PERSEVERENȚA SUFLETELOR
Alexandra nu putea să explice asta, dar i se părea că sufletul mamei sale s-a întrupat în această fetiță. De regulă, nu credea în treburi mistice, dar erau atâtea coincidențe, încât parcă erau mai mult decât întâmplări.
Fetița s-a născut la opt luni după moartea mamei – de ce nu ar fi putut sufletul să rătăcească pe unde trebuia și să revină pe pământ? Faptul în sine nu ar fi avut importanță, dacă nu ar fi venit pe lume în aceeași zi de naștere ca mama, exact la 46 de ani distanță.
Coincidențele nu se opreau aici. Alexandra fusese angajată ca bonă pentru fetiță. Era a doua ei experiență ca bonă – prima oară fusese la sora mai mică a unei colege de școală, iar acum aici. Nu intenționa să rămână bonă toată viața; voia să devină psiholog, dar nu fusese admisă din prima sau a doua încercare, fiind aproape pe locul dorit; a treia oară era sigură că va reuși. Nu voia să lucreze ca vânzătoare sau ospătar; să fii bonă era o plăcere, nu o muncă. Grație unei recomandări excelente, o tânără mămică a acceptat-o pe Alexandra, chiar și cu un termen de probă. Alexandra a recunoscut că, peste un an, spera să se înscrie din nou la universitate. Mama copilei, Arina, era cu cinci ani mai mare decât Alexandra și i-a propus să treacă la “tu”.
– Tare bine, zice Arina liniștitoare, căci Anei îi place grădinița specială – e așa de dezvoltată, ar fi putut să meargă deja, dar mereu îmi fac griji. Mai ales că are activități speciale în fiecare zi. Are și o particularitate, nu am vorbit încă despre asta, sper să nu fie o problemă; multe bone se sperie de un copil cu dizabilități sau cer un onorariu pe care nu mi-l permit.
Alexandra și-a imaginat imediat ceva grav, poate că fata așteaptă o operație pentru o fisură labială, ori are epilepsie.
– Ana suferă de hipoacuzie neurosenzorială, o afecțiune ereditară…
Și Alexandra a zâmbit.
– Nu trebuie să-mi explici, știu despre ce e vorba, în familia noastră există cazuri.
– De aceea te-am chemat, o cunoștință comună mi-a spus că și mama ta a avut aceeași problemă, deci nu te vei speria.
Alexandra nu se înfricoșă, mai ales că aparatele moderne restabilesc aproape complet auzul. Mama ei comunicase prin limbajul semnelor.
Ultima coincidență era că fata semăna izbitor cu mămica – aceiași ochi negri, sprâncene arcuite, mereu uimită, păr creț și rebel. Alexandra a fugit la tatăl său și a cerut albumele vechi ale mamei – fetița era sosia ei din copilărie! Când îi spuse asta tatălui, el doar o dojeni:
– Draga mea, doar ți-e dor de mamă, de ce să te îneci în fantezii mistice? Ai nevoie de copii cât mai repede!
Alexandra se înroși – cunoștea de la cursuri un băiat pe nume Pavel și deja s-au întâlnit de trei ori. Totuși, era prea devreme să vorbească de copii. Se pare că tatăl a înțeles totul când i-a văzut obrajii roz.
– Ai întrebat dacă în familia lui nu există surditate?
– Tată, hai!
Părinții îi stresează de mici – pe ea și pe fratele său Andrei, obligându-i să afle de la potențialii parteneri dacă nu sunt purtători ai genei recesive provocatoare de surditate, deoarece amândoi o transmit.
– Ce-i așa–? De întrebat nimeni nu îți ia bani.
Trebuie să plece rapid.
Poate că inventase povestea cu reîncarnarea, ori fetița chiar era specială și adorabilă, dar Alexandra s-a atașat de ea și nu vrea să se gândească la plecare. Poate că tatăl ei are dreptate, că e timpul să aibă propriii copii? Totuși, era așa tânără și visase din totdeauna să studieze… Cumva, subiectul a apărut între ea și Arina, care muncea enorm pentru un trai decent.
– Trebuie să studiile! – insista Arina. – Eu am renunțat la facultate din cauza sarcinii și nu pot avansa peste un anumit nivel, deși am mai multă experiență și cunoștințe iar uneori sunt avansați nou absolvenți care doar știu să mute hârtiile.
– Dar tatăl copilului? – încercă Alexandra discret. În lunile lucrate acolo, tatăl fetiței nu apăruse niciodată.
– El nu e – răspunse Arina simplu.
– Cum adică nu e?
– Așa e, nici nu știe că are o fiică. Ne-am cunoscut în alt oraș, m-am dus la o prietenă săptămâna, l-am întâlnit la bar. A fost dragoste la prima vedere! Ne-am promis să ne vedem – fie venea el, fie eu. Dar nu s-a putut – mi-a scris un email că nu putem fi împreună, că merit ceva mai bun și alte vorbe de consolări…
– Vai… Și n-ai știut că aștepți un copil?
– Nu, am aflat o săptămână mai târziu. Și am decis să păstrez sarcina, – zâmbește Arina. – Nu mi-a părut niciodată rău.
– Da, Ana este minunată! Mi-o amintește pe mama, – zise brusc Alexandra.
Arina râse.
– Aveți o legătură karmică, am observat de mult.
– I-am zis asta lui tata și m-a luat în râs. Spunea să îmi fac propriii copii.
– Mai întâi să-ți termini studiile, apoi copii, – aduce aminte Arina. – Altfel, ajungi ca mine.
De Anul Nou, Alexandra și tatăl pregătiseră o vizită fratelui său dintr-un alt oraș – el conducea o firmă turistică și nu putea să plece mult timp. Alexandra a fost doar o dată la el și i-a plăcut mult – avea un apartament minunat la etajul cincisprezece cu o priveliște de vis. A căutat mult un ursuleț de pluș asemenea celui din copilăria mamei și i l-a dăruit Anei. Micuța a fost încântată și a spus că va dormi cu el.
Stând la masa din bucătăria fratelui său, discutând alandala, Alexandra primi un mesaj de la Arina, cu Ana dormind dulce lângă ursuleț. Alexandra s-a emoționat și i-a arătat fotografia lui Andrei, povestindu-i despre legătura karmică și reîncarnarea.
– Alex, chiar crezi? Ce tot reîncarcare!
– Ascultă – Ana seamănă mai mult cu mama decât cu Arina! Uite, priveste.
A găsit un selfie făcut recent – ea, Ana și Arina, și îl dădu fratelui. Andrei studia poza multă vreme, apoi întrebă cu o voce de necrezut:
– Cum o cheamă?
– Ana, doar ți-am spus. Ei nu, nu ca mama.
– Nu. Pe doamnă.
– Arina. De ce?
El înghiți cu greu.
– Iar Ana … are probleme de auz, nu?
– Mulțumesc, am zis deja! Copila are proteză auditivă! Chiar și în asta seamănă! Tatăl Arinei are aceeași problemă ca mama noastră. Nu e reîncarnare, ci genetică, dar gândește-te…
Andrei sări și începu să se agite prin cameră.
– Câți ani are? Când s-a născut?
– De ce întrebi? – începu Alexandra, dar apoi se îngrozi, astupându-și gura. Speriată, aproape șoptind, spuse: – Arina spune că a fost părăsită pe email și tatăl nu știa despre copil. A fost … tu???
A doua zi călătoreau împreună înapoi, reușind să prindă ultimele bilete. Tatăl își ștergea lacrimile, admirând poze cu nepoata redescoperită, iar Andrei musca nervos buzele, ca un copil, tot întrebând despre Arina și Ana. Singura calmă era Alexandra – știa că totul va fi bine. Și, până la urma, reîncarnarea nu putea fi negată…
