Anca, câţi ani ai? întrebă încet tatăl. Am impresia că nu ești la primul an de facultate, ci la clasa aIa. Indiferent de iubire, trebuie să trăim undeva, să mâncăm în fiecare zi, nu? Este necesar. Unde vă grăbiţi? Încă de mâine să vă căsătoriţi, că nu mai staţi pe gânduri? Nimeni nu se opune lui Ovidiu, să vină, să ne cunoaştem, să vorbim, să ne întâlnim cu părinţii lui Vorbesc corect?
Dumitru, vei veni curând? întrebă Gala, sunândui la birou.
În curând. Aproape am terminat, răspunse el.
Hai, nu întârzia! Avem ceva de vorbit, spuse brusc soţia.
Sa întâmplat ceva? se nelinişti Dumitru.
Cum să îţi spun încă nu sa întâmplat, dar trebuie să discutăm, Gala era vizibil agitată, însă, până atunci, nu apăruse nicio problemă.
La cincisprezece minute capul familiei intră în apartament.
Ce sa petrecut? întrebă el cu grijă pe soţie.
Schimbăţi hainele, spalăţi mâinile, nu e nevoie să arunci totul şi să salvezi Universul, o săruta pe bărbat şi îl împinse uşor spre baie.
În scurt timp termină toate ritualurile, se dezbracă şi ieşi în sufragerie.
Hai, îl conduce soţia spre camera fiicei. Anca stă pe canapea, cu ochii roşii de lacrimi.
Ce sa întâmplat? încercă să rămână calm Dumitru.
Întreabăţi fiica, replică Gala, spunei tatălui ce ţiai imaginat!
Anca ridică din nou privirea spre fereastră, refuzând să explice.
Aşa e, fetelor, lovi hotărât Dumitru masa cu pumnul. Dacă vreţi să vorbiţi liniştite, fără isterii şi emoţii inutile, spuneţi-mi problema, altfel rezolvaţivo voi singuri, că eu merg să mă odihnesc după muncă!
Noi ne pregătim să ne căsătorim, adăugă soţia cu sarcasm sărat. Chiar azi, fără să amânăm!
Cum adică? se miră puţin Dumitru. Deci, direct să ne căsătorim? Cu cine, dacă nu e un secret?
Anca încă refuza să vorbească, aşa că Gala a trebuit să intervină din nou:
Ovidiu Ionescu, îţi aduci aminte, a trecut des prin casă în ultima vreme.
Aha, înţeleg Deci, fiică?
Anca rămâne tăcută.
Bine, draga mea. Încheie repede aceste jocuri. Ce să fac eu aici, să dansez în faţa ta ca să aflu ceva? începu serios tatăl.
Eu şi Ovidiu ne iubim! izbucni fiica brusc. El e cel mai bun și ne vom căsători!
În sfârşit, am o lumină, oftă capul familiei, studiazăţi împreună?
Da, în aceeaşi grupă.
Primul an, şoptit Dumitru, ca şi cum ar fi ştiut că e condamnat, copii
Noi nu suntem copii! exclamă ea. Avem deja optsprezece ani, suntem majori!
Bine. Dacă sunteţi majori, înseamnă că sunteţi adulţi, nu? Atunci vorbim ca adulţi.
Nu vreau să vorbesc! Acum va începe: Sunteţi încă tineri, trebuie să aşteptaţi, să vă puneţi pe picioare, să verificaţi sentimentele și alte banalităţi. Sunteţi adulţi, inteligenţi, corecţi, dar nu înţelegeţi ceva simplu: ne iubim! Vreţi să distrugeţi totul!
Fiică, nu am de gând să distrug nimic, oftă obosit tatăl, vreau să înţeleg totul. Aşadar, voi iubiţi pe Ovidiu, nu? Anca dădu dușă. E o veste bună. Vreţi să vă căsătoriţi? Amândoi sau numai tu?
Tată, nu-l jigni pe Ovidiu. Şi el vrea să ne căsătorim.
Bine, deci doriţi. Dar unde veţi locui, cu ce bani? V-aţi gândit la aceste întrebări?
Nu contează! Dacă ne iubim, restul nu contează! strigă fiica cu pasiune.
Anca, câţi ani ai? întrebă din nou tatăl, mai încet. Am impresia că nu eşti la primul an de facultate, ci la clasa aIa. Orice ar fi dragostea, trebuie să trăim şi să mâncăm zilnic. Unde vă grăbiţi? Mâine să vă căsătoriţi, ceva fi? Nimeni nu se opune lui Ovidiu, să vină, să ne cunoaştem, să vorbim, să ne întâlnim cu părinţii lui Vorbesc corect? se întoarse spre soţie.
Foarte corect, dragă. Dar există un mic detaliu Nu e loc de grabă.
Ovidiu e trimis la serviciu?
Nu, nu e la serviciu şi nu e Ovidiu. Anca, de ce taci, să nu repet tot ce am spus?
Nu tac, mormăi furioasă fiica, vom avea copil.
Aşa? surprins spuse Dumitru. Şi ce plănuiţi să faceţi?
Să ne căsătorim! Să avem un copil! Şi nu încercaţi să ne opriţi! Copilul nostru se va naşte!
Bine, linişteştete! Nimeni nu încearcă să te convingă să faci ceva; trebuie să rezolvăm singuri. Spune-mi, părinţii lui Ovidiu ştiu?
El astăzi Am convenit că fiecare va vorbi astăzi cu părinţii
Şi? Nu a sunat încă cu rezultatul?
Nnu
Bine, când va suna, spunemi. Întretimp daţi-mi de mâncat, că cu pasiunea voastră rămân flămânz.
El şi soţia mergu în bucătărie, unde Gala încălzi repede cina şi a pus farfuria în faţa bărbatului.
Şi ce vom face? întrebă ea încet.
Nu ştiu încă. Sincer, nu ştiu. Hai să aşteptăm ce vor spune părinţii lui, poate vom ajunge la o decizie împreună
Când cina se termină, primeşte un mesaj trist de la Ovidiu: părinţii se opun categoric, au avut o discuţie aprinsă care sa terminat în ceartă. O problemă rea
La cincisprezece minute, Anca intră în sufragerie cu telefonul la ureche şi, închizând microfonul, spune încet:
Mama lui Ovidiu vrea să vorbească cu voi
Gala îşi încrucișă braţele:
Dragă, vorbeşte tu, te rog, eu nu pot
Dumitru aruncă o privire mustrătoare spre soţie, dar ridică receptorul, activă difuzorul şi pune degetul pe buze.
Alo, bună, sunt tatăl Ancii, Dumitru Popescu.
Lăcrămioara, mama lui Ovidiu. Fiul nostru astăzi a spus că se întâlneşte cu fiica dumneavoastră. Şi, din poziţia lui, deja au trecut la lucruri mari. Au planuri grandioase. Ştiţi despre asta?
Da, am vorbit cu Anca.
Foarte bine. Vă rog să înţelegeţi că suntem categoric împotriva acestor planuri, spuse cu sarcasm acid, planuri! Fiului nostru îi trebuie să studieze, să obţină o specializare, să-și construiască o carieră. Căsătoria în primul an şi, cu atât mai mult, un copil nu fac parte din planurile noastre.
Şi căsătoria noastră pe repede înainte nu era în planurile noastre, dar anume Anca va avea copil, de la fiul dumneavoastră, între altele. Cevă propuneţi să faceţi?
Asta e problema dumneavoastră, Dumitru Popescu. În primul rând, nu sunt sigură că e copilul lui Ovidiu. În al doilea rând, chiar dacă ar fi, nu vom permite un mariaj de grabă pentru o sarcină. Cred că fiica dumneavoastră, ca orice tânără, îşi doreşte căsătoria, mai ales că Ovidiu nu vine dintro familie simplă, ci dintro familie bună, cu locuinţă şi poziţie. Înţeleg pe deplin, dar ca mamă voi face tot ce pot să vă ţin departe de fiul meu. Aşa este şi soţul meu. Am discutat cu fiul și el a acceptat argumentele noastre, cerând să transmiteţi fiicei să nu-l mai deranjeze. Să facă ce vrea, să nască, săși trăiască viaţa nu ne priveşte. Toate cele bune, la revedere.
Sună scurte tonuri de înlăturare. Dumitru se uită greu la femeile lui şi, cu o voce posomorâtă, rosti:
Aţi auzit? Pe scurt, vom avea copil nu e vina copilului că tatăl e un impostor. Nimic grav. Va veni timpul, veţi lua un credit, apoi veţi reveni. Nu sunteţi prima, nici ultima. Vă susţinem material şi vom avea grijă de copil. Restul vom rezolva mai târziu. Ce impostori! Eu nu sunt, casa nu e a mea. Gata, calmaţivă, plângeţi dacă doriţi, dar nu prea mult. O să trecem peste!
El strânse femeia pe braţ şi spuse încet:
Ia, ia pe Anca astăzi la tine, ca să nu facă nicio nebunie. Vorbeşte cu ea, linişteşteo. Eu mă voi culca în camera ei.
O oră mai târziu se auzi un clopoțel la uşă.
Cine aduce această povară? mormăi iritat Dumitru şi fu să deschidă.
Curând reveni în sufragerie însoțit de un tânăr.
Ovidiu! aruncă Anca spre el, Ai venit pentru mine?
Da, pentru tine. Dumitru Popescu, Gala, am venit să iau Anca.
Unde să o duci, fără să fie secret?
Nu ştiu încă. Probabil vom închiria un apartament. Suntem majori, aşa că nu ne împiedicaţi! Vii cu mine? întrebă el pe Anca.
Desigur! Oriunde!
Stai, ridică tatăl mâna, câteva întrebări pentru presă. Mama ta a spus că toată familia este împotriva deciziei tale cu Anca, iar tu inclusiv.
Nu chiar, Dumitru Popescu. Asta a decis mama. Tata e de acord, spuse el, folosind cuvântul rar apriori fără ezitare, şi eu am falsificat că ma convingeau. Apoi am luat portofelul, pașaportul și cardul bancar și iată-mă aici.
Aşa, interesant! reacționă Dumitru, vizibil surprins. Vrei să o iei pe Anca, să închiriezi un apartament, dar cu ce bani?
Am pus deoparte puţin, lucrez serile, am un blog cu urmăritori, un canal. Pentru câteva luni îmi ajunge la chirie și mâncare, apoi îmi mai câștig.
Bine, bine Ce zici, soţie, să lăsăm copilul să plece? Tânărul nu e atât de simplu pe cât credeam.
Nu știu, ridică umerii Gala, la ce săi arătăm noapte
Gândeşti corect, nul lăsăm să plece noaptea. Hai să clarificăm. Deci, vă căsătoriţi?
Da! răspunseră amândoi.
Și veţi avea copil?
Răspunsul era acelaşi.
Atunci vă sprijinim, dar cu câteva condiții. Prima: să găsiţi un mod să vă împăcaţi cu părinţii, şi tu, Anca, săl susţii pe Ovidiu. Ovidiu rămâne la noi azi, nu va pleca noaptea. Îţi punem un pat în sufragerie; pentru noi eşti încă un oaspete, prieten al fiicei. Spunei că vei dormi la prieteni. Apoi pregăteştei realitatea, dar fără certuri! Să nu abandoneze studiile! încuviințăl spre Ovidiu, Anca va intra în concediu de maternitate, apoi va recupera. Vom ajuta financiar, vom avea grijă de copil, dar nu vom lucra pentru voi. Planul nu trebuie să fie zgomotos; banii trebuie economizaţi. După aceea, să ne bucurăm din plin. Sunteţi de acord cu aceste condiţii?
Da, răspunse Ovidiu fără ezitare.
Eu tot aş vrea o nuntă adevărată, cu rochie, limuzină, invitaţi, spuse dezamăgită Anca.
Nu încă! contrazicea viitorul mire. Ne căsătorim în tăcere, apoi, peste un andoi, vom sărbători petrecerea.
Bine, cum zici
Gata, copiii, planurile sunt clare, sarcina pusă la punct. Să ne odihnim, mâine să ne trezim devreme.
Gala prindea pe bărbat când intră în bucătărie să bea apă.
Ascultă, vreau săţi întreb ceva: de ce ai schimbat brusc direcţia?
Brusc, zici? După discuţia cu acea mama lui, am tremurat. Și apoi a apărut acest tânăr, pe care lam crezut afi fi copilul mamei. Sa dovedit că e un bărbat adevărat, nu a renunţat, nu mia părăsit iubita. Pentru aașa poţi da şi fiica în căsătorie!
Întotdeauna ai dreptate, dragul meu! o sărută și începu să distribuie locurile pentru somn.
Pentru a nu rata următoarele noastre poveşti, abonaţivă la pagină! Lăsaţiva gândurile şi emoţiile în comentarii, susţineţi cu likeuri.
Prieteni, dacă doriţi să citiţi şi mai multe poveşti ale noastre lăsaţi comentarii şi nu uitaţi de likeuri. Asta ne inspiră să scriem în continuare!
