Partea 1
Un miliardar stătea cuprins de gânduri pe bulevardul aglomerat al Chișinăului când privirea i-a fost atrasă de o fetiță care plângea lângă stația de troleibuz. La gâtul copilei strălucea lanțul său, pierdut de ani buni, o bijuterie de suflet, moștenire de familie, la care visase fără speranță că o va mai vedea. Fără să respire, s-a îndreptat spre fată, mâinile îi tremurau vizibil. De unde ai tu lănțișorul ăsta? a întrebat răgușit. Fetița, Maria, îl ținu strâns în pumni mici și făcu un pas înapoi. Nu puneți mâna pe el, e al tatei! a rostit apăsat.
Bărbatul rămase stană de piatră. Sufletul îi zvâcnea în piept, aerul devenise ireal de greu de respirat. Al tatei? Cine era această copilă? Cum a ajuns să poarte unica amintire la care el ținea cel mai mult?
Cu ani în urmă, Ana fusese o tânără frumoasă, plină de blândețe, care trăia într-o garsonieră mică, la periferia orașului Iași, alături de prietena ei cea mai bună, Lenuța. Pentru ele, viața era o luptă. Ana schimba locuri de muncă sezonieră pe salariu minim, deseori culcându-se flămândă, dar nu-și pierduse speranța. Vei vedea, Lenuța, o să se lumineze și pentru mine cândva, spunea mereu, cu privirea spre soare.
Într-o dimineață, trezită devreme de speranță, Ana s-a pregătit de interviul la hotelul Dacia. Lenuța a îmbrățișat-o, șoptindu-i: Ai să reușești, Ana, simt eu! Doamne-ajută! Cu hainele ei cele mai bune, Ana s-a prezentat la interviu. După multe întrebări, i-au zâmbit: Felicitări, ești angajată! Cu sufletul zbuciumat de bucurie, s-a întors alergând acasă, unde Lenuța a întâmpinat-o râzând și a sărbătorit cu o sticlă de suc.
Spre seară, Lenuța s-a înduplecat să meargă la o petrecere, într-un club din centru: Hai măcar o dată, să bem un pahar pentru noroc! Ana a acceptat cu greu, îmbrăcându-se cu rochița ei simplă neagră. Muzica zguduia pereții, luminile dansau, iar râsetele curgeau printre pahare.
Tot în acea noapte, în alt colț al orașului, Vlad Rotaru, un afacerist în vârstă de 33 de ani, bogat, arătos și notoriu printre elitele economice, își plângea soarta în mașină, la volan. Era devastat: partenerul său evadase cu banii firmei, iar Vlad rămăsese să repare șocul financiar. Deznădăjduit, a oprit la club, căutând refugiul alcoolului.
După câteva ore, amicii lui l-au tras cu greu în apartamentul de lux aflat deasupra clubului, să-l lase să se liniștească. Ochii îi ardeau, gândurile se năruiau unul după altul.
În timp ce Vlad zăcea frânt de alcool și amar, Ana, lovită de o amețeală bruscă de la pastilele pentru migrenă, pe care le luase mai devreme s-a retras, căutând un loc liniștit. Pe coridorul hotelului, o ușă întredeschisă părea neocupată. A intrat, s-a trântit pe pat și a adormit pe loc, fără să știe că acolo locuia Vlad.
La scurt timp, Vlad a năvălit în cameră, năuc, crezând că Ana fusese trimisă să-i aline singurătatea. Nimeni nu a spus nimic. În starea de confuzie, beție și slăbiciune, s-au lăsat duși de valul necunoscutului.
Dimineața, Ana s-a trezit cu capul greu, într-o cameră străină, singură. Pe noptieră, un lănțișor de aur strălucea mai mult ca orice văzuse până atunci, gravat cu inițialele V. Rotaru. Nu știa cine fusese bărbatul, dar dintr-un impuls l-a băgat în buzunar. Lângă pernă, câteva bancnote de 500 lei moldovenești i-au dat fiori. Lacrimile au năpădit-o. Ce s-a întâmplat cu mine aseară? a șoptit.
S-a îmbrăcat rapid și a fugit acasă la Lenuța. A plâns în brațele ei, fără să poată rosti vreun cuvânt.
O lună mai târziu, Ana se simțea tot mai obosită și avea stări de greață. Speriată, a mers la o clinică privată. După analize, asistenta i-a zâmbit enigmatic: Felicitări, sunteți însărcinată în o lună!
Ana a încremenit. Cum!?…
Da, aveți un copilaș.
Cu pași mărunți s-a întors acasă, s-a prăbușit și a izbucnit în plâns disperat. Cum să cresc eu un copil? Nici nu știu al cui e… Nu i-am văzut fața!
În tăcerea camerei, și-a pus mâna peste burtă. Doamne, de ce mie? Fără bani, fără părinți, fără sprijin… De ce, acum?
Lenuța a apărut și, văzând-o sfâșiată, s-a așezat lângă ea. Ce s-a întâmplat?
Ana a mărturisit tot: noaptea petrecerii, amețeala, camera necunoscută, lănțișorul, banii. Pe masă a pus bijuteria cu inscripția V. Rotaru.
După o lungă tăcere, Lenuța a zis încet: Ne întoarcem la club! Cineva tot trebuie să știe ceva.
Chiar dacă Ana ezita, au revenit a doua zi. Ziua, clubul era pustiu. Administratorul a privit lanțul, a dat din umeri: Pare prețios, dar nu am mai văzut. Nici femeile de serviciu nu au știut nimic. Dezamăgite, au plecat.
Nu știu cine e tatăl tău, i-a șoptit Ana pruncului nenăscut, dar o să te iubesc și o să te apăr cât pot. Te cresc singură.
A continuat să muncească la hotel, ascunzându-și durerea. Între timp, în vila sa de la marginea Iașului, Vlad nu știa că lăsase în urmă o mamă necăjită și o copilă care creștea în pântecele Anei.
Într-o dimineață, pregătindu-se pentru birou, Vlad a observat lipsa lănțișorului. A răscolit sertare, patul, a întrebat-o pe femeia de serviciu, Mariana, dar bijuteria era de negăsit. Exasperat, a renunțat, i-a dat uitării importanța.
Sarcina Anei a devenit tot mai grea. La muncă, amețea des, iar într-o zi, a adormit, istovită, într-o cameră. Un client a făcut plângere. Chemată la șef, a fost concediată pe loc: Nu mai avem nevoie de tine!
Ana s-a întors acasă, și-a pus capul în poala Lenuței, privind neajutorată spre viitor. Totuși, nu s-a dat bătută.
Au trecut cinci ani.
Viața a bătut-o fără milă, dar Ana a supraviețuit. După ce a pierdut jobul la hotel, a spălat vase la un restaurant. Salariul era mic, însă reușea să-și crească fetița, Maria, acum de 4 ani, lumina ochilor ei.
Într-o seară, Maria a întrebat: Mama, unde e tata? Copiii la grădiniță au toți tați…
Inima Anei s-a frânt din nou. A deschis sertarul, a scos lanțul de aur. Asta e singura amintire de la tatăl tău, i-a spus, punându-i-l la gât. Te rog să nu lași pe nimeni să-l atingă.
Promit, mamă!
Pe de altă parte, Vlad stătea la masă cu tatăl său, domnul Rotaru, care îl presa să se însoare. Prietena lui, Crina, elegantă și mereu pusă pe fapte mari, își dorea disperat să fie doamna Rotaru. I s-a plâns prietenei sale, Olga: Vlad nu mă cere și pace! Olga i-a șoptit: Eu am spus că sunt însărcinată, așa m-a cerut logodnicul meu! Crina a clocit un plan: va simula și ea o sarcină.
Curând, i-a dat vestea lui Vlad: Sunt însărcinată!
Fericit, Vlad a anunțat că vor face nunta. Era convins că va fi tată, fără să știe că Maria, fiica sa adevărată, purta bijuteria lui la grădiniță.
Într-o amiază toridă, Ana s-a simțit rău. Cu febră, i-a dat Mariei bani să-i ia medicamente. Fata alerga pe străzi, plângând, cu lanțul atârnând la piept, când un Mercedes negru o remarcă și oprește. Vlad era chinuit de gânduri, dar simți ceva ciudat în pruncul necăjit.
Opriți! a poruncit șoferului.
S-a apropiat blând de Maria: De ce plângi, fetițo?
Mama e bolnavă… Iau medicamente. Fără să vrea, Vlad a zărit lanțul. I s-a tăiat respirația.
De unde ai tu lanțul ăsta?
Nu puneți mâna. E de la tata…
Vlad era uluit. Cine e tatăl tău?
Nu știu. Mama mi l-a dat.
Cum o cheamă pe mama ta?
Ana!
Vlad și-a trimis șoferul să cumpere pastilele și a rugat-o pe Maria să-l conducă acasă. Pe o uliță îngustă, la marginea orașului, au ajuns la o casă simplă. Ana zăcea pe un pat, palidă. Vlad a intrat, fără să recunoască femeia.
Am găsit-o pe fetiță plângând, a spus încet.
După ce i-a lăsat medicamentele, privirea i s-a întors obsesiv la lanț. În cele din urmă, a întrebat de unde îl are.
Ana a povestit: noaptea de acum 5 ani, clubul, amețeala, trezirea cu lanțul și un copil la orizont.
Vlad s-a făcut alb la față. Lanțul e al meu.
Tăcere.
Eram la Club Vortex atunci… Eram devastat, băut. Când am intrat, te-am văzut și am crezut…, i-a tremurat vocea. N-am știut!
Din ochii Anei au curs lacrimi grele. Deci, tu ești tatăl?
Vlad a încuviințat, măcinat de vină. Nu pot șterge greșelile trecutului, dar vreau să îndrept totul. Maria e copilul meu…
Îngenuncheat lângă fată, i-a șoptit: Eu sunt tati al tău.
În lacrimi, Ana a ascultat promisiunile lui Vlad că va avea grijă de amândouă. În seara aceea, un Mercedes negru a pornit spre vila Rotaru, cu Ana și Maria în brațele unui destin schimbat, iar Vlad a simțit liniștea adevărată pentru prima dată, privind la luminile familiale ce se aprindeau încet, ca niște stele.
