Mama mea are 89 de ani. Acum doi ani s-a mutat să locuiască cu mine. În fiecare dimineață o aud cum se trezește în jur de ora 7:30. Apoi începe să vorbească încet cu pisica ei bătrână, îi pune mâncare și o mângâie. Apoi își pregătește micul-dejun și stă pe terasa însorită cu o ceașcă de cafea, până se trezește de-a binelea.
După ce termină cafeaua, ia mopul și face turul casei (cam 240 de metri pătrați) spune că asta e rutina ei de mișcare. Dacă are chef, mai gătește ceva, aranjează bucătăria sau face exercițiile ei obișnuite.
După-amiaza e rezervată ritualului ei de frumusețe, mereu schimbător. Uneori scotocește prin dulapul ei imens o colecție scumpă, aproape ca un muzeu. Unele haine mi le dă mie, pe altele le oferă altcuiva, iar câteva le vinde ca o adevărată femeie de afaceri. Eu îi spun adesea:
Mamă, dacă ai fi investit acei bani, acum ai fi trăit în belșug!
Ea râde:
Îmi plac hainele mele! Și, într-o zi, toate vor fi ale tale. Sora ta, săraca, n-are niciun gust.
Ca să ne destindem, cam de cinci ori pe săptămână mergem să facem trei kilometri pe malul lacului. O dată pe lună are seara fetelor cu prietenele ei. Citește mult și mereu cotrobăie prin biblioteca mea. În fiecare zi vorbește la telefon cu sora ei, care are 91 de ani și locuiește la Chișinău, venind la noi de două ori pe an. (Apropo, mătușa mea încă lucrează ca contabilă pentru un client privat.)
Pe lângă pisică, bucuria ei cea mai mare este tableta pe care i-am făcut-o cadou de Crăciunul trecut. Citește despre scriitorii și compozitorii preferați, ascultă știri, ballet, operă și tot ce-i trece prin cap. Spre miezul nopții o aud deseori spunând:
Ar trebui să dorm deja, dar pe YouTube mi-a apărut din nou Pavel Stratan!
Mama și sora ei chiar par să fi tras lozul câștigător la loteria genetică. Și totuși, mama se plânge:
Arăt groaznic, zice.
Eu încerc să o încurajez:
Mamă, la vârsta ta, cei mai mulți oameni ar fi trecut demult dincolo…
