Nuntașa a uitat să mai spună „mulțumesc”
― Luminițo, ai ceva de mâncare pe-aici? ― a întrebat-o Anca pe nerăsuflate, alergând prin casă. ― Mor de foame, efectiv. Și sunt mega grabita. Trebuie să termin toate treburile azi. E sărbătoare, 8 Martie. Fetele mă așteaptă la club diseară.
― Așa e, sărbătoarea noastră. Uite, dragă, asta e pentru tine. La mulți ani! ― Luminița i-a întins Ancăi o cutiuță delicată cu o brățară după care visa de ani de zile.
Doar că singură nu-și permitea niciodată. Salariul i se topea ca zăpada la soare: o geacă nouă, extensii la păr, ieșit cu prietenele. De ce să-și refuză micile plăceri?
Luminița știa prea bine de dorința Anei. Și-i ardea să-i facă o surpriză. O considera aproape fiică, mai ales după ce Sandu, fiul ei mare, a adus-o în casă. Visul Luminiței se împlinise: o iubea din suflet, răsfățând-o mereu…
Nu pentru că Anca ar fi fost vreun înger. Pur și simplu, Luminița era așa: o iubea pe Sandu atât de mult, încât îmbrățișa tot ce-i aparținea. Trei ani de relație, și ea se străduia să integreze fata în familie, ca pe sânge.
Dar uitase un detaliu: oamenii pot fi răuvoitori. Și, mai ales, se obișnuiesc ușor cu binele. Când primești mereu pe tavă, înceră să creadă că așa e normal. Uită să mulțumească, apoi nici nu mai simt nevoia.
Așa s-a întâmplat și cu Anca.
De la prima vizită, Luminița și soțul ei, Doru, tocmai mutați într-o casă cochetă la marginea Chișinăului, au insistat să rămână peste noapte. De-atunci, Anca a „campat” în camera lui Sandu, fără să mai ceară voie. Ca și cum ar fi fost evident.
Nimeni nu protesta, dar părinților le era uneori dor de intimitate sau de vremea când erau doar ei trei. Însă Anca se simțea ca-n povești: casă renovată, frigider plin, mâncare gătită. Nici măcar nu strângea după ea ― Luminița, gospodină înnăscută, se ocupă de tot.
O luau peste tot: la prieteni în Bălți, la mare de două ori (deși fata avea salariu bun), în excursii la munte ― fără să contribuie cu un leu. Nici măcar un covrig nu cumpăra.
Luminița, Doru și Sandu o iubeau necondiționat. Până în Ziua Femeii.
Atunci, Luminița și Irina, cea mai bună prietenă, rezervaseră un pachet luxos la un hotel din centru: bazin, spa, masaje. Și voie să aducă invitați până la 11.
Se distrau cu șampanie și râsete când…
― Luminița, bună! Sandu mi-a zis că sunteți la spa. Pot să trec pe la voi? ― a întrerupt Anca, fără ceremonii.
Luminița a ezitat. Își dorea o seară doar cu Irina, departe de grijile casnice. Dar cum să refuze?
― Bine, vino ― a rostit ea, stângaci.
Irina a ridicat din sprâncene: ― Aducem și darurile?
― Pe ale mele le am la mine…
După un sfert de ceas, Anca intra în cameră ca vântul:
― Uau, ce lux! Spa-ul e deschis? Am puțin timp ― s-a îmbrăcat în halat și a dispărut.
Cele două au rămas cu sendvișurile în aer, dar au continuat discuția. Între timp, li s-a adus cina: scoici, fructe exotice, pește negru ― totul rafinat.
Când Anca s-a întors, s-a așezat fără invitatie: ― Ce delicatese! ― a molfăit, apropiindu-se de platouri.
Luminița a încercat să schimbe subiectul, dându-i cutia cu brățară:
― Super! Exact ce-mi doream! ― a răspuns Anca, mestecând pe nerăsuflate.
Irina i-a urat La mulți ani cu un sărut pe obraz. Fata a tăcut ca peștele.
― Trebuie să fug! Prietenele mă așteaptă la club ― a anunțat ea, aruncând coșul la gunoi.
― Dar Sandu ți-a pregătit cină și un cadou… ― a încercat Luminița.
― Mâine iau cadoul. Cină să o mănânce el ― a răspuns Anca, evaporându-se.
În cameră a căzut tăcerea grea.
― Lumi… ― a început Irina.
― Știu. Am răsfățat-o până a uitat și cuvântul „mulțumesc”. Dar credeam că…
― Știu ce credeai ― a șoptit Irina, strângându-i mâna.
A doua zi, Sandu avea să audă o conversație care să-i schimbe perspectiva pentru totdeauna…
