Nepoții mei văd fructe doar o dată pe lună, dar ea le cumpără la pisici cele mai scumpe boabe! răbufnea nora mea, certându-mă că n-aș avea inimă…
Nora s-a apucat să mă facă de rușine că, vezi Doamne, la copiii ei abia le dau fructe, dar eu le cumpăr mâncare de calitate la pisici. Dar adevărul e că, la copii, părinții trebuie să le asigure alimentație echilibrată adică fiul meu și nevasta lui , iar animalele mele depind doar de mine. Când le-am zis că poate ar fi cazul să pună puțin frână la capitolul copii, m-au pus la punct, spunând să nu mă amestec în treburile lor. Și de-atunci nici nu mă bag; îmi văd de pisicile mele și aud periodic cum nora, mare iubitoare de copii, îmi reproșează.
Nunta fiului meu a avut loc când nora era deja însărcinată. Desigur, amândoi jurau că nunta e din dragoste mare, iar sarcina e o simplă coincidență așa a fost să fie. Eu am oftat sceptic, însă, la urmă urmei, fiul meu e deja matur și răspunde pentru alegerile sale.
Până la concediul de maternitate, nora lucra casieriță la un supermarket din Chișinău. Aproape toată sarcina a stat ba pe concediu medical, ba pe acasă, mereu zicând că-i greu să suporte clienții nesuferiți. Nici ea nu avea cel mai blând caracter și răbdarea cu ea era pe ducă, deci certurile le cred fără probleme.
Oricum, pentru mine nu conta prea mult, căci locuiam separat: eu în apartamentul meu de la Botanica, iar fiul cu nevasta și copilul în apartamentul lor cu credit la bancă. Înainte aveam un apartament mai mare, în care locuiam doar eu cu băiatul; după nuntă l-am vândut, mi-am luat o garsonieră, iar el a dat partea lui de bani ca avans la credit, ca să poată lua un apartament cu trei camere.
De ce vrei trei camere, când abia reușești să achiți și o parte? l-am întrebat atunci, fără să știu de nuntă sau de copii. După aceea mi s-au limpezit toate.
Fiul meu plătea singur rata la bancă nora, fiind ba bolnavă, ba însărcinată, nu aducea venit în casă, deși îi plăcea să cheltuiască. Întotdeauna le lipseau banii.
Nu mă amestecam în viața lor, ca să nu ajung să fiu vinovată de toate necazurile. Fiul și-a ales singur soția; era mulțumit cu ea, nu stăteau cu mine fiecare cu oala și baia lui, fără să ne încurcăm. Să trăiască liniștiți, cum vor ei.
Pentru că stăm aproape, după serviciu fiul mai venea la mine la cină. Nevasta zicea că nu suportă mirosul de mâncare, nu gătea deloc. Poate avea dreptate, poate nu nu mai contează.
Când s-a născut primul nepot, am vrut să ajut, că era primul copil, dar am fost respinsă direct. Mi-au spus că nora știe ea mai bine, are internet și mama ei. Foarte bine, n-a fost nevoie să insist. De-atunci doar mergeam cu ceva dulciuri sau cadouri, mă jucam cu nepotul și plecam; de ajutat nu s-a pus problema.
Fiului meu îi era greu cu creditul, nevasta și copilul dar nu s-a plâns niciodată, știa că el a făcut alegerile. Îl încurajam doar, crezând că după ce crește copilul și nevasta merge iar la muncă, se mai ușurează povara.
Dar de ieșit la serviciu nora n-a mai vrut. Când primul copil nici nu avea doi ani, deja era iar însărcinată. Am sugerat, timid, că poate exagerează cu natalitatea, la care nora mi-a tăiat-o scurt:
Da de ce nu vă vedeți de ale dumneavoastră?! Ne descurcăm singuri, nu vă cerem ajutor!
Fiul meu mai murmura ceva de sprijin pentru copii, că vor primi ceva ajutor de la stat. Dacă așa au hotărât, ce să zic? Relația mea cu nora oricum nu era grozavă, iar după această replică n-am mai insistat deloc. Doar cu nepotul cel mare mai vedeam, când îl aducea fiul meu.
Trăiam liniștită, fără să mă amestec. Mai aflam, din poveștile fiului, că abia le ajung banii la rate și mâncare; tot mai des vorbea că se ceartă cu nevasta din pricina banilor și că nu reușește să țină pasul cu cheltuielile. Eu tăceam. Ce sfat pot da? Să divorțeze? Să-și schimbe serviciul? Parcă-i așa de simplu…
Când s-a născut al doilea nepot, n-am fost chemată nici la maternitate, nici la botez. A durut, dar nu m-am umilit să insist: dacă nora nu mă vrea în preajmă, ce folos să mă fac de râs? Prima dată l-am văzut pe cel mic abia la șapte luni, când am fost invitată la ziua celui mare, din bunăvoința norei. Am adus cadouri pentru amândoi și ceva de pus pe masă, știind că nu stau bine cu banii. Am stat două ore și am plecat. Nora era tot timpul încruntată, ca și cum îmi făcea cel mai mare favor, iar eu trebuia să-i pup mâinile.
N-am vârsta să alerg după fiecare domniță plină de ifose ca s-o conving cumva. Nu mă bag, nu mă caută. Vorbeam doar cu nepotul cel mare, adus de fiu; pe cel mic nu-l lăsa nora.
Banii tot nu s-au legat la ei în familie. Indemnizația primită a mers la credit, dar nu i-a salvat. Fiul se plângea tot mai des de certuri pe economie nora nu știa să țină bani, iar el nu era mare om de afaceri. Iar eu tăceam.
De curând am dat întâmplător de nora la supermarket. Am observat că iar e însărcinată. A privit în coșul meu, unde pusesem mâncare scumpă la pisici.
Bravo! Nepoții abia văd fructe o dată pe lună, dar domnia sa le ia boabe de lux la pisici! a spus printre dinți și a tras copilul după ea.
Și ce vină port eu, că am muncit destul ca să-mi permit hrană bună pentru animale, dar ei nu-și pot cumpăra fructe pentru propriii copii? Știe că le e greu cu banii, că rata la credit nu s-a micșorat, că fiul meu nu are un post stabil, dar tot face copii unul după altul. De ce să-mi fac eu griji pentru alegerile lor? Să-și caute și ea un serviciu, să câștige mai mult ca să pună fructe pe masă la copii!
Presimt că va încerca să mă îndepărteze de nepoți nu mă potrivesc tiparului de bunică ideală care sare în ajutor cu orice sumă. Trebuie să trăiești cu capul tău dar, se vede, nora nu-l folosește, iar, din păcate, nici fiul meu.
Așa e la noi în viață ajungi să te întrebi dacă sacrificiile și banii salvați se cuvin mereu celor care cheltuie fără măsură. Fiecare e responsabil pentru alegerile şi pentru viaţa lui, iar adevărata grijă pentru copii nu constă doar în a-i face sau a le cere altora să-i ajute, ci în a-ți asuma matur rolul de părinte și om.
