Mamă, tata, salut, ne-ați chemat să venim, ce sa întâmplat? Mărioara și soțul ei, Tudor, pătrund în apartamentul părinților. De fapt, totul începe cu mult timp în urmă. Mama suferă de o boală gravă, în stadiul al doilea
Irina termină un ciclu de chimioterapie, apoi radioterapie. Boala intră în remisie și părul îi începe să crească din nou. Totuși, liniștea este încă de scurtă durată, pentru că starea ei se înrăutățește din nou.
Mărioară, Tudor, bună seara, intraţi, spune Irina, palidă și subțire ca o fetiță.
Copiii, luaţi loc, spune Boriș, puțin nesigur. Avem o rugăminte neobișnuită, ascultaţi-mă.
Mărioara și Tudor se aşează pe canapea și o privesc cu nerăbdare pe mamă. Irina oftă, se uită spre soțul ei, Borislav, parcă căutând sprijin.
Mărioară, Tudor, nu fiţi surprinşi, cererea mea e ciudată. În esență Vă implorăm.
Adoptaţi pentru noi cu tata un băieţel, vă rog! Nu ne mai dă viaţă de la vârstă, şi din alte motive.
Se lasă o tăcere de o clipă.
Prima voce care rupe liniştea este a fiicei:
Mamă, cred că o să fii surprinsă, dar am tot tăiat gura de mult, că ne temeam să spunem. Tudor şi cu mine dorim un fiu, iar noi deja avem două nepoţi fetele tale, Măria și Tănița.
Nu există nici o garanție că al treilea copil va fi băiat. Dar nu e doar asta; sănătatea mea nu mai este cum era.
Femeia are o cezariană. Medicii nu ne recomandă să mai avem copii. Negândim că, poate, ar trebui să luăm un copil din căminul de copii un băieţel, să-l aducem în familia noastră.
Şi tu, mamă, ne spui exact asta. De unde vin aceste gânduri la tine?
Mărioară, nici nu ştiu de unde să încep, Irina atinge cu mâna firul de păr care reporneşte, am din nou simţit că starea mea se înrăutăţește.
Apoi a intrat prietena mea, mătuşa Nadia, de la vechea muncă, îţi aduci aminte de ea? Avea o aluniţă lângă ochi, aproape să îi acopere ochiul.
Îi spuneau să o îndepărteze, că ar putea să reapară. Acum Nadia a venit la mine aluniţa nu mai e, arată perfect.
Mergeam la bunica Zina în sat, și am vorbit cu ea. Nadia a insistat să mergem la Zina oamenii vin din alte oraşe, ea a ajutat pe mulţi. Mă întrebam ce pierd eu, şi am plecat.
Mărioara şi Tudor ascultă povestea mamei, cu respiraţia ţinută, dar nu înţeleg exact unde duce.
Deci, copii, continuă Irina, bunica Zina ma întrebat brusc: Ai un fiu?
Auziţi că am doar o fiică, Mărioară, şi două nepoţi dragi, Măria şi Tănița. Bunica Zina a insistat să ştie dacă am şi o fetiţă în plus.
Mă miram, pentru că nimeni, în afară de noi cu Boriș, nu ştie că am avut o pierdere în sarcină târzie. Era să vină un băiat, primul copil, pentru tine, Mărioară.
Dar nu a supravieţuit, Irina strânge mâinile pe marginea tricoului.
Şi ce facem apoi? întreabă Mărioara cu ochii mari.
Aşa cum a spus bunica Zina: Adoptă un băiat. Mă întorc şi plec. Şi lacrimă îmi curge, parcă că sunt vinovată că nam reuşit să păstrez primul fiu.
Acum trebuie să dau căldură şi iubire unui alt băieţel, să refac echilibrul rupt.
Şi dacă mă ascult, îmi dau seama că chiar îmi doresc asta. Împreună cu Boriș avem şansa să îi dăm copilului tot ce are nevoie: căldură, afecţiune, tot ce îi lipseşte.
Nu e pentru a ne vindeca, e pentru că, dintro dată, îmi apare dorinţa clară de a salva de la orfelinat şi singurătate o viaţă mică. Îmi înţelegeţi?
Mamă, te-am înţeles şi te susţin cu totul, Mărioara, cu lacrimi, se aruncă spre mamă, Hai să facem aşa!
Mărioara şi Tudor, înainte de toate, discută cu directorul căminului de copii şi spun că vor adopta un băieţel. Ei îi invită să vadă copiii.
Irina şi Boriș, desigur, merg şi ei. În camera de joacă, pe covor, stau copii de trei ani şi mai mari.
Mamă, uităte la băieţelul ăla blond, seamănă cu tine, cum adună cu răbdare o piramidă, chiar a scos limba, spune Mărioara încet, arătând spre un copil de pe podea.
Irina se uită şi şi ea îi place. Dintrun colţ al camerei se aud cuvinte neclare.
Irina se întoarce în colţul camerei, lângă ei, stă un băiat mai mare, cu ochi trişti, şoptind ceva.
Mărturisi, team auzit? Spune un pic mai tare, nam înţeles, roagă Irina.
Băiatul face un pas spre ea şi repetă: Mătuşă, vă rog, luaţi-mă, promit că nu veţi regreta. Luaţi-mă
Mărioara şi Tudor finalizează rapid toate actele şi adoptă pe Mihai. Măria şi Tănița sunt foarte mândre că au un frăţel.
Mihai se obişnuieşte repede, îi cheamă pe Mărioara şi Tudor mămică şi tăticu. Stă des la bunica Irina şi la bunicul Borislav, căci locuinţa este aproape şi şcoala e la câţiva paşi.
Îl cheamă pe Irina mămica Irina, ciudat, dar el a început să o numească aşa. Ea, cu respiraţia ţinută, priveşte pe Mihai şi îi pare că e chiar fiul ei, cel care nu a supravieţuit.
Doctorii insistă să facă un nou ciclu de tratament, dar terapia nu mai ajută, starea ei se înrăutăţeşte.
Mihai îi priveşte în ochi, îi mângâie părul scurt.
Mămico Irina, de ce eşti bolnavă? Vreau să te însănătoşeşti!
Nu ştiu, Mihăiţule, așa se întâmplă, dar o să încerc să mă fac bine, îţi promit, îi place cum îl cheamă mămico Irina.
Borislav vorbeşte cu doctorul, care insistă pe o intervenţie chirurgicală.
Ce şanse avem? întreabă Borislav.
Doctorul nu minte:
cincizeci din cincizeci. Vom face tot cenevoie, şia vom salva viaţa.
Aşa că Borislav şi Irina acceptă.
În ziua operaţiei toţi sunt nervoşi. Mărioara sună neîncetat la tatăl ei. Boriș a convenit cu chirurgul să îi dea veşti imediat ce ştiu ceva. Borislav este ca pe ace.
Nu ştie unde e Mihai. Îl găseşte în camera lor, lângă un fotoliu cu halatul Irinei.
Mihai nu a auzit cum a intrat Borislav, stă pe podea, cu faţa în halat, plânge şi repete încet:
Mămico Irina, nu pleca, nu vreau să te pierd din nou, te rog! Vreau să fii mereu cu mine, mamă Irina!
Sunetul telefonului îi face pe amândoi să tresară.
Apelul vine de la doctor, vocea e obosită şi lipsită de bucurie, iar inima lui Borislav se strânge ca la cinci
E adevărat? Irina a rezistat operaţiei?
Domnule doctor, este Mihai Ionescu, operaţia a fost dificilă, dar a trecut cu succes, soţia dumneavoastră a rezistat, spune doctorul. Era pe muchie de cuţit, e prima dată când văd așa ceva, parcă cineva de sus ia întins o mână în momentul în care viaţa părea să se sfârşească.
Felicitări, pare că are încă o şansă de viaţă, există motive să lupte.
Mulţumesc, mulţumesc, domnule doctor! Borislav îşi strânge micuţul în braţe.
Ai înţeles, totul este bine, mama noastră Irina e în viaţă, e bine! Ce bucurie că eşti cu noi, micuţule.
Scuze, am auzit că cereai ajutor pentru mama Irina, îţi mulţumesc, dragul meu fiule!
