Mama va locui cu noi. Și punct, a anunțat soțul meu într-o seară. Dar până la sfârșitul acelei zile, își făcea deja bagajul.
Există un anumit fel de bărbați iau hotărâri cum bați cuie: repede, apăsat, fără să se uite prea mult pe unde nimerești.
Radu era dintr-acest soi.
Nu era un om rău. Dimpotrivă. Harnic, de încredere, și-și iubea mama nimeni n-ar putea zice altfel. Doar că se obișnuise: dacă el a decis ceva, așa rămâne. Nevasta bombăne, bombăne și până la urmă se conformează. Mereu așa făcuse.
Cristina chiar se conforma, cu răbdarea aceea pe care doar femeile care au înțeles totul demult o mai au, și cu un zâmbet blând, care nu anunța nimic bun pentru celălalt pe termen lung.
Apoi, într-o seară, Radu a venit acasă, a pus apa la fiert pe aragaz și a anunțat, fără să clipească:
Mama va locui cu noi. Gata discuția.
Radu a spus-o de parcă anunța ora la care merge la serviciu. Nu ca o vorbă lăsată la sfat, nu cu scuze.
Cristina era la bucătărie, lângă plită.
Stai puțin, a zis ea. Nu am…
Cristina, i-a rostit numele în acel ton care nu lăsa loc de răspuns. E singură. Are deja șaizeci de ani. E datoria mea.
Datorie. Exact cuvântul acesta.
Nu cum te gândești, ci datoria mea, ca și cum asta îl privește doar pe el iar Cristina e acolo doar să asiste la decizie.
Radu, a început ea, cumpătat, hai să discutăm puțin. Mama ta e o femeie bună, nu zic nu. Dar e apartamentul nostru. Două camere, doar tu și eu.
Două canapele, a întrerupt-o el. Unde ar fi problema?
Cristina a stins aragazul. S-a întors spre el. L-a privit cu acel mod în care cauți să-ți dai seama dacă omul chiar aude sau are surzenie de selecție la orice nu-i convine?
Tu ai decis deja? a întrebat ea.
Da.
Fără mine.
E mama mea.
Așa.
Cristina a dat din cap încet, meditativ.
Înțeleg, a zis.
Și a plecat în cameră.
Radu a mai stat în bucătărie, apoi s-a dus și el în cameră, după aia s-a întors. S-a așezat, s-a ridicat iar. Decizia era luată, dar nu știa ce să facă cu faptul că nu bucura pe nimeni.
Cristina stătea pe marginea patului, uitându-se pe fereastră.
A decis totul fără mine, repeta ea în gând.
Nu au mai discutat în seara aceea, nici dimineața.
A doua zi, Cristina a încercat iar.
Radu stătea cu telefonul în mână, răsfoia ceva la fel ca în fiecare seară. Cristina s-a așezat lângă el, cu mâinile strânse pe genunchi:
Radu. Hai să vorbim serios.
El a pus telefonul deoparte un semn bun, că de obicei nu îl punea.
Hai, i-a spus.
Te înțeleg, știu că te îngrijorezi pentru mama ta. Chiar înțeleg. E singură, nu-i ușor. Dar suntem două persoane într-un apartament cu două camere, uneori ne simțim strâmt. Dacă suntem trei…
Și ce? a întrebat el.
Ne va fi greu. Mie nu mi-ar fi comod.
Nu o iubești pe mama?
Cristina a închis ochii o secundă.
Iată întrebarea aceea. De câte ori o femeie zice nu-mi convine, urmează deci nu iubești. De parcă n-ai putea iubi pe cineva și totuși să nu vrei să locuiești cu el în același spațiu de douăzeci de metri pătrați.
O respect, zise ea calm. Ne înțelegem, dar una e să vină în vizită, alta e să stea cu noi pentru totdeauna. Sunt lucruri diferite, Radu.
Nu e o străină.
Știu.
Se simte singură.
Da. Știu.
Și atunci care e problema?!
Cristina l-a privit mult timp și, în cele din urmă, a zis încet:
Tu mă auzi deloc?
N-a răspuns, a luat iar telefonul.
Discuția s-a încheiat.
A treia zi a sunat doamna Maria, mama lui Radu.
Cristinico, săru-mâna. Iartă-mă că te deranjez… Radu m-a anunțat, și… mă simt un pic ciudat.
Nu e nicio problemă, doamnă Maria, i-a răspuns Cristina, aproape mecanic.
Nu, nu e chiar așa, a răspuns soacra blând, aud după glas.
Cristina a tăcut.
Sincer, nici eu nu știu cum ar fi să ne mutăm așa, a recunoscut ea.
Eu știu, a spus Maria foarte bine știu. Și eu am avut soacră acum patruzeci de ani. Tot așa: se mută și gata. Trei luni am îndurat, apoi fiecare la casa lui. Era cât pe ce să nu mai rămânem oameni întregi.
Cristina a zâmbit pe nepusă masă.
Dar Radu insistă foarte tare.
Așa a fost din copilărie, a întrerupt-o Maria, cu blândețe. E un băiat bun, dar când prinde o idee în minte, nu-i chip să-l oprești. Capul tare, ce să-i faci…
Cristina n-a comentat.
Vorbește cu el încă o dată, i-a șoptit Maria. Dar nu despre metri pătrați. Spune-i direct: Radu, am nevoie să mă iei în calcul, să mă consulți înainte de orice decizie. Spune-i așa.
Și dacă nu mă ascultă iar?
A urmat o tăcere.
Atunci e deja o altă discuție, a rostit Maria încet. Dar cred că te va auzi, doar să-i dai timp să iasă din gândirea asta de eu am decis și gata. La bărbați durează, așa-s ei: ca un vapor care se întoarce încet.
Cristina a râs fără să-și dea seama.
Mulțumesc, i-a zis.
Pentru ce să-mi mulțumești? și a adăugat în șoaptă: Nu vreau să fiu motiv de certuri între voi. Să nu uiți asta, orice ar zice Radu.
Seara, când a venit Radu acasă, a simțit ceva schimbat în aer.
Ce-i?
Nimic.
Au mâncat, și Cristina a spus:
Radu, pot să-ți spun ceva? Numai una și să nu mă întrerupi.
El a dat din cap.
Nu contează dacă e mama ta sau a mea, dacă avem două camere sau zece. Mă doare că ai luat o decizie care ne privește pe amândoi fără să mă întrebi. Ca și cum n-aș trăi și eu aici.
Radu a deschis gura.
Nu mă întrerupe, i-a amintit ea.
A închis-o.
Atât am avut de spus.
S-a ridicat și s-a dus la chiuvetă.
Radu a stat cu capul în jos. S-a ridicat, a ieșit pe balcon, apoi s-a întors și a îmbrățișat-o pe la spate.
Bine, a zis ea. Hai să bem un ceai.
Radu ținea ceașca cu ambele mâini și tăcea.
I-ai dat telefon mamei azi? l-a întrebat Cristina.
Nu am apucat.
M-a sunat ea pe mine.
Radu a ridicat privirea.
Și ce a zis?
Multe și bune, a răspuns Cristina. E o femeie deșteaptă mama ta.
El a dat din cap scurt, stingherit și puțin mândru totodată.
Da, așa e.
Afară burnița s-a transformat în ploaie. Au stat acolo liniștiți, ca și cum ceva greu care atârna de zilele trecute începuse să se risipească.
A treia zi, Radu a sunat-o pe mama lui. În prezența Cristinei.
Mamă, începe să-ți faci bagajele. În weekend vin să te ajut!
Cristina asculta din ușa bucătăriei. Când a terminat, s-a întors spre ea.
Nu, a spus Cristina.
El a strâmbat din nas.
Cris, nu pot s-o las singură, înțelegi?
Nu-ți cer asta, l-a întrerupt ea. Îți cer să mă întrebi și pe mine. Atât.
Radu a început să meargă nervos dintr-o cameră în alta.
Știi ceva? Dacă pentru tine e mai important confortul decât mama mea…
Radu, i-a răspuns Cristina liniștit. Te rog, nu mai continua.
Ba vreau să termin! A ridicat glasul prima oară în ultimele zile. Nu pot alege între soție și mamă! E aiurea să trebuiască să aleg!
Nimeni nu te obligă să alegi, i-a spus Cristina. Singur te împingi la colț, când nu mă întrebi niciodată.
Deci nu ești de acord?
Nu.
Radu a privit-o prelung, cu o privire nouă, în care se vedeau de toate: descumpănire, supărare, furie și ceva ce nu putea spune în cuvinte.
Bine, a zis.
A intrat în dormitor.
Cristina a auzit cum deschide dulapul. A ieșit cu geanta la braț. Și-a pus geaca.
Dorm la Vasile în seara asta.
Fă cum vrei, a spus Cristina.
A luat cheile, a stat o clipă.
E ciudat să fim așa, nu crezi?
Da, a spus ea dar nu înțeleg de ce e normal ca tu să nu mă întrebi niciodată nimic.
Radu a deschis gura, dar n-a găsit răspuns. Și a plecat.
Cristina s-a întors la bucătărie.
Cât a așteptat să fiarbă ceainicul, a sunat doamna Maria.
Cristinico, iartă-mă. M-a sunat Radu: cică merge la un prieten. Din cauza mea?
Doamnă Maria…
Lasă, te rog, a zis soacra foarte blând. E din cauza mea.
Din cauza lui, a corectat-o Cristina. Tot el a decis fără să mă întrebe.
Foarte bine, a spus Maria brusc.
Cum?
Foarte bine ai făcut. Să nu uiți: nu mă mut la voi. Chiar deloc. E decizia mea, fără Radu. Am șaptezeci de ani și m-am descurcat singură. Băiat bun ai acolo, dar trebuie să-i mai pui și frână din când în când. Pe mine oricum nu mă asculta.
Dimineață, Cristina s-a trezit la jumătate la opt. Niciun mesaj.
Viața, de fapt, își urma cursul.
Radu a venit a doua zi, aproape de ora zece. A sunat, deși avea cheia și asta spunea ceva deja.
Cristina i-a deschis. Radu era pe jumătate mototolit după noaptea la prieten.
Pot să intru?
Intră.
Au mers în bucătărie. S-a așezat cu mâinile pe masă, privindu-le.
M-a sunat mama, a zis.
Știu.
Mi-a zis că nu vrea să se mute. Decizia ei, spune să o las în pace. A tăcut. Mi-a mai zis că mă port ca un prost. Cam așa a zis.
Doamna Maria e femeie înțeleaptă.
Da. A dat din cap, fără niciun sarcasm. Cris, nu mă pricep la vorbe mari. Dar am înțeles. Am greșit. Am crezut că, dacă eu decid, tu o să accepți. N-a fost bine.
Cristina l-a privit.
Nu, n-a fost, a spus ea.
Nu voi mai face asta. Promit.
Cristina a turnat ceai, i-a pus cana în față.
Cât despre mama ta nu mă deranjează să vină la noi, în vizită, să ne ajutăm reciproc. E chiar bine așa.
Am înțeles, a zis el.
A privit-o cu același fel nou de a o privi, ce apăruse de ieri.
Ești tare, i-a spus încet.
Știu, a răspuns Cristina.
Și a zâmbit pentru prima oară după trei zile.
Afară era o lumină moale de toamnă, așa cum e când toate lucrurile s-au așezat corect la locul lor.
