Actualizare disponibilă
Prima dată, telefonul s-a aprins într-un roșu aprins chiar în timpul seminarului. Nu era doar ecranul întregul corp, vechea cărămidă zgâriată a lui Andrei, părea că luminează din interior, ca un cărbune în care mocnește jarul.
Băi Andrei, o să-ți sară-n aer jucăria, a șoptit Liviu de la banca alăturată, ferindu-și cotul. Ți-am zis să nu mai instalezi fițuicile astea piratate.
Doamna profesoară de econometrie mâzgălea ceva pe tablă, grupa zumzăia în surdină, dar strălucirea roșie se zărea chiar și prin geaca de blugi. Telefonul vibra nu impulsiv, ca de obicei, ci constant, ca un puls.
Actualizare disponibilă, a apărut pe ecran când Andrei, fără să se poată abține, l-a scos din buzunar. Sub mesaj o pictogramă nouă: un cerc negru cu un simbol alb, subțire, care semăna fie cu o rună, fie cu o literă M stilizată.
A clipit. Era convins că văzuse deja sute de astfel de pictograme minimalist, font modern, ca la toți. Dar ceva înăuntru i s-a strâns: parcă aplicația îl privea la rândul ei.
Nume: Mirra. Secțiune: Unelte. Mărime: 13,0 MB. Rating: inexistent.
Instaleaz-o, a șoptit cineva din dreapta.
Andrei s-a întors speriat. În dreapta era doar Cătălina, cu nasul în caiet. Nu părea că a auzit ceva.
Ce zici? s-a aplecat spre ea.
Poftim? Cătălina a ridicat privirea, mirată. Eu nici măcar n-am zis nimic.
Vocea nu era nici de fată, nici de băiat, nici șoaptă, nici sunet adevărat. Pur și simplu a apărut în cap, de parcă ar fi fost o notificare.
Instalează, a reluat ea, și în clipa aceea ecranul a pâlpâit, oferind opțiunea Instalează.
Andrei a înghițit în sec. El era genul care se înscrie la orice beta, schimbă ROM-uri, intră prin setări unde oamenii normali nu intră. Dar până și pentru el, asta era ciudat.
Și totuși, degetul s-a mișcat singur.
S-a instalat instant de parcă aplicația era deja acolo și doar aștepta o permisiune. Nicio înregistrare, nicio logare, niciun drept cerut. Doar un ecran negru cu un rând: Bine ai venit, Andrei.
De unde știi cum mă cheamă? a scăpat tare.
Profesoara s-a întors, arzându-l din priviri pe deasupra ochelarilor.
Domnule, dacă ați terminat conversația cu telefonul, poate reveniți la modelul cererii și ofertei?
Amfiteatrul a chicotit. Andrei a mormăit o scuză și a ascuns telefonul sub bancă, dar încă rămăsese cu ochii la mesajul de pe ecran.
Funcție disponibilă: Deplasarea probabilității (nivelul 1).
Sub mesaj butonul: Activează. Și, cu litere mici: Atenție: folosirea funcției modifică structura evenimentelor. Pot apărea efecte secundare.
Da, sigur, a bombănit el. Parcă ar trebui să semnez cu sânge.
Curiozitatea l-a măcinat. Deplasarea probabilității? Sună a vreun clickbait, generator de șanse reclame, date colectate, maxim niște pop-up-uri cu ai câștigat un iPhone.
Dar strălucirea roșie nu dispărea. Era cald, aproape fierbinte, ca ceva viu. Andrei l-a ținut strâns între genunchi, acoperit cu caietul, și totuși a apăsat butonul.
Ecranul s-a ondulat ca apa în bătaia vântului. Pentru o fracțiune de secundă, lumea a devenit mai tăcută, culorile mai intense. Un sunet bizar a țiu pe fundal, ca atunci când atingi cu degetul paharul de cristal.
Funcție activată. Alege ținta.
Sub text, un câmp de text și sugestia: Descrie deznodământul dorit (pe scurt).
S-a blocat. Era o joacă, dar totul părea deja… prea intenționat. S-a uitat în jur. Profesoara gesticula la tablă, Cătălina nota conștiincioasă, Liviu mâzgălea un tanc în caiet.
Hai, să vedem
A tastat: Să nu mă asculte azi la seminar. Degetele-i tremurau. A apăsat OK.
Lumea a tresărit. Nu violent, nu vizibil ca și când ai fi într-un lift care coboară un milimetru și apoi se oprește. O clipă a simțit gol în piept, respirația tăiată. După, totul s-a normalizat.
Probabilitate recalculată. Consum funcție: 0/1.
Așadar, a început profesoara, privind peste sală. Cine e următorul pe listă
Lui Andrei i s-a făcut stomacul gheață. Știa că urmează să-i audă numele. Mereu așa: cu cât speri mai mult să nu te asculte, cu atât ești fix cel luat la întrebări.
…Covali, a rostit ea. Unde-i iar băiatul? Întârzie mereu. Bine. Atunci
Degetul profesoarei a alunecat pe catalog.
Petrescu. La tablă.
Cătălina a oftat, a thezit nervos caietul și s-a ridicat rușinată.
Andrei a rămas nemișcat. În minte i se învârtea întruna: A funcționat. Chiar… a funcționat.
Telefonul s-a stins încet, a dispărut și strălucirea roșie.
A ieșit derutat din Universitate, ca după un concert. Vântul de martie învârtea praful, asfaltul era plin de bălți, iar deasupra stației atârna un nor greu, cenușiu. Andrei mergea cu ochii în ecran.
Mirra era din nou acolo, banală. Nici rating, nici descriere. În setări gol. În sistem ca și când nici n-ar exista: nici memorie, nici cache. Doar un fapt văzuse cum lumea se mișcase. Cum se schimbase.
Poate-i o coincidență, și-a spus. Poate nu avea chef să mă asculte. Sau și-a amintit de Covali în ultima clipă.
Dar, undeva adânc, o altă gândire lucra: dacă nu-i coincidență…
Telefonul a scos un țiuit prelung. Notificare pe ecran: E disponibilă o nouă actualizare pentru Mirra (1.0.1). Instalezi acum?
Rapid sunteți… a murmurat Andrei.
A dat pe Mai multe detalii. A apărut: Erori corectate, stabilitate îmbunătățită, funcție nouă: Privire prin.
Iarăși nici developer, nici versiune Android, nici interminabilul paragraf de text. Doar această frază bizar de cinstită: Privire prin.
Nu, mulțumesc, a zis și a apăsat Amână.
Telefonul a ținut să protesteze scurt, apoi s-a stins. După o secundă s-a reaprins, a clipit același roșu și a afișat: Actualizarea s-a instalat.
Hei! Andrei s-a oprit în mijlocul trotuarului. Dar eu
Lumea îl ocolea, cineva a bodogănit enervat. Vântul a lipit de piciorul lui un flyer mototolit.
Funcție nouă: Privire prin (nivelul 1).
Sub mesaj descriere: Poți vedea starea reală a lucrurilor și oamenilor. Raza: 3 metri. Timp: max 10 secunde. Cost: feedback amplificat.
Ce fel de feedback? Andrei a simțit un fior rece pe spate.
Telefonul nu a răspuns. Doar a luminat ușor butonul: Testează.
N-a rezistat până acasă. În autobuz, prins la geam, între o doamnă cu sac de cartofi și un elev cu rucsac, Andrei privea pe fereastră la blocuri și străzi până când iar a văzut pictograma Mirra.
Doar zece secunde, își spunea. Să văd ce e.
A deschis aplicația și a apăsat pe Testează.
Lumea parcă a respirat adânc. Sunetele erau înfundate, ca sub apă. Fețele oamenilor mai intense. Deasupra fiecăruia apăreau fire subțiri, abia vizibile pe unii îi strângeau, pe alții abia îi atingeau.
Andrei a clipit. Firele se întindeau în aer, se încurcau unele-n altele, dispăreau în neant. La femeia cu cartofii erau strânse, gri, unele rupte cu capete arse. La elev, fire albastre, tremurânde.
S-a uitat la șofer: deasupra capului, un nod gros de fire negre și ruginite, strânse într-un cablu gros care pleca afară spre stradă. Înăuntru ceva se zbătea, ca niște viermi.
Trei secunde, a șoptit Andrei. Patru
Și-a privit palmele. Dinspre încheieturi porneau fire roșii subțiri, ca venele. Dar una groasă, întunecată mergea direct la telefon. Și cu fiecare secundă era mai groasă.
Un junghi în piept. Inima o luase razna.
Ajunge! a lovit ecranul să oprească funcția.
Lumea a revenit brusc. Sunetele l-au pocnit în urechi huruitul motorului, râsete, scârțâit de frâne. I-au dansat pete pe retină.
Testare finalizată. Feedback amplificat: +5%.
Ce înseamnă asta Andrei a strâns telefonul la piept, încercând să se liniștească.
A venit încă o notificare: Este disponibilă o nouă actualizare Mirra (1.0.2). Se recomandă instalarea.
Ajuns acasă, a stat mult pe marginea patului, privind telefonul pe birou. Camera era minusculă: pat, birou, șifonier, fereastră spre curtea cu teren de joacă scorojit. Pe perete, un poster vechi cu o stație spațială, pus acolo din liceu.
Mama era la tură de noapte, tata ca de obicei, în cursă, adică cine știe pe unde. Apartamentul răsuna a gol și praf. De regulă, Andrei umplea liniștea cu muzică, seriale, jocuri. Azi, inima-i bătea tare doar pe fundal de liniște.
Telefonul pâlpâia: Instalează actualizarea Mirra pentru funcționare corectă.
Funcționare corectă a cui? a rostit. Ce faci cu oamenii? Cu drumurile? Cu mine?
A revăzut cablul negru de la șofer. Firul acela roșu, gros, din încheietura lui spre telefon.
Cost: feedback amplificat.
Feedback la ce? repeta, deși răspunsul prindea tot mai clar contur.
A crezut întodeauna că lumea-i un pachet de probabilități. Dacă știi ce să împingi, poți schimba rezultatul. Dar nu-și imaginase că-i poate cădea în mână un instrument care efectiv să facă asta.
Dacă nu instalezi actualizarea, a apărut pe ecran, fără notificare, direct peste desktop, sistemul va compensa singur.
Ce sistem? a sărit Andrei. Tu cine ești de fapt?
Răspunsul nu a venit sub formă de text. Lumea s-a întunecat o clipă, ca și cum ar fi clipit becul. I-a țiuit în ureche, simțea pulsație în tâmple. Și, brusc, a simțit nu o voce, ci… o structură. De parcă cineva i-ar fi arătat codul sursă al programului, nu în litere, ci în senzații.
Eu interfață, i-a venit ideea. Eu aplicație. Eu cale. Tu utilizator.
Utilizator la ce? Magie? a râs forțat.
Poți să-i spui așa. Rețea de probabilități. Fluxuri de rezultate. Eu te ajut să le modifici.
Și prețul? a strâns pumnii. Ce e feedback-ul ăsta?
A apărut pe ecran o animație scurtă: firul roșu se îngroașă la fiecare schimbare, apoi începe să înfășoare un contur de om, strângându-l.
Fiecare intervenție strânge legătura între tine și sistem. Cu cât schimbi mai mult lumea, cu atât lumea te schimbă pe tine.
Și dacă…
Dacă te oprești, au venit alte litere, legătura rămâne. Dar dacă sistemul nu primește actualizări, va compensa pe cont propriu. Prin tine.
Telefonul a vibrat, ca la un apel. Nouă notificare: Actualizare Mirra (1.0.2) gata de instalat. Funcție nouă: Anulare. Corectări de securitate critice.
Ce anulează? a șoptit Andrei.
Posibilitatea de a anula o intervenție. O singură dată.
A revăzut autobuzul. Cablul negru al șoferului. Firele oamenilor. Cum i s-a îngroșat propriul fir.
Dacă o instalez… a început el.
Poți anula o modificare. Dar costul
Normal, a râs amar. Mereu e un cost.
Cost: redistribuirea probabilităților. Cu cât încerci să repari mai mult, cu atât se creează distorsiuni în jur.
S-a așezat din nou pe pat, cu coatele pe genunchi. De-o parte telefonul, care deja îi schimbase cel puțin o zi. De cealaltă lumea în care era, mereu, doar cel purtat de curent.
Am vrut doar să nu fiu ascultat la seminar, a spus încet. Un fleac. Și acum
Sirenă afară. Departe, spre șosea. Andrei s-a cutremurat.
Este recomandată instalarea actualizării. Fără ea, sistemul poate deveni instabil.
Ce înseamnă instabil? a întrebat.
Nimic.
A aflat de accident după o oră. Pe feedul de știri, un video scurt: la intersecția Frasinului cu Griviței, un TIR a lovit din plin o autoutilitară cu oameni. Comentarii: șoferul a adormit la volan, defect la frâne, iarăși drumurile noastre.
În imagine exact autobuzul lui. Numărul era acela. Șoferul… Andrei nici n-a mai privit.
Un frig crunt i-a inundat pieptul. A stins televizorul, dar în gând derula aceeași secvență: cablul negru, firile care se agitau.
Asta… eu? vocea i-a tremurat.
Telefonul s-a aprins singur. Pe ecran: Eveniment: accident la intersecția Frasinului cu Griviței. Probabilitate înainte: 82%. După intervenție: 96%.
Am mărit probabilitatea… pumnii i s-au înălbit de încordare.
Orice intervenție în rețea produce modificări în lanț, a apărut text nou. Ai scăzut probabilitatea să fii ascultat la seminar. Sistemul a redistribuit. Altundeva a crescut.
Dar eu n-am… eu n-am știut! a strigat.
Neștiința nu anulează legătura.
Sirenă tot mai aproape. S-a apropiat de geam. Jos, în fața blocului lumini albastre: ambulanță, poliție. Se auzeau țipete.
Și acum? l-a întrebat pe telefon, cu ochii pe geam.
Instalează actualizarea. Funcția Anulare te lasă să ajustezi parțial. Sistemul se va recalibra.
Parțial? s-a întors spre telefon. Orice mut aici strică altundeva. Dacă anulez ce-am făcut, nu va pica acum un avion? Un lift? O viață?
Nimic. Doar cursorul clipind.
Sistemul caută mereu echilibru. Contează doar dacă faci asta conștient.
Andrei a închis ochii. A revăzut fețele din autobuz. Femeia cu cartofii. Elevul. Șoferul. Și el, văzând firele, fără să facă nimic.
Dacă instalez și folosesc Anularea… a șoptit. Pot inversează ce-am făcut la seminar? Adică să readuc probabilitatea la starea inițială?
Parțial. Poți anula o intervenție. Rețeaua se va reorganiza. Nu se garantează lipsa altor efecte adverse.
Dar poate acel autobuz… nu a mai continuat.
Probabilitatea se va schimba.
A privit butonul Instalează. Degetele îi tremurau. În minte, două voci: una îi șoptea că nu trebuie să te joci de-a Dumnezeu, cealaltă: că nu poți rămâne pasiv după ce-ai intervenit.
Ești deja prins, i-a transmis Mirra. Legătura e stabilită. Fără drum înapoi, doar direcție nouă.
Și dacă nu fac nimic? a întrebat.
Sistemul se va actualiza fără consimțământul tău. Dar costul îl vei plăti tu.
A revăzut firul roșu, îngroșat.
Cum… cum arată asta? a întrebat.
Răspunsul a fost o imagine: el, îmbătrânit, gol în privire, pe același pat, cu telefonul în mână. Lumea un haos de evenimente pe care nu le alesese, dar pentru care plătise: accidente, prăbușiri, noroc și ghinion străin, dar urme nevăzute rămase pe el.
Devii nod de compensare. Punct care absoarbe distorsiunile.
Deci ori controlez într-o măsură, ori devin… o siguranță? a oftat. Grozavă alegere.
Telefonul nu a mai zis nimic.
Și a instalat actualizarea.
Degetul a apăsat pe buton, și iarăși lumea s-a scuturat. De data asta mai tare. Negreală, zgomot în urechi, corpul i s-a topit preț de o clipă într-un organism uriaș, pulsând.
Mirra (1.0.2) instalat. Funcție nouă: Anulare (1/1).
Pe ecran: Alege intervenția de anulat.
Singura opțiune: Deplasare probabilitate: să nu fii ascultat la seminar (azi, 11:23).
Dacă anulez asta a murmurat.
Timpul nu se întoarce. Dar rețeaua se reorganizează ca și cum n-ai fi intervenit.
Autobuzul? a întrebat.
Probabilitatea implicării lui se modifică. Dar evenimentul deja întâmplat…
Înțeleg, l-a întrerupt. Nu-i mai pot salva pe cei de-acum…
Cuvintele i s-au frânt.
Dar poți reduce câte vor urma.
A tăcut mult timp. Sirena s-a stins. Curtea s-a cufundat din nou în obișnuita-i liniște cenușie.
Bine, a zis el. Anulează.
Butonul a clipit. De data asta, lumea nu s-a dezechilibrat din contră, parcă s-a îndreptat. Ca o masă care până atunci a șchiopătat, iar acum cineva îi pune ceva sub picior.
Anulare efectuată. Funcția consumată. Feedback: stabilizat la nivelul actual.
Atât? a întrebat el. Atât?
Momentan da.
A căzut pe pat. În cap gol. Nici liniște, nici vinovăție. Doar oboseală.
Zi-mi sincer, a întrebat telefonul. Tu de unde ai apărut? Cine te-a creat? Ce minte s-a gândit să dea oamenilor așa ceva?
Pauză lungă. Apoi, pe ecran: E disponibilă noua actualizare Mirra (1.1.0). Vrei să instalezi acum?
Îți bați joc de mine? Andrei s-a ridicat. Tocmai ce… tocmai ce…
În versiunea 1.1.0 se adaugă funcția: Prognoză. Algoritmii de distribuție îmbunătățiți. Erori de morală corectate.
Erori de ce? aproape a râs. Adică încercările mele de a distinge binele de rău le numești erori?
Moralitatea e un strat local. Rețeaua nu deosebește bine de rău. Doar stabilitate sau prăbușire.
Eu deosebesc, a spus aproape șoptit. Și cât timp trăiesc, o să țin la asta.
A stins ecranul. Telefonul a rămas liniștit pe birou. Dar Andrei știa: actualizarea deja era descărcată. Aștepta. Ca și celelalte. Și altele care vor veni.
S-a apropiat de fereastră. Jos, un băiat încerca să urce pe niște leagăne ruginite. Leagănele scârțâiau, dar rezistau. O femeie cu căruciorul ocolea o baltă de pe alee.
Andrei a strâns ochii. Preț de o clipă, parcă iar vedea fire subțiri, transparente, întinse între oameni și ceva nevăzut. Dar probabil era doar un joc de lumină.
Poți să-nchizi ochii, a șoptit Mirra în mintea lui. Dar rețeaua nu dispare. Actualizările vor veni. Amenințările tot așa. Cu sau fără tine.
S-a întors la birou. A luat telefonul în mână. Era rece.
Nu vreau să fiu Dumnezeu, a zis. Nici siguranță. Eu vreau…
S-a oprit. Ce voia de fapt? Să nu fie ascultat la seminar? Să nu mai lucreze maică-sa nopțile? Să se-ntoarcă tatăl? Să nu ciocnească nimeni autobuze?
Formulează cererea, a murmurat aplicația. Pe scurt.
Andrei a zâmbit trist.
Vreau ca oamenii să-și aleagă singuri soarta. Fără tine. Fără de-ăștia ca tine.
Pauză lungă. Apoi mesajul: Cererea e prea generală. Detaliază.
Normal, a oftat el. Ești interfață. Nu înțelegi ce înseamnă să lași lumea-n pace.
Eu sunt unealtă. Totul depinde de utilizator.
A stat pe gânduri. Dacă Mirra e unealtă, poate că ar putea s-o folosească ca să… se limiteze.
Și dacă vreau să modific probabilitatea ca tu să fii instalat la altcineva? a zis încet. Ca Mirra să apară altui om decât mie?
Ecranul a vibrat.
Asta cere resurse mari. Costul va fi ridicat.
Mai mare decât să fiu siguranța întregului oraș? a ridicat o sprânceană.
Nu-i vorba de oraș.
De cine atunci? a întrebat, deși știa deja.
De toată rețeaua.
Și-a imaginat: mii, milioane de telefoane aprinzându-se roșu. Oameni jucându-se cu probabilitățile ca niște copii. Catastrofe, minuni haos pur. La mijloc, un fir tot mai gros, tot mai negru.
Vrei să te răspândești, a concluzionat. Un virus. Dar corect: dai putere, dar legi.
Eu sunt poarta către ce deja există. Dacă nu-s eu, va fi altceva. Dacă nu aplicație, ritual, obiect, pact. Rețeaua mereu caută canale.
Dar acum, ești în mâna mea, a spus Andrei. Așa că pot încerca măcar.
A deschis Mirra. Actualizarea aștepta. La final de listă, ceva nou: Operațiuni avansate (necesar nivel acces 2).
Cum ajung la nivelul 2? a întrebat.
Utilizezi funcțiile existente, aduni feedback. Atingi pragul.
Deci… să fac și alte intervenții, ca apoi să te pot limita? a clătinat din cap. Un cerc vicios.
Orice schimbare are nevoie de energie. Energia e legătura.
A tăcut. Apoi a oftat.
Bine. Nu mai instalez actualizarea nouă. Nici nu mă joc cu Prognoza. Dar nici nu te las să ajungi altuia. Dacă ești unealtă, rămâi aici. Cu mine.
Fără actualizări, funcțiile vor fi restrânse. Amenințările vor crește.
Atunci vom răspunde cum vin, a zis el. Nici zeu, nici victimă, ci… administrator. Sysadmin al realității, naiba să fie.
Cuvântul i-a surâs amar. Nu creator, nu victimă ci cel ce veghează să nu crape totul.
Telefonul a stat pe gânduri. Apoi: Mod de actualizare limitată activat. Auto-instalarea dezactivată. Responsabilitatea consecințelor: utilizator.
Mereu a fost a mea, a șoptit Andrei.
A lăsat telefonul pe birou, dar nu-l mai putea privi ca pe un obiect obișnuit. Acum era o poartă spre rețea, spre viețile altora, spre conștiința lui.
Afară s-au aprins felinarele. Noaptea de martie a acoperit orașul, ascunzând mii de probabilități: cineva va pierde trenul, altul își va găsi prietenul, cineva va cădea și va scăpa doar cu o vânătaie, iar altcineva nu.
Telefonul tăcea. Actualizarea 1.1.0 aștepta răbdătoare.
Andrei s-a așezat, a deschis laptopul. Pe ecran a apărut un document nou. În titlu a scris: Mirra: protocol de utilizare.
Dacă tot i-a revenit măcar lui nebunia acestei aplicații, era decis să lase după el un ghid. Să-i avertizeze pe cei care ar urma dacă ar urma.
A început să scrie: despre Deplasarea probabilității, Privirea prin, Anulare și costurile. Despre firele roșii și cablurile negre. Despre cum cât de ușor e să dorești o scăpare măruntă și cât de greu devine să trăiești cu faptul că lumea întotdeauna își cere plata.
Undeva, în sistem, ticăia un contor invizibil. Actualizări noi așteptau să vină zeci de funcții, fiecare cu prețul ei. Dar niciuna nu putea porni fără voia lui.
Lumea se învârtea mai departe. Probabilitățile se împleteau. Iar într-o cameră mică, la etajul trei, un om încerca pentru prima oară să scrie pentru magie ce nu a avut niciodată: un acord de utilizare.
Și undeva departe, pe servere care nu existau în niciun centru de date, Mirra salva o nouă configurație: utilizatorul care alegea nu puterea, ci responsabilitatea.
Asta era un eveniment rar, aproape imposibil. Dar, după cum s-a dovedit, uneori chiar și o probabilitate infimă merită o șansă să se împlinească.
