Maria se întorcea de la magazin, cu sacoșele grele în mâini. Femeia era deja aproape de casă când observă o mașină necunoscută parcată lângă poartă. Cine o mai fi și ăsta? Nu aștept pe nimeni…, își zise ea în gând. Maria se apropie, iar în curte vede un tânăr. A venit! exclamă ea, lăsând sacoșele jos și alergând să-și îmbrățișeze fiul.
Stai, mamă! Trebuie să-ți spun ceva, o opri el brusc, dând un pas în spate.
Ce s-a întâmplat? se înălbi Maria, cu inima cât un purice.
Mai bine te așezi, îi spuse Viorel, fără să o privească în ochi.
Maria se lăsă pe banca de lângă ușă, simțind că urmează vreun necaz…
Maria Ilinca locuia într-un sat frumos din apropierea Iașiului, singurică de când i-a murit soțul, acum doi ani. Singurul fiu, Viorel, plecase la studii la Chișinău după armată și nu se mai întorsese decât foarte rar. Lucra la o fabrică, inginer, la început a stat cu chirie, apoi i s-au schimbat treburile în viață, că n-a mai povestit detalii mamei, să nu-i ducă griji.
Venea rareori acasă, până și-a luat mașină. În ultimul an, însă, apărea din senin; aducea mereu câte ceva: pachete cu mâncare, haine. Maria Ilinca îl ruga să nu se ostenească, dar el tot încărcat venea. Ultima dată îi adusese o basma împletită de mână, din lână adevărată.
Despre el, însă, nu povestea nimic. Toate-s bune, mamă, nu-ți face griji. Numai atât. Însă veștile s-au aflat până la urmă. Vecina, Vera, o fată tânără, plecase și ea la oraș.
Femeia i-a trimis pachet băiatului: dulceață de prune și ciuperci murate, preparate cu atâta drag. Vera a sunat și s-a întâlnit cu Viorel.
Vai, tanti Maria, a venit cu o mașină scumpă și cu o doamnă dichisită! A luat totul, v-a trimis salutări, a zis c-o să vină pe acasă curând.
Și cine era doamna? s-a mirat Maria Ilinca.
De unde să știu? N-a coborât nici măcar din mașină. Dar zău, parcă era mai mare ca el, cu vreo cinci ani, mai plinuță, foarte aranjată.
Maria a rămas pe gânduri. Viorel niciodată n-a discutat cu ea nimic despre viața lui personală. Și-a promis să-l tragă de limbă la următoarea întâlnire. Nu a trebuit să aștepte mult.
Se întorcea de la magazin, iar în curte îl găsește pe Viorel cu un băiețaș blond lângă el. O mașină parcată la poartă.
Ai ajuns! și-a grăbit pasul spre fiu, dar el s-a dat un pic înapoi și i-a spus:
Salut, mamă. Uite, fă cunoștință, el e Iulian. Acum e ca fiul meu.
Hai în casă, ce stai în bătătură? a spus Maria, gândindu-se la toate câte are de povestit.
A pus repede masa cartofi fierți care țineau încă de cald, varză murată, castraveți murați și ceva carne moale de porc. Iulian stătea tăcut la masă și abia ciugulea, cu ochii în farfurie. Au mâncat, au băut un ceai, apoi l-au trimis pe băiețel în curte să exploreze, ca să poată vorbi în liniște.
Mamă, trebuie să-ți spun: anul trecut m-am căsătorit. Adică, ne-am cununat civil cu Oana. Acesta e băiatul ei. N-am apucat să-ți spun, să nu te superi. Oana nu vrea să cunoască soacra.
Cum așa? De ce? Ce, nu-s eu destul de bună pentru dânsa?
Nu, nu, nu despre tine e vorba. Are un trecut urât cu fosta soacră, mereu se certau, femeia habar n-avea de blândețe. A plecat până la urmă de acasă, nu mai suporta. Bărbatul i-a murit anul trecut, apoi și soacra. I-a rămas apartament și mașina. Așa ne-am cunoscut. Nu vrea să mai audă de soacre.
Atunci de ce ai adus băiatul aici?
E vară, iar Oana e însărcinată, va naște în august. Greu cu Iulian, are nevoie de supraveghere și eu sunt mereu la muncă. Să stea până la toamnă, apoi îl iau cu noi la Chișinău.
Mă pot uita după el, dar va vrea să rămână cu o bunică necunoscută?
Nu-l întreabă nimeni, mama a hotărât.
Maria Ilinca s-a mirat de atitudinea asta, dar nu s-a băgat. Pe Oana nu o cunoaște, și nici nu-i va cere socoteală. Băiețelul, de opt ani, n-are cum să facă rău, ba și companie-i va ține, că poate-i aduce noroc și le vine și ei sau nepot sau nepoțică în curând. Bucurie mare!
A doua zi dimineața, Viorel a plecat, iar Iulian s-a lipit de geam, bosumflat.
Maria s-a apropiat de el:
Hai, să ne vedem de treabă, Iulică. Poți să-mi spui bunica Maria. Tu în ce clasă ai trecut?
Într-a doua, a bombănit el, fără să întoarcă privirea.
Hai să vezi găinile, te duc la grădină. Căpșunile s-au copt, curând le vom aduna, că-s timpurii la noi.
Nu merg cu tine.
De ce, măi? Nu te cert și nici pe Atos câinele meu nu te va mușca, dacă de el îți e teamă.
Mama zicea că ești rea. Și oricum, nu stau mult aici. De Atos nu-mi pasă.
Păi taman! Dar de unde știe mama ta că-s rea, dacă nu m-a văzut niciodată? Stai unde vrei, eu mă duc în ogradă, am treabă, copile.
Maria a ieșit, cu gândul la băiat. Probabil Oanei i-o fi fost greu cu soacra trecută, de nici nu vrea să audă de așa rude și și-a învățat copilul la fel. Dar nu-i nimic, le schimbă ea cu blândețe și răbdare.
Și-a văzut de grădină, s-a ocupat de găini și rațuște, că altă gospodărie mare nu mai ținea. Lapte, brânză și smântână cumpăra de la vecinii Moldovan, cu lei, pe când le mai dădea și ouă sau fructe din grădină drept schimb. Așa se descurca.
A trecut o săptămână. Iulian a început să iasă tot mai des în curte. Ba se juca cu Atos, ba mânca o căpșună direct de pe strat. De ajutat n-a prea vrut, dar Maria nu s-a supărat. Într-o zi, mergând la magazin, l-a chemat cu ea și el a venit.
Pe drumul spre casă, nu-i mai tăcea gura. Până acolo vorbă, glumă și multe zâmbete. Apoi, parcă-l schimbase cineva: făcea curat prin casă, uda roșiile, și era mereu primul la masă să-l hrănească pe Atos. Și-a făcut prieteni printre copiii vecinilor, seara abia-l mai aducea în casă.
S-a bucurat, a redescoperit cartea cu Robinson Crusoe veche, de când era Viorel mic și a citit-o pe nerăsuflate, povestind bunicii despre isprăvile lui Vineri, până când ea croșeta sau împletea la vreo băscuță. Parcă-l vedea pe Viorel când era copil, mereu pus pe șotii și povești.
În august a venit Viorel, mai fericit ca oricând. O veste mare: li s-a născut fată, pe nume Iulia. Mâine urma să le ia pe Oana și pe mica Iulia de la maternitate și a venit să povestească și să vadă cum s-a descurcat Iulian.
Tată, cu bunica Maria mă simt super, vreau să mai stau aici până la școală și după aceea o să-mi cunosc surioara.
Și-a rămas la bunica până la începutul lui septembrie. Maria Ilinca i-a pregătit cadouri pentru nepoțică: botoșei de lână, o căciuliță și o plapumioară moale, iar Oanei mănuşi groase. Viorel a pupat-o, i-a mulțumit, i-a strâns mâna băiatului ca unui bărbat mare și a plecat.
Sfârșitul lunii august Iulian se juca cu copiii pe uliță, dând cu mingea. O mașină apare la orizont, toți copiii se opresc și privesc. Mașina se oprește la Maria în fața casei. Coboară Oana, mai plinuță, cu Iulia în brațe, apoi Viorel. Viorel ia micuța, iar de Oana se lipește Iulian.
Mama a venit! strigă, dar se împiedică de o piatră.
Nu plânge, ia o frunză de pătlagină și o pune pe genunchi, cum l-au învățat prietenii de pe uliță. Oana își sărută fiul, îl prinde de mână și intră în casă.
Cum se face că Iulian aleargă nesupravegheat pe uliță? a spus Oana, fără salut.
Sărut-mâna, fată dragă, zice Maria Ilinca, cu blândețe. La noi toți băieții se joacă pe uliță. Dar să știi că Iulian e un ajutor de nădejde, harnic și cuminte. Să nu-i dăm voie la joacă?
Maria s-a apropiat s-o vadă pe micuța Iulia, care dormea liniștită ca un înger. I-au dat lacrimile.
Le-a pregătit oaspeților borș moldovenesc, cu smântână și pâine de casă, și i-a întrebat de-ale vieții.
Am venit să-l luăm pe Iulian, a spus Oana. Începe școala curând, v-ați săturat de el, oricum, și el abia așteaptă orașul.
Băiatul sare de pe scaun:
Nu vreau la oraș! Cu bunica Maria mă simt cel mai bine. Și tu, mamă, mi-ai zis că e rea, dar e bună!
Oana s-a înroșit toată, fața i s-a asprit.
Nu-i frumos să vorbești așa cu mama, cere-ți scuze și apoi mergi afară, i-a zis Maria, blând, dar apăsat.
Iulian și-a cerut scuze și a ieșit.
Nu-ți bate capul, Oana, băiatul e bun și cuminte, l-ai crescut cu grijă. Şi mie mi-a făcut mare bucurie să-l am toată vara! Să-l mai aduceți și altădată, mă voi bucura.
Bebelușa a început să plângă, iar Oana a fugit la ea. Au stat două zile acolo. Viorel a reparat una-alta, Oana a stat lângă fetiță, Maria a găsit mereu de mâncare și voie bună, iar Iulian a fost peste tot: ajutor la tată, la bunica, la surioara lui.
La plecare, Viorel cu copiii s-au dus la poartă, iar Oana a venit la Maria, a îmbrățișat-o și i-a zis:
Mulțumesc, mamă. Mama mea nu mai e și nu credeam să am așa noroc cu o soacră bună. Iertați-mă dacă am greșit. Vă iubesc și pe Viorel, că e om bun, dăruit.
De-acum ești de-a casei, fată dragă. Mă bucur că l-am cunoscut pe Iulian, îl iubesc ca pe nepotul meu.
Așa le-a mers tuturor: la iarnă, Viorel și Oana au luat-o pe Maria la ei, s-o ajute cu copiii și prin casă. Iar relația dintre soacră și noră a devenit o bucurie pentru Viorel și un mare noroc pentru micuțul Iulian.
