Uite-o, e ea! Sigur îți zic! a șoptit o femeie impunătoare unui bărbat cu o alură simplă. Hai să stăm două minute să vedem ce face.
O fetiță de vreo cinci anișori se juca liniștită în nisipar, construind un adevărat castel de prințese. Deocamdată construcția semăna mai degrabă cu un munte, dar Ilinca ținea morțiș să facă totul singură. Se descurcă ea! Trebuia doar să sape un șanț și să găsească loc de bârlog pentru balaur. Cineva trebuia să păzească regatul!
Era miezul unei zile toride de vară. Ilinca, ferită bine de soare sub o prelată peste nisipar, părea mulțumită, spre deosebire de părinții ei, care se fereau să nu leșine de căldură. Mama s-a tras la umbră și i-a dat tatălui misiunea să aducă ceva de băut rece și înghețată. Când i-a sunat telefonul, Elena pentru o clipă n-a mai ținut-o în ochi pe cea mică. Iar pentru cei doi observatori necunoscuți, atât a fost de ajuns.
Bună, fetițo, s-a așezat lângă Ilinca femeia străină, iar mica a dat instinctiv înapoi, speriată. A căzut peste castel, distrugând aproape totul. Lacrimile i s-au ivit în ochi toată munca de-o oră era praf! Hai nu plânge, doar e nisip, facem altul, vrei? Îți arăt eu cum se face un castel adevărat.
MAMA! a urlat Ilinca cât a putut, de parcă și-ar fi amintit toate povețele despre străini.
S-a ridicat imediat și a fugit afară din nisipar, scăpând la milimetru din mâna unui bărbat străin care încerca s-o oprească.
Elena, la auzul urletului, a lăsat telefonul direct pe jos, uitând de orice altceva, și a rupt-o la fugă spre copilă. O vreme se auzea încă din telefon glasul agitat al celui cu care vorbea.
Ilinca, puiul meu, ce s-a întâmplat? a întrebat-o, strângând-o la piept.
Acolo… era o tanti ciudată! Și un nene… A vrut să mă apuce! Mami, mi-e frică!
A apărut și tatăl, Andrei. S-a uitat rapid la Ilinca, văzând că e întreagă, apoi la străinii de care le era teamă.
Femeia, la vreo șaizeci de ani, a strâns buzele nemulțumită. Fetița asta… era evident că-i e nepoată! Aceeași culoare la ochi, același chip de când era băiatul ei copil. Cu doar diferența că acum era fetiță.
Departe v-ați dus! a zis femeia cu dispreț. Cum de-ai îndrăznit să-mi iei nepoata, să mă lași fără sângele meu?!
Andrei, du-o pe Ilinca acasă, mă descurc eu aici, i-a zis Elena soțului, punând-o pe cea mică pe brațele lui. Și sună-l pe tata, să trimită pe cineva.
Hei, să nu îndrăznești! Vreau să-mi cunosc nepoata! a izbucnit femeia, dar n-a încercat să-l oprească pe Andrei. Cu statura lui de doi metri… ce puteau face? Uite că n-a verificat dacă Elena s-a măritat din nou…
Doamnă Tamara, a spus Elena privindu-și soacra de parcă se uita la un pahar cu apă murdară. Ce tot aberați? Ce nepoată? Sau aveți pierderi de memorie? Vă reamintesc eu…
********************
Ei, și cum e viitorul meu nepoțel? a întrebat Tamara direct, când fiul și nora au venit de la spital.
Va fi o fetiță, v-am zis deja, a răspuns Elena cu un zâmbet forțat. Ar fi vrut să plece soacra odată, că stătea la ei mai mult decât acasă. Ca să nu dea ochii cu ea, stătea în dormitor, inventând tot felul de scuze.
Medicii se-nșală, a decretat doamna Tamara. La noi în familie s-au născut doar băieți!
Așa cum l-ați șters și pe fiul cel mare din familie pentru că i s-a născut o fată? i-a replicat Elena, sătulă de aceeași poveste zilnic.
Nu era copilul lui! a sărit Tamara, refuzând să-și amintească. Tania l-a mințit, el ca nătărăul a crezut-o! Pe mine nu m-a ascultat! S-a luat după una ca…
Tania are test ADN, știți bine. L-ați verificat de nu știu câte ori. Dar ați încercat să-l convingeți pe Liviu că e fals.
Era fals! Cum îndrăznești… nesimțito!
Dacă nu vă supărați, mă duc să mă întind. Mi-e cam rău.
Elena s-a închis în dormitor. În ultima vreme se tot întreba dacă nu cumva a greșit măritându-se cu Mihai. Îl iubea, clar. Dar viața cu o soacră de-a-ntoarsa… nu era viață. Mama ei îi zisese să se mute departe de nebunia familiei asteia și de-acum regreta c-a n-ascultat.
A încercat să vorbească și cu Mihai despre mutat. Răspunsul a fost clar.
Cum să-și lase mama? Și tata? Ce folos de el? Stă numai pe canapea. Fratele? Ăla nu-i mai vorbește, s-au certat rău. Oricum, și la ăla s-a născut tot fată, iar povestea se repetă.
Atunci Elena a cerut măcar să vorbească Mihai cu maică-sa să-i mai lase în pace, să nu-i mai controleze.
Mama ne vrea binele! s-a răstit Mihai. Numai sfaturi bune dă! Și te ajută la trebi! Spune măcar mulțumesc…
În camera stau doar ca să nu mă ceartă cu ea! Și dacă nu se oprește, nu-i mai arăt nepoata! Plec la ai mei, tata șef la poliție n-ai uitat?! Să știi că mă ajută el să plec!
După criza asta, Tamara parcă s-a potolit un pic. Venea însă zilnic, dar hârtia de stat mai scurt și critica mai puțin. Dar Elena știa că-i doar o pauză, că nu ține mult.
Dar cel mai tare o rodea că Tamara nu suporta ideea să-i fie nepoată, nu nepot. La noi numai băieți!, și o ținea pe a ei. Mihai, la fel: Să nu fie fată… Când s-a uitat peste ecografie, nici nu voia să stea de vorbă.
Dacă-i fată, vă dau afară pe amândouă! i-a zis Mihai într-o seară, afumat bine. Înseamnă că nu-i a mea, nu-s naiv ca Liviu!
Atunci i s-a rupt și Elenei. Știa clar: mariajul e terminat, trebuie să poarte hârtiile de divorț. Tata o ajută…
A născut, normal, o fată. Mihai a făcut scandal în salon, cu tot cu vecina de pat speriată până-n măduva oaselor. A venit gardianul și l-au scos afară.
A doua zi, a venit Tamara. Nu a urlat, dar i-a zis Elenei toate cele. Când deja se repeta, a intrat în salon un bărbat în uniformă care a pus capăt circului și a avertizat-o că dacă nu încetează cu minciunile, are probleme.
Mihai a sărit repede cu actele la judecătorie, să divorțeze de Elena și să ceară să nu fie trecut ca tată al copilului. Doar ca legea-i lege: dacă pruncul n-are un an, nu se poate divorța numai cu voia tatălui. Așa că Mihai, mânat de Tamara, a cerut test ADN.
Avocatul le-a zis că nu are cum să câștige: la Liviu tot fată s-a născut, tot cu test, tot scandal. La noi nu se nasc fete, ce aberație… Fără expertiză nu are rost să vorbești.
Nu cred că veți câștiga, i-a zis avocatul sincer. Mai ales că și la frate s-a întâmplat la fel.
Nu-i copilul lui!
Dar testul?
Falsificat! Mihai, instigat de maica-sa, nu voia să audă altceva.
Oricum, judecătorul va crede testul, dacă iese clar.
Dar nici n-a mai fost nevoie. Elena a rupt-o de tot cu familia asta și a acceptat cererea. Nu voia ca peste ani Mihai să-și amintească de copil. Mai bine mamă singură…
************************
Ei, și? Ți-ai amintit? De ce n-ai venit cu Mihai?
Mihai… Mihai a murit, a zis încet femeia. Iar copila ta e tot ce-a rămas din el. O să-i fim o familie bună, o creștem frumos…
Voi? Cui îi pasă de voi? a scuipat Elena printre dinți. Sunteți nimeni pentru fiica mea, la fel ca fiul dvs. Așa e clar prin hotărâre de judecată! Dacă vă mai văd o dată prin apropierea Ilincăi, fac plângere la poliție. Tentativă de răpire! Tata șef la sectia de poliție din oraș, așa că… adio!
Dar nu pricepi, nu mai avem pe nimeni!
Ba aveți! Aveți fiul cel mare, pe Liviu, și la ăla e fată, mergeți la ei.
Nici nu vrea să ne vadă, a mormăit femeia, uitându-se vinovată în pământ.
Asta-i soarta când nu știi să prețuiești pe cineva, a dat Elena din cap satisfăcută. Atâta sânge amar ne-ați făcut! Și mai aveți pretenții? Să-ți amintesc cum o numeai pe fata mea?
Doamna Elena, totul bine? doi polițiști tineri, în uniformă, s-au apropiat grăbit de fata șefului lor.
Da, trebuie să se asigure cineva că acești oameni pleacă din oraș, a zis Elena scurt.
Dar…
Fără comentarii, a spus polițistul, făcând un pas spre ei. Familia Sârbu a plecat fluturându-și usturoiul, Elena zâmbind larg.
A pornit spre casă veselă. Doar un gând i-o trecut prin minte, făcând-o să se încrunte puțin.
O să-l rog pe tata să se asigure că Sârbu-ăștia nu mai calcă pragul orașului. Mai bine așa…
