Domnule Mihai, cred că ar fi cazul să mergeți la medic. Să vă verificați inima.
Da de ce, domn doctor, ce-i cu inima mea?
Am impresia că nu mai aveți una!
Nu mă dumiream deloc de ce ușa blocului, pe care o traversasem de atâtea ori după plimbări, era încuiată.
Ședeam pe scările reci, în fața ușii de lemn scorojite.
Oare n-am greșit blocul?, îmi zisei în sinea mea. Dar miroase a casa noastră. Nu, ăsta e! Trebuie doar să aștept puțin, sigur stăpânul își amintește că m-a lăsat cu mașina în pădure, că să mă pună la încercare. E o joacă pentru el! Dar eu am găsit drumul acasă. Am așteptat
Ninsoarea se așternu liniștită. Labele mele înghețau tot mai tare. Tremuram din toți rărunchii, iar blana nu mai ținea de cald.
Să nu mă gândesc la foame, să nu mă gândesc O să mă vadă stăpânul, o să se bucure. Poate mi-o da vreun os bun de ros
Tremurând, am mers spre un morman de zăpadă și am început să mănânc puțină zăpadă. Mi s-a mai potolit setea, însă frigul mi-a intrat și mai tare în oase. Parcă nu mai era cale de scăpare
Acum or să mă lase să intru. O să mă așez lângă caloriferul alb și uriaș. Dar întâi un os! Sau o supă, apoi să le mârâi lor în glumă, ca-n fiecare zi. Da știu, sigur, că-i o joacă. O fac dinadins.
Am tot căutat curtea noastră câteva nopți la rând. Ieri am reușit să mă furișez în bloc, la căldură. Dimineață, m-a trezit o lovitură în coastă: era Măria, femeia de serviciu. Am scâncit N-aveam putere nici să-i arăt colțul.
Ciudați, oamenii ăștia Când sunt cu stăpânul, mă salută toți, se uită blând. Singur însă, mă privesc urât, mă fugăresc. Acum mă doare coasta.
Câteva ceasuri am privit ușa aceea, de parcă ar fi vrut să se deschidă peste mine. Nimeni n-a ieșit, nimeni n-a intrat. Am început să scâncesc încet, cu gândul la burtă plină, căldură și dragoste.
Doar să mai rabd puțin. E sigur!
A început viscolul. Nu-mi mai simțeam lăbuțele. M-am strâns ghem la prag. Încet, încet, simțeam că mă pierd. Am făcut tot ce-am putut. A fost greu, dar am găsit blocul. Sunt deștept. Poate doar să mai dorm puțin
Victor Mihail era singur acasă. Avea o mulțime de treburi: să vadă știrile, să bea un ceai, apoi din nou televizor, din nou ceai și, eventual, să tragă un pui de somn.
Nu era mare lucru. De fapt, de vreo zece ani programul era același, iar altul nici nu avea să fie. Altădată, însă, era alt Victor!
Fost mecanic de tren. Purta oameni din suburbii spre inima Chișinăului. Era o rotiță esențială pentru oraș. Avea rost.
Nu-i nimic!, se încurajă Victor. Vine primăvara. Pun răsaduri la balcon, mă apuc la vară de grădină. Încă puțin și trece și iarna asta
Se duse la bucătărie. Puse ceainicul la fiert. Altădată, la ceai, avea cu cine vorbi, cu cine bombăni. Acum, parcă îl lăsase toată lumea. Deodată.
Ceainicul sfârâi. Victor deschise dulapul unde ținea ceaiul, dar pliculețul era gol.
Ia uite, s-a terminat! Tre să merg la magazin, își zise zâmbind. Se îmbrăcă repede și ieși din apartament.
În bloc, întuneric. Se arse becul sau l-or fi furat Trebuie pus unul nou, se gândi în drum spre parter.
Deschise ușa blocului, făcu doi pași și simți împiedicându-se de ceva. Era un cățel acoperit de zăpadă, care nu se topea.
Chiar tu, Călin?!, șopti Victor recunoscând câinele vecinului de la etaj.
Căline, ce-i cu tine? Ți-e rău? Stai, să sun la interfon Formă la apartamentul vecin, niciun răspuns. Sună la alți vecini, răspunse cineva.
Dumneavoastră sunteți de la șaptezeci și doi? Nu știți ce-i cu cei de la șaizeci și patru? Cățelul lor aproape-a înghețat pe scara blocului!
Au plecat. S-au despărțit. Vând apartamentul.
Să tot nu-mi vină să cred! Mulțumesc.
Victor și-a dat jos geaca groasă, a așezat-o lângă câine. Cu mănușa, a șters zăpada de pe Călin, l-a tras pe geacă. Nu părea să mai respire.
Doamne, Căline, hai respiră!, șopti Victor cu năduf.
L-a dus în scara blocului, l-a pus lângă calorifer, l-a mângâiat pe blană. Bătu în prima ușă la demisol. Ieși tanti Nina.
Victore, ce s-a întâmplat?
Nina, te rog! Sună la cea mai apropiată clinică veterinară și cheamă un taxi.
Alo, Elena?
Da, cine e?
Eu sunt vecinul din șaptezeci și doi, Victor Mihail. Mi-a dat Nina numărul.
Da, domnule Victor, ce s-a întâmplat?
Vorbesc de Călin.
Asta-i problema lui Mihai. Eu n-am vrut niciodată cățelul ăla prost.
Am înțeles Dar, Călin aproape-a murit.
Victor, vă spun sincer, el nici de rate nu a fost în stare. Și tot și-a cumpărat câine. Eu am dus casa-n spate, m-am rugat să scape de câine nici atâta nu a fost în stare să facă! Săr’na!
Mihai, ești tu? Sunt Victor, vecinul. Călin a venit acasă!
Cred că vă înșelați. Călin s-a pierdut în pădure.
Sunt sigur că-i el!
Nu se poate.
Nu-i firesc Nu așa se face cu sufletele astea.
Nu vă înțeleg!
Ba da, înțelegi. Mă bucur că nu mi-ați mai rămas vecini.
Au trecut luni bune și Călin locuia la casa cea nouă. Vârful urechilor i-a degerat și două lăbuțe îl dureau încă, dar s-a obișnuit.
Călin înțelese, în sfârșit, că nu fusese nicio joacă. Fusese, de fapt, o joacă urâtă între oameni mari, iar el primise comanda stai acolo și mori!. De-adevăratelea
A mai priceput că are stăpân nou. Ies la plimbare de trei ori pe zi. Noul stăpân nu-i tânăr, dar ca să nu stea toată ziua la televizor, Călin îl scoate la alergare.
Ce păcătoși sunt oamenii. Cei vechi, deși zâmbeau, m-au părăsit fără milă. Noul meu bătrân mai bombăne, dar e bun și grijuliu. Nu-i prost Călin: pe ceilalți i-aș fi mușcat, pe ăsta-l iubesc.
Într-o zi, bătu cineva la ușa lui Victor.
Victore Mihail, Mihai sunt. Stau cu o femeie, are o fată care vrea câine. Haideți să-l luați pe Călin înapoi! Iertați-mă. Spuneți cât v-am rămas dator pe veterinari, vă dau leii acum…
Mihai, eu nu vă înțeleg.
Așa a fost să fie… Am câștigat puțin…
Vezi tu, cățelului nu-i pasă cât câștigi. Călin a fost pierdut în pădure.
Victore, dar uite-l pe pat, acolo.
Nu, băiete, acela e Norris. Pe Călin tu l-ai pierdut.
Călin, vino la mine!
Câinele nu se clinti, doar își arătă colții din pat.
Mihai, e timpul să mergi la un doctor să-ți verifici inima.
Da ce-i cu inima mea?
Mi se prea poate că nici n-o mai ai!
Așa e viața. Azi am învățat să prețuiesc sufletele care nu cer mai nimic, dar dau totul. Mai bine să ai inima mică la avere, dar mare la suflet.
