Mama a spus că fiul nu este al meu

Mama a spus că fiul nu este al meu

— Vreau să facem un test ADN!

Ion stătea în pragul ușii, cu înfățișarea lui amenințătoare, arătând că nu glumește.

Mădălina spăla vase în acel moment și se gândi că poate a auzit greșit din cauza zgomotului apei.

Așa că a închis robinetul și l-a întrebat din nou pe soțul ei:

— Ce-ai spus?

— Vreau să facem un test ADN copilului nostru.

— De ce? — întrebă Mădălina, ștergându-și mâinile.

— Pentru că cred că fiul nu este al meu.

Ce veste… Fiului lor, Andrei, împlinise deja patru ani. Desigur, Ion nu era „tatăl anului”, dar întotdeauna fusese afectuos cu băiatul. Petrecea timp cu el, îi cumpăra jucării, chiar rămânea uneori singur cu el seara când Mădălina trebuia să iasă.

Și niciodată nu sugerase că se îndoiește de paternitate. În plus, nici măcar nu existau motive. Cei doi se căsătoriseră acum șase ani, iar un an mai târziu ea rămăsese însărcinată.

Anul acela fusese unul fericit, iar Mădălina, bineînțeles, nu avusese pe nimeni altul. Cum să fi avut? Atunci de unde toată această bănuială?

— Pot să întreb de ce ai ajuns la concluzia asta? — continuă ea.

Ion rânji sec. Apoi o privi cu o expresie rece.

— Uite! Deja încerci să mă convingi să renunț! Dacă conștiința ta ar fi curată, n-ai avea de ce să te temi!

Părea o nebunie.

Dragostea dintre Mădălina și Ion nu fusese vreo poveste de basm, dar ea crezuse mereu că asta e realitatea: când te înțelegi cu cineva, vă respectați și fi devotați, iată ce înseamnă iubirea.

Dar în toți anii de căsnicie, soțul ei nu o umilise așa cum făcea acum. Existase respect și încredere, dar acum o acuza direct!

— Nu încerc să te conving — răspunse ea calm. — Mă întreb doar de ce, după patru ani, te-ai gândit brusc că Andrei nu e al tău?

— Nici măcar nu seamănă cu mine! — replică el, ca și cum ar fi avut un argument de necontestat. — Eu sunt blond, toți în familia mea au păr deschis, dar Andrei are părul negru și ochii căprui!

— Și ce zici de faptul că eu am părul negru și ochii căprui? — întrebă Mădălina. — El e copia tatălui meu, ai văzut și tu!

— Nu seamănă deloc — contrazise Ion, deși cu șase luni în urmă el însuși remarcase asemănarea. — Dar seamănă cu colegul tău de la muncă!

— Cu care? — se interesă ea.

— Cu ăla, cu Dorin!

Mădălina nu putu să nu râdă. Lucrase într-un magazin de mobilă înainte de sarcină, unde Dorin era portar. Și, apropo, Andrei nu semăna deloc cu el, decât prin culoarea părului.

— Ione, asta e o prostie — clătină ea din cap. — Știi foarte bine că nu te-am înșelat niciodată!

— Mama și sora mea mi-au spus că o să negi! Oricum, testul se face!

Ah, deci asta era… Totul devenise clar.

Mădălina era o persoană apreciată de mulți: blândă, deschisă, mereu gata să ajute. Dar avea și un caracter puternic, care nu îngăduia să fie călcată în picioare. Spunea mereu ce gândea și nu se închina niciodată la altarul minciunii.

Relația cu soacra nu fusese niciodată bună. La început, mama lui Ion părea o femeie prietenoasă: întindea masa când veneau în vizită, o făcea pe Mădălina să se simtă binevenită. Dar curând, ea a aflat că soacra vorbea urât despre ea pe la spate: o numea proastă, gospodină slabă și chiar urâtă.

Firește, Mădălina nu înghiți asta. La următoarea vizită, spuse totul pe față, cerând să se clarifice situația. Atunci adevărata fire a soacrei ieși la iveală. Soluția fu simplă: Mădălina încetă să mai meargă în vizită.

Sora lui Ion, Elena, era la fel. Îi plăcea să bată câmpii și să arunce cu noroi în alții. Totul era mereu vina cuiva: soțul care o părăsise (deși aflase de amant), concedierea de la serviciu (furase), sau întreruperea curentului (nu plătise facturile!). Inițial, Mădălina încercase să se înțeleagă cu ea, dar renunțase când și-a dat seama că trebuie să aprobe minciunile.

Acum se dovedea că „dragii” lui Ion îl convinceseră. Se pare că îi șoptiseră în ureche până când reușiseră.

Mădălina hotărî să-i dea soțului o șansă să se răzgândească. Se așeză la masă și îl invită și pe el.

— Ione, știi că rudele tale, ca să fiu blândă, nu mă plac. Ți-au băgat în cap prostii care pot distruge căsnicia noastră.

— Dacă n-ai nimic de ascuns — spuse el, ignorând-o — atunci facem testul.

— Bine — cedă ea. — Dar cu o condiție.

— Care? — rânji el.

— Când testul va arăta că ești tatăl (și va arăta), îți iei lucrurile și te muți la mama ta. Apoi divorțăm.

— De ce? — se încruntă Ion.

— Pentru că nu voi trăi cu un bărbat care nu are încredere în mine fără motiv. Dacă părerea mamei tale e mai importantă, du-te! Dar dacă folosești capul tău, vei înțelege că nu te-aș fi trădat niciodată.

Ion se gândi. Mădălina speră că soțul ei își va reveni. Dar părea reprogramat: după câteva minute, declară:

— Facem testul. Punct.

— Bine — încuviință ea.

Poate că fusese convins că Andrei nu era al său. Sau poate nu o luase în serios. A doua zi, au colectat probele ADN.

Rezultatele au durat o săptămână. În tot acest timp, cei doi nu schimbară niciun cuvânt. Mădălina observă că soțul ei era rece chiar și cu copilul.

Ea aștepta nerăbdătoare rezultatele. Să i le arunce în față. Hotărâse deja: dacă el se îndoise singur, poate ar fi înțeles. Dar nu — totul fusese bine până ce ascultase pe ai lui. Ce urma să se întâmple? Poate soacra ar mai inventa ceva să-i despartă. Mădălina nu avea de gând să accepte.

Când rezultatul sosi pe email, ea îl chemă pe Ion. Deschise documentul fără să se uite. Știa ce scria acolo. Întoarse telefonul spre el.

Studie lung și atent, apoi zâmbi:

— Andrei este al meu! Ce ușurare! Trebuie să sărbătorim!

— Bineînțeles — răspunse ea. — Dar nu pentru paternitatea, care a fost clară încă de la început. Pentru divorțul nostru.

— Ce divorț? — se încruntă el. — Mădălina, vorbești serios? Da, m-am îndoit! Știi câți bărbați cresc copii care nu sunt ai lor?

— Nu știu și nu vreau să știu — tăie ea. — Dar știu că nu voi trăi cu cineva care gândește cu capul altora. Care rănește pe cei apropiați doar pentru că auzise un fleac. Care nici măcar nu s-a apropiat de propriul fiu o săptămână. Pleacă, Ione.

Ion încercă mult timp să salveze căsnicia. Chiar și-a cerut scuze, promițând să nu mai asculte de rude.

Dar Mădălina fu de neclintit. O problemă aparent mică revelase esența bărbatului cu care trăise.

Îi păru milă de viitoarea lui soție. Va avea parte de aceleași limbi otrăvite. Poate că Ion va învăța ceva din asta. Dar probabil nu. Oamenii nu se schimbă.