Condiționalul
Cerere în căsătorie? Ți-a făcut cerere în căsătorie? Marcica, ești dusă cu pluta?! Ce să mai gândești atâta?
Of, Oana… Nu-i atât de simplu…
Ce să fie complicat? Oana își dă jos paltonul și se trântește la masa de la cafenea. Uf! Am venit în grabă! Am doar jumătate de oră! Pe urmă o duc pe Anișoara la dansuri, iar pe Dănuț la fotbal…
Oana, băiatului tău îi bate șase ani. Cât ai să-l mai alinti cu Dănuț?
Să fie bucuros că încă-l alint așa! Să vezi, ieri a venit de la grădiniță și mi-a zis că s-a îndrăgostit! De Cristina, fetița de la scară! Chipurile, vrea să se căsătorească. Cum ți se pare?
Și ce-i cu asta? E perfect normal pentru moștenitorul tău. Adu-ți aminte cum erai tu!
Pfff, nu compara! Ți-amintești ce mi-a făcut mama când i-am spus că vreau să mă mărit? Oana râde cu poftă. Câți ani aveam atunci? Paisprezece?
Treisprezece! Era să-i provoaci infarct sărmanei mame! Mamă, eu m-am hotărât! Te-ai hotărât! Și dacă Pavel, viitorul tău soț, nici nu se uita la fetița frumușică Oana, ție nici că-ți păsa.
Și ce dacă? În final, a devenit soțul meu… Acum plătesc prețul pentru nebunia tinereții. Mama putea să mă pedepsească mai sever. Ce-i drept, m-a pus să spăl vasele un an pentru toată familia! Parcă era mare pedeapsă! Mai bine nu mă lăsa să ies afară!
Pe tine nu te ținea nimic în loc! Dar mama știa bine că nu faci prostii. Tu doar arătai că poți, în realitate… capul ți-a mers mereu!
Da, da… Mai ales când era vorba de tine! Ții minte cum ne băteam când eram mici? Nu te suportam! Marcica fata frumoasă și deșeaptă, Oana sălbatică!
Mama niciodată nu spunea așa ceva.
Dar bunica, sărmana, tot trâmbița: Tu o să vii cu burta la gură! Și ce-a fost după, ha?
Off… La capitolul ăsta, tocilară nu m-am arătat…
Marcica își trage ceașca de cafea mai încolo și oftează.
Marci… Oana îi ia mâna în a sa și o strânge ușor. Ce ai?
Mi-e frică, Oana…
De ce, Doamne iartă-mă? Ai dat, în sfârșit, peste-un bărbat adevărat și ți-e frică de umbra ta! Ce nu-i bine?
Simt că nu-l va accepta pe Matei…
Oana se încruntă.
De ce crezi asta?
E simplu, Oana. Ieri, după trandafiri și inelul acesta, mi-a cerut să-l trimit pe Matei o vreme la mama…
Marcica privește pe geam, jucându-se cu inelul pe deget.
Era deosebit, scump, și exact așa cum ai fi așteptat de la Radu: un bărbat de succes, sportiv, pasionat de muzică, a zburlit binișor până a întâlnit-o pe Marcica, și-a decis că o femeie ca ea merită tot ce-i mai bun. N-a fost niciodată zgârcit, ascultând mereu sfaturile mamei lui:
Băiete, o femeie acceptă să ducă lipsuri, îl sprijină pe bărbat când are greutăți, dar, dacă el poate și nu vrea, de două ori se gândește dacă merită să-i fie alături! Și nu e rău despre ea! Dacă te vede ca partener pe viață, mai întâi se întreabă: Dacă mă zgârcește pe mine, oare nu va zgârci și pe copil?
Mamă, dar de ce s-ar gândi la copil?
Ți-aduci aminte povestea cu sărmana Ilinca? Femeile, în adâncul sufletului, așa funcționează… Mereu cu un pas în față! Poate uneori exagerăm, dar cea care vede în viitor ajunge mai rar la necaz.
Radu și-a băgat la cap. N-avea cum să nu respecte: și-a văzut mama Elisabeta luptând singură după ce soțul a părăsit-o, lasând-o pe drumuri cu un bebeluș. Părinții Elizabetei departe, într-un sat din Moldova; n-avea de gând să se întoarcă. Studenta Elisabeta trăia în cămin, muncea peste tot și a învățat rapid: Dacă vrei să trăiești, descurcă-te cum poți.
S-a măritat cu Victor, nu din dragoste, ci din calcul, dar nu i-a spus niciodată lui Radu de ce. A preferat băiatul ei să aibă vise. Când s-a trezit aruncată afară, și-a găsit un post ca femeie la domiciliu la un profesor bătrân, domnul Ion, rămas văduv. El s-a atașat de Radu și i-a propus Elisabetei să îl sprijine legal și moral:
Vă ofer mâna mea, și ce mai pot pentru dumneavoastră și băiat. Inima mea e tot la soția răposată, știți bine, dar asta nu înseamnă că nu pot face totul pentru Radu, care pentru mine e ca un fiu.
După o gândire serioasă, Elisabeta a acceptat nu pentru ea, pentru Radu, ca să-i poată oferi o altfel de viață. S-au cununat discret după câteva luni; Radu a primit, cu timpul, un tată adevărat.
După un an, Elisabeta a intrat la universitate, sprijinită de domnul Ion:
Foarte bine! Trebuie studii superioare, dacă nu pentru tine, măcar să fii exemplu pentru copil.
După câțiva ani, și-a deschis o mică firmă de curățenie și catering, a prins gustul antreprenoriatului, iar grija pentru Radu o avea și ea, și bunul profesor Ion.
Despre tatăl biologic al lui Radu nu s-a mai vorbit. A renunțat la copil, la cererea Elisabetei:
Ți-ai găsit altul? Drum bun! Nu-i spune băiatului ceva rău de mine mai bine să nu știe că am existat…
Elisabeta a ascultat. Că Ion nu este tatăl biologic avea să afle Radu abia când profesorul nu mai era printre ei. Avea 19 ani.
Mamă, dar el chiar mă iubea…
Din tot sufletul, fiule! Mai mult decât o fac mulți părinți de sânge. Adevărata iubire nu stă mereu în genealogie! Victor n-a întrebat măcar dacă trăiești, iar Ion ne-a dat casă, viitor și libertate! Crede-mă, e mult!
Elisabeta era sinceră; destinul potrivise să fie greu, dar de fapt îi deschisese alte drumuri. S-a mutat la casa de la țară, lăsând apartamentul lui Radu și așteptând nepoți.
Dar timpul trecea și Radu nu-și găsea jumătatea.
Radule, de ce tot cauți nod în papură? Câte fete ai adus la mine acasă?
Multe, mamă…
Exact! Și una mai deșteaptă ca alta! Alina, Bianca, două domnițe cumsecade. Ce nu-ți place la ele?
Nu știu, mamă… Nu le simt ca fiind ale mele. Alina, un jurist de calibru, dar preocupată doar de carieră, copii nu vrea Casa ei, ca-n revistă! Frumoasă, dar parcă muzeu! Cu Bianca… tot nu simțeam nimic.
Deci cu atât mai bine nu insista…!
Iar când a apărut Marcica în viața lui, mama a fost fericită. Deja depășise vârsta la care ar fi trebuit să aibă familie. Și nici faptul că Marcica avea copil nu o deranja.
Radule, dar ești pregătit pentru responsabilitatea asta?
Mamă, pe cine crezi că ai crescut? Singura mea grijă…
Ce?
Dacă nu mă va accepta băiatul…
Of, copil mare ce ești! Muncește pentru asta! Dacă vrei pe femeia asta, cucereşte-i întâi băiatul. E simplu: pentru orice mamă, copilul ei e mai important decât orice bărbat.
Radu i-a luat în serios vorbele mamei și și-a făcut planul: întâi cererea, apoi strategia cu copilul.
Acum Marcica stă în cafenea cu sora sa și se frământă ce să facă. Dragostea, dragoste, dar ce sens ar avea o relație cu un om care nu-i acceptă băiatul?
Oana dă nerăbdătoare din picior sub masă.
Ce ți-a spus, de fapt?
Cine? Marcica, pierdută, tresare.
Cine, cine!? Radu! Ce-a zis când te-a pus să-l trimiți pe Matei la mama ta?
Nimic concret. Doar să aranjez ca Matei să stea o săptămână la bunici după nuntă.
Marcica trântește lingurița pe masă, atrăgând privirile chelnerului. Oana îl liniștește din priviri, apoi ia lingurița, o linge (cum făcea copilă fiind) și îi dă una după ceafă surorii ei.
Ai! Marcica se uită șocată la Oana și-și freacă locul. Dar ce-ai?!
Nimic, dragă! Experiență, știi tu! Ai uitat?
Țin minte! Dar, Doamne, ce copilării mai faci…
O fi, dar n-am lăsat copilăriile în urmă exact când ai aflat că-l aștepți pe Matei?
Ei poate chiar de-atunci
Exact! Bătrâna tot zicea: Tineri și grăbiți! Nu te-nvață viața minte!
La ce te referi? Marcica îi ia lingurița și o pune pe frunte. Cred că o să-mi rămână semn…
O acoperim cu cremă! Spune-mi, ce-ar fi fost dacă atunci mi-ai fi spus mie despre Nicu (tatăl lui Matei)? Dacă nu părinților, măcar mie?
Nu știu Dar ce mai contează, trecutul e trecut
Corect. Dar îți spun direct: trebuie să-nveți să vorbești cu cei care țin la tine!
Marcica oftează. Da, surorii ei îi place să fie dură, dar are dreptate. Matei s-a născut nu pentru că i s-a permis, ci împotriva așteptărilor tuturor, susținută doar de familie.
Cu Nicu fusese colegă de clasă. Visa măcar să-i spună Bună!. La banchet, el a venit, a luat-o de mână și a dus-o acasă știind că părinții nu erau acolo. Mai târziu nici ea nu știa de ce a cedat. De rușine, abia într-o tabără la Nistru și-a dat seama ce se întâmplase. N-a spus nimic nimănui, până n-a avut încotro… Oana, atentă la ea, i-a pus gașca în alertă: și la prima criză, când Marcica a leșinat, mama era acolo.
Au plâns amândouă până a sosit și tatăl Andrei.
Ce-i cu Niagara asta? Vă bucurati avem nepot! Sau nepoată, la fel de bine! Gata, Marcica, nu plânge, că nu-i de plâns aici!
Niciodată în viață nu s-a simțit atât de ușurată. Îi era rușine, dar și atât de ușor!
Așa s-a născut Matei într-o familie fără structura clasică, dar cu dragoste cât să inunde casa. Marcica și-a făcut cariera, și-a croit calea și-a crescut băiețelul cu încrederea că va fi bine, indiferent de ce va aduce viitorul.
Apariția lui Radu, totuși, îi zdruncină rădăcinile.
Are dreptul să riște viitorul băiatului pentru dorințele ei?
O dată a greșit, dar ce-a ieșit? Dacă nu erau părinții și Oana, ce s-ar fi ales de ea… Familia deja avea sens, de ce să schimbe?
Reflecțiile i se citesc pe frunte și Oana, amuzată, cheamă din nou chelnerul.
O lingură, vă rog, și încă un desert pentru nervosul ăsta de la masă.
Împingând spre ea farfuria cu eclerele preferate ale Marcicăi:
Simte-te datoare să vorbești, Marci, cu cei de lângă tine. Mai ales cu Radu. Cred că poți avea încredere în el. Întreabă-l direct de ce vrea să-l trimiți pe Matei la bunici. Chiar ți-e așa greu?
Nu știu… Poate ai dreptate… Doar să-l întreb?
Da! Chiar acum!
Oana îi smulge telefonul și i-l pune în față:
Sună-l.
Oana! E la ședință!
Tocmai bine. Vezi cât de importantă ești pentru el!
Așa ceva nu se face…
Ba se face! Tranșantă Oana. Nu vrei să suni, scrie-i!
Și dacă se supără?
Contează? Marcica, ai inelul pe deget, ai zis da la cerere. Sau încă te mai gândești?
Încă…
Faptul că nu l-ai refuzat înseamnă că ai acceptat! Cum vrei să ai o relație serioasă cu unul căruia nici măcar nu-i poți pune o întrebare simplă? Nu trebuie să-ți citească gândurile spune-i ce ai pe suflet! Lasă condicionalul! Nu cu dacă era… dacă făcea… comunică și hotărăște ce vrei de fapt!
Dacă aș ști, Oana… e gata să plângă, dar ia totuși telefonul. Întreb pur și simplu?
Pur și simplu oftează Oana.
Răspunsul vine rapid, telefonul vibrează scurt și pe ecranul Marcicăi apare un mesaj care o face să zâmbească.
Ei, vezi? Tu ce zici? Oana se uită la ceas speriată. M-am întins! Alții la concediu, eu la datorie. Spor, draga mea! Radu a gândit bine: o săptămână voi doi, apoi toți trei. Că tu nu ești doar mamă, ci și femeie. Știi că-ți cam invidiez norocul? Bărbatul meu nu s-ar gândi niciodată la așa ceva. Hai, pa! Și, să-ți spun drept, Matei de abia așteaptă să-i spună lui Radu tată.
Crezi?
Sunt sigură! Dar eu n-am zis nimic!
Oana își ia paltonul și dispare spre ieșire cu limba scoasă, bătându-se cu două degete la tâmplă. Să gândești, adică!
Și Marcica chiar se gândește…
Iar hotărârea luată dă roade.
Trei ani mai târziu, mândrul Matei primește în brațe, de la tatăl lui vitreg, surioara nou-născută și, mulțumit, îi face cu ochiul omului pe care-l numește de doi ani tată.
Ai grijă, Matei! Marcica se repede alarmată, dar Radu o cuprinde și nu o lasă să intervină la întâlnirea celor doi frați.
Stai liniștită! Totul va fi bine! Așa-i, fiule?
Nu te supăra, tată! Matei ridică atent dantela albă care le-a dat atâta bătaie de cap căutând-o împreună cu Radu, zâmbind larg. Mamă, să știi că-i frumoasă Ai grijă, să nu-i fie frig la piciorușe, da? îi șoptește Matei surorii, de parcă ar vorbi cu o păpușă prețioasă, nu cu un bebeluș voios care îi strânge degetul cu toată puterea.
Marcica nu poate decât să-și stingă emoțiile cu un oftat adânc. Se sprijină pe brațul lui Radu, simțind că-n sfârșit visul acela pe care nu îndrăznise să îl formuleze cu voce tare s-a îndeplinit.
Radu îi fugărește un șuviță de păr după ureche.
Vezi? Ești mamă, dar rămâi și femeie. N-am uitat.
Nici eu n-am uitat să sper, Radu…
Din camera alăturată, Oana sosește val-vârtej cu Anișoara pe sus și cu Dănuț zbenguindu-se după ele, tot haos, râsete și parfum de prăjituri.
Nu-mi trebuie repetiție la nicio lecție! strigă Dănuț. Mă pricep să fiu frate mai mare, bine?
Anișoara sărută ușor mânuța bebelușei și se apropie de Matei.
Fiecare familie are nevoie de un început curajos, știi? îi spune ea, în șoaptă, lui Matei, privind peste umăr la părinții lor.
Marcica izbucnește în râs, cu lacrimi de bucurie.
Ai uitat ceva, Matei…
Băiatul își ridică privirea spre ea, mirat.
Ce să uit?
Să ne spui cum o va chema pe surioară.
Radu se apleacă la urechea băiatului și-i șoptește ceva. Matei râde cu poftă, apoi rostește hotărât:
O s-o cheme Speranța.
În liniștea încăperii, toți tac o clipă, apoi izbucnesc zâmbete, chicoteli, răsuflări ușurate. Radu o sărută lung pe frunte pe Marcica, iar Oana varsă, discret, o lacrimă.
Pentru că viața e plină de dacă… și tocmai de aceea nu trebuie să uităm niciodată să sperăm.
Iar fetița, înfășată în dantelă și iubire, zâmbește în somn, ca și cum ar ști deja toate variantele posibile ale fericirii familiei sale.
