Irina, să te aștept duminică?, am întrebat-o pe fiica mea la telefon. Sigur, mamă, mi-a răspuns ea cu drag.
Eu mă pregătesc de sosirea copiilor și vreau să îi răsfăț cu ceva gustos, așa, ca acasă. Fac curățenie generală, aranjez totul frumos, scot din dulap fața de masă cu flori cusute și pun masa cu de toate. Nu mai am decât să aștept oaspeții. Dar ora trece și nu apare nimeni. Încep să mă îngrijorez, poate li s-a întâmplat ceva pe drum.
Aveam în minte să le dau o sumă frumoasă de lei, să-i ajut să cumpere mașina la care tot visează. Hotărăsc să sun și formez numărul Irinei. Ea răspunde abia trezită și îmi spune:
Mamă, iartă-mă, am uitat complet că trebuia să venim azi la tine…
Adică am stat două zile și m-am pregătit degeaba? Mai ales că azi e ziua mea de naștere?
Mamă, promit că venim mâine. Am fost mereu pe fugă și am uitat. Nu-i nimic…
Închid telefonul și mă podidește un dor și-o supărare. Dau la o parte tot ce pregătisem pentru copiii mei. Apoi, încet-încet, îmi pun câteva haine într-o geantă, iau banii pe care îi țineam pentru ei și mă hotărăsc să plec la mare, la Constanța.
Vacanța e o adevărată gură de aer! Într-o zi, în Parcul Cazinoului, un bărbat elegant se apropie de mine. Mă invită la o cafea, zice că îl cheamă Doru, fost judecător pensionar. Discuția cu el e atât de firească și plăcută. Îmi povestește din cazuri interesante de la tribunal, eu îi povestesc despre familia mea.
Ajungem să ne îndrăgostim, ca doi adolescenți. Înainte să plecăm fiecare spre casă, Doru îmi propune să locuiesc cu el.
Am un apartament în Chișinău, o pensie bunicică. Putem merge la teatru, la cinema, să ne bucurăm de viață împreună, îmi spune cu blândețe.
Stau pe gânduri am copii, am nepoți Apoi mă gândesc la Irina și la felul cum m-a uitat de ziua mea. Și ce dacă?, îmi spun. Copiii au viețile lor, iar eu am dreptul la fericirea mea.
După o săptămână mă întorc acasă. Pe ușa blocului tronează un afiș mare: Ajutați-ne să găsim această persoană!. Doru râde și mă întreabă:
Pe tine te caută, nu-i așa?
Cred că fiica mea a pus anunțul. Ea nu știa unde sunt
Tocmai atunci, Irina aleargă pe scări, supărată și cu ochii roșii.
Mamă, unde ai dispărut? Am crezut că ți s-a întâmplat ceva!
Am fost puțin la mare, la Constanța. Și ca oricine, am și eu gândurile și grijile mele. Îți prezint pe Doru. Vom locui împreună.
Nu înțeleg, îngaimă ea.
Nu îți face griji. Sunt bine. Nu vrei să fiu și eu fericită?
Ba da, mamă, vreau
Atunci e perfect. Hai să-ți dau câteva suveniruri din vacanță!
Ai fi avut curajul să schimbi viața așa, dintr-o dată?
