Mama mea face parte dintr-o familie numeroasă. A avut șase frați, dar acum au mai rămas trei. Ea și una dintre surorile ei locuiesc aici, în satul nostru din apropierea Iașului. Muncesc toată vara la câmp, iar pe timpul iernii trăim din ce strângem peste an. Ca mai toți țăranii, muncim grădina cu legume, iar recolta ne ajută să trecem peste lunile grele.
Cealaltă soră a mamei, Vasilica, trăiește la Chișinău, la oraș. Are un apartament mare și o casă de vacanță pe malul Nistrului. Soțul ei, domnul Ghenadie, e director la o firmă de construcții și are grijă ca nimic să nu le lipsească. Viața lor n-a fost mereu bogată. Și ei au pornit tot de la sat, și mama cu mătușa i-au ajutat mereu când le-a fost mai greu. Dar, de când s-au ridicat, parcă ne-au uitat cu totul.
Zilele trecute, mama a aflat din întâmplare că Vasilica și-a măritat fata, pe Doina. A rămas fără cuvinte, dar n-a arătat-o nimănui și s-a prefăcut că știa deja, rușinată să nu pară mai prejos în fața vecinilor. Ce poți spune când propria soră nu te cheamă la masa de nuntă a copilului ei?
Când a ajuns acasă, i-a povestit totul mătușii Elisabeta. Amândouă au rămas uluiți și cu inima strânsă. Au hotărât să telefoneze la Chișinău, să felicite familia și să-i amintească măcar așa de legăturile dintre noi. Dar Vasilica a răspuns scurt un simplu mulțumesc sec și a închis.
Totuși, ceva s-a mișcat în ea, că după câteva zile, a venit pe neanunțate la noi, cu Doina și ginerele, aducând carne de vită și o sticlă de vin Moldovenesc scump. Dar mama nu le-a putut ierta. Le-a spus, pe un ton aspru, că dacă le-a fost rușine să ne invite la restaurant fiindcă noi suntem săteni obișnuiți iar ei domni de oraș n-au ce să caute în casa noastră.
Atunci, Ghenadie a spus în batjocură că da, chiar ne era rușine, că dacă mergeam la restaurant, tot restaurantul o să miroasă a sarmale și carne de porc. Cuvintele astea au durut-o rău pe mama. I-a poftit pe toți afară, zicând să nu mai calce niciodată pragul casei noastre și că n-are rost să ne mai vedem vreodată. Mătușa Elisabeta a ținut partea mamei și i-a spus Vasilicăi că nici ea nu mai are ce discuta cu dânsa.
Așa s-au rupt legăturile și, de atunci, fiecare merge pe drumul lui, cu dor și supărare în inimă, într-o tăcere apăsătoare care nu știm când va fi spulberată.
