Nu te întrista, Ștefan! Nu te gândi la lucruri amar; 2024 lai întâmpinat în stil!
Așa se spunea atunci, când am pășit din orașul natal, Iași.
Ștefan coborî de pe peron, trecu prin piaţa din fața gării şi se îndreptă spre staţia de autobuz. Nici nu-i spuse soţiei că venise în acea zi.
Starea lui nu era prea bună, căci în urmă fuseseră certuri cu Ana. Soţia îl acuză mereu de indiferență, de egoism.
De ce indiferență?, se întreba el. De fapt, chiar a vrut să o felicite de Anul Nou, dar ea ia închis telefonul. Sa supărat!
Trei zile începu să o sune fără să răspundă. Când încotro nu a mai primit niciun răspuns, și el sa supărat şi a încetat să mai sune. Pe lângă asta, nici măcar nu lea mai urat de bine părinţilor ei, de sora ei să nu mai vorbim de el. Acum plănuia să-i spună totul la prima ocazie ceva ieşi la lumină.
Nu e vorba doar de ea. Sunt şi greşeli în culpa ei, să-şi asume şi ea responsabilitatea! Aşadar, cum zic noi: cel mai bun apărător e atacul.
Încurajat, intră în imobilul său cu o atitudine de băiat de luptă. Apartamentul îl întâmpină cu linişte.
Hai, cine e viu aici? Anuț, am venit! strigă tare, dar nu ise răspunde.
Se uită în bucătărie nu era soţia, întruna dintre camere era gol, în cealaltă acelaşi lucru. Dar ochii ii căzură imediat peste schimbări: lângă perete nu mai era pătuțul copilului, nu mai era comoda cu lada de scutece şi căruciorul pe care le primiseră de la părinţii Anei.
Se grăbi la dulap: jumătatea în care de obicei atârna hainele Anei era goală.
A înnebunit? Ma aruncat? îşi spuse el.
Apelă la socra, dar nu primeşte niciun răspuns. Încercă apoi la prietena Anei, Cătălina tot tacere. În cele din urmă reuşi să vorbească cu Mihai, soțul Cătălinei.
Mihă, salut! Dă-i telefonul Anei, nu reuşesc să o prind! ceru el.
Ana e în sat, la părinţi am sărbătorit acolo Anul Nou. Acolo semnalul e slab. răspunse Mihai.
Am venit ieri, că azi am schimb de gardă. Ei încă se odihnesc. îi spuse Mihai. De ce săţi fie nevoie Cătălina?
Mă gândesc că poate ştie unde e Ana. Am venit de la părinţi, iar la ea acasă nu e nimic, nici ce am cumpărat pentru copil.
Asta înseamnă că soţia ta era pe punctul să devină mamă. Tu te duci la sărbători, iar ea rămâne singură în casă? se miră Mihai.
Nu a vrut să plece. O sării au pus termen 1011 ianuarie. Ar fi putut să plece în timp.
Felicitări, Ștefan, eşti un falău! zise el, zâmbind.
De ce?, întrebă Ștefan confuz.
Pentru că cel mai probabil ești deja liber. Prosteşte! Sună la spital, sigur e acolo. îi spuse Mihai.
—
Zece zile mai târziu.
Nu înţeleg, Ştefan, spuse mama lui la telefon, de ce trebuie să stai acasă de sărbători? Ana nu vrea să plece, tu poţi veni singur. Termenul e în două săptămâni, încă ai timp să te întorci.
Mai mult, toată familia se adună: mătuşa Vira cu unchiul Sergiu, Natalia cu Victor, Olga cu Pavel, iar și tata cu Vasile și Vicky cu Ghiţă.
Vicky a rezervat pentru noi camere la un hotel de la munte, în pădure, patru nopţi, de pe 30 decembrie până pe 2 ianuarie.
Pe 31, în restaurant se va ţine un banquet cu artişti invitaţi. Am plătit eu, apoi îţi returnez. Vei sta cu noi până Crăciunul, iar pe 8 pleci. Vei ajunge la timp pentru termenul Anei.
Ana refuza să plece:
Ştefan, pot fi luată în orice zi. Imagineazăţi: toţi se distrează şi eu începe să am o criză. Şi hotelul e departe, o ambulanţă va ajunge la timp?
Nu, nu merg nicăieri.
Corect, mama spune că femeile îşi justifică astăzi boala, iar venirea copilului o numesc minune. Ea nea adus pe trei pe lume, nu a stat mult în concediu şi a făcut totul la timp.
Ștefan ştia că în ceva avea dreptate Ana, dar îşi imagina cum ar fi fost plictisitor să rămână singur în noaptea de Revelion, la masa modestă, fără să gătească delicioasele sarmale pe care Ana nu voia să le pregătească. Se simţi melancolic.
În timp ce toată familia se adună la restaurant, cu cânturi şi dans, el plecă singur.
La hotelul de la munte se petrecea cu adevărat. Aproape la miezul nopţii, când deja anul nou îşi făcuse apariţia, Ștefan ieşi din sală în hol pentru a o suna pe Ana, dar nu răspunse nimeni.
Bine, îmi dau vina, dar eşti și tu vinovată. Ai fi putut fi şi tu acolo, să ne bucurăm împreună. gândi el.
A doua zi, mama lui îi exprimă nemulţumirea faţă de nevastă:
Ana nici măcar nu te-a sunat, nu nea urat sărbătorile. Ce supărare! Ai lăsat-o pe Ana să se piardă, fiule.
Nu înţelege ce înseamnă o familie adevărată. Noi suntem toţi împreună, iar ea e singură. Să stea şi să se gândească.
Ana, în noaptea de Revelion, nu era cu ei. Dacă îşi aminti pe cineva, era pe Ștefan, nu pe socri sau pe rude.
Părinţii Anei, afărâţi că fiica lor rămâne singură în sărbători, o chemară la ei. Nu planificaseră o masă mare. Fratele Anei lucra la o întreprindere industrială din Bucureşti, nu avea timp pentru zile libere lungi, aşa că părinţii voiau să sărbătorească Anul Nou doar ei doi.
Pe 31, la ora şapte seara, Ana şi mama ei aşezară masa, când a început criza. Chemară o ambulanţă. Mama plecă cu Ana, tatăl îi urmări cu maşina.
Aşa că Ana a sărbătorit Anul Nou în spital, iar părinţii erau în holul secţiei. Ana a devenit mamă
Ștefan, ascultând sfatul prietenului, sună la spital.
Cea de la ColțuVăli? îi răspunde operatorul.
A fost externată ieri!
Cum? Era externată? E deja un copil?
Da. 1 ianuarie, la miezul nopţii.
Cine a luat-o din spital? întrebă el.
Un tânăr, nu înregistrăm această informație în registru!
Înţelegând că doar părinţii o puteau lua, Ştefan cumpăra un buchet de trandafiri şi plecă spre casa lor.
Când sună, poarta o deschise socrul.
Daţi-mi voie.
Bună ziua, am venit la Ana, spuse el.
De ce? întrebă tatăl Anei.
Sunt soţul ei. răspunse el.
Ana! strigă socrul. Un străin spune că e soţul tău. Vrei să vorbeşti cu el?
Nu, lasăl să plece, răspunse Ana dintro cameră înăuntru.
Socrul îşi ridică mâinile:
Nu vrea. La revedere, tânărule! şi închise ușa.
După câteva minute, Ştefan mai sună. De data aceasta îl primeşte pe socră, o femeie înaltă, robustă, cu vocea groasă. Îi stârnea puţină teamă.
Nu ai înţeles? întrebă ea.
Lăsaţimă să trec, am drept
Nu termină el propoziţia. Femeia îi smulgea din mâini buchetul şi îl ciocănea în piept de câteva ori.
Ce drept? Un avocat îţi va explica curând! Şi nu mai suna, copilul meu doarme! aruncă buchetul la picioarele lui şi închise ușa.
Ştefan plecă spre casă, ciudânduse de fiecare dată cu mâna pe faţă trandafirii erau frumoşi, dar cu spini.
Ajuns acasă, suna imediat pe mamă.
Gândeştete, nu mau lăsat să intru în apartament şi nam văzut copilul.
Nu-ţi face griji, Ana va reveni cu copilul în braţe. Nu-i trimite bani, nu o căuta. Vor să o alăpteze părinţii, dacă sunt înţelepţi. Întro săptămânădouă va veni acasă. Tu odihneştete, mâine la muncă.
Aşa că Ştefan mâncă dumplings (găluște) cumpărate de la magazin şi se culcă.
Dormea liniştit, neştiind că în acel apartament avea să petreacă ultima noapte.
A doua zi, când se întorsese de la serviciu, toate lucrurile lui erau strâns în cutii şi saci negri pe hol.
Sună din nou. Îi deschise socra, proprietara apartamentului cu două camere unde locuiau Ana şi el.
Ce, dragă ginere? Îţi aduci aminte adresa căminului tău de studenţi sau vrei săţi amintesc? Strânge-ţi lucrurile. Tot ce rămâne va fi aruncat mâine de menajeră!
Aşa că Ştefan fu nevoit să se mute la căminul studenţesc.
Căsătoria lor fu desfiinţată prin hotărâre judecătorească. În cămin se sătură, voia să închirieze un apartament, dar când ise viră salariul, din care sau scăzut pensia alimentară şi încă cinci mii de lei pentru întreţinerea Anei, îşi dădu seama că rămâne foarte puţin.
Fii mai chibzuit! Mai trebuie să strângi bani pentru un apartament, îi spuse Mihai.
Nu plânge, Ştefan! Dar ai sărbătorit Anul Nou în stil!
Ana a locuit trei ani la părinţii ei, care o ajutau cu micuţul Sălăuţ, iar apartamentul era închiriat de ei. Când a început să lucreze, sa întors împreună cu copilul la locuinţa lor. După renovare, nu mai rămânea niciun semn al lui Ştefan şi al familiei sale.
Ce părere aveţi despre faptele lui Ştefan? Scrieţivă gândurile în comentarii, daţi likeuri.
