Auzi, îți povestesc ceva ce s-a întâmplat anul trecut, să vezi ce nebunie! Daniela s-a săturat să facă mereu de sărbători totul singură și a zis gata, anul ăsta nu mai merge așa.
Era pe la mijloc de decembrie, când strângea cumpărăturile și le punea pe masă, cu gândul clar că nu mai vrea să stea iarăși la cratiță de Revelion, cât stă Maria, soacra ei, cu Lenuța la povești despre cât de obosită pare. Sorin, bărbat-su, nici nu ridica privirea din telefon.
Ce-i, Dani? Ce-ai pățit?
Ce să pățesc, măi? De șapte ani sunt bucătăreasa voastră pe 31 decembrie. E vremea să trăiesc și eu măcar un Revelion liniștită. Merg cu Matei la ai mei la Piatra Neamț, tata a amenajat un patinoar frumos pentru nepoți, iar Matei abia așteaptă. Vii cu noi sau rămâi aici, tu decizi.
Sorin a dat ochii peste cap:
Cum să faci așa ceva?! S-a obișnuit lumea să venim la noi. Mama a cumpărat toate cele, Lenuța aduce cadourile, copiii vin aici. Strici sărbătoarea la toți!
Daniela a aruncat punga cu ceapă pe masă.
La toți? Sorin, eu la 38 de ani m-am săturat să fiu pe plac altora și să nu contez eu!
E datoria ta, Dani! Cine gătește?
N-am idee. Mama ta sau Lenuța. Ori tu, dacă tot te crezi gospodar!
Sorin a încercat să o facă să se răzgândească, dar degeaba. Pe 30 decembrie, dimineața devreme, Daniela l-a trezit pe Matei:
Hai, scumpule, că mergem la bunici la Piatra Neamț. Tatăl tău rămâne aici.
Matei s-a întristat o secundă, dar când a auzit de patinoar, a zâmbit larg:
Pot să-l iau și pe Radu cu noi?
Sigur!
L-a văzut Sorin când închidea valiza. A început din nou:
Dani, lasă prostiile astea, nu pleca…
Daniela s-a uitat la el calm, cu privirea rece:
Abia acum m-am regăsit, Sorin. Șapte ani în urmă m-am pierdut puțin.
A luat copilul, a închis ușa și a plecat. Sorin a rămas stană de piatră pe hol.
Pe 31, la cinci după-amiaza, alergă dezorientat cu un pui de găină în mână și frigiderul gol, că Daniela n-a mai făcut nicio aprovizionare specială. A sunat-o pe mama lui:
Mamă, vino mai repede, nu mă descurc, Daniela a plecat!
Cum adică a plecat?! Nu mă vezi pe mine făcând pe bucătăreasa de Revelion! Asta-i datoria Danielei! Spune-i să se întoarcă.
Mamă, eu nu știu să gătesc…
Asta n-are legătură cu mine! Eu vin la opt, să fie masa pusă!
Nici Lenuța n-a lipsit la apel:
Ești normal? Ce facem, stăm la tine fără mâncare sau mă pui să gătesc eu la casa altuia? Merg cu copiii la mama! Ne vedem la anul!
Și l-a lăsat mască. Sorin s-a prăbușit pe scaun, uitându-se la puiul de găină de pe masă.
Pe la opt și ceva, și-a făcut curaj și s-a dus cu o sticlă de vin spumant și o cutie de bomboane la casa socrilor. În curte, luminițe, răcoare, pe patinoar copiii jucau hochei, iar Matei era în mijloc, chicotind.
L-a întâmpinat socrul, domnul Gheorghe, cu un zâmbet larg:
Na, hai, intră, nu sta în frig!
Înăuntru, Ana, mama Danielei, și cu Ovidiu, cumnatul ei, pregăteau în glumă salate. Daniela, relaxată, tăia legume, împărțindu-și treaba cu ceilalți.
Ia loc, Sorin, îi zice Danielă, fără pic de severitate, dar nici cu zâmbetul acela care acceptă orice.
Nu știu cu ce să ajut… habar n-am să gătesc…
Nici vreunul n-a știut înainte. Dă-i bice la curățat cartofi, îi zice socrul și-i pune în față o găleată.
Ovidiu îl bate pe umăr:
Stai liniștit, și eu am început să gătesc după 35 de ani. Acum mă roagă nevasta să stau în bucătărie, că face bine la suflet!
Pe seară, veselia s-a întins peste toată casa. Matei nu-l lăsa pe bunicul în pace, iar Daniela era mai frumoasă ca niciodată, în rochia aceea roșie, de parcă era alt om, cu chipul destins. Nu se ridica de la masă pentru nimeni. Sorin s-a uitat mult la ea, și și-a dat seama că n-a văzut-o așa fericită de ani buni.
Pe drumul spre casă, după sărbători, Sorin a rupt tăcerea:
Iartă-mă…
Pentru ce? a întrebat Daniela, privind zăpada de pe câmp.
Pentru că nu am văzut cât de greu îți era, că am lăsat-o pe mama și pe Lenuța să te folosească pe post de menajeră. Pentru că am crezut că-i normal așa…
Daniela s-a uitat la el lung.
Chiar ai priceput sau doar spui ca să te iert și să dăm iar totul de la capăt?
Nu, Dani, am înțeles. La ai tăi toată lumea ajută, râd, n-are nimeni așteptări de la unul singur. Tu erai acolo fiica, nu servitoarea. De asta mi-e rușine acum.
A bătut din cap și, deși n-a zis nimic, n-a mai privit pe fereastră. Pentru prima dată în ani de zile, era destul pentru amândoi.
A trecut anul. Înainte de Revelion, Sorin primește telefon de la mama lui.
Sorine, mâine venim la voi cu Lenuța și copiii, să gătească Daniela bogat, ne e foame!
A privit spre Daniela, care împacheta hainele pentru drum. Matei era deja adormit, ghetele lângă ușă.
Mamă, nu mai suntem acasă, mâine plecăm cu familia Popa la o cabană la Slănic, la sărbătorit. Dacă vrei, poți veni acolo.
S-a lăsat liniștea la telefonul mamei, apoi vocea ei s-a îngroșat de supărare:
Tu ai înnebunit? Cum adică singuri? Nu ți-e rușine de mine, de Lenuța?
Nu ne sunt străine, dar nu mai jucăm după regulile tale. Gata. Vrem să fim liniștiți, nu să obosim inutil. Daniela nu mai e dată peste cap pentru toată lumea.
E clar, femeia asta ți-a spălat creierii! Ce năzdrăvănie!
Poate înainte eram orb, mamă.
A închis telefonul. Daniela a zâmbit.
Chiar ai curaj, măi Sorine!
Am.
Au plecat la munte, cu Popii, printre glume, copii și o masă simplă, la care au gătit toți. Daniela s-a așezat la șemineu cu un pahar de vin, iar Sorin lângă eafără să se simtă dator cu nimic.
A doua zi, Lenuța i-a scris Danielei: Ne-ai stricat familia! Mama stă supărată de două zile, copiii vor la voi! Sper că ești fericită, egoisto!
Daniela i-a arătat mesajul lui Sorin, care i-a răspuns scurt:
Nu răspunde, Dani.
Dar Daniela a răspuns:
Lenuța, șapte ani am gătit și n-ai venit să ajuți o dată. Acum ești supărată că nu mai fac? Cine-i egoistul de fapt?
N-a mai răspuns Lenuța.
A venit luna martie, ziua lui Matei. Sorin a chemat și pe mama lui și pe Lenuța. Au venit amândouă, acre. La desert, Daniela a ieșit din bucătărie:
Cine vrea să ajute la salate, le-am pus toate acolo. Numai să le tăiați.
Eu sunt musafir, nu gătesc, zice Lenuța.
Daniela a dat din umeri:
Atunci mai stați, că nu vin în grabă mâncărurile la masă…
Sorin s-a dus să o ajute, la fel și Matei. Pe rând, dintr-o rușine mută, au venit și soacra și Lenuța. Prima spăla vase, cealaltă curăța castraveți.
Au pus masa împreună, iar la final chiar și soacra a zâmbit când Matei a povestit vreo pozna de la școală.
Când au plecat, soacra s-a uitat la Daniela și i-a zis:
Te-ai schimbat.
Nu m-am schimbat. Doar că nu mai tac.
A plecat în paltonul ei vechi, iar Lenuța după ea, fără la revedere. Dar gata, lucrurile nu mai erau la fel. O schimbare mică schimbase totul.
La final de seară, cu Matei dormind, Sorin și Daniela stăteau la un ceai.
Oare mama a înțeles?
Cine știe. Dar nu asta contează. Contează că tu ai priceput.
Sorin a ținut-o de mână:
Și nu mai vreau să fie ca înainte niciodată.
Daniela a zâmbit. Pentru prima oară după foarte mulți ani n-a simțit greutăți pe umeri. Doar libertate.
Așa e: când unul se schimbă, se schimbă tot. Daniela n-a devenit alt om peste noapte. Doar a început să trăiască pentru ea, nu pentru a fi comodă altora. Și lumea n-a căzut. Din contră, abia acum era vie.
