Mama o strânge la piept, o sărută și se întreabă: Oare cu cine seamănă ea? și oftează. Cunoștințele se miră și pun aceeași întrebare. Fie cineva i-a băgat soțului idei în cap, fie mama bănuieste ceva, fie Victor singur începe să aibă dubii privind fidelitatea soției, dar într-o zi vine de la serviciu abătut.
Vicu, ce facem, e cam devreme. Ilincă abia a început al treilea an, abia ce a renunțat la scutece. Nici eu nu m-am odihnit, încă nu am apucat să-mi revin.
Dintr-un concediu de maternitate în altul, oftează Tatiana. Ilincă e mică, tot în brațe vrea. Cum o să o ridic cu burta asta?
Vom fi patru și doar tu lucrezi. Poate mai așteptăm cu al doilea copil? întreabă Tatiana și se teme ea însăși de ce a rostit.
Ce-i cu tine? Scoate asta din cap, Victor se uită serios la ea. Iartă-mă, e și vina mea, dar ne descurcăm, zice el apoi mai blând. O să caut încă un job.
Dacă e fată, nu e nicio problemă. Hainele Ilincăi ne-au rămas, nici cărucior nu trebuie să mai cumpărăm. Sunt apropiate ca vârstă, o să fie prietene. Dar dacă e băiat… Victor face o pauză O să depun cerere la primărie pentru o locuință mai mare, îi zâmbește Tatianei.
Așa au decis. Tatiana o iubește mult pe Ilincă. E prima, a fost mult așteptată.
Chiar și când sarcina a început să se vadă, nu se putea abține să n-o mai ia în brațe, să o țină la piept, să o sărute.
Cu un gând păcătos spera, deși nu recunoștea nici față de ea însăși, că poate nu va duce până la capăt o sarcină atât de repede venită.
Dar natura a vrut altfel. Sarcina a decurs ușor, iar la termenul stabilit, în familia Munteanu s-a născut încă o fetiță.
Când i-au adus-o pentru prima dată să o alăpteze, Tatiana a fost mirată de puful blond de pe creștetul micuței. Atât ea, cât și Victor, aveau părul închis la culoare.
La Ilinca, la naștere, părul era negru, apoi s-a deschis puțin. Poate la aceasta va fi invers, a gândit Tatiana.
Fetița, cu ochi albaștri și piele deschisă, a stârnit admirația tuturor. Numele nu l-au ales greu: au numit-o Sorina.
Un nume mai rar; astfel, surorile rămân cu aceleași inițiale. În asta, părinții au văzut un sens doar de ei știut.
Cum s-a întâmplat ca în aceeași familie să se nască două fete atât de diferite, nimeni nu poate explica. Sorina nu semăna nici cu sora, nici cu părinții.
Cu cât creștea Sorina, diferența era tot mai vizibilă. Parcă ar fi adus-o vântul cine știe de unde.
Cu timpul, părul i s-a închis ușor spre șaten deschis. Era liniștită și pufoasă, privea lumea cu ochii cerului.
Mama o strânge la piept, o sărută și se întreabă: Oare cu cine seamănă ea? și oftează. Cunoștințele pun mereu aceeași întrebare.
Fie cineva i-a pus idei soțului, fie mama se teme de ceva, fie Victor începe să se îndoiască de fidelitatea Tatianei într-una din zile vine posomorât acasă.
Tace mult timp, stârnindu-i îngrijorare soției, apoi îi cere explicații, acuzând-o pe nedrept de trădare.
Își amintește că pe vremuri Tatiana era curtată de un băiat blond. Oare nu cu el l-a înșelat?
Sau dacă nu e așa, poate copiii au fost încurcați în maternitate. Chiar dacă rar, se mai întâmplă.
Nu te-am înșelat cu nimeni. Sorina e fata noastră, nimeni n-a schimbat copiii, Tatiana plânge și cu greu își găsește cuvinte de apărare la bănuielile nedrepte ale lui Victor.
Din acel moment certurile devin frecvente. Scandalul duce spre divorț. Tatiana, hotărâtă, începe să-și strângă bagajele. Abia atunci Victor se trezește.
O iubea, nu voia să rămână singur, fără soție și copii. Voia doar să afle adevărul.
Îi era rușine de reacția oamenilor care-i întrebau mereu: Cine e așa de albă la voi? Nu-i ca mama, nu-i ca tata
Victor avea impresia că toți văd că ar avea coarne. O roagă pe Tatiana să nu plece, promite însă să facă testul de paternitate. Tatiana plânge iar.
Cum să mai rămân dacă tu nu ai încredere? Dacă tot faci teste, fă-i și Ilincăi, poate nici pe ea n-o vrei Mai bine divorțăm direct.
Victor, cu mâna lui, ia salivă de la Sorina, ia un fir de păr de la Ilinca și duce personal probele la laborator.
Îi chinuie pe laboranți cu întrebări: Se pot amesteca probele? Pot fi greșeli? Se pot schimba rezultatele? I se garantează că nu.
Victor e un pic mai liniștit.
Fetițele aud certuri. Sorina are patru ani, dar simte că părinții se ceartă din cauza ei.
Iar Ilinca chiar îi spune pe față:
Tu nu-mi ești soră, te-au adus aici din altă parte. Din cauza ta părinții se ceartă și vor să divorțeze.
Sorina izbucnește în plâns. Nici mama nu reușește s-o liniștească nici chiar ținând-o în brațe.
Ilinca se gândește cum să scape de sora ei. Dacă n-ar fi ea, părinții nu s-ar mai certa.
Într-o zi, mama pleacă la piață și le lasă singure; tata e la muncă. Ilinca o îmbracă pe Sorina și o duce tot mai departe de casă.
Când Tatiana ajunge și nu le găsește pe fete, iese pe scara blocului, dar nu le vede nici pe afară.
Vecina de la parter le văzuse plecând, dar se grăbea să ajungă la telenovelă și n-a întrebat nimic.
Disperată, mama aleargă pe la blocuri să-și găsească fetele. Victor se întoarce acasă, participă și el la căutări. Seara se lasă și fetele tot nu se găsesc.
Sună la poliție. După o oră le găsesc pe amândouă. Mai întâi pe Sorina: o doamnă sunase la poliție să anunțe că plânge un copil uitat într-un parc.
Curând o găsesc și pe Ilinca, rătăcită prin întuneric.
Părinții s-au bucurat atât de tare încât nici n-au certat copiii. Ilinca nu a recunoscut că a vrut s-o lase pe sora mai mică departe de casă.
Au urmat iar certuri. Victor îi reproșează Tatianei că a lăsat copiii nesupravegheați, ea îi reproșează lipsa de implicare.
Dacă dădeau peste o mașină? Dacă le răpea cineva?
În sfârșit, rezultatul testului de paternitate a venit: Victor este tatăl ambelor fete. Nici vorbă de trădare.
I s-a explicat că așa pot apărea gene sărite peste generații. Chiar și o femeie cu pielea deschisă la culoare poate avea un copil mai închis. Natura aduce la suprafață urme ale trecutului.
Încet-încet, liniștea revine în familie. Dar Sorina tot nu se simte pe deplin acasă.
Surorile nu se înțeleg. Ilinca păstrează răceala față de sora mai mică. La ceartă, îi amintește că e străină, nu e sora ei adevărată.
Mie îmi iau rochii noi, tu porți doar ce las eu, că nu ești de-a noastră, rostește argumentul suprem.
Sorina plânge, dar nu se plânge mamei. Ilinca adesea o acuza de toate năzbâtiile.
În cine semeni tu așa? Uite la Ilinca, stă cuminte, nu face probleme, oftează mama.
După asemenea cuvinte, Sorina a hotărât că nu mai are rost să zică nimic. Mama doar pe Ilinca o iubește.
Sorina se așeza în colțul camerei și închidea ochii. Avea impresia că dacă nu vede camera, nu o vede nimeni, nu există.
Așa încerca să se ascundă de ochii mamei, de reproșurile și răutatea Ilincăi.
Ilinca termină prima școala, dar nu se duce la facultate. De ce să înveți, dacă ești frumoasă?
La o petrecere îl cunoaște pe un băiat și se mărită repede cu el. Băiatul are apartament, muncește cu tatăl său, care vinde mașini de import vechi.
Pe Sorina mama o iubește, dar fără să vrea o pune pe Ilinca mereu pe piedestal.
Sorina simte toată viața că e comparată, dar niciodată în favoarea sa. Vorbele spuse de sora ei în copilărie i-au rămas în minte. Chiar și hainele le purta după Ilinca.
Uite ce noroc are Ilinca, și-a găsit un băiat bun! Învață și tu! Numai visezi, stai acasă și desenezi. Ieși și tu în lume, îi spunea mama Sorinei.
Într-a unsprezecea, băiatul care-i plăcea îi acordă atenție. Sorina, dornică să simtă că cineva o iubește, răspunde sentimentelor lui.
Află mai târziu că este însărcinată. Se sperie și îi spune băiatului.
El ținea la ea și vrea să vorbească cu părinții săi. Așa află familia.
Mama băiatului vine la Munteanu ca să o convingă pe Sorina să facă avort, ca să nu-i strice viitorul unicului fiu.
În apărarea Sorinei sare neașteptat tatăl său. Poate a vrut să-și răscumpere greșelile din trecut, sau poate doar i s-a făcut milă.
Las-o să nască! Nu voi permite să-i distrugeți viața, a avut destul de suferit. Dacă nu vă place, o creștem și fără voi copilul.
Părinții băiatului îl trimit la studii în alt oraș, la rude. Sorina rămâne acasă, e trecută la învățământ la domiciliu.
La școală încearcă să treacă totul sub tăcere, să nu ajungă la inspectorat. Altfel s-ar fi dat vina pe profesori.
Chiar examenele le dă acasă, supravegheată de profesori: nu trebuie să fie văzută de ceilalți în starea asta.
Profesoara de engleză o ajută din compasiune. Sorina ia notă mare la examen.
Dar pentru ce? Va naște și va rămâne acasă cu copilul, de studii nu mai are timp.
Curând, tatăl Sorinei moare pe neașteptate. Munca grea, grijile i-au dărâmat inima. S-a pus să se odihnească la televizor, dar a murit în somn.
Mama îl descoperă la cină, încă cald. Casa se umple de țipete și lacrimi, vine Salvarea, apoi cei de la pompe funebre. De la stres, Sorina are naștere prematură.
Chiar în ziua în care tatăl pleacă, Sorina naște un băiețel: la fel ca ea, blond și cu ochi albaștri ca cerul.
Nu merge la înmormântare, rămâne la maternitate. Mama, devastată de durere, vine la externare, dar scăpă un cuvânt: că Sorina i-a adus moartea tatălui.
Numai necazuri i-a adus din ziua când s-a născut. Dar nepotul îl iubește.
Cum să nu iubești un copil atât de frumos, ca un înger? Însă mama se teme că nimeni nu o va mai lua pe Sorina de nevastă.
Nu-mi trebuie pe nimeni. Dacă propriul meu tată s-a îndoit, alt bărbat sigur nu va iubi fiul meu, răspunde Sorina.
Băiețelul crește deștept, liniștit și cuminte. Când împlinește cinci ani, în viața Sorinei apare din nou Ilinca.
Ilinca nu poate avea copii, deși își dorește.
Părinții soțului ei vor neapărat un nepot. Încep să-l pună pe gânduri să-și caute altă soție.
Soțul începe să umble pe lângă alte femei. Ilinca suferă, dar nu pleacă. Unde să se ducă? Să se întoarcă la mama, în sărăcie? De bine te obișnuiești repede.
Și-apoi, acolo stă și nenorocita aia cu fiul ei. Sorin merge la grădiniță, Sorina a făcut cursuri de coafat și lucrează.
Ilinca se hotărăște iarăși să scape de Sorina. Dar nu se mai poate juca ca-n copilărie. Se gândește să-i găsească un bărbat.
La ei acasă vine adesea un tânăr să repare calculatorul. Flăcău tânăr, frumușel, necăsătorit.
Ilinca ar vrea să înceapă ceva cu el, să se răzbune pe soț. Dar el îi dă ignore, o respinge direct.
Atunci decide să-i facă cunoștință cu Sorina. Dacă tot n-o vrea pe ea, măcar să-și joace cartea cu dulăul, adică surioara.
Îi trimite mesaj băiatului, invitându-l la o întâlnire în cafenea. Îi spune Sorinei că vrea să-i facă rost de o cunoștință, să nu fie mereu singură, că și copilului îi trebuie un tată la casă.
Ilinca e convinsă că Sorina nu-i va plăcea tânărului. Că va fi stângace, jalnică. Că el o așteaptă pe Ilinca, nu pe Sorina. Și că oricum, bărbații nu vor femei cu copii, și încă și plinuțe. Va reveni la Ilinca.
Sau, dacă chiar prinde drag de Sorina, măcar scapă casa de surioară, iar Ilinca revine la mama. Oricum, tot ea iese câștigată.
Sorina se aranjează, își face frumos părul, dar nu se machiază. Să o vadă așa cum este.
Când ajunge la cafenea, îl recunoaște imediat pe Doru, tânărul informatician.
Sunteți Doru? întreabă Sorina, apropiindu-se.
Da, dar dumneavoastră?
Eu sunt sora Ilincăi, Sorina.
Doru se miră, dar îi propune o cafea.
Au prăjituri bune aici, doriți? întreabă.
De unde știți?
Vin des aici cu clienții, răspunde el, uitându-se mereu la telefon, încercând să o sune pe Ilinca.
Sorina îl privește. Ochi adânciți, barbă neîngrijită, părul lung, ciufulit.
Chiar îi venea să-l tundă! Nu știa ce să spună, iar Doru părea absent, fără interes.
Deranjez? întreabă în cele din urmă Sorina.
Nu, deloc. Dar sora dvs. nu vine?
Eu nu înțeleg nimic. Ilinca mi-a spus că veți sta cu mine. Cred că ar fi bine să plec.
Apare cafeaua.
Haideți să bem măcar cafeaua, dacă tot ați venit.
Nu, mulțumesc, spune Sorina, dând la o parte farfuria cu prăjitura.
Vă temeți că vă îngrășați? Stați liniștită, vă stă bine. Aveți farmec când zâmbiți, zice Doru.
Dar bărbaților le plac doar fetele slabe.
Cine v-a spus asta? Ce știți dvs. despre bărbați?
Nimic, recunoaște Sorina. Am un băiat. Are cinci ani. Nu v-a spus Ilinca? spune brusc ea.
Trebuia? se miră Doru.
Deși Sorina a simțit că Ilinca a pus-o într-o situație penibilă, Doru a însoțit-o oricum spre casă la plecare.
Mergând, au povestit. Doru povestea, iar Sorina asculta cu atenție. Odată ajunși la bloc, el îi cere numărul de telefon.
Pentru ce? întreabă Sorina.
Aș vrea să mai vorbim. Eu v-am povestit despre mine, dvs. nimic. Să vă sun.
Dar abia peste o săptămână o sună.
Iartă-mă, am avut mult de lucru. Seara asta sunt liber, vrei să ne vedem?
Sorina e uimită și puțin nesigură. Are copil, viața ei se învârte doar în jurul lui, iar Doru nu întreabă dacă poate, doar spune când vrea el. Dar acceptă să-i dea o șansă.
Stau la cafenea, iar Sorina începe încet să-i povestească trecutul, certurile dintre părinți, copiii, surorile.
Pe măsură ce povestește, parcă se vede cu alți ochi, ca și cum ar privi viața ei din afară.
Când ies, o cățelușă vagaboandă se ia după ei. Intru într-un magazin, Doru cumpără pâine și salam pentru ea.
La casă, o bătrânică numără măruntul ca să-și plătească cele câteva cumpărături. Doru plătește pentru ea, ba îi mai dă pe deasupra o ciocolată, salam și înghețată.
De ce și înghețată? întreabă Sorina.
Aveam o bunică, îi plăcea tare mult înghețata, dar nu-și permitea des.
Pe mine mă ajuți din milă? Ca pe câine și bătrână? îl întreabă Sorina.
Cum să crezi asta? Îmi ești foarte dragă. Ești o rază de soare. Iubesc și animalele, și bătrânii, îi ajut dacă pot. E păcat să nu fii om dacă ai de unde.
Cățelușa înghite tot și pleacă pe drumul ei.
Ei, cum a fost? sună apoi Ilinca.
Bine, îi răspunde Sorina.
Bine, bine ce a fost bine?
Eu și Doru ne vedem. Îți mulțumesc că ne-ai făcut cunoștință.
Serios? Ți-a plăcut de necioplitul ăla?
E deosebit. Lângă el mă simt vie. Mi-a spus că mă place.
Ilinca bombăne ceva și închide. Curând vine în vizită la ei acasă.
Sorina îl culcă pe Sorin și vrea să meargă la bucătărie, dar se oprește la ușă auzindu-le pe mama și Ilinca discutând.
Norocul îți surâde, mamă, numai proasta asta tot cade în picioare. Am vrut să-l pun pe Doru să mă bage în seamă, de-aia am chemat-o pe Sorina! Ea e datoră mie! Mai bine o aruncam atunci în canalizare!
Cum poți să spui așa ceva? Ai tu bărbat…
Bărbat… nu vezi că mă lasă? Divorțul e aproape. Ce să fac, mamă?…
Poate visezi prea mult…
Nu, mamă. Uite, eu nu pot face copii, e și grasă, și prostuță! Norocul tot la ea vine! Merita să o împing atunci pe conductă, pe bune!
Ce conductă? Mamă… ce…
Mamă, ce-i cu tine? strigă Ilinca, iar Sorina intră val-vârtej în bucătărie.
Mama ține mâinile la piept, respiră greu, i s-au dat ochii peste cap. Sorina sună la Ambulanță.
Medicii reușesc să-i salveze viața. Urmările atacului cerebral sunt ușoare.
După două luni, Sorina se căsătorește cu Doru și se mută cu fiul la el.
Dar mama o vizitează aproape zilnic. Ilinca s-a certat cu toți și a plecat să-și încerce norocul altundeva…
…Părinții cred că copiii nu pricep, certându-se de față cu ei. Dar copiii aud totul și trag propriile concluzii.
Lupta între surori pentru dragostea părinților sau pentru atenția băieților e crudă uneori. Și răzbunarea se întoarce împotriva celui ce a urzit-o.
Copiii nu ascultă niciodată ce li se spune, dar niciodată nu greșesc când copiază.
J. Baldwin
Cuvintele pe care le aude o fiică dacă sunt pline de sprijin și grijă sau dimpotrivă, o rănesc le va învăța ca adevăr despre sine și despre cum funcționează legăturile dintre oameni.Un an mai târziu, într-o seară liniștită de vară, Sorina și Doru stau pe balcon, privind apusul printre frunzele verzi, în timp ce băiețelul lor doarme liniștit în camera lui. În spatele blocului, câțiva copii strigă și râd, iar viața pulsează calm, de parcă toate furtunile s-au risipit.
Când mama lor vine în vizită, Sorina îi așază o pătură pe umeri și îi toarnă ceai. Fără reproșuri, fără întrebări. În curând, băiețelul se strecoară la bunica lui, cu o carte de povești sub braț. Clipa e tăcută și între ele se așază, pentru prima dată, un fel de pace. Niciuna nu mai caută să se explice. Iertarea nu vine prin cuvinte, ci din gesturi simple pâine proaspătă pe masă, o mângâiere pe creștet, o privire blândă.
Spre toamnă, primesc o carte poștală de la Ilinca, cu cerneală grăbită: Sunt departe, dar mă gândesc la voi. Poate viața m-a învățat, în sfârșit, să fiu altfel. Nu-mi purtați pică. Sorina zâmbește. Timpul va vindeca sau nu, dar ea știe, în sfârșit, cine este.
Într-o zi ploioasă, Sorina desenează cu fiul ei. El alege întotdeauna culori luminoase: galben, turcoaz, roz. În mijlocul foii, el îi desenează pe toți trei, iar în dreptul ei, trasează un soare cu multe raze.
Tu ești soarele meu, mami, spune.
Atunci Sorina, pentru prima oară, simte că a primit TOT ce a căutat. Nu aprobare, nu comparație, ci locul ei: un loc unde nu e prea albă sau nu destul, ci doar Sorina așa cum era, cu toate rănile și luminile din ea.
Iar peste ani, când băiețelul va fi bărbat, va ști să-și aleagă cuvintele și tăcerile care construiesc, nu care rănesc. Va ști să iubească fără să ceară și să accepte fără să judece. Pentru că, atunci când, în sfârșit, răsare soarele în suflet, toate umbrele dispar singure, fără zgomot.
