Foarte bine că ai propus finanțe separate. Atunci păstrez tot ce-i al meu.
Când soțul meu și-a împins farfuria la cină cu o expresie de parcă în loc să-i fi pus pe masă sarmale i-aș fi dat citație la judecată, am știut: urmează discursul programatic. Sergiu și-a aranjat șervețelul la guler, s-a încordat și, privindu-mă de parcă încerca să deslușească o lumină în viitorul lui capitalist, a spus:
Ilinca, m-am uitat pe cheltuieli. Bugetul nostru e praf din cauza lipsei tale de educație financiară. Trecem pe finanțe separate. De mâine.
Misterul a murit înainte să se nască, dar mirosul de prostie în cameră era clar ca aroma de pește prăjit în post. Am lăsat furculița încet pe masă.
Perfect că ai venit cu ideea, Sergiu am zâmbit cu acel zâmbet tăios pe care-l are șarpele pentru iepurele voluntar. Atunci păstrez tot ce am, doar al meu.
Sergiu a clipit. Replica mea, în mintea lui, unde gândurile se ciocneau rar și zgomotos, nu-și găsea locul. Se aștepta la lacrimi, reproșuri, poate chiar isterie dar nu la calmul meu.
Bravo, foarte bine a dat el din cap, deja visând cum va cheltui banii economisiți de la mine. Strâng bani pentru statut. Un bărbat are nevoie de statut, Ilinca. Tu… măcar de ciorapi o să-ți ajungă.
Sergiu Petrescu era un om aparte. Avea talentul de a se crede rechin al afacerilor, deși la muncă era șef de tură la o firmă de termopane. Statutul lui se traducea prin telefoane smart cu care făcea doar poze la câini și prin citirea de citate motivaționale.
În regulă. Mai vrei chifteluța asta sau nu intră în bugetul tău?
A mâncat-o. Gratuit. Ultima dată.
Prima săptămână a noii politici economice a trecut sub semnul mândriei. Sergiu umbla prin casă ca un curcan, refuzând să întrebe cât costă detergentul de rufe. Și-a luat agendă premium din imitație de piele și a început să noteze cheltuielile.
Miercuri a venit acasă cu o sacoșă sărăcăcioasă: două doze de bere ieftină și o pungă cu găluște congelate de duzină. În timp ce eu despachetam dintr-un pachet de la supermarket: păstrăv, avocado, brânzeturi, legume proaspete, o sticlă de Fetească Albă bună.
Sergiu s-a oprit în ușă, rezemat de prag ca un soldat obosit. Ce risipă comentează el, privindu-mi peștele. Așa n-am strâns niciodată bani deoparte. Nu am, Sergiu, ci eu. Tu acum economisești pentru statut. Ține minte: ai ocupat raftul de jos la frigider. E potrivit pentru… activele tale.
A mormăit, și-a luat găluștele și le-a aruncat în oala mea. Gazul am spus, fără să mă întorc. Ce? Gazul, apa, amortizarea cratiței și a detergentului. Împărțim tot? Hai, Ilinca, nu fi zgârcită! a ridicat el mâna ca boierul gonind o muscă. Zgârcenia nu ți se potrivește. Nu-i zgârcenie, Sergiu. E economie de piață.
A încercat să zâmbească, dar o gălușcă fierbinte i s-a lipit de cerul gurii și i-a ieșit o grimasă de cățel buimac care-a mușcat dintr-o lămâie. Ești nervoasă că ți-am blocat accesul la cardul meu, a conchis el printre dinți. Femeile nu suportă să piardă controlul.
Sâmbătă a venit pe la noi tanti Aneta. Soacra mea. O femeie specială, cu drag de mine, dar o doză dublă de dispreț pentru naivitatea fiului. Ani la rând contabila-șefă la fabrică, ea prețuia cifrele mai mult decât oamenii.
Noi beam ceai cu prăjituri. Sergiu mesteca un colac uscat (cumpărat de el, la ofertă) și arăta ca un martir al regimului.
Mamă, îți dai seama, Ilinca ascunde chiar și hârtia igienică! s-a plâns, sperând la compasiune maternă. Eu în baie am un sul din ăla ieftin, iar ea păstrează în dulăpior hârtie parfumată, groasă! E discriminare clară!
Aneta a așezat ceșcuța pe farfurioară cu grijă. Sergiule, i-a vorbit ea blând. Dar când ai anunțat discriminarea, care creier l-ai folosit? Ăla pentru care-i hârtia? Mamă! Eu optimizez bugetul! Vreau să-mi cumpăr mașină! Mașină?! sprânceana i s-a ridicat atât de sus că i-a dispărut sub breton. Pe miliardele ascunse de nevastă-ta, vrei să-ți iei mașină? Economisești pe hârtia igienică să-ți iei rablă ca să epatezi prin oraș? E o investiție! a strigat Sergiu. Investiție e Ilinca, că te rabdă în casa ei, a tăiat Aneta. Apropo, draga mea, prăjitura e dumnezeiască.
Sergiu a încercat să se servească cu tort. Mâna mea, cu cuțitul de unt, i-a barat ușor dar ferm accesul. Două sute de lei, Sergiu. Sau rămâi la colacul tău. Glumești? Lui soțu-meu îi ceri bani pe prăjitură, de față cu mama lui? Piața e dură, dragule. Chiria pentru furculiță încă douăzeci de lei.
A roșit, a înfipt mâna în colac și a ieșit trântind ușa. Isteric, a constatat soacra. Aidoma lu tacsu. Și ăla a strâns bani până l-am trimis să doarmă la maică-sa cu valiza de chiloți. Ține piept, fata mea. Acum urmează faza sunt supărat și-mi tai craca de sub picioare.
După alte două săptămâni, experimentul a intrat în fază critică. Sergiu slăbise, era neras, mândria nu-l lăsa să cedeze. Umbla cu cămăși șifonate (detergentul și balsamul erau de la mine, el disprețuia săpunul lui), mirosea a deodorant ieftin și mă privea ca un câine bătut care încă se visează lup.
Vineri seara. M-am întors de la serviciu, obosită, dar fericită de-o primă frumușică. Pe masă, surpriză: buchet de garoafe ofilite și o sticlă de Vin Spumant Moldova.
Sergiu stătea la masă, sclipind ca o monedă de 50 de bani lustruită. Ilinca, stai să vorbim. Am decis să fim mai flexibili. Sunt gata să pun… a făcut o pauză teatrală două mii cinci sute de lei în bugetul comun. De mâncare.
L-am privit. La garoafele resemnate, la spumantul care-mi dă arsuri de stomac de la etichetă.
Două mii cinci sute? am repetat. O generozitate ieșită din comun, Sergiu. Dar uite, am un detaliu. Am scos din geantă o mapă cu un tabel Excel tipărit.
Ce-i asta? a întrebat speriat. Factura, dragule. Chirie pentru camera ta în centru, ca să nu uităm că folosești și sufrageria și bucătăria șaptesprezece mii lei. Utilități (tu stai la duș cât o jumătate de meci) trei mii lei. Curățenie (doar eu fac) două mii lei. Total: douăzeci și două de mii pe lună. Pentru două săptămâni, unsprezece mii. Plus uzura electrocasnicelor.
Sergiu a albit. Tu… tu-mi ceri bani să locuiesc la propria mea soție?! La soția cu care ai bugete separate, am răspuns calm. Ai spus tot al meu rămâne la mine. Apartamentul meu, tu ești chiriaș. Fără contract, poți fi evacuat în douăzeci și patru de ore.
Ești materialistă! E micime! Eu sunt bărbat! s-a ridicat trântind scaunul. Ești bărbatul care a decis să facă economii pe spinarea nevestei, uitând că trăiește de pe urma ei, am spus încet, cu cuvintele grele ca piatra. Ai vrut independență? Plătește pentru ea. Sau caută-ți statut altundeva, unde-i mai ieftin.
S-a sufocat de furie. Încerca să zică ceva, deschidea gura, agita mâinile.
O să regreți! a izbucnit în cele din urmă. Plec! Găsesc eu una care să mă aprecieze, nu pătrățelul de apartament! Drum bun, Sergiu. Să nu uiți punga cu găluște din congelator e activul tău, nu mă interesează ce-i al altuia.
S-a răscolit prin casă, și-a azvârlit hainele în geantă. Urla, că-s materialistă, că am ucis iubirea, că pleacă în noapte, în frig…
Sună-ți mama să-ți facă patul, i-am sugerat, turnându-mi un pahar din spumantul adevărat. Și cheamă taxi la preț redus, ai grijă de statut!
A trântit ușa atât de tare că poate doar vecina de jos a tresărit.
Tăcerea din apartament era dulce ca mierea. Stăteam în fotoliu, fără revoltă, privind orașul noaptea și simțind o ușurare imensă. Mi-a sunat telefonul. Mesaj de la Aneta: A ajuns. Supărat, flamând, cere dreptate. I-am zis că dreptatea costă scump, și el bani nu are. I-am dat nota de plată pentru cină și cazare. Să se deprindă cu economia de piață. Tu, fii tare, Ilinca.
Am zâmbit și am scris: Sunt bine, mama. Plănuiesc să-mi iau draperii noi. Din banii economisiți.
Niciodată nu trebuie să-i explici unui om prostia lui. Mult mai eficient este să-l lași să o plătească la preț întreg. Dacă un bărbat cere independență, să fii sigură că rezistă când i-o oferi.
