Ce părere aveți despre apelurile telefonice date dis-de-dimineață? Numai la români
De curând, cumnata soției mele a început să mă sune la ora 5 fix. Nici telefonul soției nu era pe silențios la acea oră, sora ei o tot apela. Deschisesem ochii de doar câteva secunde. Nici nu pot să descriu cât de lipsiți de bun-simț au fost.
După ce am răspuns, am auzit:
Tu încă dormi? Noi plecăm înainte de 11, avem treburi importante de rezolvat prin oraș. Ai grijă de copii. Sunt deja la poarta voastră.
Nici n-am apucat să răspund ceva, că a și închis.
Eu și soția am rămas muți, ne priveam și nu ne venea să credem. Ce nepoți la ora asta, și de ce la poartă?
M-am îmbrăcat în grabă și am ieșit. Câinele nostru, Azorel, lătra ca turbatul, era clar că era cineva acolo.
Și ce să vezi, trei dintre nepoții noștri stăteau aliniați la poartă, cu rucsacii în spate. Rămăsesem cu gura căscată, numai la noi în familie vezi așa ceva.
I-am adus pe copii în casă și am încercat să îi sunăm pe părinții lor să aflăm ce se întâmplă. Răspunsul pe care l-am primit a fost:
Voi nu vă iubiți deloc nepoții? Nu-i ajutați cu bani, nici cadouri nu le faceți. Măcar stați cu ei! Noi avem treabă acum. Acum aveți ocazia să vă spălați păcatele în ochii lor.
Am amuțit amândoi. Cel mai mic copil n-avea nici măcar un an împlinit, și nu i-au pus nici scutece, nici hrană la el.
Din fericire, la noi în Chișinău există magazine non-stop. Am luat imediat 200 de lei moldovenești și am fugit la supermarket ca să cumpărăm de toate cele necesare: pampers, mâncare pentru bebeluși, ceva gustări pentru cei mai mari. Trebuia să le dăm ceva la copii să mănânce.
A fost un adevărat chin cu ei. Se comportau urât, nu voiau să doarmă, plângeau de oboseală. Mi-am dat seama că nu aveau nicio vină, doar părinții i-au trezit așa devreme și i-au lăsat la noi pe cap.
Părinții au apărut abia la ora trei după-amiaza. Și doar pentru că i-am stresat și eu, și soția mea cu telefoanele. Copiii altora sunt o responsabilitate mai mare decât crede lumea!
Ba, ca să fie treaba treabă, ne-au reproșat și că am cumpărat mâncare și scutece nepotrivite! Dar tot le-au luat acasă, de parcă nu ar fi bun nimic, dar nici nu refuză
Acum chiar nu știm cum să ne ferim. Ne e teamă că într-o dimineață, la ora 5, iar ne vom trezi cu nepoții la poartă. Încă mă trec fiorii când mă gândesc la tot ce s-a întâmplatÎn seara aceea, după ce am reușit să adormim casa, eu și soția ne-am privit obosiți, dar parcă și amuzați de ce pățisem. Am decis să punem un plan în aplicare: am setat amândoi telefoanele pe silențios, am tras storurile și am coborât soneria de la poartă. Cine ar fi venit în zori să bată, urma să dea de Azorel și de somnul nostru neclintit.
Dimineața următoare am dormit mai bine ca niciodată. Niciun telefon. Nicio alarmă. Doar ciripitul păsărilor și Azorel, bucuros că avea și el parte de liniște.
După acea zi, am pus niște reguli simple, dar ferme, cu toți ai noștri: dacă vor să lase copiii pe capul nostru, să bată întâi la poartă… dar nu înainte de opt! Și să-și amintească mereu: cei mici merită grija părinților lor, nu doar bunăvoința noastră matinală.
Și, ca să nu uităm de tot de această aventură, în fiecare weekend bem cafeaua mai devreme, zâmbind unul altuia și întrebându-ne: Azi vine cineva pe la cinci? Doar Azorel latră ca și cum ar zice: Sper că nu!
Uneori, tot ce învățăm din lecțiile vieții e să tragem storurile bine și să ne prețuim liniștea, căci oricând poate apărea o armată de nepoți cu rucsaci la poartă. Și atunci, tot ce ne rămâne este să râdem… și să avem pampers la îndemână.
