– Fetelor, a mea soacră a luat-o razna de tot! Ieri mi-a venit la ușă cu oala ei de ciorbă de burtă! Cum vi se pare? Cică nu-i place cum o fac eu, că fiul ei s-a obișnuit cu gustul de la ea! spuse Sonica, depărtându-și ceașca de cafea și apropiindu-și un pahar cu vin. De unde, măi, de unde apar astfel de muieri? Noi oare așa vom ajunge? Dacă da, mă mut în pădure, să nu mai știu drumul spre casă!
– Sonica, las-o mai moale! îi mângâie Lenuța mâna, încercând s-o liniștească. Poate o fi și ea în prag de menopauză sau s-o fi plictisit. Al tău e singurul ei băiat, cu ce să-și ocupe timpul? Să-i facă neaapărat bine. E doar o ciorbă. Ziceai mulțumesc și îi mai dădeai o porție, poate nu mai trebuia să gătești! Las-o să se agite.
– Da de unde! Așa o să se mute cu totul la noi! E suficient ce face și acum! Ții minte setul de lenjerie pe care l-am luat înainte de Crăciun?
– Pentru cadou?
– Da. L-a aruncat la gunoi!
– Cum așa? Lenuța, turnând ceai, vărsă din greșeală pe fața de masă, care se coloră în galben pal.
– Zice că-i toxic pentru sănătate! Că nu-i din bumbac! râse nervos Sonica. N-am îndrăznit să-i spun cât a costat. Îl mânca pe loc dacă știa.
– Nu-i convine nimic! Îți poartă de grijă, iar tu tot nu ești mulțumită, își găsi Lenuța glasul, însă se încruntă. Dar de ce îți umblă prin lenjerie?
– Întreab-o pe ea! Sonica azvârli șervetul pe masă și începu să șteargă pata. Of! Ce fac eu aici? Nu mai iese pata asta cu nimic!
– Las-o baltă! Olga, până atunci tăcută, îi luă șervetul și îi apropie cafeaua. Ai devenit foarte agitată. Nu-i în regulă.
– Cum să nu devin? Fetelor, cât am stat cu chirie, era rai! Nu băga capul la mine. Puteam să stau liniștită, să mă gândesc la lucru, nimeni nu mă deranja. Nu pricepe că freelancing-ul se face acasă la fel ca oricare alt job. Nici nu vrea să știe că aduc aproape la fel de mulți bani acasă ca și fi-su. De când avem apartament luat cu credit și la prima rată ne-a ajutat ea, mă simt studiată la microscop. Intră când vrea, face ce-i trece prin cap. Și mereu cu motiv: că ne-a ajutat cu avansul. Parcă aș fi sluga ei. Oftă Sonica cu lacrimi în ochi.
– Pune altă yală!
– Nu pot. Soțul îi dă oricum chei. E mama. Atâtea supărări ies, mai bine divorțez!
– Of, Sonico! De la așa ceva! Nu te mai recunosc! În liceu nu te bătea nimeni la tărie de caracter. Unde s-a dus?
– La coșul cu vise ratate, zise Sonica, luând o gură mare de vin. Gata, mă las de plâns! Ori fac ceva, ori o să ajung să mă teamă și copilul meu de mine. Ieri m-a întrebat de ce-s așa nervoasă. Ce să-i zic? Că m-a adus la exasperare bunica lui? Aveți dreptate, așa nu se mai poate
– Nici nu trebuie! Mai bine îmi caut un orfan, să n-aibă nimeni ciorba mai bună ca a mea! chicoti Lenuța, făcând semn ospătarului. Hai să ne luăm un desert, să ne mai întărim sufletul.
– Hai… Sonica își șterse ochii cu un colț de șervețel și zâmbi. Să vă arăt ce tort am făcut la ultima nuntă! Nici eu nu m-am recunoscut!
Amândouă se aplecară peste telefon și exclamară:
– Doamne, ce frumusețe!
– Sonico, și cum stă așa? Pare că plutește!
– Secret profesional, dragele mele! Mi-a arătat băiatul meu, construia o jucărie și am furat ideea. Abia am adus tortul, jur că nu mai vreau să-mi amintesc! Dar deja am șase comenzi pe două luni! Cum le fac? Nu știu!
– Lasă soacra cu nepotul! Să-și petreacă timpul cu folos.
– Lenuțo, ești naivă! râse Sonica. Nu vrea. Imediat o doare ba spatele, ba capul.
– Atunci trimite-l la bunici cu taică-său!
Mâna Sonicăi rămase suspendată deasupra ceștii.
– Olga, tu ești genială! Nu se mai încurcă printre picioare, toată lumea-i fericită. Să-i dau și ceva bomboane la pachet! Bunica o ține în priză.
Toate trei râseră, știind ce poate băiatul Sonicăi după ce gustă dulciuri. Sonica era mereu atentă la petreceri, să nu facă prea multe nebunii.
– Olguța, la tine cum stă treaba? întoarse Lenuța discuția spre Olga, ai stat toată seara tăcută. Bate și la voi tare bunica?
Lenuță, când să aibă timp? A trecut abia puțin de la nuntă, râse Sonica, gustând o bezea și strâmbându-se, mult prea mult zahăr!
Du-te și-i învață cum se face, râse Lenuța, observând fața Olgăi, Dar ce e cu tine?
Nu știu, fetelor. Prea e totul liniștit la noi. O ascult pe Sonica și parcă nu e normal așa.
Poate ai tras lozul bun: o soacră de treabă, nu explozivă ca a Sonicăi.
Poate… Olga își aminti clar cuvintele pe care i le spusese viitoarea soacră, Maria Damian, chiar în ziua nunții.
Olguța, eu nu-s nici plăcintă, nici leu moldovenesc, s-ajung să-ți placă numaidecât. Încă nu mă cunoști deloc. Sunt dificilă, orgolioasă cumva, o să găsim greu limbaj comun. Dar să înțelegi: pentru mine contează familia și fericirea lui Alex. Dacă te-a ales, a avut motiv! Poate deocamdată nu-ți văd decât frumusețea și diploma ta roșie, restul vedem. Nu mă bag peste voi, nu-s copii. Ajut cu ce pot. Ce va fi, om trăi și om vedea.
Onestitatea Mariei o năucise pe Olga. Nu oricine vorbește așa, din prima, cu viitoarea noră.
Olga l-a cunoscut pe Alex la nunta unor prieteni. Lui i-a atras atenția cum ea nu sărea să prindă buchetul.
Tu de ce nu-l iei? Nu vrei să te măriți?
Nu vreau.
Cum așa? Toate visează la rochie albă!
Să te mărite? Poate, dar cea mai mare parte nu vrea doar ștampila.
Și?
Să iubească. Să fie iubite. Atât. Eu nu sar, că nu mă țin picioarele. Am tocuri!
Așa au rămas toată seara de vorbă. Apoi el a condus-o acasă, i-a sărutat mâna și i-a cerut numărul de telefon.
Olga nici n-a dormit, mângâindu-și mâna și imaginându-și reacția bunicii Sanda.
Bunica Sanda a crescut-o singură. Tatăl nu era, mama plecase la muncă în Italia, scria scrisori, trimitea pachet și bani un an-doi, apoi a dispărut. Bunica tot spera, dar numai o scrisoare cu explicații: s-a recăsătorit, are alt copil. Olga a înțeles repede că bunica îi e întreaga familie. Adolescentă, și-a descărcat toată furia pe bătrâna cu ochi blânzi, fără să-i lase răgaz nici o clipă. Când bunica s-a îmbolnăvit, viața Olgăi s-a schimbat din temelii. Școală, alergat la spitale, griji nicio petrecere, doar Lenuța și Sonica i-au rămas alături.
Învăță, Olguță, tu ești singură de-acum. Să răsuflu liniștită când plec.
Cu ultima sa putere, bunica a dus-o către maturitate. După trei ani, a murit în timp ce Olga era studentă. Mama a venit abia două luni mai târziu.
Nu puteam să-mi las copiii, a spus fără să privească în ochi.
S-a mâniat aflând că apartamentul și terenul de la țară i-au rămas Olgăi. A izbucnit o ceartă groaznică, Olga și-a vărsat toată suferința și mama a plecat, tăind orice legătură definitiv.
Olga a dus greu, a promis bunicii că nu va dezamăgi. Lenuța a ajutat-o să obțină job într-o firmă de mobilă a tatălui său.
Lenuța – elegantă, independentă și mereu cu ghinion la bărbați – visa numai familie și copii, dar era tot timpul ghinionistă. Sonica trăia la limită, dar mereu găsea puterea să glumească. Toate trei, atât de diferite, au rămas legate și după liceu.
Doi ani a fost Olga cu Alex, apoi s-au căsătorit. Lenuța a prins buchetul de la Olga și a invitat la dans primul prieten care i-a ieșit în cale. Relația n-a mers și, cum o știau toate, nu au mai întrebat nimic când s-a terminat.
Maxim, prietenul lui Alex, venea des la ei și Olga nu înțelegea de ce Lenuța îl evita.
Să fii atentă la el, e dubios, zicea încet Lenuța.
Pentru Olga părea glumă, Maxim era mereu de ajutor, foarte amabil cu toată lumea.
Au trecut ani și Olga a rămas însărcinată, deși doctorii nu-i dădeau șanse. Alexandru i-a fost alături cu totul, iar când le-a sosit minunea, Alex o îmbrățișa și Maria șovăia.
În drum spre casă, Maria, tăcută, i-a spus:
Tu ai încredere în Olga ta?
De ce, mamă? Cum să nu am? Eu nici să nu mai aud astfel de prostii! i-a răspuns Alex, furios.
Acum vă cred. Acum mă bucur, a oftat Maria privind pe geam.
A crescut micul Ionuț și Olga s-a dedicat copilului. Maria nu a lipsit niciodată când Olga a chemat-o să stea cu nepotul, dar nici nu s-a băgat peste ei.
Olguța, trezește-te! o zgâlțâi Lenuța după ce Olga iar rătăcise printre amintiri.
Gata, lasă. Să nu vorbim de supărări. Tu ce cuceritori mai ai, Lenuțo?
Fără să-și dea seama, Olga privise la telefon: niciun apel, Maria nu întrebase nici măcar când vine acasă.
Fără ea probabil nu ieșea la cafenea cu fetele.
A avut grijă de Ionuț fără să comenteze.
Brusc, telefonul a sunat. Glasul soacrei părea de nerecunoscut.
Olguța…
Totul de acolo a rămas un nor pe care Olga nu l-a mai putut recrea în minte niciodată. Prietenele o stropiseră cu apă, Lenuța suna la taxi, Sonica îi dădea apă rece. Ajunse acasă, unde Maria, îmbătrânită peste noapte, i-a predat copilul Lenuței și i-a spus:
Mergi cu mine? Mă tem…
Alex a murit, mașina prinsă într-o groapă a sărit de pe drum în altă mașină.
Durerea a acoperit tot. Maria a refuzat să se mute la ei.
Nu pot. Simt că-i încă prin casă…
Ionuț tropăia între ele, atingându-le obrajii, încercând să le dezghețe inimile.
Trecuse jumătate de an, iar sărbătorile băteau la ușă primele fără Alex. Plănuiau să meargă la munte, să învețe să schieze – visul lor, acum fără sens.
O să mă dau pe pârtie și tu cu Ionuț, faci oameni de zăpadă, spunea el.
Și Olga dorea să dea banii înapoi și să anuleze tot, dar Maria a intervenit:
Hai să mergem undeva. Toți trei. Poate ne mai distragem. Îi va prinde bine lui Ionuț primul Revelion pe care să-l țină minte…
Zis și făcut. Zăpada a lipsit la Predeal, a plouat cu zilele, dar într-o plimbare pe malul Trotușului, Olga a găsit puterea să o îmbrățișeze pentru prima dată pe Maria. Soacra nu s-a ferit. A sprijinit spatele pe umărul Olgăi:
Bine că ați rămas voi amândoi cu mine…
Cum adică, ați rămas?
M-am temut c-o să vă pierd și pe voi după Alex.
Nu înțeleg, Maria…
Maxim! a rostit grav.
Ce-i cu Maxim? încerca Olga să-și amintească…
A venit la mine la o săptămână după… ți-a spus că Ionuț nu e copilul lui Alex, că tu ți-ai rezolvat altfel viața. Mi s-a părut că se referea la el, dar nu sunt sigură.
Olga a simțit că îi fuge pământul de sub picioare.
Și ați crezut?
Ce crezi? Dacă aș fi crezut, aș mai fi cu voi acum? Eu l-am alungat. Pentru că mințea. Și pentru că Alex te-a crezut mereu. Acum, dacă vrei și dacă permiți, aș vrea să rămân cu voi.
Nu trebuie să cereți voie! Suntem familie. Că așa zicea bunica mea: familie înseamnă să fii lângă omul tău când îi e greu. Restul, nu există.
Nici eu nu vreau să ne risipim ca praful zise Maria, luându-l pe Ionuț în brațe. Hai că ne prinde masa rece, povestește-mi de bunica ta.
Au mers prin ploaia de munte vorbind. Pentru prima oară, Olga și-a deschis sufletul și a întrebat:
Dar de ce ar fi făcut Maxim asta?
Nu știu, fetiță dragă. Unii oameni sunt capabili de rău doar de dragul de a-l face. Poate a fost invidie, poate nefericire. Nu mai contează. Important e că nu i-am dat voie să ne strice viața.
Olga nu i-a povestit Mariei cum Maxim venise la nouă zile după accident la ușa ei, dar nu a avut șansa să-i spună vreo vorbă. Lenuța, care stătea atunci la ea, i-a trântit ușa în nas urlând la el.
Ce s-a întâmplat? a întrebat Olga.
Nu te băga, dacă apare iar, nu-l lăsa pe lângă casă. E mai rău decât un dușman.
Abia acum Olga înțelegea.
Restul călătoriei a trecut între discuții lungi, povești, râsete timide cu Ionuț lipindu-se ba de una, ba de alta.
După altă jumătate de an, Olga a scos de la naftalină o pereche de pantofi cu toc și, încercându-i, a râs:
Chin chinezesc!
Dai bine la rochie, ține cu dinții dacă vrei să fii frumoasă! a râs Maria, ajutând-o cu fermoarul. Ia balerinii la pachet, acolo te descalți.
A luat de mână băiețelul și tocul buchetului.
Hai, să nu întârziem că nu vrea Lenuța să-mi ierte asta!
La nunta Lenuței, totul a fost în viteză. Grăbiți recitau jurămintele, Ionuț, grăsun și mândru, ținea verighetele. Sonica pregătea tortul.
Tu ce faci, Sonico? întreabă Olga, atingându-i burtica vizibilă.
Mai bine ca oricând! Am făcut pace cu soacra, de nu era ea, nu aveai tort la nuntă, Lenuțo!
Așa-i când nu poți lăsa nimic în seama cuiva! Sonica arată spre tort. Îți vine să plângi, trei zile fără somn și la transport s-a mazgălit.
E minunat, Sonico! Lenuța le-a surprins din spate.
Sperii lumea, vrei să fii nașă de-acum?
Neee, azi e ziua mea, râde Lenuța și gustă nițel din tort, nu te supăra, era prea bun!
Te omor, geme Sonica.
După dans, acum fugi la mire!
Sonica se așează, obosită.
Ai tăi unde sunt, Olguța?
Pe ring, dansează…
Tu, cum ești?
Bine, chiar bine…
Îi zici mamă deja?
Parcă mă rușinez…
Prostie! De-aș avea eu așa noroc…
Olga privește spre Maria, zâmbind, dansând cu Ionuț. Poate Sonica avea dreptate: mamă nu-i doar un cuvânt.
– Mamă…
A rostit cu glas tare, iar Sonica i-a surâs din suflet. Și de data aceasta, Olga a spus răspicat:
– Mamă!
