Am doi copii și, ca să nu se plictisească genele, fiecare are alt tată. Primul copil e o fată, Raluca, care tocmai a împlinit 16 ani. Tatăl Ralucăi, deși s-a recăsătorit și are acum doi copii din a doua căsătorie, nu o uită pe Raluca îi plătește pensia alimentară și e în permanentă legătură cu ea. Să zicem că nu e genul de tată care apare doar când e ziua fiicei și aduce o ciocolată și un buchet de flori ieftin de la Mega.
Cu fiul meu, însă, povestea e puțin mai tristă. Al doilea soț al meu, Cătălin, s-a îmbolnăvit pe neașteptate acum doi ani și, după trei zile la spitalul din Chișinău, a plecat dintre noi. Încă mă trezesc uneori crezând că o să aud ușa trântindu-se și pe Cătălin, râzând, spunând: Bună dimineața, nevasta! Și apoi e clar plâng toată ziua și mă consolez cu mucenici moldovenești și cafea amară.
În perioada asta, am fost braț la braț cu mama lui Cătălin, Valentina. Oraș mic, probleme mari, dar ne-am sprijinit reciproc: până la urmă, Cătălin era heruvimul ei unic. Ne-am vizitat, ne-am petrecut duminicile la o zamă fierbinte și la povești despre Cătălin, despre cum avea el chef să pescuiască în lacul din sat și să piardă toți banii la table cu prietenii.
La un moment dat, am cochetat serios cu ideea să ne mutăm împreună două văduve și un copil, ca-n filmele de la Pro TV. Dar Valentina, la fel de schimbătoare ca vremea din aprilie, s-a răzgândit. Timpul a trecut, iată-ne după 7 ani, tot prietene la cataramă.
Îmi amintesc când eram gravidă Valentina mi-a aruncat, din senin, povestea cu testul de paternitate, văzuse ea la televizor pe TVR Moldova un reportaj cu un bărbat care a crescut copilul altcuiva și a aflat adevărul în direct. I-am spus că e bălărie, la noi în familie nu se poartă. Dacă un bărbat se îndoiește de copil, e clar că va fi un tată de weekend, bun doar să dea like la pozele de pe Facebook. Valentina, între două pahare de vin de struguri locali, n-a spus nimic, dar s-a liniștit. Eram sigură că o să ceară testul, dar n-a mai pomenit nimic.
Anul ăsta, pe la începutul verii, Valentina s-a îmbolnăvit rău și s-a mutat mai aproape de mine. Am găsit o agenție imobiliară din Bălți și ne-am pus pe căutat un apartament pentru ea. Numai că Valentina a ajuns în spital și aveam nevoie de certificatul de deces al lui Cătălin ca să rezolv cu actele la agentul imobiliar. Valentina nu era în stare să-l caute, așa că m-am dus eu la apartamentul ei, unde documentele erau aruncate ca într-o bibliotecă de ciorne.
Căutând printre hârtii, am dat peste un document ciudat un test de paternitate! S-a dovedit că, pe când fiul meu avea doar două luni, Valentina a făcut testul. Rezultatul? Confirmarea paternității. Deci, mama-soacră m-a suspectat toată viața și a tăcut mâlc!
Cum să nu mă enervez? M-am simțit ca la un episod prost dintr-un serial românesc cu secrete de familie. I-am spus direct Valentiniei, la spital: Serios, m-ai suspectat atâția ani și n-ai zis nimic? Ea acum se scuză, spune că-i pare rău, că a fost doar o prostie trecătoare. Dar eu mă simt trădată, ca și cum a mâncat din supa mea cu o lingură murdară.
Acum nu prea-mi vine să o mai ajut pe Valentina poate să-și caute altă sprijin la rubedenii din sat. Dar, pe de altă parte, realizez că n-are pe nimeni. Nu vreau să-l lipsesc pe fiul meu de bunica lui și o să continui să o ajut dar clar, între noi nu va mai fi niciodată acea căldură și încredere de altădată. La urma urmei, sărmăluțele se pot mânca și fără povestea testului de paternitate.
