Jurnal, 15 august
Anul acesta, eu și soția mea, Doina, am decis ca de obicei să mergem la mare, la Vama Veche. De câțiva ani deja avem tradiția aceasta: ne strângem cu prietenii, fiecare vine cu mașina, alegem o fâșie mai retrasă de plajă spre 2 Mai, și ne întindem corturile direct pe nisip, departe de agitație. Suntem, recunosc, sălbatici, cum zicem noi. Ziua stăm în valurile mării, prindem soarele și ne gătim mâncarea la foc mic. După apus ne strângem cu chitara în jurul unui foc de tabără, cântăm romanțe vechi și bem un pahar de Fetească Neagră.
Anul acesta însă, a apărut o noutate: cumnata mea, Felicia, s-a invitat și ea cu noi. A venit împreună cu băiatul ei, Vlad, care are aproape trei ani. S-au băgat amândoi peste noi, împreună cu soacra fie ce-o fi.
Adevărul e că ne-au convins ușor. Dar, uitându-mă acum în urmă, nu Vlad a fost problema, ci Felicia. Au început belelele încă pe drum. Felicia voia să oprim la fiecare oră: Sunt obosită, trebuie să mă întind puțin, se plângea ea neîncetat. Până la urmă, am ajuns la mare când prietenii deja aveau corturile montate și făcuseră prima baie.
Și nici nu am apucat să respirăm bine, că a început a doua rundă criza de nervi a Feliciei: Nu pot să stau aici! Cum să dorm într-un cort, la marginea mării?
Păi nu ți-am zis că mergem în stil rustic? Sălbatici, fără confort! i-am zis, încercând să văd partea amuzantă.
Am crezut că stil rustic înseamnă o cabană modestă, ceva, nu pe plajă, la cort! s-a răstit ea.
De asta avem saci de dormit și izoprenuri, nu saltele! a intervenit și Gheorghe, cumnatul meu.
Cu greu, am găsit o cameră de închiriat în Costinești pentru Felicia. Numai că traseul zilnic a devenit un chin: Gheorghe mergea să o aducă dimineața, apoi iar seara o ducea înapoi. Pe lângă asta, o plimba la terase și la piață, iar când Felicia se epuiza, trebuia și să aibă cineva grijă de Vlad.
Cu sinceritate spun că toți ne-am ocupat de copil. Iar Vlad, tare cuminte: fredona prin nisip, sărea în apă, mânca tot ce îi dădeam și dormea dus în cort în miezul zilei. Nici urmă de fițe sau mofturi. Spre deosebire de mama lui…
Pentru anul viitor, am tras o concluzie clară Felicia rămâne acasă. Dar, dacă ne întreabă de Vlad, îl luăm cu tot dragul. El are o poftă de viață și o liniște pe care rar le găsești. Cred că uneori, ar trebui să ne uităm la copii ca să învățăm cum să trăim mai simplu și mai frumos.
