Condiționalul
Cere-mi-a mâna, zici? El ți-a cerut mâna? Iuliana, sigur nu-ți lipsește o doagă? Ce mai ai de gândit?
Of, Olimpia, e complicat tare…
Ce să fie complicat? Olimpia aruncă paltonul pe spătarul scaunului și se trânti la masa de la cofetăria lor preferată. Doamne, am fugit de numa! Am jumate de oră, apoi trebuie s-o duc pe Măriuca la dans și pe Leuțu la fotbal.
Oli, băiatul tău face șase ani în curând. Cât timp îi mai zici Leuțu?
Să zică mersi, că și-așa îl strig! Azi s-a întors din grădiniță cu veste mare: cică s-a îndrăgostit! De Liza de la scara vecină! Și că vrea să se însoare. Ce-ți zici de el?
Perfect normal, la copilul tău! Nu uiți pe cine seamănă…
Nu compara, te rog. Ții minte ce mi-a făcut mama când i-am zis că mă mărit? râse Olimpia. Câți ani aveam? Cincisprezece?
Paisprezece. Și era să-i sară inima din piept! Mămico, eu m-am hotărât. Hotărâse ea! Și Pavel al tău nici nu te băga în seamă pe vremea aceea.
Și tot el îmi e bărbat acuma. Tare m-ar mai fi ajutat mama dacă m-ar fi pedepsit mai aspru. Îmi spălatul vaselor pe un an de zile în cap mi-a pus! Mare lucru Mai bine nu mă lăsa la discotecă!
Ha, tu să nu ieși? Vis! Și mama știa că n-ai să faci prostii, că totul la tine era teatru și spectacol! Capul ți-a mers mereu brici.
Mda, mai puțin când era vorba de tine! Ții minte cum ne băteam în copilărie? Cum nu te suportam! Că Iuliana deșteaptă și frumoasă, iar Olimpia sălbatică?
Mama nu zicea niciodată așa…
Trebuia să o fi auzit pe bunica. Ea îmi cânta: Oli, vezi să nu aduci rușine în casă! Și până la urmă?
Heh, la faza asta, tare nu strălucesc…
Iuliana împinse cana de cafea și oftă lung.
Iuli… Olimpia îi cuprinse mâna Dar ce ai, fată?
Mi-e frică, Olimpia…
Doamne, de ce?! Găsești în sfârșit un bărbat ca lumea și te-apucă fobia?! Ce nu-ți convine?
Cred că nu-l va accepta pe Maxim…
Olimpia se încruntă.
De ce crezi asta?
E simplu, Olică. Ieri, după trandafiri și inelul ăsta, m-a rugat să-l trimit pe Maxim la bunici vreo săptămână…
Iuliana se întoarse spre geam, jucându-se cu inelul pe deget. Era aur curat și scump. Cum altfel? De la Cătălin, iubiții Iulianei nu primeai verighetă cu gablonz. Om cu firmă, sport, pasiune pentru frumos, cucerise femeile jumătate din Chișinău până la Iuliana, și brusc s-a cumințit. Doar că el ținea tare minte ceea ce-l învățase mama sa, Maria:
Fecioraș, femeia rabdă lipsuri pentru omul iubit, dacă îi trebuie să-l ajute. Dar de-l vede zgârcit cu ea când ar putea oferi, nu se-ncurcă cu el pe viață. Fii tot omul, nu toți banii, da dacă ești chitros, nici copilului nu-i dai…
Dar, mamă, ce legătură are copilul?
Mai ține minte povestea cu sărăcuța Ilinca? Femeile calculează pe o sută de pași înainte. Chiar dacă uneori o dau în bară, tot mai bine așa decât deloc. Cine trăiește cu ochii-n viitor, nu ajunge să doarmă sub pod!
Cătălin o ascultase religios pe mă-sa, nu de alta, dar o văzuse pe Maria ridicându-se din țărână și crescându-l fără nicio sprijin. Tatăl său a zburat când el era încă mic, lasând-o cu copilu și cu datorii.
Maria n-avea la cine să se ducă. Ai ei trăiau într-o comună uitată de lume, unde singura comoară era țuica de prune. Abia așteptase ziua să scape la Chișinău la studii, iar odată ajunsă în capitală, nu mai voia să audă de sat. A muncit cu simbrie, în cămin, și a știut: vrei viață – mișcă!
Maria nu s-a măritat din dragoste, dar nu i-a zis niciodată-iului Cătălin. De ce să-i strice copilului imaginea? Mai bine să creadă că viața poate fi altfel…
Așa a ajuns să fie ea și noră și slujnică la profesorul buimac de după moartea nevestei.
Domnule Stanciu, hai, vă rog, mâncați două linguri de supă!
Lasă, Maria, mai târziu…
Ba nu, chiar acum, să știți!
Sigur?
Știu ce zic! Dacă nu mâncați, mă supăr ca bunica!
Așa mă servea bunica, când eram copil…
Imaginați-vă că-s bunica! Nu de alta, dar domnul dinainte toate le știa, da’ de foame preocupat nu prea era.
Ar trebui să fiți filosof!
Timp n-am, domn profesor! Eu și-așa fug, să-i dau să pape și Cătălin!
Așa s-a împrietenit Cătălin cu domn Stanciu, iar bătrânul i-a propus Mariei mâna și ce bani mai avea. Sentimente nu-i mai putea oferi, dar stabilitate peste poate.
Și uite așa, într-un apartament modest de pe străzile Chișinăului, au format un trio aproape fericit. Apoi Maria a cerut voie și-a făcut facultate, cu gând că nu va fi lustrangiu toată viața.
A ridicat firmă de catering de evenimente, a dat de clienți, a prins rădăcini la oraș. Era liniștită cu băiatul ei, care se înțelese la fix cu tatăl vitreg.
Tatăl adevărat a lipsit din peisaj. Odată întrebat:
Ți-ai găsit pe altu? Să-ți fie de bine! Să nu spui copilului prostii despre mine. Mai bine nu știe…
Maria a respectat dorința. Adevărul despre tatăl lui Cătălin a ieșit la iveală abia după ce profesorul a trecut dincolo. Cătălin avea 19 ani, mamă-sa l-a ținut de mână și i-a zis totul.
Mama, totuși… parcă eram copilul lui.
Sufletește, ai fost. Nu contează sângele atât. Uite-te la viața voastră el v-a dat adăpost, mâncare, siguranță. Ai dat peste un tată adevărat acolo unde alții nu găsesc nici în două vieți.
Când Maria s-a retras la casa de la țară și i-a lăsat apartamentul din oraș băiatului, a tot așteptat nepoți. Dar ai lui Cătălin păreau să nu-și găsească locul.
Ce nu-ți convine? Atâtea domnișoare ai avut! Toate trecute prin casa mea! Ai vreo obsesie?
Nu… știu, nu sunt ale mele. Alina lucrează așa de mult că ar ține jucăriile cu program pe raft, iar Lidia… nu o iubesc. Atât.
Atunci, ce mai stăm de vorbă?
Așa că soarta a adus-o pe Iuliana, cu copil… și aici, mamei, i-a plăcut tare.
Ești tu gata să preiei un copil? Nu glumim.
Cum nu? Am crescut cu unul. Dar dacă nu mă va accepta băiatul?
Cătălin, recâștigă-l! Pe el trebuie să-l cucerești mai întâi. Pentru iubirea de mamă, copilul e mereu pe primul loc, să mă ierți de sinceritate.
Cătălin a băgat tot la cap și a pus planul în aplicare. Partea a întâi cerere cu flori, inel, si tot tacâmul.
Așa se făcea că Iuliana stătea la cofetărie cu Olimpia și nu știa să zică DA sau nu. Cum să-și riște copilul pentru poftă proprie?
Olimpia, clasic, nu rezistă să nu bage de vină:
Și ce ți-a zis Cătălin până la urmă?
Nimic clar; doar să îl duc pe Maxim la bunici o săptămână după nuntă.
La nervi, Iuliana aruncă lingurița pe masă și toți se uitară la masa lor. Olimpia, calmă, îi luă lingurița și, ca pe vremuri, îi dădu una ușor peste frunte.
Au! O să-mi rămână cucuiul…
Nu, dacă te-am lovit eu, că-s specialistă!
De ce te porți copilărește? Gata, nu suntem copii, Olimpia!
Nu, suntem mame bătrâne! Apropo, tu când ai încetat să fii copil?
Cred că atunci când am aflat că sunt însărcinată…
Așaa… Dar dacă din vreme povesteai despre povestea ta cu Nicu, măcar mie? Nu părinților, mie!
Nu știu… Dar ce mai contează?
Bine, dar tot mă întreb: ce trebuia să se întâmple să te înveți să dialoghezi cu cei care țin la tine?
Iuliana iar oftă adânc. De data asta, Olimpia chiar avea dreptate. Maxim apăruse exact împotriva tuturor calculelor, și Olimpia îi ținuse spatele mereu: și când bătea Bac-ul, și când mergea cu copilul la doctor.
Ți-amintești cum a fost cu Nicu?
Cu Nicu erau colegi de clasă. Iuliana era feblețea lui. La balul de absolvire, el n-a mai trecut pe lângă, ci a tras-o de mână. De acolo, fiecare a scris povestea…
Că a tăcut față de mamă și că povara era uriașă, știa bine, dar părinții au reacționat altfel decât visa. Lacrimi, dar nu mustrări.
Avem nepot! a dat verdictul tata și, din acea clipă, a crescut copilul într-o casă unde mamă-tată era la plural flexibil, dar iubirea la superlativ.
Sprijinită de familie, Iuliana a absolvit facultatea, a crescut copilul și, cu timpul, a descoperit liniștea. Apariția lui Cătălin i-a scuturat zirconii din siguranță, dar indecizia nu era chiar fără temei.
Să riști totul pentru un bărbat? Mai ales când ai deja acasă făcut, iar Maxim creștea frumos și iubit…
Olimpia scoase unt de cofetărie:
Dă-i cu dulce, că dulce leagă prietenie. Dar ia și întreabă-l direct de ce vrea să-l trimiți pe Maxim la bunici. Cât poate fi de greu?
Poate doar atât, să întreb?…
Fix atât! Acuma! Sună!
Olimpia, e la sedință…
Și vei vedea cât de importantă ești! Scrie dacă nu poți suna!
Dar ce or să creadă?
Cine contează acum? Tu? Mai ai inelul? L-ai acceptat, măcar pe jumate?
Nu știu… încă mă gândesc.
Dacă nu-l refuzi, l-ai acceptat! Iuliana, nu poate să-ți citească gândurile Cătălin! Dacă vrei să fii cu cineva, învață să întrebi și să comunici!
Iuliana ridică telefonul tremurând. Să întreb, pur și simplu?
Da, întreabă, pur și simplu! oftează Olimpia.
Nu trecu mult, și mesajul apăru, iar zâmbetul îi reveni pe buze.
Acum? Acum ești lămurită? Olimpia se uită la ceas: Iar întârzii! N-ai tu noroc de vacanțe, dar să știi, tot bine a gândit Cătălin! Să aveți timp în doi și timp cu copilul, nu doar mamă cu accesoriu.
Și cu o privire din colț și o mișcare de hai, deșteapto!, Olimpia a dispărut spre dans și fotbal.
Iuliana a rămas pe gânduri, dar nu pentru mult timp. Decizia vine când trebuie.
Peste trei ani, Maxim, cu o mândrie de nedescris, va primi din mâinile tatălui său vitreg surioara nou-născută și îi va mulțumi cu privirea bărbatului, pe care de ceva vreme i-a zis tata.
Ai grijă, Max! Iuliana sări spre el, dar Cătălin o opri iubitor.
Lasă, totul va fi bine! Nu-i așa, fiule?
Tata, parcă nu mă cunoști?! Maxim ridică atent dantela fina din coșuleț și zâmbi cald: Mamă, ea chiar e frumoasăMaxim a privit-o lung, cu acel zâmbet pătrunzător, pe care doar copiii ce-au învățat devreme lecțiile inimii îl au. Fetița scânci, făcu ochii mari, iar Maxim îi șopti ceva la ureche.
Cătălin și Iuliana s-au privit peste capul lor și au înțeles în tăcere că niciun cuvânt nu le-ar putea rostogoli mai bine destinul ca liniștea aceea caldă dintre cei patru pereți.
În seara aceea, Maxim a adormit cu surioara la piept, privind tavanul, și pentru prima oară nu s-a mai simțit deloc singur. În camera cealaltă, Iuliana și-a sprijinit capul pe umărul soțului și a închis ochii, lăsându-l pe Cătălin să-i mângâie părul.
Ți-e teamă? a întrebat el, atât de încet că aproape nu s-a auzit.
Ba nu, Cătălin. Uite, chiar nu-mi mai e.
La geam, în noaptea adâncă, felinarul scăpără auriu. Iar din inimile lor, pentru prima dată, n-a lipsit nimic.
Iuliana a zâmbit, și a știut viața nu-i despre a calcula pe sute de pași înainte, ci despre a avea curajul să faci pași împreună.
Iar dacă drumul vine cu griji și temeri, să te ții de mâna celor pe care îi iubești. Restul se așază cum trebuie așa, pe nesimțite.
