Ne scuzați, vă rugăm, a început unul dintre domnii polițiști. Dar această doamnă susține că pisica dumneavoastră ar fi sărit pe balconul ei, a atacat-o și apoi i-a furat motănașul
Știți, sunt blocuri de-astea de colț, pe care le tot vezi prin Chișinău sau Iași două scări unite la 90 de grade, iar balcoanele din colț aproape că se pupă una cu alta.
Aproape, adică exact cam un metru jumate distanță. Fix cât să încapă o poveste de pisici cu dor de ducă.
Ei bine…
Un domn și o doamnă, vecini de palier la etajul cinci, se întorceau într-o seară de la muncă. Lucraseră amândoi la aceeași firmă, și-și împărțeau și Dacia la dus și la venit.
În drum spre scară, văd cum maidanezii au năvălit peste un motan vagabond, motan pe care-l hrăneau mulți de prin bloc inclusiv ei.
Domnul gonește haitele, dar pisoiul lor tot a ieșit ciufulit din poveste, moțăind a bătălie pierdută. L-au ridicat cu grijă și l-au dus direct la Logan.
La cabinetul veterinar de pe strada Drumul Viilor, i-au spălat rănile, i-au cusut burtica, i-au pus branulă cu perfuzie și vitamine, antibiotic și prescripție pentru inspecție și injecție zilnic, timp de o săptămână.
Așa a poposit Ganea în casa lor.
De ce Ganea? De la cuvântul gangster. Arăta el tare fioros, ca un mafiot fără clan. Dar, ca să vezi…
Cum a simțit căldură și grijă, Ganea s-a pocăit instant: în două zile torcea în pat ca și cum avea acolo zama preferată, se lăsa mângâiat pe burtică și freca capul de mâna femeii de parcă făcea consiliu familial.
Uite la el, un domn răsfățat și jucăuș râdea ea, zgâlțâindu-l blând.
Ganea mai strâmba nasul încă-l înțepau cusăturile dar nu se oprea din tors. Om bun, casă bună viață bună!
A pus pe el, s-a spălat, blănița lucioasă, și repede și-a găsit locul între picioarele lor pe canapea că viața de stradă era demult doar un vis urât, plin de foame și frison.
Ieșea cu ochi critici pe balcon, urmărea ce se petrece în curtea blocului. De ieșit la libertate nici nu-i ardea: libertatea, o știa el, costă prea scump.
Nu-l interesa să socializeze cu balcoanele vecine, până…
Până deodată, pe balconul aproape lipit din celălalt bloc, și-a făcut apariția un motănel. Mic, pufos și lătrat, de rasa, crescut cu cașcaval și alintat de stăpână.
Sămânță de rasă… Ce să știe el cât costă viața? a bombănit Ganea, făcând o mie de fițe cu coada-n sus.
Dar a doua zi, ceva i-a atras atenția. Un sunet ciudat, un scâncet mic, venit din zona prințului.
Ganea s-a apropiat.
Pisoiul era ghemuit într-un colț și plângea încet.
Hei! a miorlăit Ganea. Ce, viața nu-i pe gustul tău? Ți-au pus laptele degresat?
Mititelul a tresărit, a tăcut și s-a lipit mai tare de perete, privindu-l cu ochi mari, de spaimă.
Hai, zi! a insistat Ganea.
Motănelul a șoptit, abia deslușit:
M-a lovit cu papucul Știi tu cât doare?
Ganea habar n-avea ce-i aia papuc. Acum el era mângâiat, spălat, iertat pentru tot. Dar durerea aia o știa, nu o uitase.
Cu papucul? Pentru ce?
Am mieunat de foame, dimineață.
Și?
M-a lovit și a țipat la mine
Ganea a tăcut. Ghemotocul tremura, nici nu mai îndrăznea să scoată un sunet.
L-a trecut un fior, își amintea și el de vremea când totul era frig, foame și frică.
Se întâmplă des? a întrebat încet.
Aproape mereu a suspinat motănelul. La orice miorlăit sau șotie, mă bate. Nu mă place…
Dar la telefon se fălește la toți că sunt scump, am costat o avere. Eu nici nu știu ce-i aia scump…
Ganea știa. Doamna lui zicea des: Ești scumpul meu. Dar la el scump suna în altă limbă.
S-a încruntat. Situația era aiurea îi părea rău de ăla mic. Pe stradă, știa ce era de făcut. Dar acum…
Acum era pisică de casă, răzgâiat, iubit. Și ce să facă în cazul ăsta?
L-au chemat pe motănel înapoi în casă. Și-a strâns urechile și coada între picioare, a lăsat o baltă mică de frică și a fugit pe ușă.
Ganea rămăsese pe balcon, uitându-se la pata udă și-a amintit și el de-o dată când era mic și-a făcut pe el de groază, înaintea unui câine.
De-atunci Ganea a stat mult pe balcon, mai cu gânduri. Pe micuț îl chema pompos Euro. După Ganea, mai degrabă s-ar fi potrivit Năpârstoc.
Euro s-a obișnuit cu Ganea și, de atunci, venea să se plângă pe balcon:
Azi a zis că, dacă nu tac, mă aruncă de pe balcon; s-a săturat să curețe după mine…
La Ganea i se făcea blana vâlvoi, iar colții îi ieșeau involuntar la vedere.
Adesea auzea țipete din partea stăpânei lui Năpârstoc și uneori se cutremura când auzea din nou papucul plesnind peste trupul firav.
El luase hotărârea demult. Dar tot îl ținea o teamă.
Mă dau afară, sigur mă dau afară, se gândea el. După așa ceva, direct pe stradă.
Nu-i trebuia s-ajungă iar la frig, foame și frică. Nu voia să-și piardă oamenii buni de la etajul cinci.
Dar gândul la soarta motănelului nu-i dădea pace.
Totul s-a întâmplat într-o zi.
Ganea supraveghea de pe balcon și asculta. Din apartamentul vecin se auzea din nou larma. Stăpâna, tolănită în pat, urla la Năpârstoc.
O vedea prin geamul ușii de sticlă: s-a ridicat, a apucat papucul, s-a repezit la mogâldeața lipită de podea și-a urlat:
Te omor, dihanie mică!
N-a înțeles cum, dar s-a trezit pe balconul vecin. A sărit metru și jumătate ca-n tinerețile din Rahova.
Femeia n-a apucat să arunce cu papucul. Pe pat, în fața ei, s-a materializat…
Nu o pisică. Ci ceva. O arătare de coșmar.
Un motan uriaș, cu față de interlop și privire de carton, clănțănind, sâsâind, urlând. Pentru ea, din bot îi scotea flăcări, iar scântei îi țâșneau din ochi.
A țipat și-a scăpat papucul; pe pijama i s-a scurs un firicel cald.
I s-a arătat dracul.
Dracul a ridicat laba cu ghearele afară. A urlat, a încercat să se apere cu mâinile și a leșinat.
Zece minute mai târziu, la ușa gazdelor a sunat vecina coafura vraiște, ochii bulbucați.
Pisica dumneavoastră m-a atacat! M-a zgâriat și mi-a furat motănașul meu scump! Chem poliția!
Doamnă, i-a răspuns calmă soția. Pisica noastră doarme în casă, nu umblă pe balcoane. Și nici nu avem niciun motănaș de-al dumneavoastră.
Fața vecinei s-a schimonosit. Vroia să mai zică ceva, dar a miorlăit doar a pagubă și a trântit ușa de la ea.
Zece minute mai târziu a apărut patrula poliției. În spatele lor, vecina explica printre plânsete.
Vă rugăm să ne scuzați, a început unul din polițiști. Dar doamna de lângă noi afirmă că pisica dumneavoastră a sărit pe balconul dânsei, a atacat-o și i-a furat motănașul…
Poftim?! au răspuns în cor soții.
Se citea uimirea sinceră pe fața lor.
Domnilor polițiști, intrați, vă rugăm. Puteți verifica singuri: pisica noastră e pe canapea, visează, nu avem niciun motănaș pe aici.
Caravana a intrat. Ganea dormea dus, ghemuit pe mijlocul canapelei.
El e! Ăsta e! a țipat vecina. El m-a zgâriat, mi-a furat pe Euro!
Ne scuzați, ce v-a furat? s-au crucit polițiștii. Pisica lor v-a furat euroii?
Sunteți proști?! a sărit ea. Euro e motănașul meu! Așa-l cheamă!
Polițiștii și-au împărtășit o privire și s-au dus pe balcon.
Aproape doi metri, a măsurat unul.
Vreți să spuneți că pisica asta a sărit cu motănașul în gură atâta distanță? a întrebat celălalt.
Nu mă credeți?! s-a isterizat vecina. Dădea târcoale, striga: Euro! Euro! Euro!
Deschidea dulapuri, scotocea, trăgea așternuturile, arunca haine pe jos.
Polițiștii au trebuit s-o așeze forțat.
Doamnă, a spus ferm unul. Dumneavoastră faceți ravagii aici. Stăpânii au dreptul să vă dea în judecată pentru distrugeri.
Ei să mă dea pe mine? După ce pisica lor m-a desfigurat și mi-a furat motănașul?
Și unde anume v-a zgâriat sau v-a mușcat? a întrebat alt polițist, ridicând sprânceana.
Vecina a încremenit, s-a bălbâit, apoi a urlat:
O să vă găsesc eu leacul, să vedeți voi!
Ne scuzați, a zis amabil gazda. Dar miroase cam tare a urină acolo unde stați… Ați putea să vă ridicați de pe scaunul meu?
Ochii vecinei s-au rotunjit. A roșit, a înverzit și apoi a devenit palidă ca varul.
A fugit trântind ușa.
Doriți să faceți plângere? s-a interesat politicos unul dintre polițiști.
Nu, au răspuns soții, în cor.
Pare să aibă nevoie de alt gen de ajutor, a spus blândă soția.
Ne cerem scuze pentru deranj, au spus polițiștii și-au dispărut.
Soțul și soția s-au uitat la Ganea, care tocmai se trezise.
Ia să vedem a enunțat bărbatul.
Ia să vedem a confirmat femeia.
Ganea s-a uitat cu vină la ei, a sărit de pe canapea și a mers la dulap. Cu dexteritate, a deschis ușa cu gheara, s-a urcat pe raft și a scos de sub prosoape… motănașul.
Ferească sfântu, au oftat amândoi.
S-au cedat pe canapea.
Ganea le-a adus atent ghemotocul speriat la picioare.
Și acum ce facem cu el? a întrebat femeia, luând mititelul în poală.
Năpârstoc a tresărit și s-a făcut cât o nucă.
Nu plânge, puștiule, a zis cu blândețe bărbatul.
Noi nu lovim pisici, a continuat femeia, mângâindu-l. Iar tu, dragul meu ești pedepsit, și s-a uitat la Ganea. Așa ceva nu se face. Trebuia să te gândești la altceva
Și ce să facă altceva? a întrebat uimit soțul. A scăpat bietul de la o babă nebună. Pentru asta îl pedepsești?
De fapt, noi n-avem niciun motănaș aici. Ai auzit ce-a zis poliția.
Eh, a oftat ea către motănaș, tipic solidaritate masculină. Poate vrei să îi și dai premiu.
Evident! Un premiu! a râs soțul. Hai, Ganea, să-ți dau niște piept de pui!
Ia uite la el! a sărit ea, cameradă cu motănașul.
Dar Euro s-a lungit, a prins-o blând cu lăbuțele de mână și s-a ghemuit lași în palmă.
Femeia a zâmbit și s-a dat bătută:
Bine de data asta te iert.
Soțul și Ganea au dispărut la bucătărie, iar Năpârstoc a rămas ghemuță la ea în poală, torcând fericit. Abia acum descoperise cu adevărat ce înseamnă cuvântul “drag”.
Și credea el că, rostit de această femeie bună, “drag” avea parcă alt gust.
