se mai oprească la o adresă nouă pentru a verifica un robinet din bucătărie.
Ion lucra la o companie mică din Chișinău, specializată în reparații sanitare și curăţenie. Era de aproape un an acolo, bucuros că-și găsise un rost după vremurile tulburi prin care trecuse.
A ajuns la blocul vechi de pe strada Mihai Eminescu și a sunat la ușă. I-a deschis un băiat serios de vreo zece ani, cu ochii mari, și lângă el stătea o fetiță blondă, mai micuță.
– Nu este niciun adult acasă? a întrebat Ion, îngrijorat. La firmă li se spunea să nu intre fără adulți prezenți.
– Mama sosește imediat, intrați, vă rugăm! Robinetul din bucătărie picură și l-am legat cu bandă, dar tot curge. Avem bani de plată, să nu credeți altceva, s-a grăbit să adauge băiatul, care se numea Rareș.
Ion a intrat, încrezător că mama nu va întârzia. S-a apucat să repare robinetul, schimbând supapa. Între timp, fetița, Ana, i-a spus:
– Masa din sufragerie stă strâmb și piciorul tremură, iar întrerupătorul nu merge.
Trecuseră trei minute, când fetița împreună cu Rareș au tăcut, uitându-se la Ion cum lucrează.
– Tata ar fi reparat tot, dar el e pilot. Zboară departe și nu poate veni acasă, zice mama, a spus Ana, repetând evident vorbele mamei.
Nu mult după aceea, mama a sosit. Era o femeie plăcută, de vreo treizeci și cinci de ani, cu ochi obosiți și o gentuță pe mână. Se vedea că ar vrea, mai presus de orice, să se odihnească.
– Nu mai rezistam să te așteptăm să suni după meșter. Tot am zis să te rog să remediezi, dar Rareș a luat inițiativa și a chemat el, i-a spus ea surâzând.
Fetița a insistat să-i amintească de masa strâmbă și întrerupătorul care nu funcționa. Ion a promis că revine a doua zi și le-a lăsat cartea de vizită.
La ieșire, Rareș a ținut să-i însoțească, ducând gunoiul.
– De fapt, nu avem niciun tată pilot. Mama a inventat povestea. Crede că suntem prea mici să pricepem. Dacă ar fi existat, ar fi venit măcar o dată. Nu el ne cumpără cadouri, mama le ia și zice că ni le trimite tata. Am văzut cu ochii mei când a ales păpușa Anei și a zis că e de la tata, i-a mărturisit Rareș cu tristețe.
– Poate te-nșeli… cine știe, poate nu poate veni…, i-a răspuns Ion încercând să-l consoleze, deși Rareș a tăcut privindu-l sceptic.
Ajuns acasă, Ion nu-și găsea liniștea. Pilot. Un cuvânt care-i atinsese sufletul, pentru că și el fusese cândva pilot…
Pe atunci, trăia în București. Zbura cu avioane peste hotare, iar soția lui o frumusețe cu ochii căprui dorea să-l prindă pe pământ, lângă ea. Dar copii nu aveau.
– Tu zbori printre nori, iar eu să schimb scutece? Niciodată! îi spunea ea adesea.
A venit vremea când socrii s-au decis să meargă în Italia, la rude. După o vreme, au început să-i cheme și pe ei. Ion a stat pe loc, refuzând să lase zborurile, așa că soția a plecat singură.
Anii au trecut, a tot zburat, dar sănătatea i-a dat de furcă și a fost silit să iasă mai devreme la pensie. Avusese ore multe de zbor, un palmares de invidiat.
S-a mutat înapoi la Nisporeni, la mama lui, într-un orășel liniștit. A apucat să locuiască împreună cu ea doar jumătate de an, că viața i-a luat-o pe neașteptate.
A simțit cum totul se frânge, și, cum n-avea familie, a început s-o ia razna, să se întâlnească cu vechi prieteni de pahar. Dar, într-o noapte, mama i s-a arătat în vis, cu ochii lacrimându-i, iar Ion s-a trezit, a izgonit prietenii și a început să repare casa, încercând să alunge tristețea.
Într-o zi, citind Făclia la rubrica de anunțuri, a găsit oferta unei firme de reparații, angajau meșteri cu mașină proprie. Ion și-a zis: De ce nu? Poate mă ajută să uit și-mi aduce și câțiva lei moldovenești în plus.
I-a plăcut programul flexibil și posibilitatea de-a fi liber în zilele în care dorea.
A doua zi, Ion s-a dus din nou la familia lui Rareș și Ana. Se gândea că mama iar va ajunge târziu, dar de data asta era deja acasă.
A reparat piciorul mesei, a pus întrerupător nou și a fixat o poliță în hol. Când a ridicat ochii, a observat baia.
– La câte probleme aveți aici, merită un renovare completă, a spus el sincer.
– Sunt de acord, dacă doriți să lucrați tot dvs., spuse Irina așa o chema pe mamă. Avem ceva bani puși de-o parte, cred că vă putem plăti, zise ea și-i înmână câteva bancnote de 100 lei moldovenești.
La muncă, au început să se cunoască mai bine. Irina era educatoare la o grădiniță din oraș. Seara, când s-a terminat treaba, i-a invitat la masă:
– Veniți cu noi, ați lucrat mult, trebuie că vi s-a făcut foame, a spus timid.
Copiii l-au tras de mână și l-au poftit la masă. Seara s-a lungit, copiii au adormit demult, iar Ion și Irina au rămas să vorbească.
Ion, care niciodată nu-și deschisese sufletul așa, i-a povestit toată viața. Irina știa să asculte, cu blândețe și ochi plini de înțelegere.
Nu avusese până atunci niciun soț doar două încercări eșuate de a-și face o familie. Tata-pilot era invenția ei, și plănuia să le spună copiilor adevărul când vor mai crește.
Ion, când a plecat spre casă, era trecut bine de miezul nopții. A promis că se va întoarce a doua zi, mai erau multe de făcut.
Seara următoare, Irina a deschis ușa și a rămas mută de uimire. Ion a intrat în uniforma sa veche de pilot, cu un buchet de margarete și un tort cu cremă.
– Tata! Tata! pilotul nostru s-a întors! a strigat Ana, alergând s-o ia Ion în brațe.
– Am venit, dar nu v-am recunoscut de la început, că nu v-am văzut de mult… a spus Ion, privind-o pe Irina cu speranță. Iar ea n-a avut de ales decât să-i confirme povestea.
Din ziua aceea, familia Irinei a devenit întreagă și liniștită. Rareș, după o vreme, a început să creadă că tatăl său s-a întors.
Ion i-a înfiat pe Rareș și Ana, și după un an și jumătate, în casa lor s-a mai născut un băiat…
Dragi cititori, dacă v-au plăcut poveștile din viața noastră, lăsați-ne un gând bun și nu uitați să reveniți. Inspiră să scriem mai departe!
