Am doi copii. Copiii mei au tați diferiți. Primul copil este o fată. Mihaela are acum 16 ani. Tatăl Mihaelei îi plătește pensia alimentară și păstrează mereu legătura cu ea. Chiar dacă primul meu soț s-a recăsătorit și are încă doi copii din noua familie, nu uită niciodată de fiica noastră.
Băiatul meu, însă, nu a avut parte de același noroc. Acum doi ani, al doilea soț al meu s-a îmbolnăvit grav și după trei zile s-a stins în spitalul din Chișinău. Chiar și acum, mi-e greu să accept că nu mai este. Mereu mă gândesc că va intra pe ușă cu zâmbetul lui cald și îmi va ura o zi bună. Și atunci mă apucă plânsul și nu mă mai pot opri.
În tot timpul acesta, am simțit multă compasiune față de mama fostului meu soț, Valentina. Pentru ea a fost la fel de dureros era singurul ei băiat. Am rămas împreună, ne-am susținut și am trecut prin perioada asta grea alături una de alta. Ne sunam des, ne vizitam, povesteam numai despre el.
La un moment dat, chiar ne-a trecut prin minte să locuim împreună, dar apoi Valentina s-a răzgândit. Și uite că au trecut șapte ani. Relația mea cu soacra a fost mereu apropiată, eram aproape ca două surori.
Îmi amintesc când eram însărcinată că Valentina mi-a pomenit de testul de paternitate. Nu știu de ce, dar văzuse la televizor o emisiune în care un bărbat crescuse copilul altcuiva fără să știe. I-am spus imediat că mi se pare absurd.
Dacă un bărbat crede că nu-i copilul lui, nu va fi un tată adevărat, va fi doar un tătic de weekend!
Valentina zicea că e sigură că am rămas însărcinată cu fiul ei, nu aveam niciun dubiu. Mă așteptam ca atunci când se naște copilul, Valentina să insiste pe testul de paternitate, dar nu a mai spus nimic.
Anul acesta, pe timpul verii, Valentina s-a îmbolnăvit grav și starea ei s-a înrăutățit. Am decis că ar fi bine să se mute mai aproape de noi, la Iași. Am contactat o agenție imobiliară și am început să căutăm un apartament pentru ea.
Când Valentina a ajuns la spital, aveam nevoie de certificatul de deces al soțului ei pentru documentele la agentul imobiliar. Ea nu putea să meargă, așa că am luat eu drumul spre apartamentul ei. Am început să caut certificatul într-un dosar cu acte.
În timp ce scotoceam prin hârtii, am descoperit un document care m-a uimit era testul de paternitate. Se pare că când fiul meu avea doar două luni, Valentina făcuse testul care demonstra că soțul meu era tatăl băiatului.
Am simțit o indignare care m-a cutremurat. Mi-am dat seama că Valentina nu m-a crezut niciodată! Nu am putut să tac și i-am spus totul direct. Acum, își cere scuze și spune că regretă enorm prostia făcută. Dar eu nu pot să-mi liniștesc sufletul. Simt că am fost trădat pentru că Valentina a tăcut și nu mi-a spus nimic atâția ani.
Aproape că nu mai simt că vreau să o ajut pe Valentina. Și totuși, realizez că nu are pe nimeni care s-o sprijine.
Nu vreau să-l privezi pe fiul meu de bunica lui și voi continua să o ajut pe Valentina. Însă căldura și încrederea dintre noi, nu cred că vor mai fi vreodată la fel…
