Mihai, cred că e momentul. Ți-aș recomanda o vizită la medic. Să-ți verifici inima.
Ce-i cu inima mea? Ce-ai cu ea?
Am impresia că nu ai una deloc!
Lui Ciucurel nu-i era deloc clar de ce ușa scării, pe unde trecuse de nenumărate ori după plimbare, era acum închisă.
Stătea în fața ușii scorojite, maronii.
Poate totuși am greșit? gândi. Nu! își răspunse ferm. Mirosurile spun asta e scara.
Trebuie doar să mai am răbdare, stăpânul va realiza că m-a dus cu mașina în pădure și m-a lăsat acolo. E un joc! Dar am găsit drumul. Acum aștept!
A început să ningă. Lăbuțele lui Ciucurel înghețau tot mai tare. Corpul îi tremura trădător nici blana nu-l mai încălzea.
Să nu mă gândesc la foame. O să mă vadă curând, o să se bucure, o să-mi dea un os mare și bun…
Ciucurel, micul câine, s-a apropiat de-un morman de zăpadă și a început să mănânce zăpadă. Gheața topea setea, dar gerul strângea și mai tare. De parcă nu era destul.
O să mă lase înăuntru, mă pun lângă caloriferul alb și mare. Dar întâi osul! Și din supă să mi se dea. După, mai mârâi la ei, să le amintesc că totuși, e o joacă m-au antrenat!
Am căutat curtea noastră nopți întregi. Ieri m-am strecurat în scara blocului când era ușa deschisă, să mă încălzesc. Dimineața, omul de serviciu m-a trezit cu un picior în coastă. Am scâncit, nici nu mai aveam putere să-l mușc.
Oamenii sunt ciudați. Cu stăpânul de lesă, toți mă salută, zâmbesc la el. Singur, mă privesc urât. Unul m-a și împins acum mă doare și mai tare.
Ore întregi, Ciucurel n-a dezlipit ochii de ușă. Nimeni n-a intrat, nimeni n-a ieșit. Încet s-a pus pe un geamăt mic. Imaginația lui deja îl sătura, îl încălzea.
Doar puțină răbdare. Atât.
S-a pornit o viscolă. Ciucurel aproape nu-și mai simțea lăbuțele. S-a încolăcit într-o parte, lăsându-și gândurile să se împrăștie, departe. Gata, și-a făcut datoria. Fusese greu, dar și-a găsit scara. A fost un erou. Acum, să doarmă
Victor Mihăilescu stătea singur în apartament. N-avea nimic urgent: să uite la televizor, să bea un ceai, iar televizor, iar ceai, să mai prindă un pui de somn, iar ceai…
Alte planuri nu avea. Nici azi, nici pentru următorii zece ani rutină. Altădată vai ce viață!
Fost mecanic de tren ducea oameni din cartiere până în centrul orașului. Fusese o piesă din măruntaiele orașului. Era util.
Lasă! se încuraja Vine primăvara curând. Pun răsaduri, apoi mă mut la grădină, la țară. Să treacă și iarna asta.
Se duse la bucătărie să pună apă la fiert pentru ceai. Pe vremuri, la un ceainic pus, stătea la povești cu cineva, se mai plângea. În schimb, acum ca și cum lumea i-a tras țeapa. A plecat, lăsându-l singur.
Ceainicul a fiert. Victor Mihăilescu deschise dulapul unde ar fi trebuit să fie punga cu ceai. Era cutia, dar goală.
Drace! S-a terminat. Trebuie să merg până la butic se bucura, de fapt, că are motiv de ieșit. Se îmbrăcă iute și ieși pe palier.
Becurile din scară s-au ars sau iar le-a furat careva? se gândi. O schimb la întors.
A ieșit din bloc și, după câțiva pași, aproape că s-a împiedicat de ceva.
Na, bă bombăni. Sub stratul de zăpadă era un câine. Zăpada nu i se topea.
Ciucurel! Victor a recunoscut câinele vecinului.
Ce faci, măi Ciucurele? Așa rău ți-e? Stai, sun la interfon la stăpâni. Se repezi la interfon și apăsă la apartamentul câinelui. Nimic. Sună la vecini. Ei răspunseră.
Sunt vecinul. Știți ceva de cei din apartamentul 64? Că le moare câinele aici!
Au plecat de tot, divorț, parcă. Se vinde apartamentul.
Of, vai de capul meu. Mulțumesc.
Victor Mihăilescu și-a dat jos geaca. A așternut-o lângă câine. Cu mănușa, a scuturat zăpada de pe el și l-a tras cu grijă pe geacă. Câinele nu părea să respire.
Fir-ar să fie! Ciucurele, hai, respiră!
L-a dus înauntru, lângă calorifer. I-a mângâiat blana înghețată. Apoi a bătut la prima ușă de la parter. A ieșit vecina, Nina.
Domnule Victor, ce-ați pățit?
Nina, câinele… Te rog, găsește cel mai apropiat cabinet veterinar, cheamă-ne un taxi!
Alo, Elena?
Da, cine e?
Sunt vecinul din 72, Victor Mihăilescu, Nina mi-a dat numărul.
Bună ziua, domnule Victor.
Voiam să vorbesc despre Ciucurel…
Pentru asta la Mihai să dați. Eu n-am vrut câinele ăsta niciodată!
Noi suntem acu la vete…
Domnule Victor, omul doar asta știe nu face un leu să plătească o ipotecă… și în loc să fie bărbat, s-a apucat să-și ia câine!
Am ținut ani familia pe umeri! L-am rugat să scape de prostovan… și nici asta n-a făcut! La revedere!
Alo, Mihai? E Victor Mihăilescu, vecinul. Ciucurel a ajuns acasă!
Nu știu ce zici, al nostru s-a pierdut în pădure.
E sigur Ciucurel!
Nu se poate.
E clar Nu-i frumos ce faceți.
Nu înțeleg ce vreți să spuneți.
Ba da, înțelegi tu. Și-s bucuros că nu mai am asemenea vecini.
Au trecut luni de atunci. Ciucurel locuia într-o altă casă. I-au rămas urechile ciuntite, iar pe două labuțe îl durea când călca, dar s-a obișnuit.
A priceput că nu fusese joc. Adulții, între ei, jucaseră haide, mori cu el la modul real.
Dar Ciucurel avea alt stăpân acum. Ieșeau de trei ori pe zi afară. Stăpânul, bătrân, nu prea avea chef nici de mers, nici de grădină, așa că Ciucurel îl antrena cu alergări ușoare.
Haios sunt oamenii. Ceilalți zâmbeau, însă m-ar fi omorât. Acesta-i tot bosumflat, bombăne mereu. Dar e bun și atent. N-am eu treabă: pe unii să-i mușc, pe ăsta să-l iubesc!
La ușă, un ciocănit.
Domnule Victor Mihăilescu, sunt Mihai. Stau cu prietena, are copil. Fetița vrea câine. Dați-mi-l pe Ciucur, vă rog. Și vă plătesc cât a costat la veterinar…
Mihai, nu înțeleg.
S-a întâmplat așa… câștigam puțin și…
Câinelui nu-i pasă cât câștigi… Ciucurel s-a pierdut prin pădure.
Dar uite-l, pe păturica asta…
Acesta e Noro, pe Ciucurel l-ai pierdut.
Ciucurele, hai la mine!
Câinele n-a mișcat din loc. Doar din dinți a rânjit.
Mihai, cred că-ți trebuie control. Să-ți verifice cineva inima.
Ce-i cu inima mea?
Mi se pare că n-ai deloc!
Tu ce crezi? Scrie-ți gândurile în comentarii, dă-ne un like!
