Mireasa altuia
Jurnal, 14 iunie
Din toate părțile mă copleșesc apelurile. Niciodată nu mi-am pus anunț în vreun ziar, nici pe la televiziuni n-am dat de veste, dar numele meu și telefonul circulă pe cale orală, de la unul la altul, ca la babele de pe bancă din fața blocului. Să fiu prezentator la vreo petrecere? Ușor! Să conduc o nuntă sau un botez? Se rezolvă! Am fost chiar și amfitrion la serbarea de la grădinița fiicei unui vecin și i-am cucerit nu doar pe copii, dar și pe mămicile lor!
Totul a început banal. Colegul meu bun, Laurențiu, se însura, la nuntă tamada pe care o comandaseră nu a mai venit ulterior am aflat că intratese la apă după un chef prelungit. Nu mai aveam timp să aducem pe altcineva. Așa că am luat microfonul în mână.
Prin liceu făcusem parte din trupa de teatru Steaua Sudului, la universitate participam de fiecare dată la Primăvara Studențească, la Cenaclul din oraș și la toate concursurile de improvizație. M-a prins valul, și încă de la prima seară, la local, mi-au ieșit alte două invitații la botez și la aniversare.
După facultate, m-am angajat la Institutul de Cercetări Filologice din Chișinău, dar salariul era de toată jena, vreo 3500 lei moldovenești pe lună. Când au venit primii bani din noua pasiune, am prins drag, imediat. Am început să preiau orice comandă, căci, pe lângă un venit serios, găseam bucurie să distrez oamenii. Ajunsesem să câștig de zece ori mai mult ca asistent științific în comparație cu onorariile ca prezentator.
După un an, mi-am făcut curaj: am renunțat la institut, am cumpărat din economii echipament profesional de sunet, am deschis PFA-ul și m-am pus oficial pe domeniul divertismentului. Totodată, am luat lecții de canto (slavă Domnului că am voce și ureche muzicală). Curând am devenit prezentatorul care cântă, ocupându-mă trei seri pe săptămână și ca vocalist la un restaurant din centrul Chișinăului.
Azi, la 30 de ani, arăt binișor, stau cu buzunarul plin, lumea mă știe ca interpret și moderator pe la toate evenimentele. Nu sunt căsătorit să vă spun drept, nu văd de ce. Fetele roiesc pe lângă mine, cu una faci cu ochiul, e gata să fugă cu tine în lume. Dar prietenii mei s-au însurat, au copii, și tot pun pe gânduri ideea de liniște lângă cineva, o viață întreagă. Numai că nu am cu cine. Ușuraticele nu mă interesează personal, aș vrea o dată și bine.
Ar trebui să-ți găsești o liceană și s-o crești după capul tău, iar la majorat să te însori. Ce soție ideală ai avea! mi-a spus un amic mai hâtru.
Adevărul e că am luat și câteva prezentări la baluri de absolvire, tot sperând să găsesc acolo o domnișoară cu suflet curat. Dar fetele din ziua de azi nu erau ce-mi imaginam. Totuși, nu-mi pierdeam speranța, ci mă uitam cu atenție la tinerele din jur vânam ca un lup rare vietăți. Și așa m-a prins Dumnezeu cu o festă de povestit nepoților.
Mai întâi, nimic special. Mă sună o doamnă, recomandată de niște cunoscuți:
Avem nevoie de prezentator la o nuntă. Sunteți liber pe 17 iunie? Minunat! Putem să ne întâlnim?
Ne-am văzut la o terasă. Și, trebuie să recunosc, atunci am simțit pentru prima oară că pământul îți fuge de sub picioare. Doamna, pe nume Catinca, era uluitoare, rar ți-e dat să vezi așa ceva; vorbea clar, sigură pe sine, directoare, știa exact ce vrea: program, glume, jocuri. Eu doar o admiram, norocos e altul, îmi ziceam! Nu doar frumoasă, ci și inteligentă, lucru rar. Părea să aibă vreo 28 de ani, dar în discuție a amintit că fusese membră UTC, deci peste 40 sigur…
Am pus totul la punct, am semnat contractul, deși Catinca nu credea că e nevoie:
Ce rost are? Eu am încredere, toți numai de bine au vorbit!
Eu țineam cu dinții de acte, ca să nu fie discuții și probleme la fisc.
I-a sunat mobilul:
A, iată că a venit și mirele după mine. Aveți nevoie de drum?
Am refuzat politicos, dar am ieșit până la poartă, măcar să văd cu cine se însoară o asemenea femeie. Mă rodea invidia. Din mașină a coborât un tânăr, vizibil mai mic ca mine:
Catinca, e totul ok?
Ea a zâmbit larg: Cum să nu fie?
A urcat în mașină, el i-a închis portiera și mi s-a adresat:
Dumneavoastră veți fi prezentatorul nostru? Foarte încântat, mi-a spus Vlad că sunteți cel mai bun. mi-a întins mâna. Scuzați, nu m-am prezentat, sunt Radu, mirele.
Aș fi vrut să-l iau la pumni pe acest Radu, să-i șterg zâmbetul de pe față, dar m-am abținut:
Mă numesc Ilie. Încântat.
Din ziua aceea n-am mai avut odihnă. Căutam orice motiv să o sun pe Catinca, să-i aud vocea, să mă văd cu ea. Ziua nunții se apropia, eu simțeam că o iau razna. Amicul căruia i-am povestit tot râdea de mine:
Dar liceenele? Nu mai vrei să crești soția perfectă?
Eu doar făceam semn a lehamite:
Lasă-mă cu ideile astea! Catinca este femeia perfectă. Numai pe ea o vreau!
Atunci declară-i! Insista prietenul, doar ca să primească un răspuns tăios:
Ești nebun? Se mărită, înseamnă că iubește. Cu ce să mă bag eu acum?
Uneori apărea și voiosul Radu:
Uite, Catinca mi-a zis să-ți aduc…
Îl uram din tot sufletul atunci. Am fost pe punctul să renunț la nuntă, dar m-am răzgândit. Aș fi pierdut ocazia să o mai văd pe Catinca.
Cu două zile înainte de marele eveniment, Catinca a venit la apartamentul meu, deoarece la birou se făcea renovare. Am lăcuit scenariul tura după tura, vorbind de toate, râzând, ca între vechi prieteni. După ce am pus tot la punct, am scos o sticlă de spumant:
Hai să bem pentru ca nunta să iasă perfect!
A râs și a acceptat vioi:
Cu drag!
Mi s-a părut chiar mai frumoasă decât de obicei. Spumantul a încălzit atmosfera, și, nu știu cum, am sărutat-o. Și ea a răspuns. Mintea mi-a zburat.
Dimineața m-am trezit brusc. Pentru o secundă nu mi-a venit să cred: să fi visat tot? Nici urmă de Catinca, dar perna îi păstra mirosul discret al parfumului. Deci totuși… Da, noaptea asta chiar a fost reală. Stăteam ca pe ace, ce să fac? Să anulez nunta? Ce mai era acum de făcut? Am sunat-o, tremurând:
Bună…
Ea vesel-voioasă:
Bună! Ce mai faci? Iartă-mă că am plecat pe furiș, dar te rog, înțelege: am atâtea de făcut, mâine e nunta!
Deci… nunta are loc? abia am putut rosti.
Normal! De ce n-ar avea loc? E minunat totul!
Cum era posibil? Fără mustrări, fără remușcări, Catinca urma să-i spună da lui Radu? Am fost tentat să stric totul. Dar mai avea vreun rost, dacă așa femeie nu simte nimic? Apoi, cu inima frântă, am recunoscut pentru mine însumi: aș accepta-o oricum.
A doua zi am ajuns devreme la restaurant. Tinerele care decorau sala mă săgetau cu priviri șugubețe. Și atunci…
N-am crezut Catinca s-a apropiat de mine.
Bună, am fugit direct de la starea civilă, n-am stat să mă plimb cu tinerii, am vrut să te văd, a zâmbit cu gura până la urechi, Dar ce-ai pățit, Ilie?
Deci… tu te-ai căsătorit? Ai fugit apoi de la logodnici?
Firește, cap sec! De ce să mă plimb cu generația tânără, când pot sta cu tine?
Care tineri? Tu nu ești mireasă?
S-a uitat la mine două secunde, apoi a izbucnit în râs adevărat. Râsetul ei era atât de cald încât fără să vreau am zâmbit și eu.
Doamne ferește! E fata mea, Corina! Ea s-a întors ieri din București, acolo face masterul. Eu doar am organizat tot. a continuat în șoaptă Chiar credeai că-s eu mireasa?
Deci în două zile să mă culc cu altul, apoi să ajung mireasă? Frumoasă părere ai despre mine…
Abia atunci am priceput. Catinca niciodată nu a spus eu, doar mireasa cu mirele. Nici Radu nu i-a zis vreodată Cata, ci tot cu respect. Cum de nu mi-am dat seama? Ce prostie!
Am întrebat-o, tremurând:
Tu? Ești liberă? și când a dat din cap da, am izbucnit Hai cu mine! Vrei să fii soția mea?
A ieșit o nuntă de poveste. Am fost pe val, invitații erau încântați. Cei doi tineri însurăței au venit să-mi mulțumească:
Nu știm cum să vă răsplătim pentru seara genială!
Mă ocup eu de asta! a apărut Catinca, Mergeți, vă așteaptă limuzina.
Vestea că mă însor cu o femeie cu nouă ani mai în vârstă a făcut valuri prin toate rudele. Unii au fost sceptici, apoi, văzând-o, s-au lămurit:
Cum să nu te îndrăgostești de așa femeie?
Au născut Catinca și Corina la două săptămâni distanță una de cealaltă.
Învățătura? Viața nu e despre vânătoare de perfecțiune, ci despre a recunoaște când ai în față o comoară adevărată. Și să nu te temi să o ceri de soție.
