Imediat ce am intrat în viața de familie cu Cătălina, îmi aduc aminte de vorbele prietenilor mei din Iași: Băi, să vezi că după ce te însori, nu o să mai fie ca înainte!. Mereu auzeam că bărbatul, după nuntă, nu mai pune așa preț pe soție și își arată adevăratul caracter.
Dar, ca orice tânăr naiv, am fost ferm convins că la noi nu va fi așa. Atât de mult o prețuiam pe Cătălina înainte de căsătorie: nu-i ridicam niciodată tonul, o rugam să rămână lângă mine, mă temeam să nu o supăr cumva. Părea că suntem făcuți unul pentru celălalt. Am trăit o vreme cu iluzia asta, însă inevitabilul s-a întâmplat, așa cum li se întâmplă la mulți.
După câteva luni de la cununie, am început să mă iau, fără rost, de mama ei, tanti Elena. De ce o sună atât de des? De ce vine la noi în fiecare duminică? Cătălina, de teamă să nu stricăm pacea casei, i-a cerut mamei să o caute mai rar. Îi dădea mesaje doar când era singură și făcea totul să mă liniștească. Dar asta nu era tot. Când a rămas însărcinată, a pierdut și serviciul. Sarcina era dificilă, a trebuit să stea mai mult la pat, iar contractul nu i-a fost prelungit. Acasă lucrurile s-au înrăutățit, am început să-i arunc vorbe reci și să-i spun:
Stai toată ziua în casă și nu faci nimic!, de parcă nu îi era destul de greu… Dar ea a tăcut, de frică să nu rămână sigură, cu un copil în burtă.
După ce s-a născut fetița noastră, Iulia, cam la un an și jumătate, am început să fiu tot mai pretențios. Când veneam de la lucru, voiam să-mi deschidă ușa, să-mi aducă papucii, să fie totul pus la punct, mâncarea caldă pe masă. Nu voiam să aud de copil, nu era treaba mea. Cătălina era epuizată, vedeam pe chipul ei cât de obosită era, dar nu mă opream. Așa că, într-o zi, fără scandal, și-a strâns lucrurile și a plecat cu Iulia la mama ei la Târgu Neamț.
Timp de două luni nu am avut curaj să o sun. Am coborât tot mai tare, nici la muncă nu mai dădeam randament, mă miram de mine că am ajuns în halul ăsta. Între timp, Cătălina și-a găsit de lucru și înflorea pe zi ce trece. Într-o zi n-am mai rezistat și m-am dus la ele slab, îmbrăcat modest, cu inima cât un purice. Am căzut în genunchi la propriu și le-am cerut iertare. Mi-a pus o singură condiție: Înscrie-te la cursuri de gătit, Dan! Când te întorci acasă, tu gătești și faci curat!. Am acceptat, căci am înțeles, într-un final, că fără respect și muncă împreună, nu există familie adevărată pe pământul nostru. Acum, rămâne de văzut dacă mă voi ține de cuvânt.
