Mamă, vrei să dăruiești apartamentul nostru fiului fratelui tău? Și apoi să vii să locuiești la noi? Nu voi lăsa așa!
Nici nu te gândi! Mamă, ce-ți faci? Te auzi singură? El te va da afară dintro clipă, nu înțelegi?
Ana, nu te certa cu mine! Așa am hotărât!
La început mama încearcă să se țină pe val, să-și afirme independența și să creadă în cuvintele ei. Apoi începe să plângă, căci adânc în suflet știa că se poartă nedrept cu fiica ei.
Problema era că fratele mai mic, Andrei, era mereu copilul ei preferat. Așa s-a întâmplat că ElenaIoana la adus acasă când avea peste treizeci de ani, în timp ce pe Ana a născut-o la prima în tinerețe.
De aceea, față de fiica ei e, e, şi bine a pus tot felul de piedici. Creștea-o în mare parte singură, pentru că ElenaIoana, la vremea aceea, șia promis să termine studiile la universitate.
Planul pentru Andrei a luat contur abia când a căsătorit a doua oară și sa bucurat de maternitate. Ana vedea toate acestea cu claritate, dar nu înțelegea de ce mama îi arăta atât de deschis brațele spre fratele ei.
De obicei, părinții încearcă să fie discreţi, iar aici mama nu ascundea că Andrei era mai aproape de ea. Apoi, cu o îndoială amară, se întreba de ce legătura dintre frate și soră niciodată nu a fost călduroasă. Ciudat. Poate existau motive?
Întradevăr, de la mică Andrei primea tot ce era mai bun. În timp ce Ana trebuia să se mulțumească cu puțin și nici măcar să se plângă nu îndrăznea. Banii îi erau mereu mai mari; el era bărbat, așa trebuia să fie. Diferenţa de vârstă, câțiva ani mai mic decât Ana, nu conta deloc.
Ține minte! Când Andrei va crește, va câștiga și va întreţine familia. Până atunci îi datorez eu să-l sprijin!
Mamă, dar eu?
Ce să fac? Sarcina ta e să te căsătoreşti bine și să te sprijini pe soț spunea hotărâtă mama, așezând farfuria pe masă.
Ana, însă, se opunea: nu voia să depindă de bărbat, dorea să se dezvolte ca persoană și în plan profesional.
Ce nebunie spui, pe cuvânt de onoare! Nu te amuzi singură?
Ce am găsit de amuzant?
Chiar ideea că nimeni din familia noastră nu a gândit așa.
Deci eu voi fi prima.
Ana nu părea să înţeleagă logica mamei și refuza să-i urmeze exemplul. Prin această atitudine, în scurt timp a închiriat un apartament singură.
Acest pas a fost pentru ea ca o gură de aer proaspăt. Să trăieşti sub același acoperiș cu fratele și cu mama devenise aproape insuportabil, iar pe măsură ce îmbătrânea, situaţia se agravează.
Totuşi, nu se plângeau prea mult. Spaţiul din apartament creştea. Au trecut încă cinci ani. În acest interval Ana a reuşit să cumpere un apartament cu credit ipotecar şi să-l achite aproape în întregime.
Între timp, Andrei încă locuia cu mama şi adusese în aceeaşi locuinţă soţia lui, Alina, şi, la câteva luni, au devenit părinţi.
Prin fire, ElenaIoana era o persoană ce se mulțumea cu puţin. Până la un moment, a rămas la această poziţie.
Vezi, copilă, vecina noastră şia cumpărat o maşină de spălat vase. Nu singură, bineînţeles ia spus. Copiii iau făcut cadou.
E bine.
Aş vrea şi eu una, dar mă tem să nu-mi dea pe spate!
De ce?
Pentru că Andrei are probleme la muncă. Îi reduc salariul şi trebuie să caute altă slujbă, iar Alina e în concediu de maternitate şi primeşte puţine alocaţii.
În plus, Andrei nu era genul care să împartă banii. Trăia perfect de pe ajutorul mamei, parcă frigiderul se umplea singur.
Andrei, când îţi trezeşti conştiua? a strigat Ana când la întâlnit întâmplător în supermarket.
În momentul respectiv, el cumpăra chipsuri şi bere înainte de meciul de fotbal.
Ce pretinzii ai?
Ajută-ţi mama cu bani! Pensia ei nu e infinită. Ştii că ea îşi cumpără toate alimentele din propriul său buget?
Andrei a privit în altă parte, ştiind că sora are dreptate.
Ce-ţi aduce asta? Tu tot nu locuieşti cu noi.
Îmi pare rău pentru mamă!
Simţi milă pentru tine. Nici familie, nici soţ, nuţi mai pasă! Ea se plimbă pe aici, plângând de nimic!
După acestea, sa întors şi a plecat, iar Ana a rămas în şoc. Andrei ştia exact cum să lovească unde doare, şi a profitat de asta.
Așa se întâmplă că, la treizecişicinci de ani, Ana nu fusese niciodată căsătorită. Iubitul ei de atunci o trădase, iar ea nu era pregătită pentru relaţii noi.
Domnişoară, doriţi ajutor? a întrebat vânzătoarea.
Nu, nu, multumesc.
Ana ştia că face ceea ce e corect. Andrei nu mai era adolescent; era bărbat, soţ şi tată al unui nou-născut, deci trebuia să-și asume responsabilitatea şi să nu se sprijine pe mama lui.
Ana, cum ai îndrăznit săi spui așa ceva lui? a început ElenaIoana cu reproşuri.
Mamă, am zis doar adevărul şi am apărut pe tine.
Şi eu ţiam cerut asta? Între timp, prin tine, Andrei a început să ţipe prin tot apartamentul. Avem un copil mic, nu înţelegi?
Prin mine? Ce legătură am eu?
Ana nu ştia cum să reacţioneze la cuvintele mamei.
Şi nu trebuia să îi spui asta. Ştiţi cât de sensibil e el.
Fioros cum era săl descrie mama pe Andrei, nu gândea niciodată la sentimentele fiicei sale, pe care le iubea.
Chiar şi acum, când Ana a intervenit pentru fratele ei şi a apărat pe mama, a rămas vinovată.
La şase luni de la acea ceartă, Ana nu mai vorbise cu ei, până când mama, neaşteptată, a sunat şi a cerut să vină.
În apartament nimic nu se schimbase. Maşina de spălat vase, evident, nu fusese cumpărată.
Unde e Andrei cu soţia?
Au fost invitaţi la un jubileu. Eu stau cu Sănduleţul. Vrei să bei ceai?
Nu, mamă, nu vreau. Se pare că vrei să vorbeşti cu mine despre ceva.
Da, am luat o decizie foarte importantă. Vreau să dăruiesc acest apartament lui Andrei.
Ana, la început, a crezut că mama glumeşte sau vrea să-i testeze reacţia.
Deci vrei să dăruieşti apartamentul comun fiului fratelui tău? Mamă, eşti serioasă? Te auzi singură?
Ana, nu te certa cu mine! Așa am hotărît!
Desigur, fiica a încercat să explice că gestul ar avea consecinţe grave, dar ElenaIoana a rămas neclintită.
Deci nu doar că îi serveşti pe toţi, vrei şi să le transferi proprietatea?
Nu exagera, doar ajut.
Şi Alina ce face acum?
Se ocupă de copil. E o treabă mai grea decât orice slujbă.
Aşa a aflat-o Alina de la tine? Văd că petreceţi tot timpul pe reţele.
Nu înţelegi nimic, Ana! Pentru că nu ai copii, vorbeşti uşor.
Ana a realizat că nu ar fi trebuit să vină. Şase luni nu vorbiseră şi nimic nu se schimbase.
Văd că ai venit cu maşina nouă. Credit? a întrebat mama.
Nu, am cumpărat-o în numerar.
Chiar aşa? Şi nu ai vrut să o ajuţi pe fratele tău. Ai auzit că lau dat la demis, iar până găseşte un alt loc, banii îi lipsesc.
Ana nu se săta de argumentele mamei. În cele din urmă, Andrei, adultul, a început să-şi asume responsabilitatea pentru familia lui.
La ce te referi?
Nu-ţi dau indicii, îţi spun direct. Aş cumpăra un pătuț nou pentru copil, pentru că am fost nevoiţi să luăm unul vechi. Şi am nevoie de o mașină de spălat vase, că îmi dor şi mâinile.
Am timp, mamă.
Ana sa îndreptat spre uşă, dar mama nu se oprea din revoltă.
Înainte să plece, a pus o singură întrebare:
Mamă, dacă transferi apartamentul pe copilul lor, te vor da afară. Unde vei locui apoi?
ElenaIoana, încă încăpăţânată, nu a vrut să o asculte pe fiică.
O, Ana, ce încăpătrată eşti! Sănduleţul e nepotul meu! Nu vei avea niciun nepot şi nici nu te vei căsători niciodată. Nu mă surprinde că ai un caracter amar, te gândeşti doar la tine!
După aceste cuvinte, dorinţa Anei de a convinge pe mamă sa stins. A zis că, dacă toţi sunt aşa de minunaţi, să i se cumpere şi mașina de spălat vase.
Ea îşi va rezolva viaţa singură. Nu a fost uşor, dar nu avea altă cale. ElenaIoana şia luat deja decizia, de mult timp.
Așa că, cum se spune, cât de repede e somnul, așa şi trezirea. Vârsta nu-i de glumit, bătrâneţea e la uşă
Ce părere aveţi? Scrieţi comentariile voastre şi daţi un like.
